"Suntem trecători! Dar ştim, în trecerea noastră, să săpăm urme adânci în sufletele unor străini."
Nu scriu aici pentru că vreau să zgudui sau să impresionez lumea cu ideile mele... scriu doar pentru a nu lăsa să se piardă ceea ce se află în mine, la un moment dat. Peste ani, cuvintele mele de aici îmi vor arăta calea pe care am mers.

Sau, cum spunea Bernanos: "Nu știu pentru cine scriu, dar știu de ce scriu. Scriu ca să mă justific. În ochii cui? Am spus-o deja, dar înfrunt ridicolul de a mai spune-o odată: în ochii copilului care am fost."

miercuri, 23 noiembrie 2011

Autentic şi "de cartier"

E imposibil să-l asculţi pe Liviu Vasilică şi să nu te simţi măcar bine, dacă nu să fii mândru, că eşti român!
Eu, personal, sunt mândru şi nu doar din acest motiv deşi, până la un punct (sau de la un punct încolo), ar fi suficient şi acest lucru... Căci oricât va aprecia un străin "calitatea" folcolrului şi a lucrurilor autentice româneşti, în general, cu siguranţă nu va putea pricepe ceea ce cu adevărat transmit aceste sunete... trebuie să fii român, să fi crescut aici, pe plauiuri mioritice, să cunoşti istoria (cea trăită de tine e suficientă), să fi stârnit cu bocancii tăi colbul de pe drumurile de munte, deal sau câmpie, să fi cunoscut românii, felul lor de a fi, de a iubi, de a fi sau nu pătimaşi, iubitori, curajoşi sau laşi, felul de a jeli sau de a se jelui, felul de a se ataşa de animalele lor, ce e important pentru ei şi ce nu, ce sa mai, trebuie să fii român, frate cu codrul, ca să intelegi în adevăratul lor sens, aceste sunete.
Pentru că nicăieri altundeva nu mai există, sunt unice şi autentice... sunt româneşti!

AVERTISMENT: aceste melodii pot crea dependenţă!



***




Mai sus, făceam referire la românii din sânul carora s-au ridicat aceste versuri. Adică la ROMÂNI.

luni, 21 noiembrie 2011

Despre morala privitoare la relatiile dintre sexe




De la Anatole France citire:

- "Parerile noastre despre dragoste, ca si celelate, au aceeasi soarta; se reazema pe obiceiuri anterioare carora li s-a pierdut pana si urma. In materie de morala, preceptele care si-au pierdut rostul, indatoririle cele mai de prisos, constrangerile cele mai daunatoare, cele mai crude sunt, din pricina marii lor vechimi si a tainei originii lor, cele mai putin contestate si cele mai putin contestabile, cele mai putin examinate, cele mai venerate, cele mai respectate si cele de la care nu te poti abate fara sa-ti atragi invinuirile cele mai aspre. Toata morala privitoare la relatiile dintre sexe este intemeiata pe principiul potrivit caruia femeia, odata dobandita, ii apartine barbatului, e un bun al lui, cum e calul, sau cum sunt armele. Dar lucrul acesta incetand de a mai fi adevarat, decurg din el unele absurditati, cum ar fi, de exemplu, casatoria sau contractul prin care femeia este vanduta unui barbat, cu clauzele restrictive ale dreptului de proprietate, introduse ca urmare a slabirii treptate a posesorului.
Obligatia impusa unei fete de a-i aduce sotului ei fecioria ei dainuieste din vremea cand fetele erau maritate de indata ce deveneau nubile. E caraghios ca o fata care se marita la douazeci si cinci sau treizeci de ani sa mai fie supusa acestei obligatii. Veti spune ca e un dar de care sotul ei, daca va gasi unul in cele din urma, va fi magulit. Dar noi vedem in fiecare clipa atatia barbati care umbla dupa femei maritate si care se arata tare multumiti cand le pot avea, asa cum le gasesc.
Pana si astazi, datoria fetelor este determinata, in morala religioasa, de aceasta veche credinta ca Dumnezeu, cel mai puternic dintre purtatorii de razboaie, e poligam, ca isi rezerva toate fecioriile si ca noi nu putem lua decat ceea ce ne lasa. Credinta aceasta, ale carei urme dainuieste in multe metafore ale limbajului mistic, s-a pierdut astazi la majoritatea popoarelor civilizate. Cu toate acestea, ea tot mai are precadere in educatia fetelor, nu numai printre credinciosi, ci chiar si printre liber-cugetatori, care, mai totdeauna, nu cugeta liber, pentru motivul ca nu cugeta deloc.
Cuminte inseamna invatat. Se spune despre o fata ca e cuminte cand nu stie nimic. Ii cultivam nestiinta. In ciuda tuturor masurilor noastre, cele mai cuminti stiu, pentru ca nu le putem ascunde nici propria lor fire, nici starile, nici senzatiile lor. Dar stiu prost, stiu de-a-ndoaselea. Iata tot ce se obtine printr-o educatie ingrijita...

- Atunci, domnule, dumneata socotesti ca e un lucru fara importanta cand o femeie se daruieste intreaga?

- Nu, doamna, faptul acesta poate avea importanta lui. Si tot ar mai trebui de vazut daca femeia, daruindu-se, ofera o livada delicioasa sau un maidan cu ciulini si papadie. Si apoi, nu se cam face abuz de cuvantul daruire? In dragoste, femeia mai mult se imprumuta, decat se daruieste."
-----------------------------------------------

"Ea nu-l iubea deloc, dar tinea ca el s-o iubeasca. De altfel, era foarte rezervata cu dansul, nu numai pentru ca nu simtea niciun imbold - caci, printre gesturile dragostei, sunt unele pe care femeile le fac cu nepasare, cu usurinta, din instinct de femei, din obisnuinta si din spirit traditional, ca sa-si incerce puterile si pentru multumirea de a le descoperi efectele. Motivul prudentei ei era faptul ca-l stia tare "mojic", in stare sa traga profit din gesturile ei de familiaritate si sa i le si reproseze dupa aceea cu grosolanie daca nu le-ar mai fi continuat..."

Nu-mi plac schimbările!



Nu-mi plac schimbările. Niciodată nu mi-au plăcut, deși ele reprezintă calea cea mai sigură de alungare a monotoniei și de colorare a vieții. Dar n-am nevoie de schimbări, pentru că viața mea e colorată și deloc monotonă.
Dar, cu cât sunt mai reticent la schimbări, ca orice veritabil boșorog, cu atât am mai mult parte de ele, cu sau fără voi mea.

În primul rând, schimb diverse chestii încercând să țin altele neschimbate, pe care le-aș dori nemodificate. E un mic paradox aici!

Apoi, e vorba de schimbările nefortuite, dar necesare.
Și aici vreu să fac o mică paranteză: de ceva vreme, vechiul meu telefon cerea altul în schimb. Dădea vădite semne de oboseală. Mi-a luat 5 luni până să mă decid. Și am zis, ok, cumpăr altul. Bineînțeles, am încercat să găsesc unul cât mai simplu: fără cameră de luat vederea (că am aparat foto), fără acces la internet (că atunci când plec din fața calculatorului vreau să scap de el), fără redare melodii (că am mp3 player cu căști performante)... n-am găsit așa ceva. Toate au aceste lucruri inutile pentru un telefon.
Atunci, am zis să caut unul mai modest, fără prea multe funcții deștepte! N-am găsit nici din ăla!
Atunci, unul cât mai simplu! Și, cel mai simplu telefon, , depășește cu mult nevoile mele pentru un asemenea aparat, destinat comunicării. Dar mi-am zis în sinea mea: păi dacă știe toate astea, înseamnă că e fără cusur la scris/trimis SMS și la apeluri primite sau efectuate. Nu știu de ce am gândit așa!
M-am resemnat să aleg un model făcând abstracție de tot ce știe să facă, axându-mă pe ce mă interesa: durată baterie în convorbire, apeluri telefonice, SMS și alarmă. La toate astea a eșuat cu brio!
La SMS, eu scriu folosind funcția de predicție. Scriu mai repede așa. Surpriză: în funcția predicție scrie numai cu diacritice și trimite numai cum e scris, adică, bineînțeles, cu diacritice. Deși telefonul meu antic avea opțiunea să trimită SMS fără diacritice, indiferent de modul de redactare cu funcția d epredictie, ăsta nu are! Deci, 1 SMS trimis de mine va avea mai puține caractere decât în mod normal, datorită diacriticelor pe care nu le pot dezactiva. Apoi, am spațiu de 1000 caractere pentru un mesaj. Dar, în timp ce scriu, mă pomenesc uneori că îl transformă în MMS. Textul. Doar text! Ce satană o mai fi și asta?! Sun să mă lămuresc. "Păi că să vedeți, e vorba de dimensiunea textului." Mă nene, n-are cum, că uneori schimbă în MMS la peste 600 caractere, alteori la peste 700, alteori la peste 900... "Păi da, că e după dimensiunea în kb nu în caractere." ?! Bun, să-l ia dracu! Am scris mai mult decât permite el pentru SMS, transformă în MMS, șterg câteva caractere și el tot MMS rămâne. Cum comut înapoi în MMS? "Păi... nu se mai poate." Odată transformat textul în MMS, așa moare. Și dacă vrei să retrimiţi textul ca SMS, trebuie să-l rescrii din nou, însă oleacă mai scurt! Telefonul meu din 2005, ăla prost, știa tată să facă chestia asta! Să te lase să alegi dacă vrei să fie MMS sau SMS și să poți schimba oricând forma unui text. MMS era doar pentru imagini sau alte fișiere, nu pentru text! În replică față de ce știa telefonul meu vechi, mi se răspunde, cu o seninătate uluitoare, că "pot intra pe Facebook, cu cel nou!"...
PĂI PENTRU ASTA MI-AM LUAT TELEFON, ÎN MAMA MĂ-SII LUI DE TELEFON?!
Bun. Treaba cu scris SMS, MMS, e rezolvată. Sunt la mila telefonului. Dar, deși știe să între pe facebook și chiar și pe youtube, nu știe să sune dimineața. Odată, a refuzat să sune la ora potrivită. Am găsit telefonul decedat, fără strop de energie în baterie, deși seara era cam jumătate. Întreb și despre asta. "Probabil ați lăsat o aplicație în background și a consumat bateria", a venit răspunsul. Mă nene, mă înjuri în față?! Ce spui tu aci? Că eu n-am lăsat nimic. Am înțeles, însă, că e posibil. Că orice aplicație deschisă, chiar din greșeală, dacă dai close o trimite în background. Dacă vrei să o închidă, trebuie să apeși în mod expres pe butonul "anulare"!
Bun. Deci cu SMS și alarmă am rezolvat. Trebuie un ceas de rezervă, că risc să mă trezesc când mi s-or crăpa ochii!
Apeluri: nu merge hands-free-ul... Și nu tot timpul îmi afișează apelurile pierdute. Că cineva m-a sunat la ora 16:30, la 17:10 m-am uitat și nu aveam niciun apel pierdut, iar la 17:30 aveam apel pierdut, de la ora 16:30!
Nu vreți careva, un telefon? E dashtept, știe pe net, muzică, radio, poze, filmează chiar, chestii din astea importante la un telefon. Că dacă ai nevoie vreodată să suni mai găsești telefoane publice cu cartela, sau dacă vrei să dai un SMS, găsești tu pe cineva prin jur care să-ți împrumute telefonul lui! Iar de trezit dimineața, pentru asta există ceas deșteptător.

Revenind la schimbări, bineînțeles că trebuie aduse în discuția schimbările care nu-mi plac, adică cele fortuite sau căzute pe capul meu fără dorința mea.
Acestea sunt cele mai rele, aducătoare de suferință, care șterg definitiv din agenda mea zilnică lucruri care se întâmplau și-mi făcea plăcere, lăsându-mă fără ele pentru tot restul vieții. Am schimbat în ultimii trei ani de trei ori acel adăpost numit acasă, colegi de apartament vreo 6, locul de muncă tot de trei ori în ultimii 5 ani... dar astea sunt lucruri ce țin de evoluția firească a omului, care de multe ori au fost spre binele meu și, în afară de o ușoară tristețe specifică unui moș care se atașează de lucrurile cu care se obișnuiește, nu mi-au lăsat mari regrete. Dar schimbările nedorite au lovit și în partea sentimentală, lăsându-mă fără ceea ce-mi făcea plăcere și mă făcea să mă simt oriunde, "acasă". Multe lucruri care au fost și se întâmplau zilnic, poate, acum nu mai există și nu vor mai exista niciodată. Mi-a rămas doar amintirea lor și pozele sau semnele care amintesc de ele. Gen un papuc uitat într-o poză făcută într-o cameră, care amintesc de ceea ce înseamnă liniște, pace, iubire și cămin, urmele de zgârieturi pe pereții de acasă, din Craiova, ce amintesc de nebuniile motanului ce nu mai există de câteva luni, casa și ograda în paragină de la țară, acum împopoțonată cu fântână, când nu mai stă nimeni acolo și lumina și căldură copilăriei au dispărut... semne și lucruri care deschid sertarele amintirilor, de unde scot tot ceea ce a fost frumos și mi-aș fi dorit să nu se încheie niciodată.

Nu-mi plac schimbările. Nu mi-au plăcut niciodată. Dacă erau lucruri care nu-mi plăceau, mă obisnuiesem deja cu ele și acum îmi este greu și fără neînțelegerile care alungau monotonia și făceau parte din ceea ce sunt, din ceea ce înseamnă viața mea. Eu nu pot să renunț la lucrurile care nu-mi plac, atâta timp cât odată cu ele pierd și tot ceea ce mă făcea fericit și împlinit. Chiar dacă pot veni lucruri noi, ce-mi pasă mie de ele? Dacă vor fi la fel ca noul telefon? Adică să știe sau să poată multe, dar fix ce am eu nevoie, nu? Și apoi, chiar mi-aș dori monotonia zilelor liniștite, fără furtuni și zbuciumuri sufletești? Ce mă diferențiază de un robot? Sentimentele. Iar zbuciumul creat de ele mă umanizează!
Nu regret nimic din tot ceea ce viața, prin voia împrejurărilor, dorește să ia de lângă mine.
Am crezut o vreme că e mai bine fără neînțelegeri. Probabil că mulți credem asta! Dar când în locul neînțelegerilor primești un mare nimic, un gol interior ce seamănă cu deșerturile lui Octavian Paler, iar acele neînțelegeri pleacă și cu tot ce te făcea să te simți bine, îți dai seama cât de mult te-ai înșelat!

Se mai spune că, pentru a avea parte de ceea ce ai cu adevărat nevoie, nu de ceea ce crezi că ai nevoie, care de multe ori se dovedește a nu fi ceva potrivit, trebuie să te descoperi pe tine. Ca să te (re)descoperi însă, trebuie să te mai și pierzi, puțin.
Dar s-a întrebat vreodată, cineva, ce s-ar întâmpla dacă ar descoperi că ceea ce este el cu adevărat, în esența lui, este ceva ce nu-i place? Adică, se pune atât de mult preț pe ideea de a descoperi cine ești cu adevărat, de parcă ar fi obligatoriu că acea descoperire să reprezinte ceva plăcut, uimitor și care să te fericească. Hitler, cu siguranță a descoperit cine și ce era el cu adevărat...
Dacă ar fi să descopăr că sunt un ucigaș cu sange rece, de exemplu? Sau că am o fire atât de dârză, încât pot trece peste orice, până și peste sentimentele mele, pentru a ajunge la țintă? Dacă mă descopăr cu o hotărâre interioară sau cu o construcție sufletească pe care n-o să le agreez? În acest caz, aș prefera să nu descopăr niciodată cine sunt, cu adevărat. Pentru că sunt împăcat și mulțumit cu ceea ce cred eu că sunt, în acest moment.

UPDATE 24.11: Acel "cunoaște-te pe tine însuți" al filosofiei antice nu e un precept a cărui împlinire morală să poată procura plăcere, căci nu guști nicio mulțumire cunoscându-ți sufletul. Nu același lucru e cu trupul, din care ni se pot dezvălui izvoare de voluptate.


Nu-mi plac schimbările



Nu-mi plac schimbările. Niciodată nu mi-au plăcut, deși ele reprezintă calea cea mai sigură de alungare a monotoniei și de colorare a vieții. Dar n-am nevoie de schimbări, pentru că viața mea e colorată și deloc monotonă.
Dar, cu cât sunt mai reticent la schimbări, ca orice veritabil boșorog, cu atât am mai mult parte de ele, cu sau fără voi mea.

În primul rând, schimb diverse chestii încercând să țin altele neschimbate, pe care le-aș dori nemodificate. E un mic paradox aici!

Apoi, e vorba de schimbările nefortuite, dar necesare.
Și aici vreu să fac o mică paranteză: de ceva vreme, vechiul meu telefon cerea altul în schimb. Dădea vădite semne de oboseală. Mi-a luat 5 luni până să mă decid. Și am zis, ok, cumpăr altul. Bineînțeles, am încercat să găsesc unul cât mai simplu: fără cameră de luat vederea (că am aparat foto), fără acces la internet (că atunci când plec din fața calculatorului vreau să scap de el), fără redare melodii (că am mp3 player cu căști performante)... n-am găsit așa ceva. Toate au aceste lucruri inutile pentru un telefon.
Atunci, am zis să caut unul mai modest, fără prea multe funcții deștepte! N-am găsit nici din ăla!
Atunci, unul cât mai simplu! Și, cel mai simplu telefon, , depășește cu mult nevoile mele pentru un asemenea aparat, destinat comunicării. Dar mi-am zis în sinea mea: păi dacă știe toate astea, înseamnă că e fără cusur la scris/trimis SMS și la apeluri primite sau efectuate. Nu știu de ce am gândit așa!
M-am resemnat să aleg un model făcând abstracție de tot ce știe să facă, axându-mă pe ce mă interesa: durată baterie în convorbire, apeluri telefonice, SMS și alarmă. La toate astea a eșuat cu brio!
La SMS, eu scriu folosind funcția de predicție. Scriu mai repede așa. Surpriză: în funcția predicție scrie numai cu diacritice și trimite numai cum e scris, adică, bineînțeles, cu diacritice. Deși telefonul meu antic avea opțiunea să trimită SMS fără diacritice, indiferent de modul de redactare cu funcția d epredictie, ăsta nu are! Deci, 1 SMS trimis de mine va avea mai puține caractere decât în mod normal, datorită diacriticelor pe care nu le pot dezactiva. Apoi, am spațiu de 1000 caractere pentru un mesaj. Dar, în timp ce scriu, mă pomenesc uneori că îl transformă în MMS. Textul. Doar text! Ce satană o mai fi și asta?! Sun să mă lămuresc. "Păi că să vedeți, e vorba de dimensiunea textului." Mă nene, n-are cum, că uneori schimbă în MMS la peste 600 caractere, alteori la peste 700, alteori la peste 900... "Păi da, că e după dimensiunea în kb nu în caractere." ?! Bun, să-l ia dracu! Am scris mai mult decât permite el pentru SMS, transformă în MMS, șterg câteva caractere și el tot MMS rămâne. Cum comut înapoi în MMS? "Păi... nu se mai poate." Odată transformat textul în MMS, așa moare. Și dacă vrei să retrimiţi textul ca SMS, trebuie să-l rescrii din nou, însă oleacă mai scurt! Telefonul meu din 2005, ăla prost, știa tată să facă chestia asta! Să te lase să alegi dacă vrei să fie MMS sau SMS și să poți schimba oricând forma unui text. MMS era doar pentru imagini sau alte fișiere, nu pentru text! În replică față de ce știa telefonul meu vechi, mi se răspunde, cu o seninătate uluitoare, că "pot intra pe Facebook, cu cel nou!"...
PĂI PENTRU ASTA MI-AM LUAT TELEFON, ÎN MAMA MĂ-SII LUI DE TELEFON?!
Bun. Treaba cu scris SMS, MMS, e rezolvată. Sunt la mila telefonului. Dar, deși știe să între pe facebook și chiar și pe youtube, nu știe să sune dimineața. Odată, a refuzat să sune la ora potrivită. Am găsit telefonul decedat, fără strop de energie în baterie, deși seara era cam jumătate. Întreb și despre asta. "Probabil ați lăsat o aplicație în background și a consumat bateria", a venit răspunsul. Mă nene, mă înjuri în față?! Ce spui tu aci? Că eu n-am lăsat nimic. Am înțeles, însă, că e posibil. Că orice aplicație deschisă, chiar din greșeală, dacă dai close o trimite în background. Dacă vrei să o închidă, trebuie să apeși în mod expres pe butonul "anulare"!
Bun. Deci cu SMS și alarmă am rezolvat. Trebuie un ceas de rezervă, că risc să mă trezesc când mi s-or crăpa ochii!
Apeluri: nu merge hands-free-ul... Și nu tot timpul îmi afișează apelurile pierdute. Că cineva m-a sunat la ora 16:30, la 17:10 m-am uitat și nu aveam niciun apel pierdut, iar la 17:30 aveam apel pierdut, de la ora 16:30!
Nu vreți careva, un telefon? E dashtept, știe pe net, muzică, radio, poze, filmează chiar, chestii din astea importante la un telefon. Că dacă ai nevoie vreodată să suni mai găsești telefoane publice cu cartela, sau dacă vrei să dai un SMS, găsești tu pe cineva prin jur care să-ți împrumute telefonul lui! Iar de trezit dimineața, pentru asta există ceas deșteptător.

Revenind la schimbări, bineînțeles că trebuie aduse în discuția schimbările care nu-mi plac, adică cele fortuite sau căzute pe capul meu fără dorința mea.
Acestea sunt cele mai rele, aducătoare de suferință, care șterg definitiv din agenda mea zilnică lucruri care se întâmplau și-mi făcea plăcere, lăsându-mă fără ele pentru tot restul vieții. Am schimbat în ultimii trei ani de trei ori acel adăpost numit acasă, colegi de apartament vreo 6, locul de muncă tot de trei ori în ultimii 5 ani... dar astea sunt lucruri ce țin de evoluția firească a omului, care de multe ori au fost spre binele meu și, în afară de o ușoară tristețe specifică unui moș care se atașează de lucrurile cu care se obișnuiește, nu mi-au lăsat mari regrete. Dar schimbările nedorite au lovit și în partea sentimentală, lăsându-mă fără ceea ce-mi făcea plăcere și mă făcea să mă simt oriunde, "acasă". Multe lucruri care au fost și se întâmplau zilnic, poate, acum nu mai există și nu vor mai exista niciodată. Mi-a rămas doar amintirea lor și pozele sau semnele care amintesc de ele. Gen un papuc uitat într-o poză făcută într-o cameră, care amintesc de ceea ce înseamnă liniște, pace, iubire și cămin, urmele de zgârieturi pe pereții de acasă, din Craiova, ce amintesc de nebuniile motanului ce nu mai există de câteva luni, casa și ograda în paragină de la țară, acum împopoțonată cu fântână, când nu mai stă nimeni acolo și lumina și căldură copilăriei au dispărut... semne și lucruri care deschid sertarele amintirilor, de unde scot tot ceea ce a fost frumos și mi-aș fi dorit să nu se încheie niciodată.

Nu-mi plac schimbările. Nu mi-au plăcut niciodată. Dacă erau lucruri care nu-mi plăceau, mă obisnuiesem deja cu ele și acum îmi este greu și fără neînțelegerile care alungau monotonia și făceau parte din ceea ce sunt, din ceea ce înseamnă viața mea. Eu nu pot să renunț la lucrurile care nu-mi plac, atâta timp cât odată cu ele pierd și tot ceea ce mă făcea fericit și împlinit. Chiar dacă pot veni lucruri noi, ce-mi pasă mie de ele? Dacă vor fi la fel ca noul telefon? Adică să știe sau să poată multe, dar fix ce am eu nevoie, nu? Și apoi, chiar mi-aș dori monotonia zilelor liniștite, fără furtuni și zbuciumuri sufletești? Ce mă diferențiază de un robot? Sentimentele. Iar zbuciumul creat de ele mă umanizează!
Nu regret nimic din tot ceea ce viața, prin voia împrejurărilor, dorește să ia de lângă mine.
Am crezut o vreme că e mai bine fără neînțelegeri. Probabil că mulți credem asta! Dar când în locul neînțelegerilor primești un mare nimic, un gol interior ce seamănă cu deșerturile lui Octavian Paler, iar acele neînțelegeri pleacă și cu tot ce te făcea să te simți bine, îți dai seama cât de mult te-ai înșelat!

Se mai spune că, pentru a avea parte de ceea ce ai cu adevărat nevoie, nu de ceea ce crezi că ai nevoie, care de multe ori se dovedește a nu fi ceva potrivit, trebuie să te descoperi pe tine. Ca să te (re)descoperi însă, trebuie să te mai și pierzi, puțin.
Dar s-a întrebat vreodată, cineva, ce s-ar întâmpla dacă ar descoperi că ceea ce este el cu adevărat, în esența lui, este ceva ce nu-i place? Adică, se pune atât de mult preț pe ideea de a descoperi cine ești cu adevărat, de parcă ar fi obligatoriu că acea descoperire să reprezinte ceva plăcut, uimitor și care să te fericească. Hitler, cu siguranță a descoperit cine și ce era el cu adevărat...
Dacă ar fi să descopăr că sunt un ucigaș cu sange rece, de exemplu? Sau că am o fire atât de dârză, încât pot trece peste orice, până și peste sentimentele mele, pentru a ajunge la țintă? Dacă mă descopăr cu o hotărâre interioară sau cu o construcție sufletească pe care n-o să le agreez? În acest caz, aș prefera să nu descopăr niciodată cine sunt, cu adevărat. Pentru că sunt împăcat și mulțumit cu ceea ce cred eu că sunt, în acest moment.

vineri, 11 noiembrie 2011

Feel (This is not the way I meant to be)

Just because I'm losing
Doesn't mean I'm lost
Doesn't mean I'll stop
...



"Just because I'm hurting
Doesn't mean I'm hurt
Doesn't mean I didn't get what I deserve
No better and no worse
"

***


"I'm lost but I'm not stranded yet"



Sau, cum spunea Hemingway:
"A man can be destroyed but not defeated."

***
===============================================

I feel, I'm seeing so clear

Trying to forget tomorrow and all that's happened,
This is not the way, the way I meant to be.





Slipping away, I think I'm gonna crack...

........

I've been down for awhile,

And now I'm coming back...

Si singurele lucruri după care mai tânjesc, sunt o colibă şi o inimă!

miercuri, 9 noiembrie 2011

Secrete simple (ca să obţii fericirea)

"Thank you... India"




Din folclorul indian
  • Ziua cea mai frumoasă: azi
  • Lucrul cel mai uşor: să te înşeli
  • Obstacolul cel mai mare: teama
  • Cea mai mare greşeală: a abandona
  • Rădăcina tuturor relelor: egoismul
  • Distracţia cea cea mai frumoasă: munca
  • Cei mai buni profesori: copiii
  • Prima necesitate: comunicarea
  • Cea mai mare fericire: a fi util celorlalți
  • Misterul cel mai mare: moartea
  • Cel mai mare defect: indispoziţia
  • Fiinţa cea mai periculoasă: mincinosul
  • Sentimentul cel mai josnic: ranchiuna
  • Cadoul cel mai frumos: iertarea
  • Cel mai necesar: căminul
  • Ruta cea mai rapidă: drumul corect
  • Senzaţia cea mai satisfăcătoare: pacea interioară
  • Arma cea mai eficace: surâsul
  • Cel mai bun remediu: optimismul
  • Cea mai mare satisfacţie: datoria împlinită
  • Forţa cea mai puternică: credinţa
  • Fiinţele cele mai necesare: părinţii
  • Cel mai frumos dintre toate: dragostea