"Suntem trecători! Dar ştim, în trecerea noastră, să săpăm urme adânci în sufletele unor străini."
Nu scriu aici pentru că vreau să zgudui sau să impresionez lumea cu ideile mele... scriu doar pentru a nu lăsa să se piardă ceea ce se află în mine, la un moment dat. Peste ani, cuvintele mele de aici îmi vor arăta calea pe care am mers.

Sau, cum spunea Bernanos: "Nu știu pentru cine scriu, dar știu de ce scriu. Scriu ca să mă justific. În ochii cui? Am spus-o deja, dar înfrunt ridicolul de a mai spune-o odată: în ochii copilului care am fost."

sâmbătă, 12 aprilie 2008

Unica sansa

- Pomenile si toate cele nu ne mai sunt de folos dincolo de moarte. Daca nu ne impacam cu Dumnezeu in aceasta viata nu mai exista alta sansa. Aceasta e unica.
- Ideea aceasta e buna, instiga pe cei cu o bruma de constiinta activa sa fie mai buni. Insa eu nu pot fi de acord cu unica sansa. Si asta pentru ca oamenii nu se nasc egali. Unul se naste intr-o familie nobila, civilizata, invatata, avand acces la cunoastere, unde ia cunostinta de existenta unei puteri divine, iar altul se naste intr-un sat uitat de lume, macinat de foamete, inconjurat de analfabeti si de credinte barbare. Ambii oameni sunt trimisi de acelasi Dumnezeu pe pamant. Ti se pare corect ca ei sa fie pedepsiti in acelasi fel pentru ca de-a lungul vietii nu l-au descoperit pe Dumnezeu si nu si-au acceptat ideea de pacatosi? Ar fi corecta o pedeapsa vesnica in urma unei sanse unice avuta pe pamant, numai daca toti s-ar naste in aceleasi conditii si s-ar dezvolta in aceleasi conditii. Dar sa pedepsesti pentru ca n-au auzit de tine niste persoane carora prin linia vietii pe care le-ai trasat-o nu le-ai lasat nici o posibilitate sa auda de tine, ar insemna sa fii o fiinta irationala, nicidecum una divina. In viata nimic nu este intamplator. Exista un motiv pentru care unul s-a nascut intr-un mediu, iar altul in alt mediu, iar acest motiv trebuie sa-si afle ratiunea in perioada de existenta a sufletului de dinainte de nasterea pe pamant. Sufletul nostru nu a fost creat la nasterea noastra. El a existat si inainte de nastere si va exista si dincolo de moarte. In ce forma si in ce fel, nu ne este dat noua sa stim. Unicul scop al venirii sau revenirii lui in lumea materiala este acela al desavarsirii prin ceea ce invata din ceea ce traieste. Insa vedem atatia oameni care esueaza in viata lor. Noi ii trimitem pe toti, cu gandul, in iad, dar Dumnezeu are un plan mai mare cu noi decat acela de a ne fierbe vesnic in cazane cu smoala. Noi trebuie sa redevenim ceea ce am fost, adica un fragment divin. Dumnezeu ne iubeste, noi il iubim si ca in orice relatie de iubire impartasita, fiintele implicate se completeaza reciproc. Pentru ca Universul sa redevina perfect, Dumnezeu are nevoie de noi, poate la fel de mult pe cat avem noi de el. Iar daca ar fi ca fiecare nastere sa insemne crearea unui nou suflet, totul ar fi lipsit de sens. Milioane de suflete ar fi create zilnic doar cu scopul de a-l iubi pe Dumnezeu, sub amenintarea unei pedepse vesnice si crunte daca nu vor face asa. Ma mira ca oamenii cred in legenda creatiei unice, cu Adam si Eva si nu isi pun intrebari ce este cu milioanele de suflete ce se nasc zilnic. Adevarul este ca actul creatiei este unic, insa in ce forma a avut loc acesta, ne este cu neputinta sa stim. Si atunci ne folosim de metafore prin care incercam sa explicam inexplicabilul. Toate sunt la fel de adevarate si la fel de false, indiferent din ce religie sau cult fac parte. Insa a afirma ca un om este necredincios pentru ca nu crede in ceea ce crezi tu, asta este o totala lipsa de intelegere a lucrurilor. Cei care afirma asta, confunda credinta cu religia. Cred in existenta Divina, cred in existenta dincolo de moarte, precum si in existenta de dincolo de nastere, aceasta este credinta mea si nu incerc sa o impun nimanui. Iar cine nu crede ca mine, nu inseamna ca e necredincios. Sunt mandru ca sunt roman, iar daca asa e datina ca fiecare popor sa aiba o religie nu am nimic impotriva faptului ca am fost botezat in credinta ortodoxa la o varsta cand eu nu-mi puteam spune parerea, caci stiu ca toate religiile sunt doar metafore prin care oamenii incearca sa explice inexplicabilul, insa ma roade putin orgoliul sa stiu ca avem o credinta lipsite de intelegere si care isi fondeaza principiile pe indemanrea la a nu cauta sa intelegi: „Crede si nu cerceta!” Este un indemn cumplit, de tiran. Crede ce iti spun eu, nu cerceta, ca poate vei afla ca nu e chiar asa. Cel putin asa vad eu lucrurile.
- Asta e blasfemie.
- Din punctul tau de vedere.
- Bun, am inteles punctul tau de vedere. Si totusi, oamenii se nasc in fiecare zi cu milioanele. Daca scopul lor este revenirea in aceasta lume pt a-si gasi desavarsirea, cum spui tu, cum iti explici totusi ca numarul lor este in continua crestere? Nu numai ca niciunul nu-si afla ultima moarte aici, pe pamant, dar chiar vin din ce in ce mai multi. De unde?
- Daca as avea un raspuns clar la aceasta intrebare, atunci credinta mea probabil ca ar deveni religie mondiala, raspunde el zambind. Desi avem o existenta efemera, totusi simt ca scopul existentei noastre nu poate fi doar acela de a ajunge in rai sau iad. Cred ca ar fi deja suficienti in ambele locuri, nu ar mai avea sens sa ne nastem zilnic doar pentru a umple aceste doua locuri de dincolo, in functie de faptele noastre. Trebuie sa existe un plan mult mai complex, din care face parte si existenta nastra pe pamant. Dar dupa cum am spus toate sunt pareri ce ne ajuta sa ne gasim echilibrul de care vorbeai. Si sunt adevarate numai in masura in care credem in ele. Dar niciunul nu va fi pedepsit vesnic sau binecuvantat vesnic datorita credintei lui. Sunt muritor si nu am de unde sa stiu cum arata lumea nemuritoare a sufletelor noastre, dar il simt pe Dumnezeu in mine si stiu ca nimeni nu si-ar pedepsi vesnic o parte din el.