"Suntem trecători! Dar ştim, în trecerea noastră, să săpăm urme adânci în sufletele unor străini."
Nu scriu aici pentru că vreau să zgudui sau să impresionez lumea cu ideile mele... scriu doar pentru a nu lăsa să se piardă ceea ce se află în mine, la un moment dat. Peste ani, cuvintele mele de aici îmi vor arăta calea pe care am mers.

Sau, cum spunea Bernanos: "Nu știu pentru cine scriu, dar știu de ce scriu. Scriu ca să mă justific. În ochii cui? Am spus-o deja, dar înfrunt ridicolul de a mai spune-o odată: în ochii copilului care am fost."

miercuri, 17 iunie 2015

Pledoarie pentru prezent


Atât de multe momente în viața mea când am auzit oameni exclamând melancolici "ce vremuri!", în urma depanării de amintiri plăcute. Atât de multe momente în care eu însumi am exclamat așa și încă mult mai multe momente în care, în compania lui Nenea Iancu fiind, melancolia punea stăpânire pe mine la amintirea a "ce frumos era pe atunci, iar acum nu mai este!". 
Dar de fiecare data, și eu și oricine a exclamat așa, pierdeam un lucru din vedere. Că acel "odată" când "totul era minunat", a fost la un moment dat prezent. A fost la un moment dat "Azi". Și că cel mai probabil în acel prezent de atunci, noi ne gândeam melancolici la alte vremuri și mai "de demult, când totul era minunat, iar pe atunci nu mai era cum fusese". Tot la fel, prezentul de acum, pe care poate uneori îl ingnorăm în favoarea melancoliei pentru "vremurile de odinioară", peste ani, zeci de ani, va deveni un prilej de dulce aducere aminte. 
Și-atunci, mă întreb: de ce să mă bucur despre cât sunt de frumoase toate pe acum, abia peste ani? De ce să nu mă bucur chiar acum, de ceea ce e acum? N-am niciun motiv să n-o fac. 
Astfel, dragii mei, vă spun că mă bucur nespus de vremurile pe care tocmai le trăiesc, că iau ce e cel mai bun din tot ce mă înconjoară (la fel cum în melancolia despre vremurile "de atunci" ne amintim doar ce era frumos) și că cel mai plăcut lucru pentru mine nu este nici "ceea ce a fost și nu mai este" și nici "ceea ce este posibil să fie vreodată": ci ceea ce este, acum. 
Și mă străduiesc să fac ce-mi place, pentru că și acum și în viitor să pot spune cu aceeași bucurie: "Ce vremuri (minunate)! Ce lucruri frumoase fac și ce întâmplări plăcute îmi apar în cale!"