"Suntem trecători! Dar ştim, în trecerea noastră, să săpăm urme adânci în sufletele unor străini."
Nu scriu aici pentru că vreau să zgudui sau să impresionez lumea cu ideile mele... scriu doar pentru a nu lăsa să se piardă ceea ce se află în mine, la un moment dat. Peste ani, cuvintele mele de aici îmi vor arăta calea pe care am mers.

Sau, cum spunea Bernanos: "Nu știu pentru cine scriu, dar știu de ce scriu. Scriu ca să mă justific. În ochii cui? Am spus-o deja, dar înfrunt ridicolul de a mai spune-o odată: în ochii copilului care am fost."

miercuri, 5 noiembrie 2008

De neinteles!

Pe taraba unui mos, care vindea ieftin carti vechi, Domnul X a vazut un volum jerpelit despre „Viata si opera lui Darwin” si l-a cumparat, deoarece candva il preocupase evolutionismul. Desi ieftina, cartea avea un cusur: era prea groasa. De fapt nu era mai groasa ca altele, numai ca, la 60 de ani, pe Domnul X evolutia speciilor nu-l mai interesa la fel ca la 20. Asa ca s-a multumit sa citeasca doar cele 3 pagini cu biografia pe scurt a savantului, care l-au pus pe ganduri.
„Ce-ar fi sa-mi scriu si eu autobiografia in datele ei esentiale, ca la Darwin?”, si-a zis Domnul X. Si s-a apucat de treaba. Si a terminat-o in cateva minute, deoarece, in afara de ziua nasterii si alte cateva evenimente de familie, precum terminarea facultatii, casatoria, sosirea pe lume a copiilor si anul pensionarii, nu prea era nimic de scris. Ce-i mai lipsea „Vietii si operei Domnului X” ca sa fie completa, chiar si asa, pe scurt, era anul mortii. Ce sa fi retinut el ca „date esentiale”? Anul in care s-a transferat ca proiectant unu la Fabrica de ventilatoare? Ziua in care a capatat o prima si a baut-o la bufetul „Avantul” cu baietii? Momentul cand i-a dat doua palme secretarului cu organizatoricul, deoarece raspandise zvonul ca traia cu magazionera Lili si din cauza asta l-a lasat Geta de la scularie? Domnul X a rupt autobiografia in forma ei scurta si s-a apucat sa intocmeasca alta, mai lunga. Dar oricat si-a muncit el mintea, ca sa consemneze niste situatii cat de cat importante, mai mult de-o pagina n-a reusit sa umple. Dar si aia cu tampenii ca: anul intrarii in UTC, anul sarbatoririi nuntii de argint, anul in care bunicul primise medalia „Patru decenii de la infiintarea PCR”, desi fusese ilegalist un Partidul Comunist Maghiar. Cu cat staruia asupra unor intamplari, ca sa le afle un chichirez si sa le treaca pe hartie, cu atat momentele acelea, care insemnasera ceva la vremea lor, ii pareau bicisnice. Le puteai evoca la o petrecere a Domnilor X, puteai sa vorbesti de ele cand te intalneai cu un vechi tovaras de munca si acesta incepea cu „Ma, X, iti mai amintesti cand furam noi fiarele alea vechi si le vindeam la DAC?”. Dar cum sa ti le treci intr-o poveste a vietii tale, pe care s-o citeasca urmasii?

Toate anotimpurile vietii sale i se perindau inaintea ochilor si nici unul dintre ele nu-si gasea justificare in fata sa.

Tot citind si recitind textul, Domnul X si-a dat seama ca nu-i ieseau la socoteala niste ani. La Darwin, totul era amanuntit, astfel ca, in anumite perioade se stia ce facuse zi de zi. Si-n fiecare zi era ceva ce merita a fi notat si trecut in biografie. Incercand sa-si aduca aminte o zi anume, ora cu ora, ziua cand luase hotararea sa plece de la Fabrica de lanturi si cuie, la cea de ventilatoare, unde avea un orizont profesional mai larg, Domnul X a reconstituit doar ora cand s-a dus la lucru cu autobuzul si ora cand s-a intors acasa, tot cu autobuzul. Inmultind orele astea pierdute cu transportul, Domnului X i-a iesit ca aproximativ 3 ani din viata lui nu facuse altceva decat sa se lase zgaltait de masinile liniei 311 si sa se tina de o bara (si asta numai in ceea ce privea serviciul, fara a mai socoti celelate clipe petrecute in diverse mijloace de transport, cu diverse treburi, si astea aproape zilnice). „Ma rog – si-a zis Domnul X asa, ca o scuza, desi nimeni nu i-ar fi cerut explicatii pentru cei 3 ani pierduti – dar pe vremea lui Darwin nu existau autobuze. Or, cu caruta iroseai si mai mult timp”.
Oricat de neinsemnata si de stearsa ar fi, omul isi face despre viata sa, in chip firesc, o parere pe care s-o poata impaca cu nevoia lui de a o gasi insemnata.