Inca de cand am plecat de la magazin, ar fi trebuit sa banuiesc ca am urgenta nevoie de somn.
Imi achizitionasem un suport de bicicleta pentru transportat pe masina care mi-a venit in "cutiuta" (vreo 2 m lungime), la magazin si pe care l-am luat la subrat sa-l plimb pana acasa.
Am iesit din magazin, am setat alarma, am incuiat usa si am realizat ca mi-am uitat portofelul in magazin. Am pus "cutiuta" jos, am rezemat-o de zid, am descuiat usa, am dezarmat alarma, mi-am luat portofelul si cand sa ies din magazin, nu-mi mai gaseam cheile. Intr-un final le-am dibuit. Dumnezeu stie de ce, le pusesem pe calorifer. Am armat alarma, am iesit, am incuiat usa, am luat cutia la subrat si mi-am dat seama ca am uitat telefonul in magazin. Am rezemat din nou cutia cu suportul de bicicleta de zid, am descuiat, am lasat cheile in usa sa fiu sigur ca le gaesc, am intrat in magazin, am uitat sa dezarmez alarma, m-a avertizat cu un piuit, am bagat repede codul inainte sa izbucneasca alarma si mi-am cautat telefonul. Nu-l gaseam. Am sunat pe telefonul meu de pe fixul de la magazin, mi l-am recuperat si cand sa ies, am realizat ca nu-mi gaseam cheile. Iar? Le-am cautat in buzunare, pe calorifer unde le lasasem anterior... nimic. Am refacut drumul pana unde gasisem telefonul si inapoi, m-am uitat peste tot, nimic. Pierzand ceva vreme cu cautatul asta care ma scotea din sarite, am scos capul pe usa sa verific daca mai e cutia rezemata de zid, ocazie cu care am zarit cheile acolo unde le lasasem, adica in usa. Am iesit, am incuiat usa, am luat cutia la subrat si am plecat. Dupa 50 de metri m-am intors, ca mi-am dat seama ca n-am armat alarma. Am revenit in fata usii, am rezemat cutia de perete, am descuiat, am intrat, am armat alarma, am iesit, am incuiat, am plecat, dupa care mi-am amintit ca trebuia sa dau un sms unui client cu awb-ul pentru un colet pe care urma sa-l primeasca luni. M-am intors la magazin, am trantit cutia de perete de a sarit o bucata din tencuiala si, cum imi parea ca nu s-a asezat bine, am mai trantit-o o data, mai cu naduf. Dupa care am descuiat, am dezarmat alarma, am luat foiaia cu awb-ul hotarat sa dau sms-ul de acasa, dupa care am iesit, nu inainte de a arma din nou alarma, am incuiat usa, am plecat si dupa 50 m a sunat telefonul. M-am uitat la el, ma sunau cei de la Team Guard. Cei cu alarma.
"'Mnezeii ma-sii! Ce-am mai facut?!", am gandit eu.
Nimic, ma intreabau daca eu am tot armat si dezarma alarma, sau e o eroare in sistem?
Mda... eroarea eram eu.
Am plecat spre metrou. Zapuseala mare. Sticla cu Nenea Iancu ma cam incurca, in punga in care o tineam cu aceeasi mana cu care transportam si cutia cu suportul. Daca ar fi fost rece, sunt sigur ca as fi desfacut-o si as fi baut-o acolo, in mijlocul orasului!
Am ajuns la metrou, m-am idreptat spre aparatele alea de la intrare, alea in care bagi cartela de metrou, ca sa intri. M-am oprit in fata lor si, fara a aseza jos cutia, am inceput, cu chiu, cu vai, sa ma scormonesc prin buzunare. Am scos cheile si m-am pomenit cu cheia de la apartament in mana, scormonind in locul unde ar fi trebuit sa bag cartela de metrou...
Ma, ce naiba, am innebunit? M-am uitat la cheia infipta unde nu trebuie si nu-mi venea sa cred. Si nici dus pe ganduri nu eram, ca nu ma gandeam la nimic.
Am pus cutia jos, am bagat cheile in buzunar, am scos portofelul, am scos cartela de metrou, am bagat-o unde trebuie si mi s-a deschis calea. Am intrat si am ajuns pe peron. A venit metroul. Desi era aproape ora 15, sambata, era destul de aglomerat. Am zarit un loc liber, m-am indreptat cu cutia dupa mine spre el, dar mai rapid ca mine a fost un tip cu o papornita de Billa in mana, care a ocupat locul inaintea mea. M-am resemnat, m-am indreptat catre spatiul dintre vagoane, am rezemat de metrou pachetul si m-am uitat spre tipul cu papornita de Billa, pomenindu-i, in gand, toate neamurile lui de la maimuta incoace.
Am ajuns acasa. Fata de canicula care era afara, in casa parea racoare. Am rezemat cutia de usa debaralei, langa bicicleta si am disparut la un dus, nu inainte de a-l pune pe Nenea Iancu la congelator. Dupa dus, am pornit calculatorul, am ales o lista cu Anathema si o lasat-o sa curga. M-am dus la bucatarie.
Mi-era foame. Mama ce foame mi-era! Da' pe cat mi-era de mare foamea, pe atat de mare mi-era si lenea. Asa ca am ales calea cea mai rapida. Niste oua ochiuri. Am scos ouale din frigider, am scos tigaia din cuptor, unde era stocata impreuna cu uleiul de palmier, am asezat-o pe aragaz si m-am pregatit sa aprind un ochi al aragazului, pentru a praji ouale.
Si aici urmeaza o faza pe care, cu niciun chip, nu pot sa mi-o explic.
Tigaia era pe un colt al aragazului. M-am hotarat sa aprind ochiul din coltul opus. am vazut cutia de chibrituri, am intins mana spre ea, am luat un ou, l-am spart de gratarul aragazului, dupa care... i-am desfacut coaja si i-am dat drumul sa pice, ca in tigaie, insa direct pe ochiul de aragaz pe care intentionam sa-l aprind. Galbenusul si albusul au picat pe ochiul de aragaz si se scurgeau pe langa el, pe tablia aragazului. Iar eu, ramas cu cojile oului in mana, ma uitam la ce am facut, cam cum se uita motanul meu la mine, cand il intrebam ce mai face.
...
CE MAMA MA-SII A FOST IN CAPUL MEU?! Ma uitam la ce am facut si nu intelegeam nimic. Creierul meu a fost atat de deconectat, incat a actionat mecanic niste comenzi, asezandu-le insa in ordinea in care nu trebuie. Ce-oi fi vrand sa fac? Sa aprind aragazul cu galbenusul de la ou?!
Ma uitam si nu-mi venea sa cred. Nici macar sa rad nu mai aveam chef.
Am luat cutia de chibrituri, am aprins alt ochi al aragazului, am pus tigaia cu uleiul la incins si m-am apucat sa curat bravura.
Si am reusit apoi sa-mi fac ouale si sa le manac fara alte incidente. Ouale ochiuri... ouale de gaina, e clar, da?
Dupa care m-am dus in camera si m-am zgait la calculator. Imi mai aduc aminte doar ca am vorbit oleaca la telefon in legatura cu niste planuri pentru a doua zi, m-am indreptat apoi spre baie, fiind in baie am auzit usa de la apartament deschizandu-se, mi-am dat seama ca a venit colega mea de apartament si apoi... cand am deschis ochii, eram intins in pat si soarele batea piezis in draperii, asa cum face el in fiecare zi de vara cand se pregateste sa apuna. Langa pat, era telefonul. Am auzit usa de la apartament (zgomuotul cheilor in usa ma trezisera) si, cand am luat telefonul in mana, am realizat ca era ora 19. Dormeam de aproximativ 2 ore. Zic aproximativ, pentru ca habar nu am, de fapt, cand anume m-am bagat la somn. Cand, cum, nu-mi amintesc nimic. Dar mi-e limpede, deja, ca aveam mare nevoie de somn.
Iar ziua de duminica m-a prins pe Valea seaca a Caraimanului, in Bucegi.
Luni, cand am ajuns la magazin, mi s-a reconfirmat cat de aerian am fost in ziua de sambata. Fiind inca la munca, am vandut o pereche de sandale Teva, unei doamne, cu 279 lei. Plata cu card. Si n-am observat ca pe hartia scoasa de POS era scris "plata esuata", in loc de contravaloarea sumei de incasat. Si i-am dat sandalele clientei, gratis. Nici la sfarsitul zilei, cand am scos raportul zilnic de pe casa de marcat, n-am observat ca incasarile reale de pe POS erau cu 279 lei mai mici decat spunea raportul vanzarilor.
La putin dimp dupa ce am ajuns la magazin, luni, a intrat doamna respectiva in magazin. Mi-a spus ca a cumparat niste sandale sambata. Mi-a aratat bonul si mi-a zis: "Cred ca nu s-au incasat banii pe POS". M-am uitat... avea dreptate. Si a venit ca s aplateasca sandalele.
Dar nu faptul ca am recuperat acei bani mi-a inseninat ziua, ci gestul femeii.
"Faith in humanity restored".
Imi achizitionasem un suport de bicicleta pentru transportat pe masina care mi-a venit in "cutiuta" (vreo 2 m lungime), la magazin si pe care l-am luat la subrat sa-l plimb pana acasa.
Am iesit din magazin, am setat alarma, am incuiat usa si am realizat ca mi-am uitat portofelul in magazin. Am pus "cutiuta" jos, am rezemat-o de zid, am descuiat usa, am dezarmat alarma, mi-am luat portofelul si cand sa ies din magazin, nu-mi mai gaseam cheile. Intr-un final le-am dibuit. Dumnezeu stie de ce, le pusesem pe calorifer. Am armat alarma, am iesit, am incuiat usa, am luat cutia la subrat si mi-am dat seama ca am uitat telefonul in magazin. Am rezemat din nou cutia cu suportul de bicicleta de zid, am descuiat, am lasat cheile in usa sa fiu sigur ca le gaesc, am intrat in magazin, am uitat sa dezarmez alarma, m-a avertizat cu un piuit, am bagat repede codul inainte sa izbucneasca alarma si mi-am cautat telefonul. Nu-l gaseam. Am sunat pe telefonul meu de pe fixul de la magazin, mi l-am recuperat si cand sa ies, am realizat ca nu-mi gaseam cheile. Iar? Le-am cautat in buzunare, pe calorifer unde le lasasem anterior... nimic. Am refacut drumul pana unde gasisem telefonul si inapoi, m-am uitat peste tot, nimic. Pierzand ceva vreme cu cautatul asta care ma scotea din sarite, am scos capul pe usa sa verific daca mai e cutia rezemata de zid, ocazie cu care am zarit cheile acolo unde le lasasem, adica in usa. Am iesit, am incuiat usa, am luat cutia la subrat si am plecat. Dupa 50 de metri m-am intors, ca mi-am dat seama ca n-am armat alarma. Am revenit in fata usii, am rezemat cutia de perete, am descuiat, am intrat, am armat alarma, am iesit, am incuiat, am plecat, dupa care mi-am amintit ca trebuia sa dau un sms unui client cu awb-ul pentru un colet pe care urma sa-l primeasca luni. M-am intors la magazin, am trantit cutia de perete de a sarit o bucata din tencuiala si, cum imi parea ca nu s-a asezat bine, am mai trantit-o o data, mai cu naduf. Dupa care am descuiat, am dezarmat alarma, am luat foiaia cu awb-ul hotarat sa dau sms-ul de acasa, dupa care am iesit, nu inainte de a arma din nou alarma, am incuiat usa, am plecat si dupa 50 m a sunat telefonul. M-am uitat la el, ma sunau cei de la Team Guard. Cei cu alarma.
"'Mnezeii ma-sii! Ce-am mai facut?!", am gandit eu.
Nimic, ma intreabau daca eu am tot armat si dezarma alarma, sau e o eroare in sistem?
Mda... eroarea eram eu.
Am plecat spre metrou. Zapuseala mare. Sticla cu Nenea Iancu ma cam incurca, in punga in care o tineam cu aceeasi mana cu care transportam si cutia cu suportul. Daca ar fi fost rece, sunt sigur ca as fi desfacut-o si as fi baut-o acolo, in mijlocul orasului!
Am ajuns la metrou, m-am idreptat spre aparatele alea de la intrare, alea in care bagi cartela de metrou, ca sa intri. M-am oprit in fata lor si, fara a aseza jos cutia, am inceput, cu chiu, cu vai, sa ma scormonesc prin buzunare. Am scos cheile si m-am pomenit cu cheia de la apartament in mana, scormonind in locul unde ar fi trebuit sa bag cartela de metrou...
Ma, ce naiba, am innebunit? M-am uitat la cheia infipta unde nu trebuie si nu-mi venea sa cred. Si nici dus pe ganduri nu eram, ca nu ma gandeam la nimic.
Am pus cutia jos, am bagat cheile in buzunar, am scos portofelul, am scos cartela de metrou, am bagat-o unde trebuie si mi s-a deschis calea. Am intrat si am ajuns pe peron. A venit metroul. Desi era aproape ora 15, sambata, era destul de aglomerat. Am zarit un loc liber, m-am indreptat cu cutia dupa mine spre el, dar mai rapid ca mine a fost un tip cu o papornita de Billa in mana, care a ocupat locul inaintea mea. M-am resemnat, m-am indreptat catre spatiul dintre vagoane, am rezemat de metrou pachetul si m-am uitat spre tipul cu papornita de Billa, pomenindu-i, in gand, toate neamurile lui de la maimuta incoace.
Am ajuns acasa. Fata de canicula care era afara, in casa parea racoare. Am rezemat cutia de usa debaralei, langa bicicleta si am disparut la un dus, nu inainte de a-l pune pe Nenea Iancu la congelator. Dupa dus, am pornit calculatorul, am ales o lista cu Anathema si o lasat-o sa curga. M-am dus la bucatarie.
Mi-era foame. Mama ce foame mi-era! Da' pe cat mi-era de mare foamea, pe atat de mare mi-era si lenea. Asa ca am ales calea cea mai rapida. Niste oua ochiuri. Am scos ouale din frigider, am scos tigaia din cuptor, unde era stocata impreuna cu uleiul de palmier, am asezat-o pe aragaz si m-am pregatit sa aprind un ochi al aragazului, pentru a praji ouale.
Si aici urmeaza o faza pe care, cu niciun chip, nu pot sa mi-o explic.
Tigaia era pe un colt al aragazului. M-am hotarat sa aprind ochiul din coltul opus. am vazut cutia de chibrituri, am intins mana spre ea, am luat un ou, l-am spart de gratarul aragazului, dupa care... i-am desfacut coaja si i-am dat drumul sa pice, ca in tigaie, insa direct pe ochiul de aragaz pe care intentionam sa-l aprind. Galbenusul si albusul au picat pe ochiul de aragaz si se scurgeau pe langa el, pe tablia aragazului. Iar eu, ramas cu cojile oului in mana, ma uitam la ce am facut, cam cum se uita motanul meu la mine, cand il intrebam ce mai face.
...
CE MAMA MA-SII A FOST IN CAPUL MEU?! Ma uitam la ce am facut si nu intelegeam nimic. Creierul meu a fost atat de deconectat, incat a actionat mecanic niste comenzi, asezandu-le insa in ordinea in care nu trebuie. Ce-oi fi vrand sa fac? Sa aprind aragazul cu galbenusul de la ou?!
Ma uitam si nu-mi venea sa cred. Nici macar sa rad nu mai aveam chef.
Am luat cutia de chibrituri, am aprins alt ochi al aragazului, am pus tigaia cu uleiul la incins si m-am apucat sa curat bravura.
Si am reusit apoi sa-mi fac ouale si sa le manac fara alte incidente. Ouale ochiuri... ouale de gaina, e clar, da?
Dupa care m-am dus in camera si m-am zgait la calculator. Imi mai aduc aminte doar ca am vorbit oleaca la telefon in legatura cu niste planuri pentru a doua zi, m-am indreptat apoi spre baie, fiind in baie am auzit usa de la apartament deschizandu-se, mi-am dat seama ca a venit colega mea de apartament si apoi... cand am deschis ochii, eram intins in pat si soarele batea piezis in draperii, asa cum face el in fiecare zi de vara cand se pregateste sa apuna. Langa pat, era telefonul. Am auzit usa de la apartament (zgomuotul cheilor in usa ma trezisera) si, cand am luat telefonul in mana, am realizat ca era ora 19. Dormeam de aproximativ 2 ore. Zic aproximativ, pentru ca habar nu am, de fapt, cand anume m-am bagat la somn. Cand, cum, nu-mi amintesc nimic. Dar mi-e limpede, deja, ca aveam mare nevoie de somn.
Iar ziua de duminica m-a prins pe Valea seaca a Caraimanului, in Bucegi.
Luni, cand am ajuns la magazin, mi s-a reconfirmat cat de aerian am fost in ziua de sambata. Fiind inca la munca, am vandut o pereche de sandale Teva, unei doamne, cu 279 lei. Plata cu card. Si n-am observat ca pe hartia scoasa de POS era scris "plata esuata", in loc de contravaloarea sumei de incasat. Si i-am dat sandalele clientei, gratis. Nici la sfarsitul zilei, cand am scos raportul zilnic de pe casa de marcat, n-am observat ca incasarile reale de pe POS erau cu 279 lei mai mici decat spunea raportul vanzarilor.
La putin dimp dupa ce am ajuns la magazin, luni, a intrat doamna respectiva in magazin. Mi-a spus ca a cumparat niste sandale sambata. Mi-a aratat bonul si mi-a zis: "Cred ca nu s-au incasat banii pe POS". M-am uitat... avea dreptate. Si a venit ca s aplateasca sandalele.
Dar nu faptul ca am recuperat acei bani mi-a inseninat ziua, ci gestul femeii.
"Faith in humanity restored".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu