În acest weekend am fost în Craiova, pe la părinţi. Prilej numa' bun de povestiri din trecut, de amintiri. Şi mi-am amintit ceva...
Într-o zi, în satul bunicilor mei, locul unde am crescut şi am copilărit, am fost martorul unei certe înverşunate dintre doi ţărani, tată şi fiu.
Fiul a sfârşit prin a aduce o jignire îngrozitoare tatălui.
- Blesteamă-l, bărbate, blesteamă-l pe nenorocitul ăsta! a strigat atunci soţia bătranului, cu voce tremurandă de nervi, emoţie şi neputinţă.
- Facă-se voia ta, muiere, a răspuns bătranul cu o voce înăbuşită, făcându-şi o cruce mare. Să ajungă să aibă un fiu care în faţa mamei lui să scuipe în barba căruntă a tatălui său!
Acest blestem mi s-a părut teribil.
Fiul a deschis gura, s-a clătinat, a pălit la faţă şi a ieşit afară din curte.
3 comentarii:
dintre toate lucrurile frumoase care cu siguranta au fost, ti-ai amintit tocmai unul foarte urat. pacat!
Amintiri au fost nenumarate, urate si frumoase, dar doar despre aceasta am scris. A fost alegerea mea.
Viata mea nu a fost compusa doar din bucurii sau scene frumoase. Dimpotriva!
Iar adevaratele salturi spre inainte in evolutia mea le-am facut atunci cand nu radeam cu gura pana la urechi de fericire.
Asupra mea, aceasta amintire are si in prezent o influenta foarte puternica.
O amintire nu o pot considera niciodata un pacat. Mai ales cand "inteleg" ceva din ea.
Ferice de voi cei ce puteti sa va amintiti doar lucrurile frumoase si restul sa le ignorati, sa va prefaceti ca n-au existat.
Eu nu pot si nici nu vreau sa fac asta. Pentru ca orice amintire are un sens pentru mine si in fiecare aducere aminte gasec un miez, un talc... Nu degeaba s-au intamplat sub ochii mei unele lucruri si nu degeaba mi le amintesc acum.
Asa sunt eu.
Iar daca asta e urat?!... inseamna ca nu-mi stii restul amintirilor (cea mai mare parte dintre ele)!
ai mare dreptate, exact asa gandesc si eu...fiecare lucru se petrece cu un scop....si trebuie sa inveti ceva din orice intamplare
Trimiteți un comentariu