"Suntem trecători! Dar ştim, în trecerea noastră, să săpăm urme adânci în sufletele unor străini."
Nu scriu aici pentru că vreau să zgudui sau să impresionez lumea cu ideile mele... scriu doar pentru a nu lăsa să se piardă ceea ce se află în mine, la un moment dat. Peste ani, cuvintele mele de aici îmi vor arăta calea pe care am mers.

Sau, cum spunea Bernanos: "Nu știu pentru cine scriu, dar știu de ce scriu. Scriu ca să mă justific. În ochii cui? Am spus-o deja, dar înfrunt ridicolul de a mai spune-o odată: în ochii copilului care am fost."

miercuri, 17 ianuarie 2007

Cand n-oi mai fi...

Cand n-oi mai fi, cand tot ce am fost se va preface in pulbere, tu, unicul meu prieten, tu aceea pe care te-am iubit atat de adanc, cu atata duiosie, tu, care desigur vei trai mai mult ca mine, nu veni la mormantul meu… N-ai ce face acolo.
Nu ma uita… dar nici nu-ti amint de mine printre grijile zilnice, printre placeri si nevoi… Nu vreau sa-ti stingheresc viata, nu vreau sa-i ingreuiez cursul linistit. Dar in ceasurile de singuratate, cand o tristete sfioasa, fara pricina, atat de cunoscuta inimilor bune, te va cuprinde iar, asculta muzica noastra preferata, cauta acele melodii, acele versuri care – iti amintesti? – ne storceau la amandoi odata lacrimi dulci, tacute.
Asculta-le, inchide ochii si intinde-mi mana… Intinde mana prietenului care lipseste. Eu nu voi putea s-o strang cu mana mea; ea va sta meniscata in pamant, dar imi face placere sa gandesc ca poate vei simti pe mana ta o atingere usoara.
Si chipul meu va rasari in fata ta si lacrimile vor curge de sub pleoapele tale inchise, lacrimi asemanatoare acelora pe care noi, miscati de Frumusete, le varsam candva impreuna, tu, unicul meu prieten, tu, aceea pe care te-am iubit atat de adanc, atat de duios!

Un comentariu:

Aniri spunea...

Sunt sigura ca oricum se mai gandeste la tine..