"Suntem trecători! Dar ştim, în trecerea noastră, să săpăm urme adânci în sufletele unor străini."
Nu scriu aici pentru că vreau să zgudui sau să impresionez lumea cu ideile mele... scriu doar pentru a nu lăsa să se piardă ceea ce se află în mine, la un moment dat. Peste ani, cuvintele mele de aici îmi vor arăta calea pe care am mers.

Sau, cum spunea Bernanos: "Nu știu pentru cine scriu, dar știu de ce scriu. Scriu ca să mă justific. În ochii cui? Am spus-o deja, dar înfrunt ridicolul de a mai spune-o odată: în ochii copilului care am fost."

luni, 5 decembrie 2011

Nu vreau sa schimb lumea!


In ultima vreme, tot mai puternic, simt iar in sufletul meu cum se naste o poveste care-mi pare atat de frumoasa incat, daca as putea sa o scot la lumina, poate ca lumea ar putea deveni mai frumoasa. Cel putin in ochii mei si ai eventualilor cititori. Dar totul e incuiat in mine si doar mie imi e accesibil. Ma infrupt clipa de clipa din tot ce e acolo si e doar pentru mine si pentru cei ce pot intra in sufletul meu, sa citeasca. Atat de mult as vrea sa stie toti ce cred ca stiu eu!
Daca as putea sa-mi scot sufletul la imprimanta! Sau macar ce e in el. Poate ca altii ar sti mai bine ca mine ce sa faca cu tot ceea ce viata mi-a relevat mie si poate, astfel, ar fi mai putina ura si rautate in lume si mai multa intelegere, mai multa iertare, mai multa iubire (iubire daruita, nu ceea ce azi oamenii numesc iubire "ma iubesti - te iubesc, te iubesc, dar daca tu nu ma iubesti, atunci nu te mai iubesc nici eu").
Simt ca sunt atatea in mine. Clipe intregi stau degeaba si ma gandesc ca in tot acest timp as putea incerca sa mai scriu ceva. Dar nu scriu. Poate ca inca nu e timpul. Sau poate ca ceea ce este acolo, in ungherele sufletului meu, e doar pt mine si voi reusi sa termin o poveste cand voi incepe sa o scriu cu sufletul, nu incercand sa-mi pun sufletul in ea.

Si ma simt si vinovat fata de mine. Ma doare sa stiu ca, desi visez la a scoate pe hartie o poveste minunata ce consider ca zace in mine, am totusi si o parte neagra a sufletului meu, plina numai de suferinta, durere, neputinta, rautate si mocirla.

Si daca stau eu sa ma gandesc mai bine, nu cred ca mi-am propus vreodata sa schimb lumea. Din contra, tot mai mult imi vine in gand ca, de-as putea si tot n-as schimba nimic. Se spune ca daca vrei sa schimbi lumea, trebuie sa incepi cu tine. Cred ca e adevarat. Tot ce atragem (langa noi, pentru noi, asupra noastra) atragem prin rezonanta. Iar acum nici pe mine nu mai vreau sa ma schimb.
Daca as reusi sa ma cunosc si sa ma accept ar fi grozav caci, in loc sa ma plang de tot ce nu sunt, as descoperi poate resurse nebanuite. Si ma uit in jur la goana dupa schimbare (toti spun: vreau o schimbare), dar daca esti atent vei afla mereu ceva nou in tine si in ceilalti, ceva ce a fost intotdeauna acolo. Si vad atata frumusete in lumea asta (uneori mi se pare prea multa pentru cat putem noi, fiinte limitate, sa ducem si sa percepem) incat pentru tot raul si absurdul din ea si tot n-as schimba-o.
De m-as intoarce inapoi, la toate momentele de cosmar, cand mi-am dorit sa nu fi fost, ei bine, le-as lasa unde sunt, cum sunt, caci fara ele n-as mai fi eu si tot ce regret e ce n-am facut si ce nu mi s-a intamplat... poate nici asta.

3 comentarii:

Anonim spunea...

Ei da, sunt perfect de acord ca e atat de multa frumusete in lumea asta..si ce pacat ca noi n-avem ochi pentru ea, pentru noi..ca sa-ntelegem..
Ioana

Ovidiu spunea...

„Căci un om care încearcă să se realizeze cu darurile ce-i sunt date de la natură, face lucrul cel mai important, singurul lucru cu sens pe care-l poate face.” (Hesse, în Narcis)Cât timp găseşti temeiuri atât de adânci în propria fiinţă, lasă lumea aşa cum e ea. Cum spui tu, schimbându-ţi atitutudinea, se va schimba şi lumea.

Florin spunea...

Claudiu, la multi ani! Este uimitor si inaltator cum "lucrezi" cu tine. Esti cu adevarat un om special. Ai o autenticitate care pe mine ma emotioneaza, sincer. N u pari sa renunti la aceasta haina care ti s-a lipit de corp ca acea camasa a lui Nessus.
Felicitari!