"Suntem trecători! Dar ştim, în trecerea noastră, să săpăm urme adânci în sufletele unor străini."
Nu scriu aici pentru că vreau să zgudui sau să impresionez lumea cu ideile mele... scriu doar pentru a nu lăsa să se piardă ceea ce se află în mine, la un moment dat. Peste ani, cuvintele mele de aici îmi vor arăta calea pe care am mers.

Sau, cum spunea Bernanos: "Nu știu pentru cine scriu, dar știu de ce scriu. Scriu ca să mă justific. În ochii cui? Am spus-o deja, dar înfrunt ridicolul de a mai spune-o odată: în ochii copilului care am fost."

joi, 5 iulie 2007

Doua saptamani de vis

Ma asteapta 2 saptamani care seamana cu ani intregi din viata unui om. In noaptea asta plec spre Bucuresti, maine trebuie sa fiu la sediul Europa FM sa-mi ridic biletele pe care le-am castigat la concertul Live Earth de la Romexpo. Iris, Phoenix, Compact, etc.., iar duminica seara, pe 8 iulie, va culmina cu concertul Robert Plant (Led Zeppelin). Sunt asa nerabdator...
Cu biletele astea e o poveste interesanta. Vroiam sa-mi iau bilete, majoritatea prietenilor mei isi luasera, asa ca joia trecuta am decis sa luam si noi (eu si Cristina). Ea din Bucuresti, eu din Craiova. Numai ca ea a retinut ca biletul este 65 lei, si cand a ajuns la Diverta si a vazut ca e 75 lei, a realizat ca ii lipseste 1 leu sa il cumpere. Stiind ca are a doua zi drum prin apropiere, pleaca spre casa hotarata sa revina a doua zi.
Intamplator, in marele oras, se intalneste la 5 minute departare cu fratele meu, care ii propune sa-i dea banii necesari, dar ei ii este greu sa se mai intoarca. Afland ca ea nu si-a luat bilet, nu mi-am luat nici eu, am amanat si eu pe a doua zi. Iar a doua zi, la 12:40, cand ea mai avea 20 de minute pana la Diverta, eu am castigat 2 bilete la Europa FM :).
Acum abia astept concertul.
Dupa concerte, luni, zi de repaos si bagaj, caci marti dimineata o pornim spre crestele nuntilor Fagaras, unde intentionam sa uitam de toate si sa ne bucuram de libertate si aventura timp de 6 zile, pana lunea viitoare. Iar marti, pe 17 iulie, semnam prezenta la Concertul Rolling Stones. De 3 luni asteapta biletele sa fie rupte la intrare...
Miercuri dupa concert repaos, iar miercuri noaptea fuga spre Vama Veche, sa stam cu burta la soare pe plaja si cu berea in mana.... Macar in Vama sper sa puteti veni cat mai multi, daca de Fagaras v-a fost frica :P Pe curand si o vara frumoasa si plina tuturor

Claudiu
PS: Lumea ar fi atat de goala daca am umple-o decat cu munti, rauri si orase!

luni, 21 mai 2007

Recomandare

Nu in profesia noastra, ci in noi zace mizeria pe care n-o putem invinge. Care om pe lume, daca se apuca de o meserie, de o arta sau de oricare alta ocupatie, fara nici o tragere de inima, n-ar gasi-o de neindurat? Cel ce s-a nascut cu un talent gaseste in exercitarea lui cea mai frumoasa existenta. Nimic nu-i lipsit de greutati pe pamant; numai elanul interior, placerea, dragostea ne ajuta sa invingem obstacolele, sa deschidem o cale noua si sa ne ridicam deasupra cercului ingust, in care ceilalti se zbat mizerabil. In fiecare om palpaie o scanteie care, daca nu e hranita, daca nu e atatata, se acopera de cenusa tot mai deasa a nevoilor meschine si a indiferentei, si totusi nu se stinge decat foarte tarziu, sau deloc. Au existat si oameni intr-atat de lipsiti de simtul vietii, incat au considerat existenta si fiinta muritorilor un nimic, doar mizerie si pulbere. Dar daca pieptul nostru s-ar incalzi de focul pasiunii, daca entuziasmul ce vine din adancul fiintei ar radia in toata faptura noastra, daca tonul vocii si vorbele de pe buzele noastre ar fi fermecatoare de auzit, daca ne-am cunoaste pe noi insine pana in strafunduri, atunci sigur ca am gasi mijlocul si prilejul de a patrunde in inima celorlalti.

Omul e atat de inclinat sa se ocupe de lucruri vulgare, spiritul si simturile i se tocesc atat de usor fata de impresiile de frumusete si perfectiune, incat trebuie sa-si pastreze prin toate mijloacele facultatea de a le simti. Caci nimeni nu se poate lipsi cu totul de o asemenea desfatare si doar din neobisnuinta de a asculta ceva de calitate atatia oameni se multumesc cu nerozii si lucruri sarbede, numai sa fie ceva nou. In fiecare zi ar trebui sa ascultam o melodie buna, sa citim o poezie buna, sa contemplam un tablou de valoare si, daca ar fi cu putinta, sa rostim cateva cuvinte intelepte.

Si sa nu uitam ca faptul implinit are o putere de neinvins asupra celor mai multe firi si, dupa ce lucrul s-a intamplat, ceea ce parea de naingaduit isi gaseste imediat loc printre faptele obisnuite.

duminică, 6 mai 2007

Iubirea nu este o moneda!

Toate sentimentele pot duce la iubire, la pasiune, toate: ura, mila, nepasarea, veneratia, prietenia, teama, chiar dispretul. Da, toate sentimentele... exceptand unul singur: recunostinta. Recunostinta este o datorie; toti oamenii isi platesc datoriile... dar iubirea nu este o moneda.
***

Dragostea nu este in celalalt, este in noi insine; noi o trezim! Dar pentru trezirea asta, avem nevoie de altcineva. Universul are sens doar cand avem cu cine sa ne impartasim emotiile.

miercuri, 28 februarie 2007

Infernul (un noi nemilos)

Flacari brazdau cerul. Bubuituri, zgomot zguduitor de parca armate ale infernului s-ar fi luat la batatie cu cele divine. S-a rupt cerul! Vantul urla, blocurile urlau, podurile urlau, frunzele copacilor urlau, ploaia urla cazand pe asfalt, udandu-l, suvoaiele curgeau urland, se inghesuiau la gura unui canal de scurgere, incapabil, formau o palnie deasupra lui, se ridicau, sfarsind prin a-l infunda, a-l ineca... natura urla. Urlati, urlati de groaza, stigati ca un leu in turbare, gemeti ca o padure deasa, sa cada caramizile si sa navaleasca torentele, strigati de frica pentru ca vedeti cum trec pe cer caii negri, clopotele tac, lumina lunii se stinge, cainii gem, pentru ca diavolul s-a facut stapan peste lume, scheletele au iesit din morminte pentru a saluta trecerea armasarilor vineti ai blestemului. Din cer ploua in rafale; caii duc calareti cu sabii de foc, sunt iuti ca gandul, neasteptati ca moartea, sunt fiara care ne-a urmarit mereu, inca din leagan, strigoii care ne bat noaptea la usa, animalul invizibil care zgreaptana la geam, strigati toti de parca v-ar fi viata in pericol. Ii cereti indurare Maicii Domnului, stiind in adancul sufletului ca nici ea, nici nimeni nu va poate salva, sunteti condamnati cu totii, fiara ne urmareste, ploua cu sange, aripile pasarilor de noapte ne biciue fetzele, Mefistotel a otravit lumea... Sunt un cor de pasari de piaza rea, care anunta: vin sa ne alunge din cuib, si atunci raspunde-ti, cu ultima speranta a fricii, acesta e teritoriul nostru si daca se apropie cineva ii scoatem ochii si materia cenusie din occiput si-l facem bucati si-l dam pasarilor noptii, strigati-va spaima si agresiunea, aparati-va, diavolul nu e unul singur, aici e inselaciunea, pozeaza ca mefisto dar diavolul este colectiv, diavolul este un noi nemilos, o hidra ce nu cunoaste mila sau limite, diavolul e ca universul, nu are nici inceput nici sfarsit, el este infinitul cazut pe Pamant, este exilatul din cer pe un bulgare din imensitatea universala, asta a fost pedeapsa divina: "vei fi infinit si nemuritor pe un pamant muritor si finit!" Strigati de parca ati fi aliatii lui Dumnezeu parasiti de Dumnezeu, strigati asa cum credeti ca a strigat Dumnezeu, pentru ca efebul lui preferat, ingerul lui de lumina, l-a tradat si Dumnezeu, intre ras si plans - ce melodrama mai e si Biblia - i l-a daruit lumii pe Diavol, pentru ca pe bulgarele asta finit sa reprezinte tragedia infinitudinii surghiunite, strigati ca martori ai lui Dumnezeu si ai diavolului, alungati diavolul, cornul sa sufle, clopotele sa bata. Vantule, fa-ti datoria! Sa se auda armele, fiti multime care se apropie, fiti legiune ca sa acoperiti cu vocile voastre zgomotul bombelor, val dupa val pasarile negre trec facand sa curga valuri de sange, marele galop al armasarilor diavolului trece pe cer, aripile celui rau ne lovesc peste fata. Vreau sa aud un cor de voci care sa reduca bombele la tacere, nici mai mult nici mai putin. Agresati inamicul cu teribila frumusete a ororii, spunandu-i: „oroarea ta este oribila, ii lipseste grandoarea, este o oroare mizerabila pentru ca nu intelege si nu va intelege niciodata ca nemurirea, viata, moartea si pacatul sunt oglinzi ale marelui nostru suflet interior, nu ale crudei si vremelnicei tale puteri exterioare..." Diavolul ii pune omului o masca necunoscuta pe care acesta sfarseste prin a o adopta, desi nu o cunoaste. Acesta e triumful lui.

Fulgerele orbitoare si tunetele faceau sa tremure pamantul. Aveai impresia ca zgomotele nu veneau din cer ci din pamant, unde se da o lupta intre titani... Ma intreb, oare furia carei forte o reprezinta asemenea furtuni?
Dar nu m-am intors din drum, chiar daca in puterea noptii taxiul a ramas blocat pe liniile de tramvai si risca sa fie luat complet de ape. Pornisem deja spre munte (atunci a fost Paringul, in august 2001) si nu mai era cale de intoarcere...

sâmbătă, 10 februarie 2007

O sa ne mai luptam!

Ce lucru de nimic poate uneori sa transforme sufletul omului! Intr-o zi din toamna ce tocmai a trecut, mergeam ingandurat prin parc. Eram singur si presimtiri grele imi strangeau pieptul, tristetea punea stapanire pe mine.
Am ridicat capul... In fata mea, printre copaci, drumul pustiu, presarat cu frunze uscate, se intindea drept ca o sageata. Si pe drumul acesta, la zece pasi de mine, bucuroasa de razele sclipitoare ale soarelui, topaia la sir o familie intreaga de vrabii. Topaiau vioi, caraghios, pasarelele, pline de incredere in sine!
Mai ales una dintre ele tot inainta pe o parte, cu gusa umflata, ciripind obraznic, de parca nu-i pasa nici de dracu, nici de taica’su! Adevarat cuceritor!
Desi sus in cer se rotea un uliu, caruia poate ii era scris sa inghita tocmai pe acest cuceritor.
M-am uitat la ei, am izbucnit in ras si gandurile triste au zburat cat colo. M-am simtit iarasi imbarbatat, plin de bravura, dornic de viata. Uliul meu n-are decat sa se roteasca deasupra mea...
„O sa ne mai luptam, ei dracie!”

***
In seara aceleiasi zile, imi venea sa rad... si ma miram de mine. Tristetea mea nu era prefacuta, viata mea era grea, sentimentele mele erau amare si fara speranta. Si totusi cautam sa le dau stralucire si frumusete, cautam imagini si comparatii, imi rotunjeam vorba, ma jucam cu sunetul si muzica cuvintelor.
Ca un sculptor, ca un giuvaergiu, eu modelam si ciopleam si impodobeam in fel si chip cupa in care imi turnam singur otrava... A doua zi, a rasarit soarele...

miercuri, 17 ianuarie 2007

Cand n-oi mai fi...

Cand n-oi mai fi, cand tot ce am fost se va preface in pulbere, tu, unicul meu prieten, tu aceea pe care te-am iubit atat de adanc, cu atata duiosie, tu, care desigur vei trai mai mult ca mine, nu veni la mormantul meu… N-ai ce face acolo.
Nu ma uita… dar nici nu-ti amint de mine printre grijile zilnice, printre placeri si nevoi… Nu vreau sa-ti stingheresc viata, nu vreau sa-i ingreuiez cursul linistit. Dar in ceasurile de singuratate, cand o tristete sfioasa, fara pricina, atat de cunoscuta inimilor bune, te va cuprinde iar, asculta muzica noastra preferata, cauta acele melodii, acele versuri care – iti amintesti? – ne storceau la amandoi odata lacrimi dulci, tacute.
Asculta-le, inchide ochii si intinde-mi mana… Intinde mana prietenului care lipseste. Eu nu voi putea s-o strang cu mana mea; ea va sta meniscata in pamant, dar imi face placere sa gandesc ca poate vei simti pe mana ta o atingere usoara.
Si chipul meu va rasari in fata ta si lacrimile vor curge de sub pleoapele tale inchise, lacrimi asemanatoare acelora pe care noi, miscati de Frumusete, le varsam candva impreuna, tu, unicul meu prieten, tu, aceea pe care te-am iubit atat de adanc, atat de duios!

vineri, 5 ianuarie 2007

"O, tineretea mea..."


„O, tineretea mea! O, prospetimea mea!” strig eu uneori. Dar acum, cand rostesc aceste vorbe, sunt inca tanar si proaspat. Nu vreau decat sa ma rasfat lasandu-ma invaluit de un sentiment de tristete; pe fata imi regret tineretea care trece, iar in taina ma bucur ca inca o am.
Dar va veni o vreme cand am sa tac si n-am sa mai imi strig durerea pentru aceste pierderi... Ele si asa ma vor macina mereu, ma vor macina pe tacute.
„Mai bine sa nu te gandesti!” spun mujicii.

Ai izbucnit in plans...

Ai izbucnit in plans, vazand durerea mea: si eu am plans de mila milei tale pentru mine. Dar tu ai plans tot durerea ta, numai ca ai vazut-o la mine.

***


Uneori, efortul este exact lucrul de care avem nevoie in viata. Daca ni s-ar permite sa ne traim viata fara a intalni obstacole, am fi limitati. Nu am putea fi atat de puternici cum suntem.