"Suntem trecători! Dar ştim, în trecerea noastră, să săpăm urme adânci în sufletele unor străini."
Nu scriu aici pentru că vreau să zgudui sau să impresionez lumea cu ideile mele... scriu doar pentru a nu lăsa să se piardă ceea ce se află în mine, la un moment dat. Peste ani, cuvintele mele de aici îmi vor arăta calea pe care am mers.

Sau, cum spunea Bernanos: "Nu știu pentru cine scriu, dar știu de ce scriu. Scriu ca să mă justific. În ochii cui? Am spus-o deja, dar înfrunt ridicolul de a mai spune-o odată: în ochii copilului care am fost."

marți, 20 decembrie 2011

Doresc tuturor astfel de clipe...



"...
Urcusul de la cabana Cuca spre varful Papusa incepe foarte pieptis. A scos sufletul din noi. Prima ora a fost epuizanta, tragand rucsacurile dupa noi prin padurea aceea mai batrana decat veacul.
...
Am urcat pe marcaj banda albastra pana in Saua Gradisteanu si acolo am cotit-o spre nord, spre varful Papusa, pe marcajul de creasta banda rosie pe care ar fi trebuit sa-l urmam pana la Crucea Ateneului sau cel putin pana in saua de dupa vf. Iezerul Mare, de unde urma sa coboram spre refugiul Iezer.
Prin padure nu era zapada deloc. Inghetul la sol era destul de slab. Dupa ceva mai mult de o ora de la plecare am iesit din padure. In fata noastra se intindea culmea ce urma se ne conduca spre varful Papusa. Iarba era uscata, arsa de gerul toamnei. Dar nu se vedea zapada. Ma intrebam daca vom gasi zapada sau nu. Atunci Alin mi-a atras atentia sa ma uit in spate – si peste cetina brazilor se vedea varful Iezerul Mare, culmea Vacarea si caldarea lacului Iezer. Am ramas cu gura cascata – acolo era iarna!
A fost prima data cand am vazut ce ne astepta sus, pe creasta. Cerul era de un albastru spalacit, patat cu nori de diverse forme. Pe creasta se vedeau nori alburii care poposisera in preajma varfurilor mai inalte. Cu fiecare metru pe care il luam in altitudine, creasta se deschidea si mai larg privirilor noastre si pentru o clipa am avut senzatia ca nu ma mai aflu in Romania.

Pana aici obosisem serios datorita efortului. Am facut un scurt popas si am mancat un baton de ciocolata. Si ma gandeam ce ma voi face cu incaltarile mele sus, pe creasta.
Chiar si de la iesirea din padure, in golul alpin, urcusul isi mentinea gradul pronuntat. Efortul depus era considerabil. Ma simteam epuizat, asa ca m-am prabusit pe iarba cu rucsacul in spate, sa ma odihnesc, sa extrag energie din maruntaiele pamantului, din iarba pe care, la inceput, am simtit-o calda sub mine. Si n-a durat mult si singuratatea odihnei mele mi-a fost transformata in implinire. Doresc tuturor astfel de clipe, despre care nu pot vorbi in cuvinte..." *



Dar mult mai mult, mi le doresc mie!

***


--------------------------------------------------------------------------------

* - fragment din jurnalul Iezer–Papusa. Cand planul de acasa nu se potriveste cu cel din... ceata


Niciun comentariu: