"Suntem trecători! Dar ştim, în trecerea noastră, să săpăm urme adânci în sufletele unor străini."
Nu scriu aici pentru că vreau să zgudui sau să impresionez lumea cu ideile mele... scriu doar pentru a nu lăsa să se piardă ceea ce se află în mine, la un moment dat. Peste ani, cuvintele mele de aici îmi vor arăta calea pe care am mers.

Sau, cum spunea Bernanos: "Nu știu pentru cine scriu, dar știu de ce scriu. Scriu ca să mă justific. În ochii cui? Am spus-o deja, dar înfrunt ridicolul de a mai spune-o odată: în ochii copilului care am fost."

luni, 29 august 2011

Provocare (cu "zguduieli")

Avertisment: următoarele melodii nu sunt de ascultat în surdină, la lumina lumânărilor parfumate. Pierdeţi "esenţa" dacă le ascultaţi încet, la boxe amărâte.







şi, bineînţeles, cireaşa de pe tort e păstrată pentru final:



Provocarea: Dacă aţi considera cele de mai sus un mesaj, cam care credeţi că ar fi acela?!


PS: Dacă nu poţi înţelege un mesaj, înseamnă că acesta nu ţi se adresează, sau că nu există niciunul? Ar putea fi, oare, posibil, să aşterni ceva pe foaie (fie ea şi virtuală) şi să nu transmiţi niciun mesaj?
Suntem, oare, mereu conştienţi de ceea ce transmitem? De ecoul ce-l vor avea actiunile noastre?
Sau doar ne lăsăm purtaţi de val (cum fac eu acum, cu boxele la maxim), fără să ne pese? (că deranjez, că pot avea probleme...). Iar când problemele apar (poliţia la uşă sau o vecină moţată cu tigaia în mână), regretăm dintro dată cauza care a generat acest efect şi care ne-a aparţinut?
şi încă ceva: nu poţi înţelege un mesaj, dacă îl parcurgi pe sărite (asta aviz celor ce trişează, sărind peste melodii)


PPS: Parantezele din PS sunt metaforice, nu s-a întâmplat nimic din toate astea... încă (cel puţin în ceea ce priveşte vecina moţată)
Provocarea rămâne valabilă!

marți, 9 august 2011

Mărturisire

Venisem hotărât să aştern pe hârtia virtuală câteva cuvinte, însă nu le mai găsesc tocmai pe acelea...


"Trecutul poate fi şters cu buretele. Regretul, tăgada ori uitarea o pot face oricând. Dar din faţa viitorului nu te poţi sustrage." Aşa spunea Oscar Wilde.
Timpul şterge tot, de fapt. Odată ce o întâmplare, un gest, viata unei fiinte sau orice altceva s-au încheiat, ele nu mai există faptic, ci doar în amintirea celor care le-au fost martori, ori ca semn lăsat în urmă. Un cutremur ţine maxim două minute, dar poate lăsa urme vizibile timp de milenii. La fel şi viaţa unui om.

Ceea ce a fost, fost rămâne, ceea ce va fi vom vedea, însă ceea ce este acum contează cel mai mult. A trăi înseamnă prezent, nu ceea ce a fost sau ce va fi.

Aşa că, până când îmi voi (re)găsi cuvintele, mărturisesc:

duminică, 7 august 2011

"Un amour fatal"

Azi cântăm:



Is it you I keep thinking of?
Should I feel like I do?
I've come to know that I miss your love
While I'm not missing you
We run
Til it's gone
Et les fleurs du mal
Won't let you be
You hold the key to an open door
Will I ever be free?

Les fleurs du mal unfold
Comme les fleurs du mal
Dark demons of my soul
Un amour fatal
Been tryin' hard to fight
Comme les fleurs du mal
Les fleurs du mal inside
Un amour fatal

All my life I've been waiting for
In this perfume of pain
To forget when I needed more
Of love's endless refrain
We live
And we pray
Pour les fleurs du mal
I've lost my way
What is done will return again
Will I ever be free?

Les fleurs du mal unfold
Comme les fleurs du mal
Dark demons of my soul
Un amour fatal
Been tryin' hard to fight
Comme les fleurs du mal
Les fleurs du mal inside
Un amour fatal

Les fleurs du mal
Comme les fleurs du mal
Un amour fatal
Comme les fleurs du mal