"Suntem trecători! Dar ştim, în trecerea noastră, să săpăm urme adânci în sufletele unor străini."
Nu scriu aici pentru că vreau să zgudui sau să impresionez lumea cu ideile mele... scriu doar pentru a nu lăsa să se piardă ceea ce se află în mine, la un moment dat. Peste ani, cuvintele mele de aici îmi vor arăta calea pe care am mers.

Sau, cum spunea Bernanos: "Nu știu pentru cine scriu, dar știu de ce scriu. Scriu ca să mă justific. În ochii cui? Am spus-o deja, dar înfrunt ridicolul de a mai spune-o odată: în ochii copilului care am fost."

sâmbătă, 4 iulie 2015

"Masina"

Rasfoind pozele postate de Irina cu actiunea de la Holbav a celor de la Free Miorita, in legatura cu proiectul lor Lumina pentru Romania, am ajuns si la imaginea asta. 

Si imediat mi-a sarit in ochi soba din aceasta camera.
Tiiii!!! Cati ani mi-am incalzit noptile geroase de iarna, la tara, in soba ca asta!
Fiind din "tabla", doar plinta era din fonta, nu merita denumirea de soba, la noi la tara, asa ca de fapt i se zicea "masina". "Masina de facut focul".
- "Muiere", mai zicea uneori bunicul meu de sub plapuma peste care torcea ghemuit si motanul, noaptea, inainte ca bunica sa stinga lumina, "mai baga si tu un lemn in masina sa tina foc peste noapte ca eu nu poci, ca ete, deranjez mâţu asta! Si sa nu tremuram la noapte ca se lasa ger, zic."
Soba in casa bunicilor mei a aparut abia in ultimii lor ani de viata/ani locuiti in acea casa.
Si totusi, ce bine era cand lemnul de stejar trosnea in foc si duduia "masina", chiar daca nu era "soba"!
Cand se lua curentul (si se lua des, la fiecare furtuna, la fiecare viscol, la fiecare vant puternic si dura zile pana se repara defectiunea), aprindeam mereu lampa. Nu mi se parea nimic ciudat sa stam la lumina lampii. Atunci, basmele, aceleasi singurele stiute si repetate mereu de bunicii mei, aveau alt farmec. Pareau mai autentice. Si desi bunica mea stia basme mai multe si le spunea cu vorbe mai alese, mie tot basmele spuse de bunicul meu imi placeau mai mult, ca erau povestite mai real, de parca ar fi fost o poveste traita de el insusi. Si cand mai trosnea cate-un lem in "masina", el facea mereu cate-o pauza, incluzand acest "element" in povestire.
Uneori, cand vedeam ca se lasa viscol aprig afara, ma uitam chioras spre bec... copil mic si prost, abia asteptam sa se ia curentul pentru a petrece noaptea de iarna asa cum imi placea cel mai mult. Pura intamplare sau nu, in toate noptile cand se lua curentul, bunica uita sa dea mâţele afara (sau poate considera si ea atunci ca vremea era prea cainoasa afara si d'aia le lasa inauntru, la caldura). Si asa fain se impletea torsul lor cu duduitul focului.
La cativa ani dupa ce nimeni nu mai locuia in casa de la tara si la ani buni de cand nu mai petrecusem zile intregi acolo, dupa ce in sfarsit fusese renovata (cat a trait bunicul meu si inainte de accidentul bunicii mele nu s-au gasit nici timp, nici bani, pentru aceasta operatiune), in toamna lui 2009, in cautarea copilariei pierdute fiind, probabil, am mers acolo si am petrecut o mana de zile, singur. A plouat fara oprire si bineinteles ca s-a luat curentul. Nu mai aveam gaz pentru lampa, probabil ca nici lampa nu mai era, nu mai stiu, dar aveam lumanari. Si un caiet studentesc la mine. Si la lumina lumanarii, ascultand rapaitul ploii pe tabla casei si bagand din cand in cand cate-un lemn in soba actuala si ascultand focul cum trosnea si gustand din cand in cand din paharul cu vin rosu si rece scos din butoi, am scris in acel caiet singurul jurnal cu care, dupa ce l-am publicat la un an distanta, am castigat un premiu: o vesta de puf Nahhany.
Deci, dati-mi o "masina de facut focul" sau o soba, lemne sa le sparg si sa aţâţ flacarile cu ele, un pix, un caiet, ceva d'ale gurii si vin la discretie si va asigur ca n-o sa-mi pese ca n-am curent, ca n-am semnal la telefon, ca nu pot sa intru pe internet si sa povestesc ce fain e sa nu am curent dar sa ascult focul in soba cum trosneste... 
Irina, sau mai bine zis Illonna in amintirea vremurilor trecute, iti multumesc!