"Suntem trecători! Dar ştim, în trecerea noastră, să săpăm urme adânci în sufletele unor străini."
Nu scriu aici pentru că vreau să zgudui sau să impresionez lumea cu ideile mele... scriu doar pentru a nu lăsa să se piardă ceea ce se află în mine, la un moment dat. Peste ani, cuvintele mele de aici îmi vor arăta calea pe care am mers.

Sau, cum spunea Bernanos: "Nu știu pentru cine scriu, dar știu de ce scriu. Scriu ca să mă justific. În ochii cui? Am spus-o deja, dar înfrunt ridicolul de a mai spune-o odată: în ochii copilului care am fost."

duminică, 18 ianuarie 2009

Din nou copil...

Craciun, 2008. In sfarsit, mi-am revazut cainii dragi de la tara, dupa aproape un an. De 2 ani, nu mai e nimeni acolo, in gospodarie. Sunt hraniti de fratele bunicii mele, care e vecin de gard...

Imi era un dor cumplit de ei. Cand am plecat, ii auzeam in spate, scancind. Priveau tristi, printre gard, in urma mea. Dupa cateva zile frumoase, ramaneau iar singuri.

Numai cel care a fost nevoit, in viata, sa paraseasca fiinte care ii erau foarte dragi, poate intelege ce era in sufletul meu, cand am plecat, auzindu-i.

Dragii de ei...

sâmbătă, 17 ianuarie 2009

O dupa-amiaza geroasa

Ti se vor intampla lucruri de care ai sa te caiesti, baiete”.
Aceste cuvinte s-au bulucit in mintea mea, brusc, venind din vremuri indepartate. Fara sa le fi chemat eu sau sa fi avut nevoie de ele. Era frig si mirosea a tutun prost si a acru, in microbuzul cu care ma intorceam de la munca, cand mi-au rasarit in minte acele cuvinte.
Asta e un lucru bun”, continua sa se desfasoare amintirea mea. “Si intotdeauna poti sa hotarasti daca sa te caiesti sau nu. Dar important e sa ti se intample. Stiu, stiu ca nu vrei sa faci ceva rau. Nici eu nu vreau. Dar esti o fiinta vie si vei face o multime de lucruri. Sa nu minti si sa nu furi. Toata lumea trebuie sa minta. Dar sa alegi pe cineva fata de care sa nu minti niciodata.”
Hm… Oare de unde venea amintirea asta?
Am deschis cartea pe care o aveam la mine. Cu mainile inghetate dadeam paginile cartii si citeam despre cum lor li se topea gheata in termos de caldura si nu mai aveau cu ce sa-si faca un scotch ca lumea. In Spania izbucnise razboiul civil. El era macinat de ganduri ca vroia sa fie acolo, sa ajute, sa lupte… dar mergea cu masina prin Florida, impreuna cu ea (era cu 14 ani mai mica). Ziua conduceau prin arsita, iar noaptea faceau dragoste in cabanute de lemn cu cearceafuri curate, iar la micul dejun, invariabil, mancau oua ochiuri cu sunca pe paine de secara.
Sa scape de arsita zilei, se arunca in valuri. Ea spune ca e o plaja frumoasa. El spune ca apa nu e la fel de buna ca cea din Golf Stream. Ea confirma: “Nu, cred ca nu. Dar dupa plajele din Europa e de necrezut.”
Eu n-am vazut plajele din Europa, imi zic. Dar cand ma gandesc la ale noastre si la apa tulbure, jegoasa si plina de alge si alte cele, ii dau dreptate. Totusi, vara, imi place sa fac baie in Vama Veche.
“Acum vine un val mare”, zice ea. “Un val intr-adevar mare. Acum sa saltam in sus si sa ne rostogolim impreuna odata cu valul.” De data asta prinsera un val urias si cand se inalta si se rostogoli sa se sparga, ei se aruncara pe linia de spargere si cand valul se prabusi ii rostogoli o data si inca o data ca pe un bustean zvarlit de valuri pe nisip.
“E mai bine decat sa te ineci”, zise ea. “Cu mult mai bine”…
Am inchis cartea. Ajunsesem la Piata Sudului (era cat pe ce sa scriu „la mal”). E frig ca-n Siberia, am gandit eu, coborand din microbuz. De unde dracu’ stiu eu cum e in Siberia? N-am fost niciodata. Dar am auzit ca e frig.
Acasa tot frig. Nu merge caloriferul.
Acasa? Patru pereti, si aia plini de mucegai, pot insemna acasa? Privesc in jur. Camera asta, in afara de dezordine, nu prea are multe din personalitatea mea. Rame foto cu clipe frumoase din trecut si echipament de munte imprastiat peste tot… un piolet, coltarii, claparii, rucsacul, frontala…
Beau din vinul ramas in sticla de la fratele meu. E rece, dar e un anestezic bun.
Un sunet ascutit in boxe. Cineva, pe messenger, ma intreaba ce fac. Raspund automat:
“Beau.”
“Vrei sa uiti ceva?”
“Nu. Beau doar fiindca am simtit ca vreau sa beau”.
“Pai? Esti alcoolic?”
Unii oameni nu inteleg nimic. Iar altii, prea putin.
Ma bucuram totusi ca puteam sa stau pe scaun, sa ascult muzica ce-mi place, ca aveam stomacul plin, un pat in care sa ma intind si o pilota groasa si calduroasa cu care s ama acopar si ca puteam sa beau... Oricum s-ar incheia povestile vietii noastre, ar fi bine daca s-ar putea sa ne fie bine si placut. Stiam deja ca nu te poti bucura decat de o singura zi odata si ca asta e intotdeauna ziua in care esti. Va fi azi toata ziua pana in noapte si maine va fi azi din nou. Asta e lucrul cel mai important pe care l-am invatat pana acum.
Vinul era rozaliu, tare si puternic aromat, iar din boxe, cei de la Pink Floyd strigau: