"Suntem trecători! Dar ştim, în trecerea noastră, să săpăm urme adânci în sufletele unor străini."
Nu scriu aici pentru că vreau să zgudui sau să impresionez lumea cu ideile mele... scriu doar pentru a nu lăsa să se piardă ceea ce se află în mine, la un moment dat. Peste ani, cuvintele mele de aici îmi vor arăta calea pe care am mers.

Sau, cum spunea Bernanos: "Nu știu pentru cine scriu, dar știu de ce scriu. Scriu ca să mă justific. În ochii cui? Am spus-o deja, dar înfrunt ridicolul de a mai spune-o odată: în ochii copilului care am fost."

marți, 19 august 2014

Patanii la locul de munca (un magazin montan). Iarna-primavara 2013

Cititi si "episodul 1", anume Patanii la locul de munca (un magazin montan). Anul 2012
In intorducerea din textul lasat in link veti gasi explicatiile necesare pentru a intelege ideea acestor intamplari. Nu mai rescriu si aici.



Iarna - Primavara 2013


07.02.2013

A intrat un flacau in magazin, cu coafura tip 220V si atitudine Kramer... de fapt, ce spun eu, nu a intrat asa, pur si simplu, ci a smuls usa din tatani!
Dupa ce s-a invartit agitat prin magazin, cateva clipe, moment in care si-a scuturat juma' din matreata din cap, s-a intors pe calcaie spre mine si, departand putin mainile de corp si aplecandu-se de sale, ca si cum ar fi dorit sa-mi tina calea, sa nu pot trece spre el si miscandu-se de cateva ori stanga-dreapta doar din mijloc, m-a intrebat brusc, ca si cum m-ar fi prins cu mata in sac: 
- Beculete aveti?
Dupa un scurt moment necesar debulbucarii ochilor, i-am raspuns hotarat:
- Nu.
- De ce?, m-a intrebat el atunci, privindu-ma tinta si miscand de doua ori stanga-dreapta doar capul, dupa care a intepenit in aceeasi pozitie ca si cum ar vrea sa ma prinda, sa imi tina calea...

Hm, buna intrebare. De ce "nu avem beculete?"
Dragii mei, ma puteti ajuta cu un raspuns? 

...........................
(Dupa ce a vazut ca nu ii raspund nimic si ca ochii mei incep iar complexul proces de bulbucare a mirare, concomitent cu ideea unui zambet care incepea sa se contureze pe la coltul buzelor, s-a dezumflat, s-a indreptat din sale si a iesit la fel de repezit, din magazin. A zbughit-o brusc in directia din care aparuse si dupa 3 secunde l-am vazut trecand in directia opusa.)


___________________________

13.03.2013
De-acum e lege! Cand cineva smulge usa din tatani, atunci cand intra, tre' sa fiu pe faza, ca e limpede ca urmeaza ceva memorabil.

Cand flacaul cu fata de Fernando de la Caransebes dadu buzna in magazin, inainte sa deschida gura, o duhoare inconfundabila imi gadila narile.
- Sefu, mi se adresa el cu subinteles, neste "parfume da firma"?
Intrebarea si-o sustinu privindu-ma smechereste pe sub sprancenele ridicate a mirare.
Nici nu-i observai din prima papornita, eram gata sa-i raspund ca nu comercializam asa ceva, cand imi dadui seama ca el, probabil in papornita aia avea parfumuri si dorea sa le vanda.
- Nu, multumesc, nu-mi trebuie, ii raspunsei eu, cu un ton care il invita sa paraseasca mai repede incaperea, de preferat sa lase si usa deschisa, pentru improspatarea aerului.
- Nu?! intreba el vadit nacajit ca nu face nicio afacere cu mine. Nu e bani? Daca nu e bani, asta e... nu ne dam cu parfume!, exclama el, zambind ironic si iesind din magazin, convins fiind ca m-a jignit.

Dupa ce iesi din magazin, iesii si eu dupa el si lasai usa deschisa si niciodata aerul din centrul capitalei nu mi s-a parut atat de curat.
Priveam dupa flacau, care disparu in floraria de langa, de unde iesi la fel de repede ca din magazinul meu. Urmarindu-l cu privirea cum se indeparteaza, intrand din magazin in magazin, gandeam: daca asa pute unu' care are "parfume da firma", atunci eu prefer "parfumele nebunelor dorinti".
Asa ca intrai in magazin si pornii melodia asta, de pe albumul amintit.
(Iar acum ascult tot albumul)


___________________________

15.03.2013


Suna telefonul fix. Raspund:
- Alo! Buna ziua, Craimont Bucuresti.
- Alo!..., imi raspunde o voce de femeie al carei ton de la bun inceput mi-a amintit de personajul lui Sean Penn din filmul lasat in link.
- Da, buna ziua. Cu ce va pot ajuta?
- Sunteti?...
- Magazinul Craimont din Bucuresti", repet eu.
- A!
- ?!...
- Sunteti?... si mormaie hotarata ceva ce nu pricep, un fel de "pa chap"!
- Poftim?
- Sunteti "pa chap"?
- Ma tem ca nu inteleg intrebarea, confirm eu.
- Sunteti magazin?, ma intreaba cu acelasi ton (vezi linkul).
- Da.
- Sunteti magazinul Craimont?
- Da, magazinul Craimont din Bucuresti ! (semnul exclama-sii)
- Sunteti...? (si ma intreaba numele firmei care detine magazinul)
- Da, confirm eu.
- Sunteti pe Calea Mosilor?
- Da, la Nr. 84.
- Sunteti la intersectia cu bulevardul Carol I?
- Nu stiu unde e intersectia cu Carol I. Suntem vis-a-vis de biserica Razvani, daca va ajuta cu ceva, completez eu, crezand ca poate cauta magazinul.
- Sunteti pe Calea Mosilor Veche?
- Da.
- A-ha! Nu ma intereseaza. La revedere. 
Si inchide.
?!

___________________________

20.03.2013

Masuram niste cordelina pentru un client. Intre timp, intra un domn si o doamna, in magazin. Se uita in jur la produsele expuse si asteapta cuminti sa termin de masurat. Dupa ce vand cordelina clientului si le vine si lor randul, doamna intreaba:
- Ce plase de tantari aveti?
- ?!
Din partea clientilor, nicio reactie. Doar figuri intrebatoare, care asteptau raspuns.
- Nu avem plase pentru tantari, le raspund eu.
- Nu?!
- Nu, le confirm eu. Aici, dupa cum vedeti, este magazin cu echipament pentru mers pe munte.
Mirati, fac cale intoarsa si se indreapta spre usa. Cand treceau pragul, doamna, foarte mirata, exclama mai mult pentru sine: "Pai si ce, la munte nu sunt tantari?!"

___________________________

20.03.2013

Azi e o zi speciala, clar!
Dupa ce un client a intrat zambind satisfacut in magazin, rasufland usurat, intampinandu-ma cu un "in sfarsit" urmat de o pauza lunga, care probabil trebuia sa-mi spuna ceva, lamurindu-ma ulterior ca "greu am mai gasit magazinul, de-o ora jumate il caut", dupa asta intrebadu-ma doar daca am deschis pana la ora 20 si apoi si-a luat talpasita, in urma cu cateva minute, tocmai ce-a intrat un alt nene in magazin.
Dupa vorba, ardelean neaos. Mirosea a fum si a slana. Nu stiu ce-o fi cu el prin capitala, ca, din ce a zis el, cum ca "n-a mai trecut demult pe aici, prin zona", deduc ca e de ceva vreme pripasit p'acilea.
A intrat in magazin pasind cu greu, tarsaindu-si sosonii si cu o papornita de rafie in mana. Mirosul amintit anterior m-a palit instant.
De cum l-am vazut, m-am intrebat care e faza cu magazinul asta, de-i atrage? Ca l-am mirosit din prima; clar, era furnizor de materie prima pentru scris. Am incercat sa iau notite, dar n-am prea reusit, asa ca redau din amintire.

- Sa traiti!, imi zice el si se duce sfoara spre vitrina.
Acolo erau corzile si cordelinele. Ii dau buna ziua si nu astept mult pana ma lamureste ce vrea.
- Neste sfoara din asta, as vre si io. Cum ii, la metru?
- Pentru unele pretul este pe metru, pentru altele este pe bucata, care poate fi de 50, 60 sau 70 de metri, ii raspund eu. 
- Si cat coasta?
- Depinde de grosime. 7,7 lei pe metru (mentionez eu pretul celei la care se uita, coarda statica de 10,5 mm).
- Aha! Toata coasta atata?
Eu am dedus ca prin "toata" se refera la toate modelele, de aici rezulta raspunsul meu. ulterior, am banuit ca el n-a prins faza cu pretul pe m si banuiesc ca a crezut ca toata bucata, de aproximativ 50 m, costa atat.
- Depinde de grosime, ii raspund eu, pretul e in functie...
- A, si cum, ma intrerupe el, aia mai groasa e mai ieftina?
- Nu, exact invers. E mai scumpa. 
- Si e 7,7 lei metru?! se mira el. 
- Aia de 10,5, da. Dar ce vedeti acolo sunt corzi pentru alpinism sau cordeline pentru alpinism utilitar, pentru ridicat materiale, nu sunt funii, incerc eu sa-l lamuresc. 
- A, nu, nu-i bai, ca mie-mi trebe' doar s-o leg de colo-colo, stiti dumnevoastra, zice el si incepe sa rada. Zici ca pretul e pe grosime?...
- Nu, pe metru sau pe bucata de un anumit numar de metri, si in functie de grosime, il corectez eu.
- ...nu, ca mie din asta imi trebuie, continua el, aratand spre o coarda dinamica de 70 m si 9,8 grosime. Cat e asta?
- Aia nu se vinde la metru, decat toata bucata de 70 m.
- Si toata e 7,7 lei? ma intreaba el radiind de bucurie. (q.e.d.)
- Nu, e 547 lei, ii stric eu bucuria!
- A, pai da, ca asta e mai multa decat un metru, d'apai nu? si-ncepe sa rada. Si care e la metru?
- I le arat pe rand, ii spun pretul fiecarei cordeline in parte, in functie de grosime, dar el are ce are cu coarda. Tot spre aia de 10,5, statica, se uita. 
- Asta ii la 7,7 lei, ziceati, nu? 
- Da, dar nu va pot da decat bucati de 50 m. Doar cordelina se vinde la metru, fara conditionare pe cantitate.
- Ce-i aia?
- Ce anume?! 
- "Condituirea" aia.
- Hm... nimic, n-are importanta.
In timp ce ii spuneam aceste lucruri, fara sa ma mai bage in seama, observa un mic topor si se uita fascinat la el.
- Ui' ce mic ii! Da'i bun, ca uite, e greu. Dai cu el! Cat coasta?
- Exact cat scrie pe el, ii raspund.
- Da' nu vad. Cat, 6,9...
Ma uit pe eticheta si-i spun pretul: 46,9 lei
- Ai, da, asa-i, iote, zice el razand, eu ma uitam invers, asa ma uitam. Si continua sa se amuze. E bun asta, concluzineaza el. 
- Bine, domne, ma anunta el, sa vin sa fac si io rost de bani ca tre' sa-mi iau si io vreo 10 m de sfoara, ca acum n-am, ca eram in trecere, vin de la un tocilar si d'aia zasai sa intru, ca n-am mai fost demult pe aici prin zona. Acum stiu. Sa traiti, imi zice el inca odata si-si ia talpasita, catinel.

In urma lui, zambind, gandeam: nu, cred ca la mine e problema. Astia toti sunt oameni normali, numa' eu vad lucrurile diferit. Asta trebuie sa fie, mi-e mai usor sa cred asta, decat sa cred ca sunt atatia... diferiti!


___________________________ 

25.03.2013

Usa se deschide si intra un domn, trecut de 40 de ani, imbracat casual dar elegant, imi da buna ziua si isi cere scuze, in avans, ca a intrat sa ma deranjeze, dar a venit si el cu o rugaminte.
- Spuneti, l-am indemnat.
- De fapt, mai mult pentru a va cere un sfat am intrat. (Asteptam sa vad ce sfat doreste, banuind ca e ceva legat de echipament sau, oricum, ceva legat de specificul magazinului). Iar el continua: m-a platit cineva pentru o treaba si m-a platit in euro. Si eu vreau sa impart banii astia la copii si vroiam sa va intreb cum e mai bine sa procedez? Sa ii dau in euro, sau sa-i schimb in lei? Dumneavoastra ce ma sfatutuiti?
...
Cred ca e limpede de inteles ca am ramas masca de uimire!
Am ingaimat cu juma' de gura ceva de genul "faceti cum doriti", iar el ca reactie, a raspuns:
- Deci e acelasi lucru, nu? Ori asa, ori asa, e la fel, nu?
Eu nu asta ii zisesem insa, daca tot o spusese, abia dupa ce a iesit din magazin cerandu-si inca odata scuze pentru deranj si probabil multumit de ceea ce "aflase", am realizat ca avea dreptate: e acelasi lucru. Ca oricui va imparti banii aia, daca ii cheltuie in Romania vor trebui schimbati in lei. Si ori de-i schimba el acum, ori de-i vor schimba ei cand vor avea nevoie sa-i cheltuie, e fix acelasi lucru. Pentru ca nu cred ca va avea vreo importanta pentru copiii lui daca vor primi, sa zicem, 100 de euro, sau echivalentul lor in lei.

Dar sa intri intr-un magazin oarecare ca sa ii intrebi pe cei de acolo cum sa imparti banii proaspat castigati, copiilor tai - in euro sau schimbati in lei, asta mi se pare absolut genial.


___________________________

27.03.2014

"Doua lucruri ma alina si ma vindeca de boala,
Damigeana cand ii plina si mandruta cand ii goala..."

Asa canta un betivan romantic si fara adapost, ce tocmai a trecut pe trotuar, prin fata magazinului, vesel, cu sticla in mana, clatinandu-se in bataia vantului. Dupa ce a trecut de magazin, s-a oprit, s-a intors, a deschis usa, a bagat capul inauntru si mi-a zis, chinuindu-si limba sa pronunte corect: 
- "Nasule, n-ai o tigara?"
I-am raspuns ca nu fumez, el s-a bucurat si m-a felicitat: 
- "Bravo! Daca ai apucat-o pe drumul asta, asa s-o tii. Eu... eh", zice el ridicand sticla, vesel, "eu am alt drum. Nasa nu-i acasa?" ma intreab el brusc, plin de speranta. (intreba de colega mea)
I-am zis ca nu e, el a ridicat sticla in semn de "Doamne ajuta", a tras o dusca zdravana si a plecat mai departe, clatinandu-se si fredonand. Lumea era a lui!

___________________________

03.04.2013

- "Buna ziua!" (voce metalica, hotarata - de parca ar fi dat onoru' in armata, in plus mai avea si o gluga trasa peste o sapca uriasa si stransa zdravan sub barbie, aratand ca un Big Foot in miniatura). "Executati si reperatii?"
- "Executam orice, oricand, oriunde. Dar numai cu arma dumneavoastra!"
Nu m-am putut abtine. 
Reactia de pe chipul interlocutorului, din pacate, nu ma pricep s-o descriu in cuvinte.


___________________________

09.04.2013

Intra un domn in magazin si, dupa ce se uita cateva clipe la produsele din vitrina, ramane cam descumpanit:
- Aaaaa... nu cred ca am nimerit unde trebuie!
- Spuneti ce va trebuie si vedem daca avem sau nu.
- Aaaa... 
Si dupa ce isi face curaj, spune repede ce vrea, insa am uitat exact ce cauta. Oricum, era o piesa importanta de la... motorul sau, ma rog, de sub capota unei masini. Nu stiu ce anume din privitul lui de afara, pe geam, il facuse sa creada ca inauntru ar putea gasi piese de masina, insa, cum nu e primul (si probabil nici ultimul) care cere asa ceva, il lamuresc ca in acel magazin sunt doar produse pentru mersul pe munte. Se lamureste si da sa plece. Dar inainte de a iesi pe usa, se intoarce atras de ceva din magazin si, dupa cateva secunde, ma intreaba:
- Ce momeli aveti?
- Poftim?!
- Momeli.
- Ce momeli?!
- De pescuit.
A, mda, are logica intrebarea lui, unii chiar asociaza pasionatii de vanatoare si pescuit cu pasionatii de munte si, intr-un final, exista echipamente comune pentru toti (cum ar fi sacii de dormit, corturi, haine, etc).
- Nu, nu avem produse de pescuit si nici de vanatoare, in afara de haine sau surse de lumina, eventual, care pot fi folosite pentru orice tip de activitati in aer liber. Insa nu avem nimic altceva pentru pescuit sau vanatoare. E un alt magazin de vanatoare si pescuit, alaturi, ii spun si ii dau indicatii cum sa ajunga.
El sta o clipa descumpanait:
- Paiii... vazusem unditele astea... si arata spre betele telescopice. Sau nu sunt undite?
- Nu, nu sunt undite, ("bun, multumesc" zice el si da sa plece, dar din virtutea inertiei verbale, eu continui cu explicatia), sunt bete de trekking
- Bete?! se mira el.
- Da.
- Bete de ce?!
- Sunt bete pentru mers.
- Pai si astea sunt pentru munte?
- Da, dar nu numai. In general sunt pentru mersul pe poteci si teren mai accidentat, in special pentru urcari si coborari, mai ales cand ai si bagaj in spate.
Ma asculta atent si ia un bat in mana si-l priveste fascinat.
- Si cum, dom'le, se merge cu astea pe munte?, intreaba el zambind, profund uimit.
- Da.
- Asa... ca ologii?
- Sunt pentru mers pe munte, pur si simplu.
Cu un chip luminat de un zambet ca si cum tocmai ce auzise cel mai tare banc al saptamanii si cu gandul, probabil, la toti cunoscutii carora abia astepta sa le spuna ce a aflat, cantareste in maini o pereche de bete Black Diamond si concluzioneaza:
- Sunt bune si pentru caini. Te aperi cu ele, nu?, intreaba el, dand din bete prin magazin, mimand apararea de niste dulai imaginari.
- Da, pot fi folosite si pentru asta.
- Pai pentru caini ar fi bune si in oras.
- Ma indoiesc ca le-ar cara cineva dupa el, prin oras, pentru eventualitatea intalnirii cu vrun maidanez suparat. In plus, alea costa 300 de lei...
- Caaat?!... se sperie omul si mai sa le arunce din mana, de parca s-ar fi temut sa nu-i cer vreo taxa, eventual, pentru cat le-a pipait. Mai bine imi iau o carja, concluzioneaza el si iese grabit, pornind spre acolo unde o fi avut omul treaba.

___________________________

26.04.2013
Pe geamul de la magazin, e un afis sub forma de sageti indicatoare, pe care scrie: "Saci de dormit", "Rucsacuri", "Alpinism", "Bocanci"..., fiecare sageata indicatoare avand si cate un "marcaj turistic", asa, ca sa prinda omul ideea despre ce e vorba in interiorul magazinului, ce anume se comercializeaza acolo.
Un nene, imbracat lejer in haine de in, albe (inclusiv pantofii), si cu o palarie usoara, tot alba, se protapeste in fata geamului magazinului si se zgaieste la ce scrie pe el. Sade acolo cateva secunde bune, timp in care isi da jos palaria si-si sterge transpiratia de pe chelie cu o batista albastra, dupa care isi scoate ochelarii si si-i aseaza pe nas. Se uita atent, iar eu, din spatele geamului, imi dau seama ca el nu ma vede. Nu priveste in magazin, ci doar citeste ce e scris pe afisul lipit pe geam.
La un moment dat, da sa se indrepte spre intrarea de la magazin, dar se razgandeste, sa intoarce iar in fata geamului... mai sta oleaca, apoi iar porneste spre intrarea in magazin. Intinde mana spre clanta, dar iar se razgandeste... apoi pune mana pe clanta, intinde gatul inapoi sa mai citeasca odata ce scrie pe geam, apoi, sovaind, deschide usa, baga capul pe usa si intreaba:
- Aveti saci de dormit?
- Da, raspund eu scurt.
Omul bulbuca ochii a mirare:
- Aveti?!!!
- Da!!, raspund, incepand s ama mir si eu.
Omul ridica atunci sprancenele a mirare absoluta. Fata lui era definitia mirarii, a uimirii absolute. Mai ca nu se inchina omul, de atata mirare.
Inchide usa si pleaca.
!!!!!!!

___________________________

16.05.2013

Bermude gri de piata, tricou alb cu guler albastru si burta inclusa, care se revarsa peste cureaua de la bermude. Sandale maro, de piele, cu ciorapi albastri, aproape pana sub genunche.
- Buna ziua! Sarma de bobinaj tineti?
- Nu. Aici e magazin cu articole pentru alpinism, drumetie, in general pt mersul pe munte.
- A-ha! Da' nu stiti, daca o tin incolo (si arata directia cu mana), gasesc pe undeva?
Incolo, adica in directia unde arata el, se intindea toata Calea Mosilor, de la Sf. Gheorghe pana la Obor. Ce altceva puteam sa-i raspund, in afara de:
- Poate gasiti. Da' tineti dreapta, i-am raspuns, fara niciun sens .
- A-ha!, exclama omul, nedumerit, si pleaca, dus pe ganduri, rumegand probabil valoarea informatiei primita de la mine.

Da, stiu, am fost rau.

\,,/



Efecte ale oboselii (de neinteles)

In ziua de sambata, 9 august, se pare ca m-a ajuns din urma oboseala ce-o agonisisem in ultima vreme.
Inca de cand am plecat de la magazin, ar fi trebuit sa banuiesc ca am urgenta nevoie de somn.

Imi achizitionasem un suport de bicicleta pentru transportat pe masina care mi-a venit in "cutiuta" (vreo 2 m lungime), la magazin si pe care l-am luat la subrat sa-l plimb pana acasa.
Am iesit din magazin, am setat alarma, am incuiat usa si am realizat ca mi-am uitat portofelul in magazin. Am pus "cutiuta" jos, am rezemat-o de zid, am descuiat usa, am dezarmat alarma, mi-am luat portofelul si cand sa ies din magazin, nu-mi mai gaseam cheile. Intr-un final le-am dibuit. Dumnezeu stie de ce, le pusesem pe calorifer. Am armat alarma, am iesit, am incuiat usa, am luat cutia la subrat si  mi-am dat seama ca am uitat telefonul in magazin. Am rezemat din nou cutia cu suportul de bicicleta de zid, am descuiat, am lasat cheile in usa sa fiu sigur ca le gaesc, am intrat in magazin, am uitat sa dezarmez alarma, m-a avertizat cu un piuit, am bagat repede codul inainte sa izbucneasca alarma si mi-am cautat telefonul. Nu-l gaseam. Am sunat pe telefonul meu de pe fixul de la magazin, mi l-am recuperat si cand sa ies, am realizat ca nu-mi gaseam cheile. Iar? Le-am cautat in buzunare, pe calorifer unde le lasasem anterior... nimic. Am refacut drumul pana unde gasisem telefonul si inapoi, m-am uitat peste tot, nimic. Pierzand ceva vreme cu cautatul asta care ma scotea din sarite, am scos capul pe usa sa verific daca mai e cutia rezemata de zid, ocazie cu care am zarit cheile acolo unde le lasasem, adica in usa. Am iesit, am incuiat usa, am luat cutia la subrat si am plecat. Dupa 50 de metri m-am intors, ca mi-am dat seama ca n-am armat alarma. Am revenit in fata usii, am rezemat cutia de perete, am descuiat, am intrat, am armat alarma, am iesit, am incuiat, am plecat, dupa care mi-am amintit ca trebuia sa dau un sms unui client cu awb-ul pentru un colet pe care urma sa-l primeasca luni. M-am intors la magazin, am trantit cutia de perete de a sarit o bucata din tencuiala si, cum imi parea ca nu s-a asezat bine, am mai trantit-o o data, mai cu naduf. Dupa care am descuiat, am dezarmat alarma, am luat foiaia cu awb-ul hotarat sa dau sms-ul de acasa, dupa care am iesit, nu inainte de a arma din nou alarma, am incuiat usa, am plecat si dupa 50 m a sunat telefonul. M-am uitat la el, ma sunau cei de la Team Guard. Cei cu alarma.
"'Mnezeii ma-sii! Ce-am mai facut?!", am gandit eu.
Nimic, ma intreabau daca eu am tot armat si dezarma alarma, sau e o eroare in sistem?
Mda... eroarea eram eu.

Am plecat spre metrou. Zapuseala mare. Sticla cu Nenea Iancu ma cam incurca, in punga in care o tineam cu aceeasi mana cu care transportam si cutia cu suportul. Daca ar fi fost rece, sunt sigur ca as fi desfacut-o si as fi baut-o acolo, in mijlocul orasului!
Am ajuns la metrou, m-am idreptat spre aparatele alea de la intrare, alea in care bagi cartela de metrou, ca sa intri. M-am oprit in fata lor si, fara a aseza jos cutia, am inceput, cu chiu, cu vai, sa ma scormonesc prin buzunare. Am scos cheile si m-am pomenit cu cheia de la apartament in mana, scormonind in locul unde ar fi trebuit sa bag cartela de metrou...
Ma, ce naiba, am innebunit? M-am uitat la cheia infipta unde nu trebuie si nu-mi venea sa cred. Si nici dus pe ganduri nu eram, ca nu ma gandeam la nimic.
Am pus cutia jos, am bagat cheile in buzunar, am scos portofelul, am scos cartela de metrou, am bagat-o unde trebuie si mi s-a deschis calea. Am intrat si am ajuns pe peron. A venit metroul. Desi era aproape ora 15, sambata, era destul de aglomerat. Am zarit un loc liber, m-am indreptat cu cutia dupa mine spre el, dar mai rapid ca mine a fost un tip cu o papornita de Billa in mana, care a ocupat locul inaintea mea. M-am resemnat, m-am indreptat catre spatiul dintre vagoane, am rezemat de metrou pachetul si m-am uitat spre tipul cu papornita de Billa, pomenindu-i, in gand, toate neamurile lui de la maimuta incoace.

Am ajuns acasa. Fata de canicula care era afara, in casa parea racoare. Am rezemat cutia de usa debaralei, langa bicicleta si am disparut la un dus, nu inainte de a-l pune pe Nenea Iancu la congelator. Dupa dus, am pornit calculatorul, am ales o lista cu Anathema si o lasat-o sa curga. M-am dus la bucatarie.
Mi-era foame. Mama ce foame mi-era! Da' pe cat mi-era de mare foamea, pe atat de mare mi-era si lenea. Asa ca am ales calea cea mai rapida. Niste oua ochiuri. Am scos ouale din frigider, am scos tigaia din cuptor, unde era stocata impreuna cu uleiul de palmier, am asezat-o pe aragaz si m-am pregatit sa aprind un ochi al aragazului, pentru a praji ouale.

Si aici urmeaza o faza pe care, cu niciun chip, nu pot sa mi-o explic.

Tigaia era pe un colt al aragazului. M-am hotarat sa aprind ochiul din coltul opus. am vazut cutia de chibrituri, am intins mana spre ea, am luat un ou, l-am spart de gratarul aragazului, dupa care... i-am desfacut coaja si i-am dat drumul sa pice, ca in tigaie, insa direct pe ochiul de aragaz pe care intentionam sa-l aprind. Galbenusul si albusul au picat pe ochiul de aragaz si se scurgeau pe langa el, pe tablia aragazului. Iar eu, ramas cu cojile oului in mana, ma uitam la ce am facut, cam cum se uita motanul meu la mine, cand il intrebam ce mai face.
...
CE MAMA MA-SII A FOST IN CAPUL MEU?! Ma uitam la ce am facut si nu intelegeam nimic. Creierul meu a fost atat de deconectat, incat a actionat mecanic niste comenzi, asezandu-le insa in ordinea in care nu trebuie. Ce-oi fi vrand sa fac? Sa aprind aragazul cu galbenusul de la ou?!
Ma uitam si nu-mi venea sa cred. Nici macar sa rad nu mai aveam chef.
Am luat cutia de chibrituri, am aprins alt ochi al aragazului, am pus tigaia cu uleiul la incins si m-am apucat sa curat bravura.
Si am reusit apoi sa-mi fac ouale si sa le manac fara alte incidente. Ouale ochiuri... ouale de gaina, e clar, da?

Dupa care m-am dus in camera si m-am zgait la calculator. Imi mai aduc aminte doar ca am vorbit oleaca la telefon in legatura cu niste planuri pentru a doua zi, m-am indreptat apoi spre baie, fiind in baie am auzit usa de la apartament deschizandu-se, mi-am dat seama ca a venit colega mea de apartament si apoi... cand am deschis ochii, eram intins in pat si soarele batea piezis in draperii, asa cum face el in fiecare zi de vara cand se pregateste sa apuna. Langa pat, era telefonul. Am auzit usa de la apartament (zgomuotul cheilor in usa ma trezisera) si, cand am luat telefonul in mana, am realizat ca era ora 19. Dormeam de aproximativ 2 ore. Zic aproximativ, pentru ca habar nu am, de fapt, cand anume m-am bagat la somn. Cand, cum, nu-mi amintesc nimic. Dar mi-e limpede, deja, ca aveam mare nevoie de somn.

Iar ziua de duminica m-a prins pe Valea seaca a Caraimanului, in Bucegi.

Luni, cand am ajuns la magazin, mi s-a reconfirmat cat de aerian am fost in ziua de sambata. Fiind inca la munca, am vandut o pereche de sandale Teva, unei doamne, cu 279 lei. Plata cu card. Si n-am observat ca pe hartia scoasa de POS era scris "plata esuata", in loc de contravaloarea sumei de incasat. Si i-am dat sandalele clientei, gratis. Nici la sfarsitul zilei, cand am scos raportul zilnic de pe casa de marcat, n-am observat ca incasarile reale de pe POS erau cu 279 lei mai mici decat spunea raportul vanzarilor.
La putin dimp dupa ce am ajuns la magazin, luni, a intrat doamna respectiva in magazin. Mi-a spus ca a cumparat niste sandale sambata. Mi-a aratat bonul si mi-a zis: "Cred ca nu s-au incasat banii pe POS". M-am uitat... avea dreptate. Si a venit ca s aplateasca sandalele.
Dar nu faptul ca am recuperat acei bani mi-a inseninat ziua, ci gestul femeii.
"Faith in humanity restored".