"Suntem trecători! Dar ştim, în trecerea noastră, să săpăm urme adânci în sufletele unor străini."
Nu scriu aici pentru că vreau să zgudui sau să impresionez lumea cu ideile mele... scriu doar pentru a nu lăsa să se piardă ceea ce se află în mine, la un moment dat. Peste ani, cuvintele mele de aici îmi vor arăta calea pe care am mers.

Sau, cum spunea Bernanos: "Nu știu pentru cine scriu, dar știu de ce scriu. Scriu ca să mă justific. În ochii cui? Am spus-o deja, dar înfrunt ridicolul de a mai spune-o odată: în ochii copilului care am fost."

miercuri, 10 septembrie 2014

Batrana din hypermarket

Intr-o seara eram la Carrefour sa-mi fac cumparaturile. Dupa ce am cumparat ce-mi trebuia (intrasem pentru paine si niste lapte si am lasat, in final, vreo 85 lei la casierie), cu Nenea Iancu zornaind in cosul de cumparaturi, m-am indreptat spre casierie. Si m-am indreptat spre una unde era mai putina lume. M-am asezat la rand si dupa o vreme, in fata mea o batranica s-a apucat sa aseze cumparaturile pe banda. Se misca greoi si eu eram ofticat ca iar am nimerit in spatele cuiva care o sa se mosmoneasca mult.

Am observat ca avea banii deja in mana, pregatiti. Dupa ce casiera a citit codul de bare al tuturor produselor de pe banda, i-a spus cat costa. Batranica, cu banii in mana, a exclamat surprinsa:
- "Cum adica"?
Casiera, care era putin iritata, ii vorbea repezit, cu tonul acela de "hai, mamaie, ca tii lumea in loc". I-a repetat suma, i-a aratat cu degetul spre afisajul electronic al casei de marcat si a intarit: 
- "Atata face ce-ati cumparat!"

Batranica avea o hartiuta in mana. Intamplator, am vazut ce era scris pe ea. Era o lista de cumparaturi cu ce ii trebuia si pretul fiecarui produs. Mai erau si niste taieturi pe lista aia. Si apoi, un pret total care fusese taiat de doua ori. Venise cu o lista de cumparaturi bine dramuita, de acasa, sa se incadreze intr-o suma de bani. Dar, cel mai probabil, ceva la raft nu fusese cum notase ea si acum valoarea cumparaturilor ieseau cu 8 lei mai mult si era tare nedumerita si nu avea acei 8 lei. S-a cautat fara nicio speranta, ca stia ca nu au de unde sa apara. Si se uita pierduta la produse si a ridicat neputincioasa din umeri, ca nu intelegea de ce iesise mai mult totalul si nici nu stia la ce anume sa renunte. Se misca si incet batranica si se vedea ca oamenii din jur isi pierd rabdarea, dar varsta ei ii facea sa fie retinuti. Sau teama de a nu deveni ridicoli daca protestau.

Batrana avea doar cumparaturi elementare: orez, ulei, legume, oua si altele asemenea. Nu stia la ce sa renunte, intreba cat costa fiecare lucru... asta a durat mai putin de un minut, pana m-am lamurit cum sta treaba. Cand am inteles ca de fapt cumparaturile ei costau mai mult decat avea dansa, i-am zis casierei ca platesc eu diferenta. Casiera mi-a raspuns pe un ton nu tocmai cald: 
- "Pai mai trebuioe 8 lei!".
- "Ok", i-am confirmat. 
Am evitat cat de cat privirea batranei ca imi era teama de vreo situatie penibila, insa batrana m-a privit aproape inexpresiv. Era mai mult surpriza placuta in ochii ei, decat vreo eventuala umila recunostinta.
Si-a vazut linistita de treaba, si-a asezat in sacose produsele cumparate, cu migala impusa de varsta inaintata si inainte de a pleca, dupa ce si-a luat papornita, s-a intors spre mine, a pus mana pe bratul meu drept si, privindu-ma fix in ochi, mi-a zis: 
- "Sa-ti dea Dumnezeu ceea ce oferi!" 

Si mi-a zambit. Era evident, in ochii ei, ca stie exact ce spune. 
I-am zambit si eu.
Apoi, cand a plecat, a completat: 
- "Banuiesc ca deja iti da".

Si m-am gandit cata dreptate avea. Ca tot ceea ce am in viata mea, e tot ceea ce eu am creat, sau e asa cum eu am facut sa fie. Asa ca n-am de ce sa ma plang.
Urarea batranei a fost sincera si corecta.