"Suntem trecători! Dar ştim, în trecerea noastră, să săpăm urme adânci în sufletele unor străini."
Nu scriu aici pentru că vreau să zgudui sau să impresionez lumea cu ideile mele... scriu doar pentru a nu lăsa să se piardă ceea ce se află în mine, la un moment dat. Peste ani, cuvintele mele de aici îmi vor arăta calea pe care am mers.

Sau, cum spunea Bernanos: "Nu știu pentru cine scriu, dar știu de ce scriu. Scriu ca să mă justific. În ochii cui? Am spus-o deja, dar înfrunt ridicolul de a mai spune-o odată: în ochii copilului care am fost."

vineri, 4 ianuarie 2013

Relatii in deriva




Cand relatiile umane de dragoste esueaza (relatiile niciodata nu esueaza cu adevarat, decat in sensul strict omenesc, adica ele nu produc ceea ce vrem noi sa produca), ele esueaza pentru ca s-a intrat in aceste relatii din motive gresite.
Majoritatea oamenilor intra intr-o relatie , gandindu-se mai degraba la ceea ce pot sa obtina din ea, decat la ceea ce aduc ei in ea.
Scopul unei relatii, insa, este acela de a decide ce parte din tine ai vrea sa se arate, nu ce parte din celalat ai putea sa capturezi si sa pastrezi.

E foarte romantic sa spui ca tu erai "un nimic" pana cand nu a aparut o anumita persoana, dar aceasta nu este adevarat. Ba, chiar mai rau, arunca asupra acestei persoane o povara incredibila de a fi ceea ce el sau ea nu este cu adevarat.
Nevrand sa te dezamageasca, ei incearca din rasputeri sa fie si sa faca niste lucruri, pana cand nu mai pot.
Nu mai pot sa se incadreze in imaginea pe care tu ai construit-o despre ei, nu mai pot sa ramana in rolurile pe care tu le-ai dat sa le joace si, astfel, creste resentimentul si urmeaza mania.
In cele din urma, aceste persoane incep sa-si ceara inapoi adevarata lor fata, actionand tot mai mult in concordanta cu ceea ce sunt ei de fapt, fata de ceea ce ai fi vrut tu sa fie. Din acest moment, tu spui ca ei "s-au schimbat".
E foarte romantic sa spui ca, din clipa in care a intrat cineva special in viata ta, te simti desavarsit. Totusi, scopul unei relatii nu este de a avea o alta persoana care sa te desavarseasca, ci de a avea pe cineva cu care sa impartasesti desavarsirea ta.

"Problema" este atat de simpla, atat de elementara si totusi atat de tragic de prost inteleasa: cele mai mari vise ale noastre, cele mai inalte idealuri, cele mai dragi sperante sunte legate de persoana iubita, mai degraba decat de Sinele nostru iubit. Testul realtiei noastre este legat de cat de bine s-a incadrat celalat in idealul nostru si de cat de mult ne-am ridicat noi la idealul lui sau al ei. TOTUSI, SINGURUL TEST ADEVARAT ESTE CAT DE BINE NE-AM RIDICAT NOI LA IDEALUL NOSTRU.
Fiecare persoana din interiorul relatiei trebuie lasata sa-si faca griji, nu in legatura cu celalat ci numai, numai, numai in legatura cu propriul Sine. Acest lucru poate parea ciudat, pentru ca ni s-a spus ca, intr-o relatie de cea mai inalta calitate, iti faci griji numai pentru celalalt. Insa, o relatie esueaza tocmai datorita concentrarii noastre asupra celuilalt - a obsesiei noastre pentru celalat (a dorintei noastre ca celalat sa fie ceea ce speram noi).
Cum este celalat? Ce face celalat? Ce are celalat? Ce spune celalat? Ce vrea? Ce cere? Ce gandeste? Ce spera? Ce planuieste?
Nu conteaza ce este, face, are, spune, vrea, cere celalat. Nu conteaza ce gandeste, spera, planuieste celalat. Singurul lucru care conteaza este ce sunt eu fata de toate aceste lucruri.

N. D. Walsch

______________________________________

Pai cum am putea fi fericiti intr-o relatie, dragii mei, daca ne concentram asupra celuilalt cu toate sentimentele noastre (pozitive sau negative), cu toate asteptarile noastre, si daca nu ne gandim in primul rand la ce suntem noi in acea relatie? Cum putem fi fericiti daca doar asteptam de la celalat sa se ridice la nivelul asteptarilor noastre despre el, cand stim ca singura sursa a dezamagirilor o reprezinta asteptarile?

Toti au asteptari de la celalat, dar aproape nimeni nu are asteptari de la el insusi intr-o relatie.

Dar toate-s vechi si noua toate. Vom continua sa pornim relatii incercand sa ne ridicam la nivelul asteptarilor altora (adica sa nu fim ceea ce suntem sau am vrea sa fim noi, ci ceea ce credem ca ar vrea ceilalti) si avand asteptari de la celalat. Adica vom continua sa traim in greseala, considerand ca asa e normal, pentru ca asa am fost invatati. Si vom ura, si vom dispretui, si vom plange, si vom suferi, si vom numi  viata urata si ne vom injura soarta, fara sa intelegem ca totul vine dintr-o perceptie gresita a ideii de relatie.
Si astfel, cu timpul, locul romantismului in viata multora dintre noi, va fi luat cu succes doar de reumatism... Si ne vom considera indreptati-ti sa spunem ca am devenit asa datorita relatiilor pe care le-am avut, pentru ca, mama mamii lor, aia sau alea cu care eram intr-o relatie n-au stiut sa ne fie noua pe plac si au facut la fel ca noi: au asteptat ceva de la noi, in loc sa se straduiasca sa ne fie noua pe plac!

Vom continua sa asteptam "ceva" de la ceilalti, pe motiv ca ii iubim, in loc sa asteptam de la noi insine si sa oferim.