"Suntem trecători! Dar ştim, în trecerea noastră, să săpăm urme adânci în sufletele unor străini."
Nu scriu aici pentru că vreau să zgudui sau să impresionez lumea cu ideile mele... scriu doar pentru a nu lăsa să se piardă ceea ce se află în mine, la un moment dat. Peste ani, cuvintele mele de aici îmi vor arăta calea pe care am mers.

Sau, cum spunea Bernanos: "Nu știu pentru cine scriu, dar știu de ce scriu. Scriu ca să mă justific. În ochii cui? Am spus-o deja, dar înfrunt ridicolul de a mai spune-o odată: în ochii copilului care am fost."

joi, 30 mai 2013

Ultima intalnire



Candva am fost prieteni buni, apropiati... dar a venit o clipa rea - si ne-am despartit, dusmani.
Au trecut ani multi... si iata ca, ajuns in orasul unde traia el, am aflat ca este bolnav fara leac si ca doreste sa ma vada.
M-am dus la el, am intrat in odaie... privirile noastre s-au incrucisat.
Abia l-am recunoscut. Doamne! ce facuse din el boala!
Galbejit, uscat, chel cu totul si cu cioc carunt, sedea numai intr-o camasa anume taiata bucati.... nu putea sa indure apasarea hainelor celor mai usoare. Imi intinse brusc o mana infricosator de slaba, roasa parca de un caine, si ingaima cu greu cateva vorbe de neinteles - salut sau dojana, cine stie? Pieptul chinuit se ridica si se lasa in jos si pe luminile micsorate ale ochilor, care se aprinsera deodata, se ivira doua lacrimi zgarcite, de suferinta.
Inima mi se stranse in piept... M-am asezat pe un scaun alaturi de el si... lasand fara voie ochii in pamant in fata acestei groaze si uraciuni, i-am intins de asemenea mana.
Dar mi s-a parut ca nu mana lui o luase pe a mea.
Mi s-a parut ca intre noi sta o femeie inalta, blanda, imbracata in alb. O haina lunga o infasoara din cap pana in picioare. Ochii-i palizi, adanci, nu se uita nicaieri; buzele-i severe, albe, nu rostesc niciun cuvant.
Femeie aceasta ne-a unit mainile... ea ne-a impacat pentru totdeauna.
Da... ne-a impacat moartea.
- I.S. Turgheniev -