"Suntem trecători! Dar ştim, în trecerea noastră, să săpăm urme adânci în sufletele unor străini."
Nu scriu aici pentru că vreau să zgudui sau să impresionez lumea cu ideile mele... scriu doar pentru a nu lăsa să se piardă ceea ce se află în mine, la un moment dat. Peste ani, cuvintele mele de aici îmi vor arăta calea pe care am mers.

Sau, cum spunea Bernanos: "Nu știu pentru cine scriu, dar știu de ce scriu. Scriu ca să mă justific. În ochii cui? Am spus-o deja, dar înfrunt ridicolul de a mai spune-o odată: în ochii copilului care am fost."

vineri, 23 noiembrie 2012

Întuneric şi lumină (scopul vieţii)



Odată a existat un suflet care știa că el este lumină. Acesta era un suflet nou și, prin urmare, nerăbdător să trăiască experiențe. ”Eu sunt lumina”, spunea el. „Eu sunt lumina”. Totuși, nici faptul că o spunea, nici faptul că o știa nu puteau să se substituie experienței de a fi lumină. În împărăția din care venea acest suflet nu exista decât lumină. Fiecare suflet era măreț, fiecare suflet era magnific și fiecare suflet radia strălucirea luminii divine. Și, astfel, micul suflet despre care vorbeam era ca o lumânare în soare. În mijlocul luminii mărețe - din care el era o părticică - nu putea să se vadă, nici să trăiască experiența ca Cine și Ce Era el cu Adevărat.
Și, astfel, acest suflet tânjea continuu să se cunoască. Și, atât de fierbinte era această dorință, încât într-o zi Dumnezeu i-a spus:
- „Stii tu, Micuțule, ce trebuie să faci ca să-ți îndeplinești această dorință teribilă?”
- „Doamne! Ce trebuie să fac? Aș face orice!”, a spus micul suflet.
- „Trebuie să te separi de noi ceilalți și trebuie să aduci întunericul asupra ta.”
„Ce înseamnă întuneric, Atotputernice?”, a întrebat micul suflet.
„Ceea ce tu nu eşti”, i s-a răspuns, iar sufletul a înțeles.
Și așa a și făcut, rupându-se de Întreg, trecând chiar într-o altă împărăție. Aici sufletul a avut puterea de a trăi experiența tuturor felurilor de întuneric. Și asta a și făcut.
Și totuși, în mijlocul întunericului de necuprins, el a strigat: „Tata, Tată, de ce m-ai părăsit?” (așa cum fiecare din noi a făcut în zilele cele mai negre)

Fii lumină în întuneric și nu-l blestema.
Și nu uita Cine Ești, în momentul în care ești înconjurat de ceea ce nu ești.
Și să știi că ceea ce faci în timpul celor mai mari încercări va fi spre marele tău triumf. Pentru că experiența pe care o creezi este afirmarea lui Cine Ești - și a lui Cine Vrei să Fii.

Există unii care spun că viața este o școală și că lucurile pe care le observi și le trăiești ca experiență în viața ta au menirea de a te învăța.
Nu, nu ai venit în viața asta ca să înveți ceva; trebuie doar să demonstrezi ceea ce știi deja. În cadrul acestei demonstrații pui în funcțiune tot ceea ce știi și te creezi din nou prin experiență. În felul acesta, îți justifici viața și îi dai sens. În felul acesta, o faci să fie sfântă.
Secretul cel mai adânc este că viața nu e un proces de descoperire, ci unul de creație.
Tu nu te descoperi pe tine însuți, ci te creezi din nou. Caută deci nu să descoperi Cine Ești, caută să-ți dai seama Cine Vrei Tu să Fii.
Școala e un loc unde mergi, dacă există ceva ce nu știi și vrei să afli. Nu este un loc unde mergi dacă știi deja ceva și, pur și simplu, vrei să trăiești experiența a ceea ce știi.
Viața este o ocazie să cunoști ca experiență ceea ce deja cunoști sub formă de concept.
Poți să știi că ești generos, dar, dacă nu faci ceva să-ți arăți generozitatea, nu ai decât un concept. Poți să știi că ești amabil dar, dacă nu faci ceva pentru cineva, nu ai decât o idee despre ține însuți.

Revenim la parabola micului suflet și a soarelui. El era lumină, știa că e lumină, dar, fără să aibă în jur întunericul în mijlocul căruia să strălucească, el avea doar conștiința faptului că e lumină, dar nu știa acest lucru prin experiență.
Noi suntem aici pentru ca prin experiență să cunoaștem cine suntem. De aceea e important să ne dăm seama Cine Vrem să Fim, pentru că sufletul nostru știe deja (că e lumină).



„Ce înseamnă întuneric, Atotputernice?”, a întrebat micul suflet.
„Ceea ce tu nu eşti”, i s-a răspuns, iar sufletul a înțeles.
Deci tot ceea ce trăim și ne aduce durere, suferință, întristare, sentimente negative, este tot ceea ce noi nu suntem. Este întunericul în mijlocul căruia trebuie să ne amintim că noi suntem lumină... și să strălucim.



Text bazat pe o scriere de N.D. Walsch