"Suntem trecători! Dar ştim, în trecerea noastră, să săpăm urme adânci în sufletele unor străini."
Nu scriu aici pentru că vreau să zgudui sau să impresionez lumea cu ideile mele... scriu doar pentru a nu lăsa să se piardă ceea ce se află în mine, la un moment dat. Peste ani, cuvintele mele de aici îmi vor arăta calea pe care am mers.

Sau, cum spunea Bernanos: "Nu știu pentru cine scriu, dar știu de ce scriu. Scriu ca să mă justific. În ochii cui? Am spus-o deja, dar înfrunt ridicolul de a mai spune-o odată: în ochii copilului care am fost."

joi, 7 iunie 2012

Masina pe care mi-o doresc

Iat-o!


Asa ceva mi-ar placea si mie sa detin.
Am intalnit-o in Saua Laptici din Bucegi, duminica 03.06.2012. Avea numar de Elvetia, iar posesorii ei (un cuplu) vorbeau germana. Deci erau si ei elvetieni. M-au salutat romaneste, cu probabil unele din putinele cuvinte pe care le stiau din limba romana: "buna ziua!" Si buna mi-a fost!

Si inca visez la o asa masina!
 

Imi place si pentru ca se incadreaza in peisaj.
Cum i-ar sta acestei masini, intr-o parcare la Mall?!
"Probabil ar arata ca si un tip in smoking si pantofi facand drumetii prin munte", spunea cineva.
Si mare dreptate are, cu singura diferenta ca smokingul si pantofii eu ii asociez mai mult cu teatrul, cu Tudor Gheorghe, cu Opera... decat cu Mall-ul.
Dar ce stiu eu?
Stiu ca-mi place masina si ca sus, in partea de deasupra capotei, e un pat tare confortabil.
Ce frumos s-ar auzi rapaitul cadentat al ploii pe capota masinii, acel sunet atat de drag noua, astora care plecam cu cortul de acasa!
Iar o astfel de masina, dupa cum se observa, are doua locuri in fata si mult spatiu in spate; deci e pentru doi. Pentru ca fericirea are farmec doar daca ai cu cine s-o impartasesti. Asta e ceea ce simt eu.

Am cunoscut si intalnit, de-a lungul timpului, destui solitari. Barbati si femei care pornesc la drum singuri, prin salbaticia muntilor, dormind noaptea in cort sau in diverse adaposturi, tot singuri.
Interesant spiritul lor de libertate. Insa, oricat de mult imi place mie muntele, daca as sti ca dupa o zi de hoinareala in singuratate ar urma sa petrec si noaptea, singur, pe creste sau prin paduri... ei bine, as prefera o imbratisare sau compania celor dragi mie, chiar daca aceasta s-ar intampla intre betoanele orasului. Ar fi cu siguranta mai placut, pentru mine, decat singuratatea in mijlocul naturii.
Desi, in esenta, sunt un singuratic, compania altora ma face sa ma simt nu doar in siguranta ci, in functie de imprejurari, chiar fericit.
N-am cunoscut niciodata fericirea in singuratate (desi momente inaltatoare am avut, date de o melodie, o carte, un film bun sau un peisaj), in afara de momentele cand am primit vesti imbucuratoare despre cei pentru care eram ingrijorat.

Da. Masina de mai sus mi se potriveste. E pentru mine si inca o persoana. Si e mai mult decat de ajuns.