"Suntem trecători! Dar ştim, în trecerea noastră, să săpăm urme adânci în sufletele unor străini."
Nu scriu aici pentru că vreau să zgudui sau să impresionez lumea cu ideile mele... scriu doar pentru a nu lăsa să se piardă ceea ce se află în mine, la un moment dat. Peste ani, cuvintele mele de aici îmi vor arăta calea pe care am mers.

Sau, cum spunea Bernanos: "Nu știu pentru cine scriu, dar știu de ce scriu. Scriu ca să mă justific. În ochii cui? Am spus-o deja, dar înfrunt ridicolul de a mai spune-o odată: în ochii copilului care am fost."

marți, 27 decembrie 2011

De sărbători (efectul de bumerang)

Pentru lipsa zăpezii și pentru toate neîmplinirile din bilanțul personal anual:


Ați prins ideea, nu? Dacă vreți să ningă, rupeți lista neîmplinirilor și transformați-o în ninsoare, iar regretele sau dezamăgirile aferente, eliberați-le din suflet în viscol... Oricum, totul e în zadar! 

Pentru anul care vine și pentru cei care n-au înțeles încă ce înseamnă efectul de bumerang, în viață (oferiți doar ceea ce ați dori să primiți):




Și vă recomand cu căldură un film mai vechi, dar care sigur o să vă placă: Pay it forward! V-ați prins, e tot despre "efectul de bumerang", un film genial, care vă poate schimba perspectiva asupra vieții, nicidecum doar un film "drăguț, dă Crăciun".

Și nu uitați ca în vremea care va veni, în timpul rămas până la parasirea acestei lumi, să vă bucurați de orice vă oferă clipa. Căci dacă în eternitate totul e în zadar, în clipă, momentul prezent reprezintă sensul absolut, sens care trebuie trăit, simțit și asimilat. 
Căci asta e tot ceea ce contează, ceea ce conține clipa e ceea ce ne formează, ne șlefuiește și tot ceea ce vom lua cu noi, anume amintirea tuturor clipelor pe care le-am trăit într-un mod ce nu  se poate uita! 


Viața e formată din clipe. Trăiți-le! Însă nu uitați în tot ceea ce alegeți să trăiți, de efectul de bumerang.
Și să trăim, orice, astfel încât dacă am afla că cei din jurul nostru, ori cei dragi nouă, ar trăi clipe la fel cum am decis noi, acest lucru nu ne-ar deranja!
Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face! Că e și el om, la fel ca tine. Și cu siguranță ce te-ar răni pe tine, îl va răni și pe el. Excepția fiind doar cazul celor care îți confirmă că lor le place.
Și îmi doresc să trăim toți asemenea, indiferent că e vorba de oameni dragi, cunoscuți sau străini!
 
Clipe cât mai multe, tuturor, și înțelepciunea de a alege să le trăiți atfel încât să obțineți maximul de fericire. (maxim am zis!)
Asta e ceea ce doresc tuturor celor pe care îi cunosc, tuturor celor dragi mie, tuturor celor ce vor citi aceste rânduri și, în primul rând, asta îmi doresc mie!
 
 Sărbăutori Fericite!




Și la final, ceva pentru toate împlinirile de pe foaia bilanțului și, de ce nu, "pentru toate revelioanele gastro-bahice..." Sus paharul și până la fund! (Fundul paharului... sau al cui vreti voi)

I-auzi!



_____________________________________________________
Fotografiile din acest text sunt realizate de Raluca si Marius. Restul fotografiilor le gasiti in albumul Creasta Nordica a Craiului (17-18 dec. 2011)

marți, 20 decembrie 2011

Doresc tuturor astfel de clipe...



"...
Urcusul de la cabana Cuca spre varful Papusa incepe foarte pieptis. A scos sufletul din noi. Prima ora a fost epuizanta, tragand rucsacurile dupa noi prin padurea aceea mai batrana decat veacul.
...
Am urcat pe marcaj banda albastra pana in Saua Gradisteanu si acolo am cotit-o spre nord, spre varful Papusa, pe marcajul de creasta banda rosie pe care ar fi trebuit sa-l urmam pana la Crucea Ateneului sau cel putin pana in saua de dupa vf. Iezerul Mare, de unde urma sa coboram spre refugiul Iezer.
Prin padure nu era zapada deloc. Inghetul la sol era destul de slab. Dupa ceva mai mult de o ora de la plecare am iesit din padure. In fata noastra se intindea culmea ce urma se ne conduca spre varful Papusa. Iarba era uscata, arsa de gerul toamnei. Dar nu se vedea zapada. Ma intrebam daca vom gasi zapada sau nu. Atunci Alin mi-a atras atentia sa ma uit in spate – si peste cetina brazilor se vedea varful Iezerul Mare, culmea Vacarea si caldarea lacului Iezer. Am ramas cu gura cascata – acolo era iarna!
A fost prima data cand am vazut ce ne astepta sus, pe creasta. Cerul era de un albastru spalacit, patat cu nori de diverse forme. Pe creasta se vedeau nori alburii care poposisera in preajma varfurilor mai inalte. Cu fiecare metru pe care il luam in altitudine, creasta se deschidea si mai larg privirilor noastre si pentru o clipa am avut senzatia ca nu ma mai aflu in Romania.

Pana aici obosisem serios datorita efortului. Am facut un scurt popas si am mancat un baton de ciocolata. Si ma gandeam ce ma voi face cu incaltarile mele sus, pe creasta.
Chiar si de la iesirea din padure, in golul alpin, urcusul isi mentinea gradul pronuntat. Efortul depus era considerabil. Ma simteam epuizat, asa ca m-am prabusit pe iarba cu rucsacul in spate, sa ma odihnesc, sa extrag energie din maruntaiele pamantului, din iarba pe care, la inceput, am simtit-o calda sub mine. Si n-a durat mult si singuratatea odihnei mele mi-a fost transformata in implinire. Doresc tuturor astfel de clipe, despre care nu pot vorbi in cuvinte..." *



Dar mult mai mult, mi le doresc mie!

***


--------------------------------------------------------------------------------

* - fragment din jurnalul Iezer–Papusa. Cand planul de acasa nu se potriveste cu cel din... ceata


luni, 19 decembrie 2011

Rânduri pentru Moș Crăciun

Iartă-mă că te salut numai din ușă...
Te-aș pofti și-n casă,
Dar mi-e teamă
Că-mi aduci aceeași veșnică păpușă
Si același vechi refren de panoramă!...
Iartă-mă că-ți spun ce cuget, Moș Crăciun...
Dar eu - zău - nu văd de ce mai vii!...
Ce folos că ești bătrân
Și-ai suflet bun,
Dacă-n tolbă n-ai decât minciuni pentru copii!...

Nu-ți mai pierde timpul cu povești
Pentru cei ce nu mai cred în ele...
Tu - e drept - n-ai fost decât așa cum ești -
Omul cu păpuși de porțelan
Și acadele...

Dar eu nu mai sunt copilul de-altădată,
Să mă-ncânt numai de chipuri ce se șterg -
Mie-mi trebuie-o femeie adevărată,
Nu femei-păpuși de Nurenberg!...

Iată!...
Asta este tot ce-am vrut să-ți spun...
Si ți-am spus, să știi și tu ce-aș vrea!...
Ține minte,
Ține minte, Moș Crăciun...
Și la anul, dacă vii din nou, să-mi vii cu Ea!...

Astfel spunea Ion Minulescu


Eu, însa, te aștept să-mi vii cu ea și-acum!
Știi tu, Moșule, despre ce vorbesc...

joi, 15 decembrie 2011

Pentru spirit... şi pentru trup

Pentru spirit:



Pentru trup:



Iar eu mă las în voia vântului cel bun, care ne apropie doar din când în când, ajutându-mă să nu explodez de dor.

luni, 5 decembrie 2011

Nu vreau sa schimb lumea!


In ultima vreme, tot mai puternic, simt iar in sufletul meu cum se naste o poveste care-mi pare atat de frumoasa incat, daca as putea sa o scot la lumina, poate ca lumea ar putea deveni mai frumoasa. Cel putin in ochii mei si ai eventualilor cititori. Dar totul e incuiat in mine si doar mie imi e accesibil. Ma infrupt clipa de clipa din tot ce e acolo si e doar pentru mine si pentru cei ce pot intra in sufletul meu, sa citeasca. Atat de mult as vrea sa stie toti ce cred ca stiu eu!
Daca as putea sa-mi scot sufletul la imprimanta! Sau macar ce e in el. Poate ca altii ar sti mai bine ca mine ce sa faca cu tot ceea ce viata mi-a relevat mie si poate, astfel, ar fi mai putina ura si rautate in lume si mai multa intelegere, mai multa iertare, mai multa iubire (iubire daruita, nu ceea ce azi oamenii numesc iubire "ma iubesti - te iubesc, te iubesc, dar daca tu nu ma iubesti, atunci nu te mai iubesc nici eu").
Simt ca sunt atatea in mine. Clipe intregi stau degeaba si ma gandesc ca in tot acest timp as putea incerca sa mai scriu ceva. Dar nu scriu. Poate ca inca nu e timpul. Sau poate ca ceea ce este acolo, in ungherele sufletului meu, e doar pt mine si voi reusi sa termin o poveste cand voi incepe sa o scriu cu sufletul, nu incercand sa-mi pun sufletul in ea.

Si ma simt si vinovat fata de mine. Ma doare sa stiu ca, desi visez la a scoate pe hartie o poveste minunata ce consider ca zace in mine, am totusi si o parte neagra a sufletului meu, plina numai de suferinta, durere, neputinta, rautate si mocirla.

Si daca stau eu sa ma gandesc mai bine, nu cred ca mi-am propus vreodata sa schimb lumea. Din contra, tot mai mult imi vine in gand ca, de-as putea si tot n-as schimba nimic. Se spune ca daca vrei sa schimbi lumea, trebuie sa incepi cu tine. Cred ca e adevarat. Tot ce atragem (langa noi, pentru noi, asupra noastra) atragem prin rezonanta. Iar acum nici pe mine nu mai vreau sa ma schimb.
Daca as reusi sa ma cunosc si sa ma accept ar fi grozav caci, in loc sa ma plang de tot ce nu sunt, as descoperi poate resurse nebanuite. Si ma uit in jur la goana dupa schimbare (toti spun: vreau o schimbare), dar daca esti atent vei afla mereu ceva nou in tine si in ceilalti, ceva ce a fost intotdeauna acolo. Si vad atata frumusete in lumea asta (uneori mi se pare prea multa pentru cat putem noi, fiinte limitate, sa ducem si sa percepem) incat pentru tot raul si absurdul din ea si tot n-as schimba-o.
De m-as intoarce inapoi, la toate momentele de cosmar, cand mi-am dorit sa nu fi fost, ei bine, le-as lasa unde sunt, cum sunt, caci fara ele n-as mai fi eu si tot ce regret e ce n-am facut si ce nu mi s-a intamplat... poate nici asta.

miercuri, 23 noiembrie 2011

Autentic şi "de cartier"

E imposibil să-l asculţi pe Liviu Vasilică şi să nu te simţi măcar bine, dacă nu să fii mândru, că eşti român!
Eu, personal, sunt mândru şi nu doar din acest motiv deşi, până la un punct (sau de la un punct încolo), ar fi suficient şi acest lucru... Căci oricât va aprecia un străin "calitatea" folcolrului şi a lucrurilor autentice româneşti, în general, cu siguranţă nu va putea pricepe ceea ce cu adevărat transmit aceste sunete... trebuie să fii român, să fi crescut aici, pe plauiuri mioritice, să cunoşti istoria (cea trăită de tine e suficientă), să fi stârnit cu bocancii tăi colbul de pe drumurile de munte, deal sau câmpie, să fi cunoscut românii, felul lor de a fi, de a iubi, de a fi sau nu pătimaşi, iubitori, curajoşi sau laşi, felul de a jeli sau de a se jelui, felul de a se ataşa de animalele lor, ce e important pentru ei şi ce nu, ce sa mai, trebuie să fii român, frate cu codrul, ca să intelegi în adevăratul lor sens, aceste sunete.
Pentru că nicăieri altundeva nu mai există, sunt unice şi autentice... sunt româneşti!

AVERTISMENT: aceste melodii pot crea dependenţă!



***




Mai sus, făceam referire la românii din sânul carora s-au ridicat aceste versuri. Adică la ROMÂNI.

luni, 21 noiembrie 2011

Despre morala privitoare la relatiile dintre sexe




De la Anatole France citire:

- "Parerile noastre despre dragoste, ca si celelate, au aceeasi soarta; se reazema pe obiceiuri anterioare carora li s-a pierdut pana si urma. In materie de morala, preceptele care si-au pierdut rostul, indatoririle cele mai de prisos, constrangerile cele mai daunatoare, cele mai crude sunt, din pricina marii lor vechimi si a tainei originii lor, cele mai putin contestate si cele mai putin contestabile, cele mai putin examinate, cele mai venerate, cele mai respectate si cele de la care nu te poti abate fara sa-ti atragi invinuirile cele mai aspre. Toata morala privitoare la relatiile dintre sexe este intemeiata pe principiul potrivit caruia femeia, odata dobandita, ii apartine barbatului, e un bun al lui, cum e calul, sau cum sunt armele. Dar lucrul acesta incetand de a mai fi adevarat, decurg din el unele absurditati, cum ar fi, de exemplu, casatoria sau contractul prin care femeia este vanduta unui barbat, cu clauzele restrictive ale dreptului de proprietate, introduse ca urmare a slabirii treptate a posesorului.
Obligatia impusa unei fete de a-i aduce sotului ei fecioria ei dainuieste din vremea cand fetele erau maritate de indata ce deveneau nubile. E caraghios ca o fata care se marita la douazeci si cinci sau treizeci de ani sa mai fie supusa acestei obligatii. Veti spune ca e un dar de care sotul ei, daca va gasi unul in cele din urma, va fi magulit. Dar noi vedem in fiecare clipa atatia barbati care umbla dupa femei maritate si care se arata tare multumiti cand le pot avea, asa cum le gasesc.
Pana si astazi, datoria fetelor este determinata, in morala religioasa, de aceasta veche credinta ca Dumnezeu, cel mai puternic dintre purtatorii de razboaie, e poligam, ca isi rezerva toate fecioriile si ca noi nu putem lua decat ceea ce ne lasa. Credinta aceasta, ale carei urme dainuieste in multe metafore ale limbajului mistic, s-a pierdut astazi la majoritatea popoarelor civilizate. Cu toate acestea, ea tot mai are precadere in educatia fetelor, nu numai printre credinciosi, ci chiar si printre liber-cugetatori, care, mai totdeauna, nu cugeta liber, pentru motivul ca nu cugeta deloc.
Cuminte inseamna invatat. Se spune despre o fata ca e cuminte cand nu stie nimic. Ii cultivam nestiinta. In ciuda tuturor masurilor noastre, cele mai cuminti stiu, pentru ca nu le putem ascunde nici propria lor fire, nici starile, nici senzatiile lor. Dar stiu prost, stiu de-a-ndoaselea. Iata tot ce se obtine printr-o educatie ingrijita...

- Atunci, domnule, dumneata socotesti ca e un lucru fara importanta cand o femeie se daruieste intreaga?

- Nu, doamna, faptul acesta poate avea importanta lui. Si tot ar mai trebui de vazut daca femeia, daruindu-se, ofera o livada delicioasa sau un maidan cu ciulini si papadie. Si apoi, nu se cam face abuz de cuvantul daruire? In dragoste, femeia mai mult se imprumuta, decat se daruieste."
-----------------------------------------------

"Ea nu-l iubea deloc, dar tinea ca el s-o iubeasca. De altfel, era foarte rezervata cu dansul, nu numai pentru ca nu simtea niciun imbold - caci, printre gesturile dragostei, sunt unele pe care femeile le fac cu nepasare, cu usurinta, din instinct de femei, din obisnuinta si din spirit traditional, ca sa-si incerce puterile si pentru multumirea de a le descoperi efectele. Motivul prudentei ei era faptul ca-l stia tare "mojic", in stare sa traga profit din gesturile ei de familiaritate si sa i le si reproseze dupa aceea cu grosolanie daca nu le-ar mai fi continuat..."

Nu-mi plac schimbările!



Nu-mi plac schimbările. Niciodată nu mi-au plăcut, deși ele reprezintă calea cea mai sigură de alungare a monotoniei și de colorare a vieții. Dar n-am nevoie de schimbări, pentru că viața mea e colorată și deloc monotonă.
Dar, cu cât sunt mai reticent la schimbări, ca orice veritabil boșorog, cu atât am mai mult parte de ele, cu sau fără voi mea.

În primul rând, schimb diverse chestii încercând să țin altele neschimbate, pe care le-aș dori nemodificate. E un mic paradox aici!

Apoi, e vorba de schimbările nefortuite, dar necesare.
Și aici vreu să fac o mică paranteză: de ceva vreme, vechiul meu telefon cerea altul în schimb. Dădea vădite semne de oboseală. Mi-a luat 5 luni până să mă decid. Și am zis, ok, cumpăr altul. Bineînțeles, am încercat să găsesc unul cât mai simplu: fără cameră de luat vederea (că am aparat foto), fără acces la internet (că atunci când plec din fața calculatorului vreau să scap de el), fără redare melodii (că am mp3 player cu căști performante)... n-am găsit așa ceva. Toate au aceste lucruri inutile pentru un telefon.
Atunci, am zis să caut unul mai modest, fără prea multe funcții deștepte! N-am găsit nici din ăla!
Atunci, unul cât mai simplu! Și, cel mai simplu telefon, , depășește cu mult nevoile mele pentru un asemenea aparat, destinat comunicării. Dar mi-am zis în sinea mea: păi dacă știe toate astea, înseamnă că e fără cusur la scris/trimis SMS și la apeluri primite sau efectuate. Nu știu de ce am gândit așa!
M-am resemnat să aleg un model făcând abstracție de tot ce știe să facă, axându-mă pe ce mă interesa: durată baterie în convorbire, apeluri telefonice, SMS și alarmă. La toate astea a eșuat cu brio!
La SMS, eu scriu folosind funcția de predicție. Scriu mai repede așa. Surpriză: în funcția predicție scrie numai cu diacritice și trimite numai cum e scris, adică, bineînțeles, cu diacritice. Deși telefonul meu antic avea opțiunea să trimită SMS fără diacritice, indiferent de modul de redactare cu funcția d epredictie, ăsta nu are! Deci, 1 SMS trimis de mine va avea mai puține caractere decât în mod normal, datorită diacriticelor pe care nu le pot dezactiva. Apoi, am spațiu de 1000 caractere pentru un mesaj. Dar, în timp ce scriu, mă pomenesc uneori că îl transformă în MMS. Textul. Doar text! Ce satană o mai fi și asta?! Sun să mă lămuresc. "Păi că să vedeți, e vorba de dimensiunea textului." Mă nene, n-are cum, că uneori schimbă în MMS la peste 600 caractere, alteori la peste 700, alteori la peste 900... "Păi da, că e după dimensiunea în kb nu în caractere." ?! Bun, să-l ia dracu! Am scris mai mult decât permite el pentru SMS, transformă în MMS, șterg câteva caractere și el tot MMS rămâne. Cum comut înapoi în MMS? "Păi... nu se mai poate." Odată transformat textul în MMS, așa moare. Și dacă vrei să retrimiţi textul ca SMS, trebuie să-l rescrii din nou, însă oleacă mai scurt! Telefonul meu din 2005, ăla prost, știa tată să facă chestia asta! Să te lase să alegi dacă vrei să fie MMS sau SMS și să poți schimba oricând forma unui text. MMS era doar pentru imagini sau alte fișiere, nu pentru text! În replică față de ce știa telefonul meu vechi, mi se răspunde, cu o seninătate uluitoare, că "pot intra pe Facebook, cu cel nou!"...
PĂI PENTRU ASTA MI-AM LUAT TELEFON, ÎN MAMA MĂ-SII LUI DE TELEFON?!
Bun. Treaba cu scris SMS, MMS, e rezolvată. Sunt la mila telefonului. Dar, deși știe să între pe facebook și chiar și pe youtube, nu știe să sune dimineața. Odată, a refuzat să sune la ora potrivită. Am găsit telefonul decedat, fără strop de energie în baterie, deși seara era cam jumătate. Întreb și despre asta. "Probabil ați lăsat o aplicație în background și a consumat bateria", a venit răspunsul. Mă nene, mă înjuri în față?! Ce spui tu aci? Că eu n-am lăsat nimic. Am înțeles, însă, că e posibil. Că orice aplicație deschisă, chiar din greșeală, dacă dai close o trimite în background. Dacă vrei să o închidă, trebuie să apeși în mod expres pe butonul "anulare"!
Bun. Deci cu SMS și alarmă am rezolvat. Trebuie un ceas de rezervă, că risc să mă trezesc când mi s-or crăpa ochii!
Apeluri: nu merge hands-free-ul... Și nu tot timpul îmi afișează apelurile pierdute. Că cineva m-a sunat la ora 16:30, la 17:10 m-am uitat și nu aveam niciun apel pierdut, iar la 17:30 aveam apel pierdut, de la ora 16:30!
Nu vreți careva, un telefon? E dashtept, știe pe net, muzică, radio, poze, filmează chiar, chestii din astea importante la un telefon. Că dacă ai nevoie vreodată să suni mai găsești telefoane publice cu cartela, sau dacă vrei să dai un SMS, găsești tu pe cineva prin jur care să-ți împrumute telefonul lui! Iar de trezit dimineața, pentru asta există ceas deșteptător.

Revenind la schimbări, bineînțeles că trebuie aduse în discuția schimbările care nu-mi plac, adică cele fortuite sau căzute pe capul meu fără dorința mea.
Acestea sunt cele mai rele, aducătoare de suferință, care șterg definitiv din agenda mea zilnică lucruri care se întâmplau și-mi făcea plăcere, lăsându-mă fără ele pentru tot restul vieții. Am schimbat în ultimii trei ani de trei ori acel adăpost numit acasă, colegi de apartament vreo 6, locul de muncă tot de trei ori în ultimii 5 ani... dar astea sunt lucruri ce țin de evoluția firească a omului, care de multe ori au fost spre binele meu și, în afară de o ușoară tristețe specifică unui moș care se atașează de lucrurile cu care se obișnuiește, nu mi-au lăsat mari regrete. Dar schimbările nedorite au lovit și în partea sentimentală, lăsându-mă fără ceea ce-mi făcea plăcere și mă făcea să mă simt oriunde, "acasă". Multe lucruri care au fost și se întâmplau zilnic, poate, acum nu mai există și nu vor mai exista niciodată. Mi-a rămas doar amintirea lor și pozele sau semnele care amintesc de ele. Gen un papuc uitat într-o poză făcută într-o cameră, care amintesc de ceea ce înseamnă liniște, pace, iubire și cămin, urmele de zgârieturi pe pereții de acasă, din Craiova, ce amintesc de nebuniile motanului ce nu mai există de câteva luni, casa și ograda în paragină de la țară, acum împopoțonată cu fântână, când nu mai stă nimeni acolo și lumina și căldură copilăriei au dispărut... semne și lucruri care deschid sertarele amintirilor, de unde scot tot ceea ce a fost frumos și mi-aș fi dorit să nu se încheie niciodată.

Nu-mi plac schimbările. Nu mi-au plăcut niciodată. Dacă erau lucruri care nu-mi plăceau, mă obisnuiesem deja cu ele și acum îmi este greu și fără neînțelegerile care alungau monotonia și făceau parte din ceea ce sunt, din ceea ce înseamnă viața mea. Eu nu pot să renunț la lucrurile care nu-mi plac, atâta timp cât odată cu ele pierd și tot ceea ce mă făcea fericit și împlinit. Chiar dacă pot veni lucruri noi, ce-mi pasă mie de ele? Dacă vor fi la fel ca noul telefon? Adică să știe sau să poată multe, dar fix ce am eu nevoie, nu? Și apoi, chiar mi-aș dori monotonia zilelor liniștite, fără furtuni și zbuciumuri sufletești? Ce mă diferențiază de un robot? Sentimentele. Iar zbuciumul creat de ele mă umanizează!
Nu regret nimic din tot ceea ce viața, prin voia împrejurărilor, dorește să ia de lângă mine.
Am crezut o vreme că e mai bine fără neînțelegeri. Probabil că mulți credem asta! Dar când în locul neînțelegerilor primești un mare nimic, un gol interior ce seamănă cu deșerturile lui Octavian Paler, iar acele neînțelegeri pleacă și cu tot ce te făcea să te simți bine, îți dai seama cât de mult te-ai înșelat!

Se mai spune că, pentru a avea parte de ceea ce ai cu adevărat nevoie, nu de ceea ce crezi că ai nevoie, care de multe ori se dovedește a nu fi ceva potrivit, trebuie să te descoperi pe tine. Ca să te (re)descoperi însă, trebuie să te mai și pierzi, puțin.
Dar s-a întrebat vreodată, cineva, ce s-ar întâmpla dacă ar descoperi că ceea ce este el cu adevărat, în esența lui, este ceva ce nu-i place? Adică, se pune atât de mult preț pe ideea de a descoperi cine ești cu adevărat, de parcă ar fi obligatoriu că acea descoperire să reprezinte ceva plăcut, uimitor și care să te fericească. Hitler, cu siguranță a descoperit cine și ce era el cu adevărat...
Dacă ar fi să descopăr că sunt un ucigaș cu sange rece, de exemplu? Sau că am o fire atât de dârză, încât pot trece peste orice, până și peste sentimentele mele, pentru a ajunge la țintă? Dacă mă descopăr cu o hotărâre interioară sau cu o construcție sufletească pe care n-o să le agreez? În acest caz, aș prefera să nu descopăr niciodată cine sunt, cu adevărat. Pentru că sunt împăcat și mulțumit cu ceea ce cred eu că sunt, în acest moment.

UPDATE 24.11: Acel "cunoaște-te pe tine însuți" al filosofiei antice nu e un precept a cărui împlinire morală să poată procura plăcere, căci nu guști nicio mulțumire cunoscându-ți sufletul. Nu același lucru e cu trupul, din care ni se pot dezvălui izvoare de voluptate.


Nu-mi plac schimbările



Nu-mi plac schimbările. Niciodată nu mi-au plăcut, deși ele reprezintă calea cea mai sigură de alungare a monotoniei și de colorare a vieții. Dar n-am nevoie de schimbări, pentru că viața mea e colorată și deloc monotonă.
Dar, cu cât sunt mai reticent la schimbări, ca orice veritabil boșorog, cu atât am mai mult parte de ele, cu sau fără voi mea.

În primul rând, schimb diverse chestii încercând să țin altele neschimbate, pe care le-aș dori nemodificate. E un mic paradox aici!

Apoi, e vorba de schimbările nefortuite, dar necesare.
Și aici vreu să fac o mică paranteză: de ceva vreme, vechiul meu telefon cerea altul în schimb. Dădea vădite semne de oboseală. Mi-a luat 5 luni până să mă decid. Și am zis, ok, cumpăr altul. Bineînțeles, am încercat să găsesc unul cât mai simplu: fără cameră de luat vederea (că am aparat foto), fără acces la internet (că atunci când plec din fața calculatorului vreau să scap de el), fără redare melodii (că am mp3 player cu căști performante)... n-am găsit așa ceva. Toate au aceste lucruri inutile pentru un telefon.
Atunci, am zis să caut unul mai modest, fără prea multe funcții deștepte! N-am găsit nici din ăla!
Atunci, unul cât mai simplu! Și, cel mai simplu telefon, , depășește cu mult nevoile mele pentru un asemenea aparat, destinat comunicării. Dar mi-am zis în sinea mea: păi dacă știe toate astea, înseamnă că e fără cusur la scris/trimis SMS și la apeluri primite sau efectuate. Nu știu de ce am gândit așa!
M-am resemnat să aleg un model făcând abstracție de tot ce știe să facă, axându-mă pe ce mă interesa: durată baterie în convorbire, apeluri telefonice, SMS și alarmă. La toate astea a eșuat cu brio!
La SMS, eu scriu folosind funcția de predicție. Scriu mai repede așa. Surpriză: în funcția predicție scrie numai cu diacritice și trimite numai cum e scris, adică, bineînțeles, cu diacritice. Deși telefonul meu antic avea opțiunea să trimită SMS fără diacritice, indiferent de modul de redactare cu funcția d epredictie, ăsta nu are! Deci, 1 SMS trimis de mine va avea mai puține caractere decât în mod normal, datorită diacriticelor pe care nu le pot dezactiva. Apoi, am spațiu de 1000 caractere pentru un mesaj. Dar, în timp ce scriu, mă pomenesc uneori că îl transformă în MMS. Textul. Doar text! Ce satană o mai fi și asta?! Sun să mă lămuresc. "Păi că să vedeți, e vorba de dimensiunea textului." Mă nene, n-are cum, că uneori schimbă în MMS la peste 600 caractere, alteori la peste 700, alteori la peste 900... "Păi da, că e după dimensiunea în kb nu în caractere." ?! Bun, să-l ia dracu! Am scris mai mult decât permite el pentru SMS, transformă în MMS, șterg câteva caractere și el tot MMS rămâne. Cum comut înapoi în MMS? "Păi... nu se mai poate." Odată transformat textul în MMS, așa moare. Și dacă vrei să retrimiţi textul ca SMS, trebuie să-l rescrii din nou, însă oleacă mai scurt! Telefonul meu din 2005, ăla prost, știa tată să facă chestia asta! Să te lase să alegi dacă vrei să fie MMS sau SMS și să poți schimba oricând forma unui text. MMS era doar pentru imagini sau alte fișiere, nu pentru text! În replică față de ce știa telefonul meu vechi, mi se răspunde, cu o seninătate uluitoare, că "pot intra pe Facebook, cu cel nou!"...
PĂI PENTRU ASTA MI-AM LUAT TELEFON, ÎN MAMA MĂ-SII LUI DE TELEFON?!
Bun. Treaba cu scris SMS, MMS, e rezolvată. Sunt la mila telefonului. Dar, deși știe să între pe facebook și chiar și pe youtube, nu știe să sune dimineața. Odată, a refuzat să sune la ora potrivită. Am găsit telefonul decedat, fără strop de energie în baterie, deși seara era cam jumătate. Întreb și despre asta. "Probabil ați lăsat o aplicație în background și a consumat bateria", a venit răspunsul. Mă nene, mă înjuri în față?! Ce spui tu aci? Că eu n-am lăsat nimic. Am înțeles, însă, că e posibil. Că orice aplicație deschisă, chiar din greșeală, dacă dai close o trimite în background. Dacă vrei să o închidă, trebuie să apeși în mod expres pe butonul "anulare"!
Bun. Deci cu SMS și alarmă am rezolvat. Trebuie un ceas de rezervă, că risc să mă trezesc când mi s-or crăpa ochii!
Apeluri: nu merge hands-free-ul... Și nu tot timpul îmi afișează apelurile pierdute. Că cineva m-a sunat la ora 16:30, la 17:10 m-am uitat și nu aveam niciun apel pierdut, iar la 17:30 aveam apel pierdut, de la ora 16:30!
Nu vreți careva, un telefon? E dashtept, știe pe net, muzică, radio, poze, filmează chiar, chestii din astea importante la un telefon. Că dacă ai nevoie vreodată să suni mai găsești telefoane publice cu cartela, sau dacă vrei să dai un SMS, găsești tu pe cineva prin jur care să-ți împrumute telefonul lui! Iar de trezit dimineața, pentru asta există ceas deșteptător.

Revenind la schimbări, bineînțeles că trebuie aduse în discuția schimbările care nu-mi plac, adică cele fortuite sau căzute pe capul meu fără dorința mea.
Acestea sunt cele mai rele, aducătoare de suferință, care șterg definitiv din agenda mea zilnică lucruri care se întâmplau și-mi făcea plăcere, lăsându-mă fără ele pentru tot restul vieții. Am schimbat în ultimii trei ani de trei ori acel adăpost numit acasă, colegi de apartament vreo 6, locul de muncă tot de trei ori în ultimii 5 ani... dar astea sunt lucruri ce țin de evoluția firească a omului, care de multe ori au fost spre binele meu și, în afară de o ușoară tristețe specifică unui moș care se atașează de lucrurile cu care se obișnuiește, nu mi-au lăsat mari regrete. Dar schimbările nedorite au lovit și în partea sentimentală, lăsându-mă fără ceea ce-mi făcea plăcere și mă făcea să mă simt oriunde, "acasă". Multe lucruri care au fost și se întâmplau zilnic, poate, acum nu mai există și nu vor mai exista niciodată. Mi-a rămas doar amintirea lor și pozele sau semnele care amintesc de ele. Gen un papuc uitat într-o poză făcută într-o cameră, care amintesc de ceea ce înseamnă liniște, pace, iubire și cămin, urmele de zgârieturi pe pereții de acasă, din Craiova, ce amintesc de nebuniile motanului ce nu mai există de câteva luni, casa și ograda în paragină de la țară, acum împopoțonată cu fântână, când nu mai stă nimeni acolo și lumina și căldură copilăriei au dispărut... semne și lucruri care deschid sertarele amintirilor, de unde scot tot ceea ce a fost frumos și mi-aș fi dorit să nu se încheie niciodată.

Nu-mi plac schimbările. Nu mi-au plăcut niciodată. Dacă erau lucruri care nu-mi plăceau, mă obisnuiesem deja cu ele și acum îmi este greu și fără neînțelegerile care alungau monotonia și făceau parte din ceea ce sunt, din ceea ce înseamnă viața mea. Eu nu pot să renunț la lucrurile care nu-mi plac, atâta timp cât odată cu ele pierd și tot ceea ce mă făcea fericit și împlinit. Chiar dacă pot veni lucruri noi, ce-mi pasă mie de ele? Dacă vor fi la fel ca noul telefon? Adică să știe sau să poată multe, dar fix ce am eu nevoie, nu? Și apoi, chiar mi-aș dori monotonia zilelor liniștite, fără furtuni și zbuciumuri sufletești? Ce mă diferențiază de un robot? Sentimentele. Iar zbuciumul creat de ele mă umanizează!
Nu regret nimic din tot ceea ce viața, prin voia împrejurărilor, dorește să ia de lângă mine.
Am crezut o vreme că e mai bine fără neînțelegeri. Probabil că mulți credem asta! Dar când în locul neînțelegerilor primești un mare nimic, un gol interior ce seamănă cu deșerturile lui Octavian Paler, iar acele neînțelegeri pleacă și cu tot ce te făcea să te simți bine, îți dai seama cât de mult te-ai înșelat!

Se mai spune că, pentru a avea parte de ceea ce ai cu adevărat nevoie, nu de ceea ce crezi că ai nevoie, care de multe ori se dovedește a nu fi ceva potrivit, trebuie să te descoperi pe tine. Ca să te (re)descoperi însă, trebuie să te mai și pierzi, puțin.
Dar s-a întrebat vreodată, cineva, ce s-ar întâmpla dacă ar descoperi că ceea ce este el cu adevărat, în esența lui, este ceva ce nu-i place? Adică, se pune atât de mult preț pe ideea de a descoperi cine ești cu adevărat, de parcă ar fi obligatoriu că acea descoperire să reprezinte ceva plăcut, uimitor și care să te fericească. Hitler, cu siguranță a descoperit cine și ce era el cu adevărat...
Dacă ar fi să descopăr că sunt un ucigaș cu sange rece, de exemplu? Sau că am o fire atât de dârză, încât pot trece peste orice, până și peste sentimentele mele, pentru a ajunge la țintă? Dacă mă descopăr cu o hotărâre interioară sau cu o construcție sufletească pe care n-o să le agreez? În acest caz, aș prefera să nu descopăr niciodată cine sunt, cu adevărat. Pentru că sunt împăcat și mulțumit cu ceea ce cred eu că sunt, în acest moment.

vineri, 11 noiembrie 2011

Feel (This is not the way I meant to be)

Just because I'm losing
Doesn't mean I'm lost
Doesn't mean I'll stop
...



"Just because I'm hurting
Doesn't mean I'm hurt
Doesn't mean I didn't get what I deserve
No better and no worse
"

***


"I'm lost but I'm not stranded yet"



Sau, cum spunea Hemingway:
"A man can be destroyed but not defeated."

***
===============================================

I feel, I'm seeing so clear

Trying to forget tomorrow and all that's happened,
This is not the way, the way I meant to be.





Slipping away, I think I'm gonna crack...

........

I've been down for awhile,

And now I'm coming back...

Si singurele lucruri după care mai tânjesc, sunt o colibă şi o inimă!

miercuri, 9 noiembrie 2011

Secrete simple (ca să obţii fericirea)

"Thank you... India"




Din folclorul indian
  • Ziua cea mai frumoasă: azi
  • Lucrul cel mai uşor: să te înşeli
  • Obstacolul cel mai mare: teama
  • Cea mai mare greşeală: a abandona
  • Rădăcina tuturor relelor: egoismul
  • Distracţia cea cea mai frumoasă: munca
  • Cei mai buni profesori: copiii
  • Prima necesitate: comunicarea
  • Cea mai mare fericire: a fi util celorlalți
  • Misterul cel mai mare: moartea
  • Cel mai mare defect: indispoziţia
  • Fiinţa cea mai periculoasă: mincinosul
  • Sentimentul cel mai josnic: ranchiuna
  • Cadoul cel mai frumos: iertarea
  • Cel mai necesar: căminul
  • Ruta cea mai rapidă: drumul corect
  • Senzaţia cea mai satisfăcătoare: pacea interioară
  • Arma cea mai eficace: surâsul
  • Cel mai bun remediu: optimismul
  • Cea mai mare satisfacţie: datoria împlinită
  • Forţa cea mai puternică: credinţa
  • Fiinţele cele mai necesare: părinţii
  • Cel mai frumos dintre toate: dragostea

marți, 25 octombrie 2011

Femeia - o capcană făcută cu meșteșug

I know it's too late...


Femeia e o capcană făcută cu meșteșug. E destul s-o adulmeci și ai și căzut în ea. Și vai, farmecul îmbătător al făpturilor acestora bântuie de departe mai năprasnic decât de aproape. Ele stârnesc cu atât mai mult poftele, cu cât le potolesc mai puțin. De unde acest stih al unui poet, către una dintre ele: "Când ești de față, fug de tine și, când nu ești, te regăsesc..."
-Anatole France-

_______________________________________________________________

But i still...

vineri, 7 octombrie 2011

Spovedanie (eu beau)




"Atunci cand mi-e dor de poezie, citesc Minulescu..."


Nu beau,
Nu cant
Si nu iubesc!...

Sunt ca un vechi raboj de lemn,
Pe care-ncep sa-mi recitesc
Infrangerile-n sens invers,
Ca-n suflet, fiecare semn
De pe raboj se schimba-n vers...

Privesc pe cei ce trec mereu
Pe jos, pe sus, pe strazi, prin gari -
Botezuri, nunti si-nmormantari,
Si parca-n fiecare grup
Obiectul principal sunt Eu,
Ca aurul lichid din stup...

Si ma revad asa cum ieri,
Si patruzeci de ani in sir,
Schimbam ciresii-n palmieri,
Pe tata mare-n "Uncle Sam"
Si Oltul in Gaudalquivir...

Pe cand iubeam,
Cantam
Si beam...

Ion Minulescu - Spovedanie (nu beau)


Eu insa, acum, tin in mana un paharel plin cu palinca, diluata intr-un mod barbar cu sirop de visine...
Si beau!

vineri, 30 septembrie 2011

"De sezon"

Imi amintesc o discutie petrecuta cu ceva vreme in urma, generata de un fapt banal. Pentru ca fusesem intrebat ce fac, raspunsesem ca ascult muzica si, pentru ca discutia se purta virtual, am trimis linkul cu melodia pe care o ascultam, asa, ca o completare a spuselor mele, nicidecum pentru a transmite sau convinge ceva. Era vorba de Nightwish - Bye Bye Beautiful. Am primit o grimasa si o expresie destul de contrariata (cel putin asa am perceput-o eu). "Cum poti asculta asa ceva?!" Si, in schimb, fara alte comentarii, am primit un link cu o alta melodie, prin care mi se aducea la cunostinta "iata ce numesc eu muzica!". Au mai fost cateva cuvinte in sprijinul a ceea ce "ar trebui sa insemne muzica" si, in link, am descoperit ceva muzica ambientala, nu mai bag mana in foc daca era Vangelis ori Enya. Ceva de gen.

N-am incercat niciodata sa sustin ca as sti "ce inseamna muzica". Stiu doar ca muzica pe care o asculti iti da o anumita stare si, cel mai important, vorbeste despre tine. "Spune-mi ce asculti, sa-ti spun ce fel de om esti (sau cum te simti la un moment dat)!"

Convingerea ca nu stiu "ce ar trebui sa insemne muzica" mi-o mentin, dar, in contextul discutiei amintite, imi permit sa spun si eu, ce inseamna muzica, pentru mine.
De fapt, sa exemplific:









Si melodia care contine cea mai fascinanta combinatie (pur intamplatoare? - ma indoiesc!), intre nume formatie (Paradise Lost), titlu piesa (I am nothing), mesaj si sunet.


Acum, o sa intrebati, probabil, de ce "de sezon"?
Cu "So fell autum rain", ori "And the rains are coming closer, Darker days ar drawing near", lucrurile par clare.
Dar toamna este un sezon al caderii.
Asa ca sensul ghilimelelor din titlu, ar trebui sa-l cautati pe undeva printre urmatoarele chestii: "Lake of tears", "So fell autumn rain, Washed away all my pain", "Solitude", "Paradise Lost", "I am nothing", si altele.

"Return of ravens"?! Pai, cand se intorc corbii? Atunci cand reapare un nou hoit, pe care sa-l devoreze. Cand ceva a murit.
Imi pare rau de tot ceea ce am fost - nu mai gasesc nimic in mine din ceea ce imi amintesc despre cel care am fost.
Dar nu regret nimic din ceea ce am devenit!

Inchei acum cu niste cuvinte pe care cineva mi le-a facut cunoscute astazi (involuntar), fara sa banuiasca cata nevoie aveam de ele: "Imi place sa cred ca n-am pierdut nimic in viata. Si daca totusi am pierdut... inseamna ca nu-mi trebuia!"

"My Dying Bride" lasam pe altadata.
__________________________________________

Update: Uitasem tocmai piesa de capatai!

joi, 15 septembrie 2011

Regrete


N-am fost un "pragmatic", termen foarte la modă şi azi. Şi nu-mi pare rău. Detest sincer pragmatismul. Mi se pare stupid să consideri adevărat numai ce e util şi avantajos când sunt atâtea dovezi (piramidele, între altele) că fără înfruntarea zădărniciei nu există, probabil, grandoare.

Altceva regret. Că nu mă pot lăuda cu nicio "nebunie" adevărată; una din acele nebuneşti îndrăzneli pe care e infinit mai puţin grav s-o ratezi decât s-o eviţi. Şi ce paradox ironic! În vremea în care aş fi putut să-mi doresc "nebunii", eu visam cu ardoare să devin înţelept! Umblam prin anticariatele bucureştene după "Secretul secretelor". Iar când m-am lămurit că înţelepţii sunt înţelepţi fiindcă nu sunt în stare de nicio nebunie, era cam târziu să încerc să îndrept lucrurile pe alt făgaş.
Octavian Paler



luni, 12 septembrie 2011

Don't worry, be happy (bivuac)


Oare la câţi metri erau deasupra solului?
E fantastic să dormi "în perete"... dar să mai şi cari un intrument muzical cu tine, să te aliniezi frumos în bivuac şi să te apuci să cânţi cu atâta pasiunea, asta e de-a dreptul genial!
Câtă libertate, dezinvoltură şi poftă de viaţă aduce muntele celor în sufletul cărora reuşeşte să pătrundă!
Căci alpiniştii sunt de două feluri: unii, simpli sportivi, iar alţii pătrunşi complet de spiritul, pacea, perfecţiunea, puritatea, echilibrul şi, de ce nu, modestia înălţimilor. Şi doar cei din a doua categorie pot fi consideraţi, în opinia mea, iubitori de munte, oameni de munte, de la care poţi avea aşteptări mult mai multe decât de la un fotbalist.


PS: (pentru cunoscători) sper că se observă că au cort de bivuac marca Black Diamond. Un brand de care, de ceva vreme, m-am îndrăgostit. Pentru că îmi împlineşte cu generozitate orice aşteptare.

Recomand şi: Munţii din ochii mei

Cât de plini de viaţă sunt oamenii ăştia!



Iiii-ha!

sâmbătă, 10 septembrie 2011

Sâmburele îndoielii, încolţeşte!


În ultima vreme, nu ştiu de ce, amintiri din trecut tot năvălesc peste mine. Şi nu vin aşa, în treacăt, ci dau buzna ca bolovanii unei viituri peste o construcţie amărâtă.

Una din aceste amintiri a apărut busc în viaţa mea, mai limpede decât o simplă senzaţie. E o amintire veche, prăfuită, dar clară, adânc întipărită în subconştient.
Cineva, vorbind despre mine, amintea că sunt fiul unei femei şi al unui bărbat, pomenind numele părinţilor mei. Eram mic pe atunci. Dar îmi amintesc tulburarea care m-a încercat, iar această tulburare e încă vie, ca un fier încins în conştiinţa mea. De ce?! Păi... pentru că eu, în tinereţea mea fragilă, visam că însemn mult mai mult de atât.

Iar acele cuvinte simple, care aminteau fără drept de apel originea şi provenienţa mea, au avut asupră-mi un impact suficient de puternic pentru a doborâ o statuie de pe piedestalul ei.

Acum, însă, o altă senzaţie începe să încolţească în sufletul meu. Mă bate un gând ciudat, cum că ar putea fi posibil să însemn mai puţin chiar decât fiul unui bărbat şi al unei femei...

luni, 29 august 2011

Provocare (cu "zguduieli")

Avertisment: următoarele melodii nu sunt de ascultat în surdină, la lumina lumânărilor parfumate. Pierdeţi "esenţa" dacă le ascultaţi încet, la boxe amărâte.







şi, bineînţeles, cireaşa de pe tort e păstrată pentru final:



Provocarea: Dacă aţi considera cele de mai sus un mesaj, cam care credeţi că ar fi acela?!


PS: Dacă nu poţi înţelege un mesaj, înseamnă că acesta nu ţi se adresează, sau că nu există niciunul? Ar putea fi, oare, posibil, să aşterni ceva pe foaie (fie ea şi virtuală) şi să nu transmiţi niciun mesaj?
Suntem, oare, mereu conştienţi de ceea ce transmitem? De ecoul ce-l vor avea actiunile noastre?
Sau doar ne lăsăm purtaţi de val (cum fac eu acum, cu boxele la maxim), fără să ne pese? (că deranjez, că pot avea probleme...). Iar când problemele apar (poliţia la uşă sau o vecină moţată cu tigaia în mână), regretăm dintro dată cauza care a generat acest efect şi care ne-a aparţinut?
şi încă ceva: nu poţi înţelege un mesaj, dacă îl parcurgi pe sărite (asta aviz celor ce trişează, sărind peste melodii)


PPS: Parantezele din PS sunt metaforice, nu s-a întâmplat nimic din toate astea... încă (cel puţin în ceea ce priveşte vecina moţată)
Provocarea rămâne valabilă!

marți, 9 august 2011

Mărturisire

Venisem hotărât să aştern pe hârtia virtuală câteva cuvinte, însă nu le mai găsesc tocmai pe acelea...


"Trecutul poate fi şters cu buretele. Regretul, tăgada ori uitarea o pot face oricând. Dar din faţa viitorului nu te poţi sustrage." Aşa spunea Oscar Wilde.
Timpul şterge tot, de fapt. Odată ce o întâmplare, un gest, viata unei fiinte sau orice altceva s-au încheiat, ele nu mai există faptic, ci doar în amintirea celor care le-au fost martori, ori ca semn lăsat în urmă. Un cutremur ţine maxim două minute, dar poate lăsa urme vizibile timp de milenii. La fel şi viaţa unui om.

Ceea ce a fost, fost rămâne, ceea ce va fi vom vedea, însă ceea ce este acum contează cel mai mult. A trăi înseamnă prezent, nu ceea ce a fost sau ce va fi.

Aşa că, până când îmi voi (re)găsi cuvintele, mărturisesc:

duminică, 7 august 2011

"Un amour fatal"

Azi cântăm:



Is it you I keep thinking of?
Should I feel like I do?
I've come to know that I miss your love
While I'm not missing you
We run
Til it's gone
Et les fleurs du mal
Won't let you be
You hold the key to an open door
Will I ever be free?

Les fleurs du mal unfold
Comme les fleurs du mal
Dark demons of my soul
Un amour fatal
Been tryin' hard to fight
Comme les fleurs du mal
Les fleurs du mal inside
Un amour fatal

All my life I've been waiting for
In this perfume of pain
To forget when I needed more
Of love's endless refrain
We live
And we pray
Pour les fleurs du mal
I've lost my way
What is done will return again
Will I ever be free?

Les fleurs du mal unfold
Comme les fleurs du mal
Dark demons of my soul
Un amour fatal
Been tryin' hard to fight
Comme les fleurs du mal
Les fleurs du mal inside
Un amour fatal

Les fleurs du mal
Comme les fleurs du mal
Un amour fatal
Comme les fleurs du mal

sâmbătă, 4 iunie 2011

În bătaia vântului (din nou)


Dar acest lucru nu e valabil pentru toate câte sunt. De exemplu, dacă doi oameni se iubesc şi se căsătoresc, sau leagă o prietenie unul cu celălalt, atunci tocmai de aceea e frumos pentru că e menit să dureze şi nu să se sfârşească imediat. Si chiar dacă şi aceste legături se pot sfârşi mai devreme sau mai târziu, nu te gandeşti la asta atunci când le începi.
Cu toate astea, în ceea ce priveşte relaţiile între oameni, fiecare păstrează doar pentru el ce-i al lui şi nu-l poate avea împreună cu altcineva

Fiecare om îşi are sufletul lui, pe care nu poate să-l amestece cu altul. Doi oameni se pot îndrepta unul către celalat, pot vorbi unul cu altul şi pot fi foarte apropiaţi. Dar sufletele lor sunt ca nişte flori, fiecare a prins rădăcini în locul lui şi niciunul nu poate veni la celălalt, altminteri ar trebui să-şi părăsească rădăcina şi asta nu poate s-o facă. Florile îşi împrăştie mireasma şi sămânţa pentru că doresc foarte mult să fie împreună; dar floarea nu poate face nimic pentru ca sămânţa să ajungă la locul potrivit, acest lucru îl face vântul, iar acesta vine şi pleacă mereu cum şi când îi e voia. -H. Hesse-



And then I see a darkness.
Did you know how much I love you?
Its a hope that somehow you,
Can save me from this darkness.

Toate patimile omeneşti, cu cât sunt mai frumoase, cu atât alină mai puţin şi trebuie să se stingă mai repede.
___________________________________________________________
  • E şi o melodie pe undeva pe aici. Să n-o ratati, chiar dacă e de Johnny Cash (de fapt, tocmai pentru că e de-a lui!).
  • Postare similară - In bătaia vântului
  • Explicatie - E vina mea! 

marți, 31 mai 2011

Sunt ceea ce sunt! (Solitary man)



Don't know that I will, but until I can find me
A girl who'll stay and won't play games behind me,
I'll be what I am,
A solitary man

Solitary man

joi, 19 mai 2011

Mărturisire


Conştient sau inconştient, unii oameni sunt mândri de fermitatea, de hotărârea lor, de modul deschis în care îşi urmăresc scopul.

Ei se îndreaptă direct către ceea ce doresc, către înfăptuirea unui act de virtute, - câteodată a unei crime - cu o deosebită convingere a fermităţii lor. Merg pe drumul vieţii, drum îngust îngrădit de gusturile, de prejudecăţile, de dispreţul sau entuziasmul lor, în general onest, invariabil stupid, şi sunt mândri că nu se abat niciodată de la acest drum. Dacă se opresc, o fac doar pentru a privi dincolo de îngrădirile care le fac viaţa sigură, ca să privească văile înceţoşate, piscurile îndepărtate, coastele stâncoase şi mlaştinile, pădurile întunecate şi câmpiile estompate, unde alte fiinţe omeneşti îşi duc cu greu zilele, poticnindu-se de osemintele celor drepţi, de rămăşiţele pământeşti ale predecesorilor lor, care au murit singuri, aici, în întuneric sau sub razele strălucitoare ale soarelui, întotdeauna la jumătate de drum. Omul care ştie ce vrea nu înţelege asta şi îşi continuă calea plin de dispreţ. El niciodată nu se rătăceşte din drumul său. Ştie unde merge şi ce doreşte. Continuând să călătorească pe drumul vieţii, el bate o cale foarte lungă şi îngustă şi, zdrobit, murdar şi epuizat, îşi atinge în cele dim urmă ţinta; îşi înhaţă răsplata perseverenţei sale, a virtuţii sale, a optimismului său sănătos: o piatră funerară cu un epitaf neadevărat, pe un mormânt trist şi dat uitării.

Eu, însă, sunt dintre cei care mor la jumătate de drum...

luni, 18 aprilie 2011

Nedumerire



Deşi am păşit deja, cu încredere, în al 31-lea an al vieţii mele, când se întâmplă să mă mai abordeze oameni pe stradă cu diverse întrebări, indiferent de vârsta interlocutorului meu, invariabil, străinii mi se adresează cu băiatu'. Încă băiatu'?!
Păi pe când eram eu puradel, omul la 30 de ani, în abordările de pe stradă era deja domnu'... "Domnu', nu vă supăraţi, cum ajung şi eu pe strada...”
Aşa că stau eu şi mă întreb - care va fi oare momentul trecerii mele de la băiatu', la domnu'? Şi la ce vârstă se va întâmplă asta? 33? 35? Că e limpede că la 40 de ani nu voi mai avea cum să fiu abordat cu apelativul băiatu'. Dar cu ce voi fi mai diferit, atunci? Ce-mi lipseşte acum, dar voi avea la 40 de ani, pentru a fi numit domnu'? Ridurile? Chelia? Oare burtica? Dar nu, nu e asta, că sunt destui oameni chiar trecuţi de 40 de ani, fără riduri, cu păr în cap mai mult decât am eu acum şi fără burtică. Atunci?
Aş putea oare îmbătrâni (şi aici mă refer doar la îmbătrânirea trupească) în câţiva ani, cât n-am reuşit în 30?
Ce anume va determina, în viitor, necunoscuţii să nu mă mai ia drept un băiatu', adică un adolescent şi să mă considere domnu', adică adult? Ceva din aspectul fizic? Din vestimentaţie, din felul cum voi păşi pe asfalt?... ceva din atitudinea pe care o voi emana? Sau câte puţin din fiecare?
Ce determină acum un trecător să mă considere un adolescent şi ce se va fi schimbat la mine când toţi necunoscuţii mă vor considera un adult şi de vor dori să mă întrebe ceva, mi se vor adresa cu "Nu va supăraţi, domnu'?...”

Şi pot paria pe următorul lucru: că dacă azi voi umbla pe stradă cu un copil de mână, dacă m-ar aborda cineva cu vreo întrebare, mi s-ar adresa sigur cu domnu' (asta în cazul în care nu va folosi universalul "nu va suparati”, fără niciun domnu', sau băiatu', sau bă, etc.).
Asta să fie, oare, DIFERENŢA?
Şi dacă ar fi asta şi aş avea acasă un copil, ieşit pe stradă fără el, cum aş fi: domnu' sau tot băiatu'?
Adică de unde ar putea şti, în prezent, un trecător, dacă am un copil ori nu? S-ar vedea ceva diferite la mine, ori în atitudinea mea?

Hm... oare ce ne-am face fără întrebările retorice?


Între timp, acest pământ mă îndură deja de peste 30 de ani iar eu, în tot acest timp, n-am făcut nimic... 
...nimic altceva decât să-mi trăiesc viaţa în modul cel mai plăcut, comod sau convenabil cu putinţă şi uneori, în modul cel mai firesc pe care mi l-a oferit clipa. Rezumând, am trăit cum m-am priceput eu mai bine.
 
Să fie oare, acest lucru, tot ceea ce contează?

joi, 17 martie 2011

Se întâmplă în România


Alina a fost elevă la un cunoscut liceu din capitală. Domnul Popescu i-a fost diriginte. El s-a ocupat de educaţia Alinei. De fapt, domnul Popescu s-a ocupat de educaţia a mii de Aline. Generaţii întregi de Aline au trecut prin mâna domnului Popescu şi au învăţat de la el cum să mintă, cum să se descurce, cum să înşele viaţa.
Domnul Popescu a protejat elevii care făceau meditaţii cu el acasă. El a scos o carte la editura mamei unui elev şi a vândut apoi cartea elevilor săi, la suprapreţ. Domnul Popescu le-a explicat elevilor că cei care nu iau numai 9 şi 10 sunt nişte rataţi care nu merită nimic. Dar, deşi ştia că elevii din clasa lui copiau la teze, nu spunea nimic ca să nu-şi strice imaginea de dascăl competent.
Există în învăţământul românesc sute, poate chiar mii de domnul Popescu. Domnul Trandafir e istorie. Legendă! Acum la modă e domnul Popescu. Profesorul care te învaţă să furi ca să ai o imagine bună. Profesorul care ridică şmecheria la rang de virtute.
Domnul Popescu distruge generaţie după generaţie. Tinerii intră în viaţă cu învăţătura putredă inoculată de un om putred.
Dar, din când în când, apare Alina. Ea simte că nu e bine. Spune că nu e corect şi e nefiresc să primească o astfel de educaţie a corupţiei.
Alina se revoltă. La festivitatea de absolvire, ea spune că sistemul de învăţământ din România este corupt. Inspectoratul şcolar declanşează o anchetă. Mai mulţi domni Popescu, având funcţii la inspectorat, cercetează cazul. Şi, să vezi minune! Nu descoperă nimic. Inspectorii spun că totul merge ca la carte şi domnul Popescu e un dascăl eminent. Acesta iese la rampă şi strigă în gura mare că e o conspiraţie împotriva sa pusă la cale de profesoara de franceză şi de profesorul de sport. Alina devine o marionetă. Scârbită, ea dă la facultate unde o aşteaptă alţi domni Popescu.
Şi astfel, ea se gândeşte cum să facă să plece din ţară.
Alina pleacă, domnul Popescu rămâne. Sistemul merge înainte. În România rămîn tot mai puţine Aline şi tot mai mulţi domni Popescu. Mai rămân şi Ion Iliescu, Adrian Năstase, Mircea Geoană, Victor Ponta, Traian Băsescu*, şi mulţi alţi elevi renumiţi ai liceului la care predă domnul Popescu, care folosesc din plin lecţiile primite în tinereţe.

Mă frământă însă o întrebare. De ce foloseşte Alina expresia "domnul” când vorbeşte despre fostul ei diriginte?

__________________________________
Acest text e preluat dintr-un e-mail pe care l-am trimis unei cunoştinţe, în anul 2004, după ce am realizat că nu pot intra în licenţă datorită restanţelor... iar mesajul nu are nicio legătură cu situaţia financiară din prezent, a profesorilor.
* - (numele Victor Ponta şi Traian Băsescu le-am adăugat în prezent)

luni, 14 martie 2011

De pe-o bună dimineaţă...



"Trecutul poate fi şters cu buretele. Regretul, tăgada ori uitarea o pot face oricând. Dar din faţa viitorului nu te poţi sustrage." Aşa spunea Oscar Wilde.
Un pahar de vin în cinstea celor ce au să vie...

PS: copil fiind, cineva imi spunea - "e-hei, băiete, o să vezi tu când o să ai 30 de ani!".
Azi împlinesc 30 de ani şi încă n-am văzut nimic. Şi nici măcar nu am idee ce anume trebuia să văd!

marți, 1 martie 2011

Nopti Albe


Stiam ca ningea de cand intrasem in scara blocului, cu fulgii agatati de caciula. Dar seara m-a furat cu ale ei ganduri si n-am mai aruncat un ochi sa vad ce se intapla pe afara, pana tarziu in noapte cand, cu o cana de ceai aburinda in mana, m-am apropiat de fereastra bucatariei. Si am ramas uimit de ce am vazut afara! Desi luna martie batea la usa, afara ningea spectaculos, ca in mijlocul iernii. Chiar si asfaltul strazii era acoperit cu zapada. Si nicaieri, nicio urma. De cat timp ningea cu atata convingere nu stiu, cert este insa ca acoperise orice urma.
Am deschis fereastra. Si in mijlocul orasului, am descoparit atata liniste! Doar fosnetul fulgilor si un caine ce latra surd, in departare. Si dintr-o data m-a coplesit o liniste atat de adanca, de parca toate tristetile mele fusesera ingropate intr-un imens omat de resemnare. Stiam doar ca-mi place ce vad afara. Si, desi eram imbracat in pijamale, am decis sa ies afara pentru o plimbare.
M-am imbracat la nimereala. Am gasit niste pantaloni din Polartec, peste ei am tras suprapantalonii de schi; am luat pe mine bluza de corp din lana, un pulovar gros, cu guler si geaca de schi; mi-am tras caciula pe cap, mi-am pus niste manusi in mana si asa, incotosmanat ca si cum as fi plecat in Siberia, am inchis usa blocului in spatele meu. Fulgii m-au imbratisat de cum am pus piciorul pe scara, iar zapada a si inceput sa scartaie sub picioare. Am pornit fara nicio directie, spre stanga. Desi aveam manusi, din reflexul unui hoinar fara tinta, mi-am infundat mainile in buzunare.
Zapada afanata era imprastiata de bocancii mei. In jur liniste. Fulgii fosneau ca niste insecte pe o pagina de ziar.
Dintr-o data, in drumul meu apar niste urme proaspete in zapada, ce veneau din dreapta. Le urmez, o vreme. Eram pe o straduta paralela cu bulevardul mare. Straduta pe care ma aflam eu cotea usor stanga, urmele se indreptau spre bulevard. Asa ca am parasit acele urme. Nu aveam chef sa urmez drumul altcuiva, care nu stiam unde duce; vroiam sa urmez drumul meu catre nicaieri.
Zapada se asezase ca faina, pe jos. Printre crengile copacilor, fulgii fosneau fara incetare. Ii auzeam cum se izbeau in rapait usor de hainele mele. Era o noapte autentica de iarna, o noapte care ascundea toata mizeria orasului. Ca si cum totul in jur ar fi fost fara pata, ca si cum n-ar mai fi existat nicio patima.
Iar eu mergeam doar inainte.
In fata mea nicio urma. In spatele meu, nimeni care sa se lase calauzit de urmele mele, nimeni care sa le urmeze cu incredere. Iar urmele erau acoperite incet, incet, de zapada.
Un caine m-a reperat si a inceput sa se ratoiasca la mine. Dar, apropiindu-se, gasindu-ma fara scop, ca si el, m-a salutat atingadu-mi genunchiul cu botul. Mi-am dat manusa jos si eu si l-am mangaiat. Apoi m-a urmat o vreme, dar, brusc, cred ca si-o fi amintit el un loc mai placut prin apropiere, a plecata fara o vorba, fara nicio explicatie.
Am mers doar inainte. Si cand m-am gandit ca am mers destul si ca ar cam fi cazul sa ma intorc, am exclamat surprins: „hei, dar ce satana e asta?!”. In fata mea se afla blocul meu. Vedeam lumina din camera mea, pe care o uitasem deschisa. Am recunoscut brusc locul. Era drumul pe care mergeam spre parc. Iata si gangul de trecere pe partea cealalta a sirului de blocuri. Cand am trecut prin el, am auzit suierul vantului ca in mijlocul celui mai mare pustiu inghetat, iar sub talpa bocancilor era numai gheata, peste care alergau grabiti fulgii de zapada inghetati, purtati de vant. Si desi am pornit la plimbare spre stanga si am mers doar inainte, iata-ma acum ajungand in fata blocului meu, de unde plecasem, insa venind din partea dreapta. Nicio clipa n-am pasit pe urmele mele, iar acum abia mi le mai zaream in zapada. Se pare ca nu degeaba strada pe care stau se numeste Strada Rotunda.
Asa e si in viata: pornim la drum si mergem doar inainte, niciodata nu ne intoarcem pe acelasi drum, (unii din noi nici macar nu mai privesc inapoi la ceea ce a fost, considerant acest lucru inutil), bun sau rau, pana cand ajungem la ultima usa, pe care o deschidem si, pasind dincolo de ea, ne trezim in acelasi loc de unde am plecat... insa mai bogati.
Si eu eram mai bogat, cu sute de fulgi agatati de haine, cu imagi frumoase pe retina, cu senzatia unui par de caine in palma.
Am intrat in casa, am terminat ceaiul, am facut un dus, dupa care proaspat si revigorat, m-am pregatit de somn ca si cum abia imi incepeam ziua.
M-am bagat in pat, am stins lumina, mi-am pus ceasul sa sune si asa am observat ca era ora 3:20. Nici nu stiam daca e prea devreme, sau prea tarziu.
A fost o noapte frumoasa.
Si a urmat dimineata, cu o frantura de senzatie de liniste sufleteasca si de bine, care a durat fix pana cand m-am dezmeticit si am devenit brusc constient de realitatea care ma inconjoara.
Sfanta clipa a diminetii, cand deschizi ochii si te intinzi, inainte sa devii constient de tot ceea ce ai stocat in cosntiinta, nepretuita mai esti!

joi, 24 februarie 2011

Abaterea...

De fiecare dată când ne abatem de la calea cea dreaptă (aceea care ţine de onestitatea şi moralitatea noastră), o facem cu convingerea de netăgăduit că vom reveni la făgaşul monoton dar sigur al virtuţii, de îndată ce mica incursiune în noroaiele de pe marginea drumului şi-ar fi atins scopul urmărit. Mereu credem că această abatere reprezintă doar un episod în vâltoarea vieţii, un lucru săvârşit în mod conştient, dar în silă, şi pe care îl vom da repede uitării. Ne închipuim că după aceea vom putea continua să admirăm senini strălucirea soarelui, să ne bucurăm de adierea vântului şi de natura ce se deschide dincolo de zidurile fiinţei noastre. Ne place să credem că nimic nu se va schimba, că aspectul moral al vreuneia din faptele noastre nu ar putea să aibă vreo înrâurire asupra naturii lucrurilor, adică să întunece lumina soarelui sau natura atât de dragă...
Dar nu poţi trece prin noroi fără să te murdăreşti! Iar soarele va străluci, într-adevăr, dar noi vom fi murdari... şi aşa ne vom şi simţi, chiar dacă cei din jur nu observă.

Am simţit de atâtea ori mirosul de mlaştină în nări şi gustul de noroi în gură!...

marți, 15 februarie 2011

Nativul PEŞTI (de la zodiac citire)*



Cum să recunoşti un nativ din Peşti

Dacă vei da peste un Peşte stînd în spatele unui ghişeu de casierie sau într-un birou de preşedinte de bancă, să ştii că ai în faţa ochilor o specie rară. Foarte puţini nativi suportă să stea prea mult timp într-un singur loc. Vei avea mai multe şanse să întîlneşti nativii la o şedinţă de spiritism, într-o galerie de artă, într-o mînăstire, la un concert sau la un spectacol într-un club. Mai poţi să încerci şi la o întrunire a scriitorilor, în culisele unui teatru sau pe un iaht.
Cu cît sînt circumstanţele mai artistice, mai relaxate, mai imaginative sau ezoterice, cu atît mai multe şanse ai să prinzi în plasă o frumoasă captură de Peşti. Plasa ta va fi plină de vietăţi colorate, variate, sclipitoare, dacă o arunci la petreceri sau baluri.
Neptunienii au foarte puţină ambiţie să obţină valori lumeşti. Bogăţia nu prea îi atrage şi foarte puţini acumulează averi dacă nu le moştenesc sau nu le obţin prin căsătorie. Sigur, nu au nimic împotriva banilor, dar sînt mult mai conştienţi de faptul că aceştia sînt trecători decît noi, ceilalţi.
Cine a spus: "Nu vreau să fiu milionar, doar să trăiesc ca un milionar", era sigur Peşte. Inima nativului tipic nu cunoaşte lăcomia. Lipsa de grijă pentru ziua de mîine frizează la ei nesăbuinţa. Faţă de trecut au o înţelegere intuitivă, iar faţă de prezent, o blîndă toleranţă. Nu e deloc uşor pentru un peşte să se zbată ca să înoate împotriva curentului. Mult mai des şi mult mai uşor e să se lase în voia curentului, indiferent unde i-ar duce. Dar înotul în amonte e adevărata provocare a Peştilor şi singurl mod de a găsi vreodată adevărata seninătate şi fericire. Capcana care ameninţă să îi înghită pe cei născuţi în această zodie este alegerea celui mai uşor drum. Acesta îi ademeneşte irezistibil, dar duce către o viaţă irosită.
Te va impresiona plăcut farmecul natural al Peştilor şi bonomia lor leneşă. Nativului îi sînt indiferente majoritatea restricţiilor dacă nu îl lipsesc de libertatea de a visa şi de a se ghida în viaţă cu ajutorul sentimentelor. Şi mai inddiferente îi sînt insultele, reproşurile şi părerile vitriolante ale altora. Spune-i unui Peşte că societatea e decandentă, guvernul se duce de rîpă, poluarea ne ucide pe toţi şi lumea se sfîrşeşte, iar el va căsca, sau va zîmbi fermecător sau va adopta o expresie vag înţelegătoare. Foarte puţine lucruri îl vor stîrni în aşa hal încît să acţioneze violent. Sigur, Peştele nu e total opac. Are şi el un temperament. Cînd acesta se manifestă, în sfîrşit, nativul poate fi de un sarcasm muşcător, căci are o limbă ascuţită şi o minte tăioasă ca un brici. Neptunienii pot să aibă izbucniri de furie şi să fie iritabili, dar în mod normal va alege calea minimei rezisteţe, evitînd confruntările, iar apele lui Neptun îi vor înlătura repede furia. Să-l faci pe nativ să se enerveze e ca şi cum ai arunca o pietricică într-un lac nemişcat ca o oglindă. Vei face ceva vălurele, dar în scurt timp suprafaţa va fi din nou netedă.
Cînd întîlneşti oameni născuţi în această zodie uită-te mai întîi la labele picioarelor lor. Vei vedea că sînt neobişnuit de mici şi delicate, chiar şi la bărbaţi, sau vor fi uriaşe şi late. Şi mîinile lor vor fi la fel: fie mici fragile, cu o formă excepţional de frumoasă, sau mari, ciolănoase, ca ale unui plugar. Pielea lor e moale ca mătasea, părul e subţire, deseori ondulat şi de obicei deschis la culoare, deşi sînt şi destui Peşti bruneţi. Ochii nativilor au o calitate lichidă, privire filtrată printre gene şi plini de lumini ciudate. Deseori ei sînt chiar uşor exoftalmici şi foarte fascinanţi. Unii ochi neptunieni sînt pur şi simplu superbi. Nu există alt cuvînt care să-i descrie mai bine. Trăsăturile nativilor sînt elastice şi mobile şi de obicei vei descoperi pe chipul lor mai multe gropiţe decît riduri. Sînt puţini Peştii înalţi. Trupurile lor sînt uneori construite stîngaci, dar datorită graţiei lor extraordinare rareori observi acest lucru. Ei par să plutească în loc să meargă, ca şi cum ar înota de-a lungul străzii sau prin cameră. Uneori aşa şi e. Unde e lichidul? Probabil că prin apropiere, iar Peştele e atras de el. Poate fi o pasiune pentru apa rece ca ghiaţa, un obicei de a bea zece căni de ceai sau cafea pe zi, o atracţie irezistibilă pentru sucuri sau ceva mai... tare. Ca şi Scorpionii şi Racii, Peştii ar face bine să nu se atingă de alcool. Foarte puţini dintre ei sînt în stare să bea un şpriţ la o petrecere şi atît. Din păcate, foarte mulţi nativi găsesc în alcool un refugiu din faţa problemelor. îi ademeneşte cu un fals sentiment de siguranţă, iar acest cîntec de sirenă e foarte periculos. Sigur, nu orice Peşte care bea un capuccino cu rom devine alcoolic, dar procentajul e mult mai mar decît la orice altă zodie.
Nativul s-a născut cu dorinţa de a vedea lumea prin ochelari cu lentile roz. Ştie foarte bine că există o latură urîtă şi neplăcută a omenirii, dar preferă să trăiască în lumea lui acvatică, blîndă, unde toţi oamenii sînt frumoşi şi toate acţiunile sînt adorabile. dacă realitatea devine prea îngrozitoare ca ei să o mai poată privi în faţă, Peştii evadează deseori în vise roz-bombon, cu baze din puf de lebădă şi nici o şansă de a se adeveri vreodată. Cînd viaţa îl azvîrle cu toată puterea într-un rîu stătut de eşecuri zdrobitoare şi condiţii disperate, în loc să facă un salt şi să iasă din mlaştină, el are mai degrabă înclinaţia să se ascundă în spatele iluziilor lui verzui, ca să nu fie nevoit să ia decizii pragmatice. Un Peşte confruntat cu un eşec tinde să-i facă faţă cufundîndu-se şi mai mult în speranţele sale deşarte, cînd o schimbare drastică de atitudine şi o acţiune în forţă i-ar putea aduce succes în lumea reală, nu doar în imaginaţia lui.
Nu orice nativ cade în această capcană tipic neptuniană, dar sînt destui, aşa că avertismentul merită notat. Un scriitor din această zodie poate fi tentat să zacă prin baruri ani în şir, spunîndu-şi că adună material, cînd de fapt adună doar praf şi facturi neplătite. Pictorul din această zodie care nu găseşte un susţinător se poate plimba prin parc zi după zi, murmurîndu-şi în barbă că studiază natura pentru a-i folosi ca fundal la marea lui capodoperă, cînd de fapt pensulele lui adună mucegai. Unde e îngerul care să-l sprijine în timp ce umple pînzele cu culori splendide? O femeie neptuniană lăsată de capul ei cu un venit fix care să-i ajungă doar cît să nu ajungă în stradă şi să-i asigure ceva de mîncare în fiecare zi, îşi va trece zilele visînd, amintindu-şi cu drag de trecut, gîndindu-se cu speranţe vagi la viitor şi lăsînd să treacă pe lîngă ea prezentul.
Poate că ai citit pe undeva că simbolul celor doi peşti înotînd în direcţii opuse indică faptul că nativul e sfîşiat de dorinţe duale. Nu e adevărat. Gemenii au o natură duală. Cei doi peşti simbolizează cele două opţiuni oferite Peştilor: să înoate spre suprafaţă sau spre fundul oceanului, fără să-şi atingă vreodată ţinta. Nativii trebuie să ştie că trebuie să aducă un serviciu umanităţii, într-un fel sau altul şi să nu pună mare preţ pe avuţiile materiale. Einstein, care a "înotat" contra curentului, a adus lumii o nouă privire adupra Universului, dar şi Peştii care se lasă duşi de curent aduc o contribuţie, chiar şi numai curăţind zăpada de pe străzi sau spălînd vase. Posibilitatea de a elge între aceste două extreme e mereu prezentă, pentru că nativii au talente deosebite, dar Peştele, care vede atît de bine în ambele direcţii, uneori nu poate vedea ceea ce e exact în faţa lui. Neptunianul se retrage mereu din faţa realităţii, fie în înălţimile sublime ale unei vieţi profesionale căreia i se dedică total, fie în stimulenţi şi emoţii artificiale.
Deşi Peştii se feresc de competiţie, mulţi dintre ei, chiar şi cei timizi, sînt împinşi de la spate de Neptun spre lumina strălucitoare a rampei, unde îşi pot folosi uluitoarele puteri interpretative pentru a proiecta spre sală toată gama de emoţii umane. în ciuda timidităţii lor naturale, deseori devin unii dintre cei mai buni actori ai momentului, cu condiţia să lupte împotriva dezgustului pe care-l resimt faţă de repetiţiile nesfîrşite şi de plictiseala acumulării anilor de experienţă. Unoeri, săgeţile ascuţite ale criticilor lasă răni atît de adînci în inima Peştilor încît un potenţial star se poate retrage cînd mai are doar un pas pînă la celebritate. Memorizarea e rareori o problemă pentru nativi. Memoria Peştilor e legendară, deşi un ascendent bizar îi poate face să-şi uite propriul număr de telefon.
Pentru fiecare Peşte, de la pescar pînă la asistenta medicală, viaţa e doar o uriaşă scenă, trecătoare şi evazivă. Ştiind acest lucru, el primeşte fiecare furtună cu seninătate echilibrată. Uneori nativul are vise ciudate sau coşmaturi bizare, deseori premonitorii. Cînd el visează că se va întîmpla ceva, de obicei aşa va fi. Dacă îţi spune să nu urci în avionul ăla sau în maşină, ai face bine să o iei pe jos sau înot.
Astrologii care vorbesc despre un suflet bătrîn se referă la un spirit care a trecut prin multe vieţi şi a păstrat înţelepciunea fiecăreia. Ei se referă deseori la Peşti, pentru că viaţa unui om născut în această zodie este fie cea mai dificilă obligaţie pe care şi-o poate asuma un spirit, fie o şansă de a atinge împlinirea spirituală supremă. Dacă Berbecul reprezintă în zodiac naşterea, Peştii reprezintă moartea şi eternitatea. Acesta e al doisprezecelea semn al zodiacului, o chintesenţă a tot ce l-a precedat, iar firea lui e un amestec al tuturor celorlalte, ceea ce e o povară foarte mare. Capacitatea lui surprinzătoare (care se face resimţită din cînd în cînd) de a organiza totul şi de a se concentra asupra detaliilor, ca şi blîndeţea lui, reflectă lecţiile primite de la Fecioară. Raţiunea lui e la fel de dreaptă şi obiectivă ca a Balanţei, precum şi dragostea pentru plăceri. Aceşti oameni au un simţ al umorului la fel de nebunesc ca şi Racul, de la care mai iau atît compasiunea cît şi ursuzenia. Uneori sînt plini de francheţe şi generozitate ca Săgetătorul, deschişi şi plini de viaţă ca Leul, dar şi plini de simţul datoriei ca şi Capricornul, de la care iau deseori şi dorinţa de a urca pe scara socială. în plus, e posibil ca Peştii să ia ceva din melancolia saturnienilor. Ceva mai mult. Ei pot fi la fel de plini de toane ca Racii şi fericiţi ca Leii. Le place să tachineze şi să analizeze în stilul Vărsătorilor, debordează deseori de idealism şi entuziasm Berbecesc, dar fără forţa şi ambiţia acestuia. Un nativ al acestei zodii se poate mişca, gîndi şi vorbi la fel de rapid ca Gemenii. Dar poate fi la fel de leneş şi paşnic ca Taurul. Are spiritul scliptor al lui Mercur şi graţia blîndă a lui Venus, şi le combină cu spiritul pătrunzător şi mistic al Scorpionului, dar fără lipsa de scrupule a acestuia.
Peştele conţine dragostea pentru discuţii în contradictoriu a tuturor semnelor de aer, dragostea de natură a tuturor semnelor de pămînt şi aspiraţiile arzătoare ale tuturor semnelor de foc. Dar e mereu schimbător. Din acest punct de vedere e complet neinfluenţabil. Singura calitate care provine de la propriul lui semn e ciudata lui putere de a se detaşa de propria persoană şi a vedea trecutul, prezentul şi viitorul ca pe un tot. Dragostea pentru muzică şi artă, precum şi simţurile sale extrem de ascuţite şi versatilitatea provin de la alte zodii, dar profunda înţelepciune şi compasiune sînt ale lui şi derivă din cunoaşterea tutror experienţelor umane. Acum că înţelegi toate astea, te mai miri că prietenii tăi din Peşti sînt uneori o enigmă, ca să nu mai vorbim de ocaziile cînd sînt de-a dreptul trăsniţi şi excentrici?
Peştii tind să creadă că vor trăi veşnic şi deseori se poartă ca şi cînd ar fi convinşi de asta. Nativul nu prea are grijă de el însuşi. De cele mai multe ori îşi cheltuie energia de prisos (şi nu are prea multă) ajutîndu-şi rudele cu probleme sau prietenii împovăraţi de necazuri. în oricare dintre aceste cazuri, sănătatea Peştelui e pusă la grea încercare, căci el are rareori o constituţie robustă. El trebuie să-şi păstreze energia şi să se abţină să apeleze la stimulatori sau sedative, să nu cedeze în faţa epuizării fizice sau cererilor de ajutor lansate de cei din jur. extrem de fragili în pruncie, deloc rezistenţi în copilărie, Peştii par să aibă un metabolism leneş, motiv pentru care se trezesc deseori obosiţi şi lipsiţi de vlagă. Obiceiurile alimentare nesănătoase pot provoca probleme la ficat, funcţiilor intestinale şi digesitiei. Destul de comune sînt accidentle la labele picioarelor, şolduri şi mîini, ca şi răcelile, gripa şi pneumonia. Plămînii lor sînt destul de vulnerabili, iar gleznele şi degetele picioarelor sînt şi ele fragile, încă din naştere. Peştii par să aibă fie platfus şi afecţiuni metatarsiene, fie labe ale picoarelor extraordinar de puternice şi suple. Nu există cale de mijloc. însă au o rezistenţă interioară ascunsă, iar una dintre provocările adresate lor este să descopere această forţă şi să o scoată la suprafaţă. Nativii sînt în stare să se autoconvingă, aproape hipnotic de aproape orice: că le e frică de şoareci, înălţime, metrou, lift, oameni, sau că nu le mai e frică de toate acestea.
Una dintre armele lor secrete e umorul. Ei zîmbesc ca să ascundă lacrimile nevărsate. Sînt maeştri ai satirei şi s-ar putea să te crispezi în urma unei remarci aruncate atît de lejer încît nu-ţi dai seama exact care a fost intenţia Peştelui, dar ai sentiment deranjant. Nativul poate împrăştia în jur observaţii caustice atît de rapid încît îţi va fi greu să ţii pasul. E un farsor excelent şi se pricepe grozav să arunce replici extrem de amuzante păstrîndu-şi pe chipul elastic o expresie gravă, chiar tristă. El poate trece cu graţie de la comedie bufă la glume sofisticate, caustice. Uneori umorul e cald şi inofensiv, alteori e rece şi necruţător, dar întotdeauna e o modalitate de a camufla o altă emoţie pe care neptunianul vrea să o ascundă. în firea lui există o uriaşă milă şi dorinţă de a-i ajuta pe cei bolnavi şi slabi. Spre deposebire de Fecioară, Peştele încearcă să-i înţeleagă şi pe cei nefericiţi, singuri, pe rataţi şi pe rebeli, indiferent cît ar fi ei de ciudaţi sau de marginalizaţi. Dacă ai nevoie de zece mii sau de un milion, de un împrumut substanţial sau doar de o mică încurajare pe care nu vrea să ţi-o dea nimeni, du-te la un Peşte. Nu vei primi nici predici, nici priviri dispreţuitoare. El nu judecă pe nimeni, fie acela hoţ, criminal, drogat, pervers, păcătos, sfînt, ipocrit sau mincinos. Vei fi copleşit de puterea lui de înţelegere, ca şi de ajutorul practic pe care-l poate oferi. El simte fiecare viciu şi virtute şi cunoaşte capcanele fiecăreiea. De aceea, mulţi nativi intră în rîndurile clerului şi-şi petrec viaţa în rugăciuni şi contemplare.
Există neptunieni scorţoşi şi repeziţi, dar asta e doar o carapace fragilă, creată pentru protecţie. Ei află de timpuriu cît de fragili sînt. Lumea încă nu e acordată pe sensibila lungime de undă a Peştelui, aşa că, pentru a evita să fie ridiculizat şi pentru a nu fi lăsat fără un sfanţ, el învaţă să se prefacă indiferent. Din cauza insensibililor care ar fi în stare să-l calce în picioare, nativul e obligat să-şi ascundă adevărata fire. Profunzimea eplor neptuniene îl face să absoarbă fiecare durere şi bucurie şi s-o resimtă ca şi cînd ar fi a lui, nu e de mirare că el pare dezinteresat cînd aude povestiri triste. însă nu uita că e doar o faţadă. Dacă ai fost respins o dată, mai încearcă o dată şi adevăratul Peşte va ieşi la suprafaţă.

Superba imaginaţie a Peştilor, minunatul lor umor şi simţul frumosului pot creea cele mai delicate şi totuşi perene proze şi poezii. De fapt, fără eforturile lor artisitice şi compasiunea lor, lumea n-ar putea exista. Planeta s-ar opri din rotaţia ei. Vei găsi deseori Peşti care şi-au îngropat visele personale pentru a lumina vieţile prietenilor şi rudelor singure sau triste, sau pentru a aduce publicului darul rîsului şi lacrimilor prin intermediul scenei, plătind pentru asta cu intimitatea pe care ei o preţuiesc atît de mult. Talentul lor actoricesc e evident chiar şi cînd încerci să prinzi la colţ unul dintre aceşti peşti alunecoşi. Nativul urăşte să răspundă la o întrebare directă prin "da" sau "nu". Pentru el e întotdeauna "poate". Simpla curiozitate de a afla ce carte a citit recent sau dacă i-a plăcut o piesă îţi poate aduce un răspuns evaziv fără nici un motiv. El poate da drumul al lacrimi, ca în clipa următoare să dea drumul la rîsete ca şi cînd ar avea un buton invizibil. Nici una dintre stări nu e reală cu adevărat. Totul este iluzie cînd e vorba de Peşti şi nici chiar ei nu prea reuşesc să facă diferenţa între realitate şi jocul de oglinzi. Spiritul lor e la fl de imposibil de cuprins cu mintea ca şi adîncurile oceanelor. Sufletul lui altruist e plin de iubire inepuizabilă, blîndă, pentru fiecare creatură, ceea ce e o calitate aproape divină atunci cînd nu e transformată în autocompătimire şi iubire de sine. Peşti tipici sînt casnicele guralive cu inimi destul de mari cît să încapă necazurile tuturor vecinilor, precum şi barmanii răbdători care ascultă plini de înţelegere sute de poveşti amare în fiecare săptămînă.
Suspendat undeva între apele tăcute ale mării şi ceaţa de deasupra ei, abia atingînd uneori pămîntul în cazuri de extremă urgenţă, Peştele îşi duce viaţa în singuratica înţelegere a unor adevăruri prea adînci pentru a putea fi exprimate în cuvinte.

Bărbatul din zodia Peştilor

Toată viaţa bărbatului Peşte se conduce după flux şi reflux. dacă prinde punctul culminant al fluxului, îl poate duce spre succes, reuşită în toate. Dacă ratează acel moment, tot cursul vieţii lui e doar un voiaj prin nefericire. Dacă eşti pe cale să te îndrăgosteşti de un astfel de bărbat lipeşte aceste cuvinte de oglinda pudrierei ca să le vezi de cît mai multe ori pe zi. S-ar putea ca ele să-ţi asigure sau să-ţi distrugă viitorul, ca să nu mai vorbim de inimă.
încearcă să te desprinzi din acea stare de spirit toză în care probabil te bălăceşti acum şi asigură-te că nativul cu care eşti pe cale să te duci la o partidă de înot la lumina lunii ştie exact cînd vine fluxul. Dacă profită de momentul maxim, eşti cea mai norocoasă dintre femei. Vă e deschisă calea spre bogăţie şi succes. Dar dacă iubitul tău nu vede acest moment din cauză că ochii îi sînt împăienjeniţi cu praf de stele şi ratează marele flux, ei bine, dă-mi voie să te avertizez că nefericirea neptuniană e mai profundă şi mai periculoasă decît oricare alta.
Un bărbat din Peşti poate fi tot ce-ţi poţi dori... sau tot ce nu doreşti nici duşmanilor tăi. La momentul fluxului e nevoie să dea dovadă de hotărîre fermă, acţiune decisivă şi capacitatea de a renunţa la toate visele vechi, mucegăite, care stau în calea succesului lui. Problema e că unii nativi nu recunosc momentul crucial al fluxului nici cînd stau pînă la gît în apă.
Neptunianul nu are un spirit slab. doar că poate pierde vremea prea mult uitîndu-se la o steluţă pîlpîitoare, ratînd astfel lumina solară a succesului. Nu toţi Peştii sînt blînzi visători, dar cei mai mulţi aşa sînt. Totuşi, există mereu o speranţă. Deşi lumea are nevoie disperată de imaginaţia lui încîntătoare, vine vremea ca Peştele să înceapă să cîştige o pîine. Cînd îşi îndreaptă atenţia în această direcţie, nu e nevoie să facă eforturi prea mari, pentru că intuiţia lui tipic neptuniană îngemănată cu mintea lui strălucită, îl pot orienta spre scopuri raţionale, pămînteşti, care-i pot aduce bani, recunoaştere şi chiar îl pot face nemuritor în conştiinţa omenirii. Dacă nu toate astea (nu poţi să dai lovitura de fiecare dată), măcar respectabilitate şi siguranţă financiară. Să sperăm că ăsta e genul de Peşte cu care porneşti la drum. Practic nu există zodie care să-i poată îngrădi potenţialul în aceste circumstanţe.
însă dacă pînă pe la 25 de ani nu a văzut punctul maxim al fluxului, sincer vorbind, viitorul lui nu arată prea strălucit. ţi se pare nedrept? Bine, să zicem 35, dar rişti foarte mult. Cînd am spus că viitorul lui nu arată prea strălucit mă refeream la viitorul lui cu tine, la viaţa de familie. Mulţi bărbaţi din această zodie care nu sînt în stare să lase deoparte visele stătute şi să vină cu idei proaspete duc vieţi destul de mulţumitoare. Asta pentru că singurul lucru de care au cu adevărat nevoie e visul ăla, aşa ruginit pe la colţuri cum e. Mai pune o sticlă de vin, o pîine neagră şi e la fel de fericit ca majoritatea celorlalţi inadaptaţi. Aha! Ai observat că nu te-am inclus pe lista obiectelor trebuincioase. Mă bucur! Artisticul, visătorul, sensibilul Peşte poate trăi liniştit cu pîine şi vin, ba chiar îi poate prii regimul. Dar o astfel de dietă nu ţine o nevastă şi vreo cîţiva copii. Ai nevoie de lucruri cum ar fi ciorapi, cosmeticale, pantofi, spanac, bani pentru întreţinere şi lapte şi becuri şi... mă rog, ai prins ideea.
Nu există decît o singură soluţie cu un astfel de Peşte: fii o bogată moştenitoare. Ba nu, mai e una: ia-ţi două slujbe şi munceşte tu ca să-l întreţii pe el.
ţine minte! Nu am spus că n-o să ai parte de fericire în momentele romantice. ăsta e singurul lucru de care nici un Peşte nu duce lipsă: romantismul. Pur şi simplu îl emană prin toţi porii. Doar că nu-ţi ţine loc de pantofi sau haine la copii, sau de sănătate mintală. în înţelepciunea lor, planetele rezolvă aceste complicaţii ale vieţii oferindu-i acestui tip de bărbat Peşte visător, cu capul în nori, valuri de şanse să devină protejaţi ai altora. Dacă acest nativ îşi găseşte un protector sau o protectoare (e mult mai mare probabilitatea să-şi găsească o femeie care să aibă grijă de el decît un bărbat), el poate deveni un mare pictor, compozitor, scriitor, muzician, sau măcar un tip grozav. Dar cum să-şi găsească el o protectoare dacă te va avea pe tine şi progeniturile, care îi aglomeraţi simplitatea artistică a vieţii lui?
Trebuie să recunoşti că n-o să ţină, aşa că spune-i adio de pe acum. Vei plînge puţin şi probabil că vei suferi (poate chiar profund) dar nu la fel de mult cum ai suferi dacă te-ai căsători cu un vis pe două picioare şi ar trebui să dai ochi cu proprietarul fără un sfanţ în buzunar.
Acum că ai dat dovadă de curaj şi pragmatism în legătură cu genul pîine şi vin, să vorbim puţin despre celălalt gen de Peşte, cel care a prins momentul maxim al fluxului. Evident, e o adevărată partidă pentru orice femeie. Există posibilitatea să devină un adevărat Einstein sau George Washington, ceea ce ar fi minunat, deşi bănuiesc că Einstein trebuie să fi fost prea ocupat cu ecuaţiile lui şi în weekend, iar Geroge mai venea şi acasă cu problemele de la servici. Dar nu e nevoie să cauţi perfecţiunea. Chiar şi super-practicul Capricorn sau agresivul, ambiţiosul Berbec pot avea defecte. Important e că neptunianul care îşi croieşte drum contra curentului va avea destule şanse să-ţi aştearnă la picoare averi şi faimă. Şi-apoi, e un tip de milioane şi în alte domenii.
Nativul nu are nici un fel de prejudecăţi. El nu va judeca niciodată un indian pînă nu a mers un timp în mocasinii lui, sau un nudist pînă nu a încercat şi el să umble desculţ. Chiar şi atunci, va înţelege şi nu va critica. E omul caldei toleranţe, nu al acuzaţiilor reci. Va încerca chiar să-şi înţeleagă şi soacra. Cîţi bărbaţi fac asta? Acest nativ are o compasiune înnăscută cum rar întîlneşti. Prietenii lui i se confesează fără să se teamă că el va fi şocat. E nevoie de un adevărat uragan ca să şochezi un Peşte. Dacă am sta într-o cameră eu cu tine şi iubitul tău din Peşti şi ar intra un bărbat care ne-ar spune că e cam îngrijorat din cauză că e bigam şi are patru neveste în patru oraşe diferite, tu te-ai uita probabil urît la el şi ai gîndi că merită să înfunde puşcăria. Eu l-aş repezi şi i-aş spune că e o jigodie. Dar bărbatul tău probabil că ar întreba: "în ce oraşe? Le iubeşti?" Peştele e curios, dar complet de nezdruncinat. Din punctul lui din vedere, omul ăla are nevoie de munţi de compasiune şi de un avocat bun.
S-ar putea să-i mai scape din greşeală cîte un secret sau două, dar niciodată dinadins. Peştii vorbesc uneori înainte să-şi dea seama de răul pe care-l pot provoca. Nativului îi vine cam greu să înţeleagă că ceea ce spune poate fi interpretat greşit de unii mai severi, cu atitudini mai puţin flexibile. însă, o dată ce i s-a cerut în mod clar să nu mai spună nimănui ceea ce aude de la tine, va fi tăcut ca un mormînt şi demn de încredere, aşa că poţi să-i încredinţezi cele mai adînci secrete ale tale.
Există unii Peşti, cu infleuneţe mercuriene, care vorbesc foarte repede, fluent şi mult. Dar neptunianul tipic vorbeşte încet, gîndeşte cu grijă şi încearcă să nu-şi bage nasul unde nu-i fierbe oala, chiar dacă e permanent bombardat cu problemele prietenilor, rudelor şi vecinilor. Aceştia dau năvală la el pentru că ştie să asculte cu mare artă. Te vei trezi tentată să-i destăinui micile tale griji, provocate de feonul stricat, de sinuzita tatălui tău şi de salariul prea mic, dar încearcă să te abţii. Ultimul lucru de care are nevoie un soţ sau iubit din Peşti e să i se verse în braţe noi necazuri. Alţii îi fac asta toată ziua. Are nevoie să se simtă uşurat alături de tine. Cei din jur nu-şi dau seama decît rareori că firea neptuniană e atît de receptivă încît absoarbe toate sentimentele din jur, bune sau rele, luminoase sau întunecate. Viaţa unui burete emoţional şi spiritual poate fi foarte epuizantă pentru psihic. însuşi faptul că e sensibil înseamnă că resimte acut fiecare emoţie a celor care i se confesează. Aceşti oameni au deseori nevoei de lungi perioade de odihnă. Sufletul lor trebuie să fie lăsat singur uneori pentru ca briza proaspătă să aline rănile acelor probleme străine lui şi să-i readucă individualitatea proprie, calmă şi pură. Aşa că nu purta niciodată pică bărbatului tău Peşte pentru momentele cînd se cufundă în tăcere. Are nevoie vitală de ele. Dacă are chef să se plimbe sau să fie singur, lasă-l să plece. Prea multă intimitate poate strica frumuseţea iubirii neptuniene. Aceasta are nevoie de spaţiu ca să crească neîngrădită.
Nu uita că nativul e sensibil şi poate fi rănit uşor. Timiditatea lui e cauzată de faptul că e dureros de conştient de propriile limite, oricare ar fi acestea, şi le resimte acut. El are nevoie să ştie că virtuţile lui sînt cunoscute şi apreciate de cineva pentru care el simte admiraţie. De tine. nu te abţine niciodată de la a-l încuraja.
S-ar putea să încerce să facă yoga, sau să îl tenteze religia buddhistă sau alte credinţe oculte şi probabil că va fi interesat de astrologie, numerologie şi chiar reîncarnare. ca şi Scorpionul, el s-a născut cu o înţelegere deosebită pentru principiile ezoterice şi aceste lucruri îi sînt de obicei benefice. îl ajută să-şi păstrze echilibrul emoţional şi îi asigură o ancoră pentru imaginaţia lui bogată.
Bărbaţii Peşti se mai supără uneori, dar furia lor nu e aproape niciodată violentă, nici de durată. cînd trece, apele devin din nou calme şi viaţa e la fel de paşnică aşa cum era înainte. Unii nativi mai ţipă şi fac scandal prin casă, dar sînt inofensivi. Acestui bărbat îi e aproape imposibil să mugă de furie, ca taurul, de exemplu. Vezi cît eşti de norocoasă?

Deşi el e dificil de înţeles, Peştele nu are nici un fel de problemă în a vedea limpede toate subtilităţile celor din jur. E greu să-l păcăleşti, căci citeşte oamenii ca pe nişte cărţi deschise. Dar el te poate păcăli cînd îşi pune mintea să facă asta, din cauza unei ciudăţenii a lui care îl face să ţină morţiş să-şi ascundă de ochii curioşi propriile lui chestiuni personale.
Unii merg cu această trăsătură pînă la paranoia. Al tău poate că nu e chiar aşa, dar s-ar putea să te trezeşti că-ţi spune uneori că a fost la curăţătorie cînd de fapt a coborît să-şi ia ţigări. de ce? Nimeni nu ştie. Nici măcar el. E genul de minciunică albă care pare să-i încînte pe Peşti (şi pe Gemeni). cîtă vreme poartă chiloţi roşii şi lumea crede că poartă chiloţi verzi, el se simtre în siguranţă, cumva. Dacă asta îl face fericit, lasă-i micile lui mistere. Ce rost are să faci tam-tam? Chiar dacă ştii că n-a fost la curăţătorie fiindcă l-ai văzut la tutungerie cu ochii tăi, întreabă-l dacă îi sînt gata pantalonii. cînd îţi spune că i s-a spus că nu vor fi gata pînă luni, fă o remarcă de genul "Greu se mai mişcă şi ăştia" şi renunţă la subiect. Ar putea avea obiceiuri mult mai proste decît un pic de amăgire, la care probail că apelează doar ca să-şi păstreze în formă imaginaţia colorată.
N-ai să ai parte de izbucniri zguduitoare de gelozie. Sau dacă îl apucă sentimentul verde, el e un actor atît de bun încît nu vei observa. Dar, cu toată firea lui poetică şi tandră, e bărbat, aşa că, la urma urmelor, se va aştepta să-i fii fidelă. însă s-ar puta să fie nevoie să-ţi controlezi tu gelozia, căci el are prieteni apropiaţi de ambe sexe şi le va fi alături, uneori la orele cele mai ciudate, în toiul nopţii, dacă au nevoie de el. Dacă eşti genul violent de posesiv, cum ar fi o femeie din Berbec sau Leu, fă bine şi caută-ţi alt partener. Bărbatul Peşte admiră frumuseţea şi s-ar putea ca uneori să-i mai rămînă ochii lipiţi de o pereche de picoare frumoase. Dar cu puţin efort suplimentar poţi să-i limitezi la atît admiraţia şi răsplata ta va fi un soţ blînd, care e atît un amant romantic, cît şi un companion cu care poţi vorbi despre absolut orice.
Cînd pasele singuratice îl fac să se posomorască, aruncă-ţi şorţul într-un colţ, pune pe tine o rochie galbenă şi un zîmbet de milioane, cumpără bilete la un spectacol sau un film vesel şi scoate-l astfel pe nesimţite din perioad de mohorală. Peştii sînt deosebit de vulnerabili la sugestie. S-ar putea să te izbeşti de oarece obstacole dacă încerci să-l faci să fie econom şi să manevreze banii cu precauţie. Va învăţa, în timp, dar nu strica totul aruncînd tu cu banii pe fereastră. El are nevoie de un exemplu de urmat. E uimitor cît de bine funcţionează principiul "fă ca mine" la Peşte. Asta dacă exemplul e oferit de cineva apropiat lui, o persoană pe care o respectă.
Pentru copii tatăl din zodia Peştilor va fi distracţia personificată. Probabil că-i va lua la fotbal, la înot, la pădure şi se va implica în jocuri punîndu-se la mintea lor, iar ei îl vor adora. S-ar putea să le bage în cap filosofii cam bizare, să le cînte balade puţin cam deochiate sau să-i înveţe să stea în cap, dar sînt toate şansele ca micuţii să ajungă adulţi echilibraţi şi adaptaţi realităţii, datorită talentului lui excepţional de a ţine în mînă un pui de pasăre fără să-l strivească şi fără să-l sperie. Tu ocupă-te de pedepse şi el se va ocupa de ascultatul problemelor lor. Tu ai grijă să nu dea de bucluc şi să fie curaţi şi îngrijiţi, iar el le va ţine mereu minţile în alertă. Totul va fi bine.
Nu călca niciodată în picioare visele acestui bărbat. Nu va uita şi nici nu va ierta niciodată asta. Dă-i şansa să le transforme în realitate ajutîndu-l să găsească un sprijin real, solid. în dragoste, bărbatul Peşte e genul dependent, ceea ce înseamnă că are nevoie de nesfîrşite asigurări şi încredere din partea ta, dar şi că tu nu trebuie să apelezi la spijinul lui pentru probleme imaginare. Speranţele lui entuziaste trebuie udate cu multă înţelgere afectuoasă şi trebuie plantate în solul fertil al unei vieţi casnice fericite. Nu lăsa criticile şi cicălelile să ajungă la rădăcini şi într-o zi, speranţele lui nebuneşti se vor tranforma din buruieni inutile în copaci înalţi, plini cu bani, care te vor ajuta poate să-ţi împlineşti şi tu cîteva dintre visele tale. în inima Peştelui speranţa e eternă. nu încerca să o suprimi. S-ar putea să-ţi aducă surprinzător de mult noroc dacă o îngrijeşti cu tandreţe.
Serveşte-i bărbatului tău neptunian un vis la micul dejun, o glumă inteligentă la prînz şi Chopin la cină. După aceea, treaba voastră. Nu te teme să faci saltul. Apa e foarte plăcută.



____________________________________________________
* - Textul e preluat dintr-un e-mail pe care l-am primit. Nu ştiu care e sursa reală. Pe e-mail am zodiacul întreg, pentru fiecare zodie în parte, la modul general şi pentru nativul bărbat şi femeie. Dacă interesează pe cineva, să mă anunţe şi îi trimit zodiacul complet.
Aici am pus doar descriere acare mă priveşte pe mine. Cred că vă e clar că nu sunt chiar o copie fidelă a rândurilor de mai sus, dar e de-a dreptul ciudat cât de multe din cele scrise le percep ca fiind adevărate. De fapt, cam tot ce e scris mai sus mă caracterizează, într-o măsură mai mare sau mai mică. Şi nu e deloc o chestie general-valabilă ce scrie aici!
Şi da, v-aţi prins, eu nu sunt acea "specie rară" a nativilor din această zodie.

PS: M-am născut în aceeaşi zi ca Albert Einstein, adică 14 martie