"Suntem trecători! Dar ştim, în trecerea noastră, să săpăm urme adânci în sufletele unor străini."
Nu scriu aici pentru că vreau să zgudui sau să impresionez lumea cu ideile mele... scriu doar pentru a nu lăsa să se piardă ceea ce se află în mine, la un moment dat. Peste ani, cuvintele mele de aici îmi vor arăta calea pe care am mers.

Sau, cum spunea Bernanos: "Nu știu pentru cine scriu, dar știu de ce scriu. Scriu ca să mă justific. În ochii cui? Am spus-o deja, dar înfrunt ridicolul de a mai spune-o odată: în ochii copilului care am fost."

miercuri, 30 aprilie 2014

O jumătate de secol împreună



Pe 5 septembrie 2013 mă aflam cu bicicleta în tren şi ascultam la căşti melodia de mai sus, iar câmpurile scăldate în soarele dimineţii lunecau înapoia mea în tonul tânguitor al melodiei. Între mine şi mireasma şi viaţa câmpurilor, nu pentru multă vreme, se afla geamul trenului. Mergeam spre Comarnic.

La un moment dat, în tren au urcat două persoane în vârstă, bărbat şi femeie. După toate aparenţele, soţ şi soţie. Mi-au atras atenţia prin atitudinea lor demnă şi prin înţelegerea evidentă ce domnea între ei. Erau îmbrăcaţi în haine de sărbătoare, haine care au văzut destule la viaţa lor, dar evident alese cu foarte mult bun gust. Un "cuplu" pe care îl îndrăgeşti de la prima vedere. Domoli la mers, cumpătați la vorbă, veseli, cu faţa senină, vorbindu-şi cu drag.
Când a trecut controloarea şi le-a tăiat bilet, a şezut oleacă de vorbă cu ei. Am auzit-o spunându-le că deja i-au devenit dragi. Au râs o vreme împreună, iar la un moment dat, am auzit-o pe femeia în vârstă făcând aluzie la cei 52 de ani de când sunt împreună...
La plecare, controloarea le-a spus că se bucură că i-a cunoscut şi le-a mulţumit, iar la întoarcere, când se ocupa tot cu controlatul, le-a cerut voie să-i sărute pe amândoi.

...
52 de ani!

Atâţia ani împreună şi totuşi să se privească cu atâta drag, să se înţeleagă atât de bine, să nu se fi săturat unii de alţii!
Oamenii ăştia cu siguranţă deţin un secret, care majorităţii ne scapă.
Cel puţin mie sigur îmi scapă.

marți, 29 aprilie 2014

Patanii la locul de munca (un magazin montan). Anul 2012

Introducere

Din aprilie 2010, de cand s-a deschis si in Bucuresti, lucrez la magazinul Craimont, care comercializeaza echipament montan, imbinand astfel utilul cu placutul.
De-a lungul timpului, la magazin au fost o serie de intamplari haioase sau hilare, determinate fie de confuzii facute de anumiti clienti, fie de persoane care nu aveau nicio legatura cu profilul magazinului, precum si de persoane despre a caror sanatate mintala am inceput sa imi pun intrebari in urma scurtului contact avut in magazin. O parte din aceste intamplari amuzante si/sau hilare, diferite de rutina zilnica a magazinului, le-am postat de-a lungul timpului pe Facebook, scrise la cald, adica imediat dupa intamplare. Insa, avand in vedere structura site-ului mentionat, postarile respective s-au pierdut in "subsolul" site-ului, nemaifiind vizibile. Asa ca am decis sa le adun intr-o colectie si sa le postez si pe blog, pentru a fi disponibile oricui, oricand va dori sa le citeasca sau sa le reciteasca. Si pentru ca sunt multe, am decis sa le colectionez pe perioade. Am inceput sa consemnez o parte din aceste intamplari abia din august 2012. Asa ca voi posta, pentru inceput, cele cateva intamplari consemnate in acel an, urmand ca apoi sa le impart pe ani sau anotimpuri, in functie de cat de multe se vor aduna. Pentru ca multe mi-au fost date mie sa vad si sa aud, in cei peste doi ani de cand lucrez la magazinul Craimont din Bucuresti. Multe nici nu le mai tin minte. 
Imi amintesc acum ca am fost intrebat de maturi, tacamuri (de bucatarie, nu de camping), crema de pantofi, ulei de artar, papuci de casa, batator de covoare, caiete pentru scolari, spray "cu parfum pentru muste", asta pe langa cei care vin cu pantofi la reparat, convinsi ca acolo e cizmarie. Raman in top momentele cand am fost intrebati de "papuse gonflabile", in repetate randuri piese de dacie - un client chiar mentionand ca ar trebui sa avem ca "se cauta si nu se gasesc", fetze de perna, prezervative, aparate de tantari, suport pentru televizor (din ala de prins in perete), aragaz cu 2 ochiuri pentru gatit la el, saltea de pat, o calugarita a intrat si ne-a intrebat daca avem sarma si lista continua, cu apogeul atins, probabil, de cel care a venit cu o butelie Primus "la garantie", dorind inlocuirea produsului pe motiv ca nu mai merge - folosise butelia si gazul din aceasta se consumase.

Nu intentionez prin aceste postari sa denigrez pe nimeni. Persoanele respective imi sunt complet necunoscute si nu au trecut pragul magazinului decat odata, din pura intamplare sau din neatentie, anume in momentele povestite aici. Majoritatea situatiilor comice sau hilare au fost generate de confuzii (magazinul vinde echipament specific mersului pe munte, care este scump, in general si care nu este cunoscut omului care nu are aceasta pasiune) sau de un anume fel de a fi sau de a se adresa al oamenilor.

La una din postarile de pe Facebook (o intamplare care nu avea legatura cu magazinul), o amica a comentat: "As fi tentata sa spun: cum ti se intampla tie toate! Dar nu e asa, de fapt ai tu ochi sa le vezi pe toate." 
De fapt, in viata de zi cu zi "vad" mult mai multe decat ceea ce apuc sa povestesc. Cat despre "cum mi se intampla mie toate", aici cred ca e vorba si de "capacitatea" de a face lucrurile sa se intample, prin simplul fapt de a face cu viata exact acel lucru pentru care ea e menita - s-o traiesc.

Dar gata cu vorbaria. Mai adaug doar ca povestirile le voi scrie exact cum le-am gasit pe Facebook, folosind acelasi timp verbal cu care au fost scrise. Titlul fiecarei intamplari il reprezinta data cand a avut loc intamplarea.


Patanii la locul de munca (un magazin montan) 
Anul 2012



22.08.2012
Ziua de azi e una amuzanta. A inceput cu "clienti" cu cereri cat se poate de firesti pentru un magazin cu specific montan, impanzit pe usa, ferestre si pe panoul de deasupra cu poze si cuvinte explicite asupra echipamentului comercializat inauntru.
De exemplu, la ora 10:45 a intrat o calugarita si a intrebat daca avem sarma. Putin dupa ora 12, o doamna serioasa, a intrat si a concluzionat "vad ca aveti caiete" (vazuse in vitrina din geam hartile montane), dar penare unde aveti? Am lamurit-o asupra specificului produselor comercializate in acest magazin, dupa cum scrie si pe usa prin care tocmai se varase inauntru si a plecat.
In urma cu 5 minute, un domn scund si foarte agitat, a intrat in magazin si, invartindu-se ca un titirez si precipitandu-se, a intrebat: 
- "Palete din alea, de batut covoare, aveti?" 
Vadit mirat de intrebarea respectiva si putin amuzat, i-am raspuns ca nu avem si, inainte sa mai apuc sa-i spun ce fel de produse se comercializeaza aici, dumnealui mi-a retezat-o scurt: 
- "Si ce te miri asa, nu stii ce e aia o paleta de batut covoare? Tu n-ai batut niciodata covoare?"
I-am raspuns sec ca stiu la ce se refera dar nu comercializam asa ceva. Domnul, respectabil de altfel, care pe deasupra mai si putea ingrozitor, s-a enervat dintr-o data foarte tare si si-a varsat cu naduf oftica ridicand disperat bratele si strigand ca el cauta de o zi intreaga si nu gaseste niste amarate de palete de batut covorul si, dupa ce s-a asigurat ca nu am idee unde ar putea gasi, a plecat foarte revoltat, concluzionand ca daca nici palete de batut covorul nu avem in magazinul ala (cu echipament montan), atunci de ce il mai tinem deschis?

Acum sed zambind si astept sa vad ce mai urmeaza.
Ziua asta are ceva special si imi aminteste de o alta, povestita aici.


________________________________

17.09.2012

Nu credeam ca o usa lasata deschisa, la un magazin cu echipament montan, intr-o zi de vara, pe o straduta relativ circulata din centrul capitalei, poate atrage atatia...
E toamna, e racoare si placut afara, dar in magazin s-a facut cald. Si pentru a nu mai folosi aerul conditionat, am zis sa las usa deschisa putin. Dupa 30 de minute m-am razgandit si am inchis-o repede, ca incepeam sa am banuieli ca am deschis usa Pandorei.
Am observat ca omul care nu are treaba cu ce e in spatele vitrinelor, nu apasa clanta usii sa intre, daca tot nu e pentru el. Dar o usa lasata deschisa parca ar fi o invitatie. Intra sa vada si el despre ce e vorba si sa se mire sau, daca nu, intra la intamplare, fara sa ia aminte inainte despre ce e vorba in interior.
Ii las deoparte, acum, pe aia care intra si se mira si intreaba pentru ce e aia, si aia, da' aia, si ma refer la specimenele de azi, din categoria aia "uimitoare".

Dupa 5 minute de la lasarea usii deschise, o domnita pe la 30 de ani, tinandu-si cu greutate echilibrul pe tocurile subtiri, pare ca vrea sa treaca pe langa magazin, dar se opreste bursc, vazand usa deschisa si intra, mai-mai sa se dezmembreze de la mersul stalcit rau din cauza tocurilor.
Se uita oleaca prin magazin si dupa aceea intreaba:
- Huse pentru mese de calcat nu gasesc pe aici, nu?
- Nu.
Pleaca.

La cateva minute dupa, cu spatele fiind spre usa, ma pomenesc cu doi flacai cat dulapul, care intra siguri pe ei in magazin si ma priveau chioras, parca putin suspicios. Ma uit la ei si n-apuc sa-i intreb ce doresc, ca unul din ei sparge gheata:
- Doamna Olga?
Cat pe ce sa-i raspund ca nu, eu nu sunt Doamna Olga (si ma gandeam cat de urata trebuie sa fie aceasta d-na Olga, daca astia o confunda cu mine). Dar poate ca n-am inteles eu ce vrea, asa ca raspund scurt, dar foarte mirat:
- Ce "doamna Olga"?
- Unde e?, ma intreaba unul din ei cu o voce groasa. (De altfel, flacaii erau foarte pasnici).
- Cine?!
- Doamna Olga.
- Care doamna Olga?!
- Cea care vopsea "hăinuri" de blană. Era aici.
- Cand?!
Tacere. Se uita unul la altul si unul, mai cu sfiala, indrazneste:
- Acu'... vreo 3 - 4 ani.
- Pai noi suntem de vreo 2 ani aici, dar cand s-a inchiriat spatiul nu era nimeni.
- Si nu stiti unde e?
- Cine?
- Doamna Olga.
- Nu. N-am nici cea mai vaga idee.
Pleaca si ei. Ies din magazin, traverseaza pe trotuarul de vis-a-vis, se opresc acolo si mai parlamenteaza vreo 10 minute, tot tragand ocheade magazinului, pana se hotarasc sa plece.

Nici nu apuc sa ma dezmeticesc bine, ca in magazin intra un barbat, care, iar la fel, pare sigur pe el. Ma intreaba daca e magazin si in spate, ii raspund afirmativ. Dupa o scurta scanare a magazinului, intreaba (in ton se observa ca nu mai e la fel de sigur pe el):
- Saltelele unde le aveti?
Ii arat unde sunt saltelele (autogonflabile, pentru dormit in cort). Se uita mirat. Nu le vede.  Ma duc si iau una si i-o arat.
- Ce e asta?!, intreaba el.
- Saltea, ii raspund eu.
- Pai si cum dorm pe ea?
- E autogonflabila. Se intinde pe jos, se umfla singura si dormiti pe ea ca pe izopren.
- Ca pe ce?
- Izopren... izolir... pe care dormiti in cort.
- Da' eu nu vreau pentru cort, eu vreau pentru pat.
- Pai ce sa faceti cu o saltea autogonflabila pe pat?!, e randul meu sa ma mir.
- Pai nu... eu vreau saltea pentru pat, nu pentru cort.
Sunt atat de buimacit, ca pret de cateva secunde nu realizez ca el vrea saltea pe arcuri, s-o puna pe pat. Cand ma dumiresc, il intreb nedumerit de ce cauta saltea pentru pat intr-un magazin cu echipament pentru munte?!
- Pai... asa scria pe geam, afara. Dar, ma rog...
- Ce scria pe geam afara?!, ma mir eu.
El nu raspunde. Eu, contrariat, ies din magazin si ma uit pe geam (ori eu am innebunit, ori o farsa a cuiva, iau eu in calcul optiunile). Pe geam, insa, scrie ce scria dintotdeauna. "Bocanci, Corturi, Saci de dormit...". Hm!, pentru el saci de dormit o fi insemnat de fapt, saltele?! Ii spun ca pe geam scrie "saci de dormit". El nu mai raspunde nimic. Se mai invarte putin si apoi, tacticos, iese din magazin.

Eu dau fuga dupa el si inchid usa. Si, cel putin pana acum, acest lucru a avut efectul scontat.

________________________________

1.11.2012

Phaaa! Incep sa cred ca va veni cu adevarat Apocalipsa pe 23 decembrie.
Tocmai ce a bagat capul pe usa cineva, care m-a intrebat daca nu vreau niste palinca, de pruna... si eu am raspuns "nu"!

________________________________

12.11.2012

Început de săptămână. 
- "Țineți cumva crătiți? Sau ligheane?" 
Da, e luni dimineață, dar trezirea a fost bruscă. 
- Bună ziua. Ață pentru rucsac aveți?, mă întreabă un domn, proaspăt intrat în magazin.
- Ață?! Pentru ce? 
- Pentru rucsac. Am un rucsac de laptop. 
- Și ce vreți să faceți cu ea? Să-l cârpiți, sau să atașați ceva pe el? (mă gândeam că poate vrea cordelină subțire).
- Să-l cos. Am găsit magazinul dvs. pe internet și m-am gândit că aici găsesc ață mai rezistentă, specială pentru rucsac. 
- Nu, nu avem nimic pentru reparații rucsacuri, îmi pare rău. 
- Nu aveți?! 
- Nu. 
- Nimic-nimic?! 
- Nu. 
- Păi și alpiniștii ce fac? 
- ?! 
- Cu ce își repară rucsacul? Eu credeam că fiecare alpinist are în rucsac și o papiotă zdravănă, cu ață. 

________________________________

20.11.2012

O zi normala, la magazin.
Intra pe usa un dom mai in varsta, cu mainile sprijinite pe burta ce se revarsa din geaca de piele maro, deschisa la fermoar:
- Buna ziua, il intampin eu.
- Buna ziua. Dom'le, ma scuzati ca va inoportunez cu prezenta, da' am intrat si eu sa verific pentru a ma convinge ca ceea ce am facut eu, nu e o prostie.
- ?!
- Am cumparat relativ mai deunezi, din alta parte, ma rog, n-are importanta de unde, un... d'ala, zii, de face... (si mimeaza cu mainile ca si cum ar razui ceva)... sa aprinzi focul. Un scaparici, se lumineaza el dintr-o data.
- Amnar, completz eu.
- Aveti?
- Da.
- Eu am luat ca am vazut la ala, cum ii zice, ala de la televizor, Grill, Bill... Bill Gates... nu, ala de la tv, cu serialele lui, de umbla chiaun, il stiti?
- Da.
- Bill Grill, ala, sau cum ii spune?... Grill, Greal, John... in fine, ala. Ma, cand facea ala cu scapariciu, lua foc padurea! Eu, cu ala de l-am luat eu, scot vreo trei scantei pe la a sasea, saptea incercare. 
Ii arat ce avem noi, modelul de la Primus.
- Stati sa-mi scot proteza.
- ?!
Baga mana in buzunarul interior al gecii si se tot chinuie sa scoata ceva. Intr-un final reuseste. Ochelarii! Ii pune pe nas, se uita si-si da seama ca nu-l ajuta cu nimic. Fara sa incerce, nu stie daca asta aprinde padurea.
- Si asta merge, face scantei ca la ala, Bill, Bear... ala?
- Merge.
- Da' asa, ca la ala? Stiti la cine ma refer, nu? Ca eu ma gandesc ca daca al meu nu merge, asta poate merge si ca sa iau sa am doua, poate, cu unul sa incerc, cu celalat sa mearga si... hm... da' vad ca asta e 31 de lei. 31,9. Adica cat vine asta? 31,9, deci 40 de lei, rotunjit.
- 32 de lei.
- Aha. E, in fine, rotunjim acolo, ca nu strica, da' eu l-am luat mult mai ieftin, de la, in fine, nu conteaza, magazinul armatei... de la armata lu' peste. Ca fiindca daca e al armatei, m-am gandit ca poate e bine, ca aia fac lucruri bune, nu? Ca in armata iti trebuie.
- Sa zicem.
- Bun, acum stiu. Dat fiind ca v-am intrezarit intre drumul catre in alta parte, unde ma duceam eu, acum stiu si cand mai am drum din intamplare, sau poate datorita treburilor mele pe care, din cand in cand, le mai am prin zona, o sa va mai inoportunez cu prezenta mea pe aici.
Traznea a rachie.
A iesit si a plecat.
Iar eu am ramas cu gandul la asta:





_______________________________
Cititi si continuarea: Iarna-Primavara 2013