"Suntem trecători! Dar ştim, în trecerea noastră, să săpăm urme adânci în sufletele unor străini."
Nu scriu aici pentru că vreau să zgudui sau să impresionez lumea cu ideile mele... scriu doar pentru a nu lăsa să se piardă ceea ce se află în mine, la un moment dat. Peste ani, cuvintele mele de aici îmi vor arăta calea pe care am mers.

Sau, cum spunea Bernanos: "Nu știu pentru cine scriu, dar știu de ce scriu. Scriu ca să mă justific. În ochii cui? Am spus-o deja, dar înfrunt ridicolul de a mai spune-o odată: în ochii copilului care am fost."

luni, 18 aprilie 2011

Nedumerire



Deşi am păşit deja, cu încredere, în al 31-lea an al vieţii mele, când se întâmplă să mă mai abordeze oameni pe stradă cu diverse întrebări, indiferent de vârsta interlocutorului meu, invariabil, străinii mi se adresează cu băiatu'. Încă băiatu'?!
Păi pe când eram eu puradel, omul la 30 de ani, în abordările de pe stradă era deja domnu'... "Domnu', nu vă supăraţi, cum ajung şi eu pe strada...”
Aşa că stau eu şi mă întreb - care va fi oare momentul trecerii mele de la băiatu', la domnu'? Şi la ce vârstă se va întâmplă asta? 33? 35? Că e limpede că la 40 de ani nu voi mai avea cum să fiu abordat cu apelativul băiatu'. Dar cu ce voi fi mai diferit, atunci? Ce-mi lipseşte acum, dar voi avea la 40 de ani, pentru a fi numit domnu'? Ridurile? Chelia? Oare burtica? Dar nu, nu e asta, că sunt destui oameni chiar trecuţi de 40 de ani, fără riduri, cu păr în cap mai mult decât am eu acum şi fără burtică. Atunci?
Aş putea oare îmbătrâni (şi aici mă refer doar la îmbătrânirea trupească) în câţiva ani, cât n-am reuşit în 30?
Ce anume va determina, în viitor, necunoscuţii să nu mă mai ia drept un băiatu', adică un adolescent şi să mă considere domnu', adică adult? Ceva din aspectul fizic? Din vestimentaţie, din felul cum voi păşi pe asfalt?... ceva din atitudinea pe care o voi emana? Sau câte puţin din fiecare?
Ce determină acum un trecător să mă considere un adolescent şi ce se va fi schimbat la mine când toţi necunoscuţii mă vor considera un adult şi de vor dori să mă întrebe ceva, mi se vor adresa cu "Nu va supăraţi, domnu'?...”

Şi pot paria pe următorul lucru: că dacă azi voi umbla pe stradă cu un copil de mână, dacă m-ar aborda cineva cu vreo întrebare, mi s-ar adresa sigur cu domnu' (asta în cazul în care nu va folosi universalul "nu va suparati”, fără niciun domnu', sau băiatu', sau bă, etc.).
Asta să fie, oare, DIFERENŢA?
Şi dacă ar fi asta şi aş avea acasă un copil, ieşit pe stradă fără el, cum aş fi: domnu' sau tot băiatu'?
Adică de unde ar putea şti, în prezent, un trecător, dacă am un copil ori nu? S-ar vedea ceva diferite la mine, ori în atitudinea mea?

Hm... oare ce ne-am face fără întrebările retorice?


Între timp, acest pământ mă îndură deja de peste 30 de ani iar eu, în tot acest timp, n-am făcut nimic... 
...nimic altceva decât să-mi trăiesc viaţa în modul cel mai plăcut, comod sau convenabil cu putinţă şi uneori, în modul cel mai firesc pe care mi l-a oferit clipa. Rezumând, am trăit cum m-am priceput eu mai bine.
 
Să fie oare, acest lucru, tot ceea ce contează?

5 comentarii:

Nefertari Claire spunea...

Hai ca esti tare simpatic in postarea asta. Eu cred ca maturizarea tine de atitudine in primul rand, fizicul ti-l poti pastra sau nu, te poate trada sau nu, insa atitudinea face de o mie de ori mai mult. Si daca ai avea un copil de mana s-ar putea sa te strige lumea tot "baiatu" daca tu vei ramane asa cum esti acum, pentru ca tu pari, sau poate chiar esti, o persoana lipsita de griji, ca la 20 de ani. Omului matur i se oglindeste pe fata grija zilei de maine de cele mai multe ori, grija si realizarile pe care si le doreste, plus ca o familie pe care ti-o construiesti se spune ca te schimba. Si asa ajungi "domnul". "Domnul" este acea persoana care are o familie si un job, deci are niste griji fara de care nu poate trai o secunda. Eu asa cred...poate ca ma insel.

Cristina Andrieş spunea...

Auzi, băiatu', eşti irecuperabil. Păi cum vine asta: ne plângem că suntem moşi, toată lumea e împotrivă cu demonstraţii ferme şi tot ciripitul păsărelelor noastre în ascultăm? :)

Claudiu Crăciun spunea...

Fiecare om are cate un pasarel la cap... numa' eu am un stol!

radiowhisper.com spunea...

Hristos a inviat!
Eu sunt Vlad, unul dintre membri Radio Whisper - un radio antimanele dedicat bloggerilor şi nu numai.
Am găsit întâmplător blogul tău, am citit câteva articole şi nu am vrut să ies înainte să te felicit – mi-a plăcut mult ce am găsit aici. Am fost atras de subiectele interesante si de originalitatea articolelor. Felicitari ! Noi promovăm la radio diferite articole ale bloggerilor, iar azi am promovat un articol de-al tău; am specificat sursa articolului şi am deschis şi un subiect pe baza acestuia. Dacă doresti, poţi să ne recomanzi orice articol, iar noi îl vom promova.
Ne-ar face plăcere să ştim că ai dori să ne susţii în acest proiect de radio şi să accepţi o eventuală colaborare.
M-am gândit aşadar să vin cu o propunere:
Pe Radio Whisper se difuzează toate genurile de muzică, exceptând manele şi piese necenzurate. Avem şi câteva emisiuni, ştiri etc. Ne-am propus să realizăm un proiect mare, iar pentru asta avem nevoie de susţinerea şi ajutorul tău şi al celorlalţi colegi bloggeri. Dorim să creăm o echipă cât mai complexă de oameni cu un talent aparte şi m-am gândit că poate ai vrea sa ni te alături şi să colaborăm (binenţeles, pe unul dintre domeniile care îţi place). Dorim de asemenea să îţi luăm un scurt interviu. Pentru noi sunt importante ideile şi modul de a gândi al bloggerilor şi al ascultatorilor noştri.
Îti multumesc pentru timpul acordat, iar acum îti propun sa adaugi linkul sau bannerul nostru pe blogul tău şi să ne dai add la id-ul asculta_whisper sau un e-mail, tot la asculta_whisper@yahoo.com, pentru a discuta mai multe.

www.radiowhisper.com
Multumesc,
Cu stimă Vlad!

adyana spunea...

pai s-ar putea pana la urma sa fie singurul lucru important cu adevarat. Stii tu, fericirea generala este alcatuita din toate fericirile mici puse la un loc.

In alta ordine de idei, ti-am scris aici pentru ca nu am cont pe carpati, ca eu si al meu prieten ducem dorul muntelui de as' toamna si vrem sa venim si noi in piatra craiului azi. Cum adminii de pe carpati or fi si ei pe munti sau pe la casele lor,nu a activat nimeni contul lui Alex pe carpati si am zis sa incerc asa. Am putea sa mergem si in doi, dar e mai interesant cand suntem mai multi. Avem tot ce trebuie, cort, saci, chiar si dorinta de a ajunge la trenul de 2 :). Astept un raspuns pe mail la drutza18@yahoo.fr. Multumesc,
Andriana