Craciun, 2008. In sfarsit, mi-am revazut cainii dragi de la tara, dupa aproape un an. De 2 ani, nu mai e nimeni acolo, in gospodarie. Sunt hraniti de fratele bunicii mele, care e vecin de gard...
Imi era un dor cumplit de ei. Cand am plecat, ii auzeam in spate, scancind. Priveau tristi, printre gard, in urma mea. Dupa cateva zile frumoase, ramaneau iar singuri.
Numai cel care a fost nevoit, in viata, sa paraseasca fiinte care ii erau foarte dragi, poate intelege ce era in sufletul meu, cand am plecat, auzindu-i.
Dragii de ei...
3 comentarii:
he he, ce cute (engl.) e clipuletul :) e tare cum unele chestii ne fac sa devenim asa cum eram, copilarosi si plini de viata, si cum inca suntem de fapt (doar ca ele o scot la iveala mai bine), iar altele "trag" partea matura din noi, atunci cand trebuie.
Patrocleee!!!
daaa...:) ham ham!
Trimiteți un comentariu