"Suntem trecători! Dar ştim, în trecerea noastră, să săpăm urme adânci în sufletele unor străini."
Nu scriu aici pentru că vreau să zgudui sau să impresionez lumea cu ideile mele... scriu doar pentru a nu lăsa să se piardă ceea ce se află în mine, la un moment dat. Peste ani, cuvintele mele de aici îmi vor arăta calea pe care am mers.

Sau, cum spunea Bernanos: "Nu știu pentru cine scriu, dar știu de ce scriu. Scriu ca să mă justific. În ochii cui? Am spus-o deja, dar înfrunt ridicolul de a mai spune-o odată: în ochii copilului care am fost."

marți, 22 septembrie 2009

Lumea viselor

Şi când te gândeşti că totul începe în viaţă fără nici măcar o clipă de gândire, doar cu un zâmbet şi atunci toţi suntem fericiţi. Câteodată adorm, iar gândurile mele rămân treze, cutreierând locuri neştiute, aflând frumuseţi nebănuite şi descoperind ceea ce mie abia peste ani de zile îmi va fi dat să ştiu. Dar câteodată, prin nu ştiu ce miracol, imaginile îşi fac apariţia în faţa ochilor mei, se pierd în ore lungi din noapte şi mai rar, rămân în amintire sub forma viselor, a fragmentelor pe care dimineaţa mă chinui să mi le aduc aminte şi să le unesc, fără a şti ce înseamnă cu adevărat. Şi atunci, în ceasurile nopţii se pierde orice barieră, se redescoperă vechile dorinţe şi vise. Iar eu ca persoană nu exist. Eu dorm, uitat undeva într-un pat, sub o pătură oarecare, iar EU, sufletul acestei persoane prinsă în pânza somnului, scap de răutatea ce mă înconjoară, scap de temeri, de frică, de lume. Orice e posibil, absolut orice în această lume a viselor. Dar, ca în orice vrajă, există şi un opozant: răsăritul atât de crud şi rece, care îmi aminteşte după o clipă toate câte mă înconjoară. De ce nu e nimeni lângă mine când deschid ochii şi caut prin pat cu mâna dreaptă? N-aş mai avea nevoie de noapte pentru a fi cine sunt, pentru a trăi cum am vrut să trăiesc din prima clipă în care am realizat cine sunt, pentru a putea visa fără a fi nevoie să îmi închid ochii, pentu a putea vedea adevărata libertate, pentru a redescoperi răsăritul şi pentru a nu mă mai întoarce vreodată în lumea nopţilor pustii.
Mirosul iernii purtat de vânturi reci şi tăioase începe iar să îmi înfierbânte nările. Visez să prind un răsărit de soare în sclipirea zăpezii aproape de adevăratul meu miracol.
Copii rămânem toţi, iar dreptul de a visa nu poate nimeni să ni-l ia. Poate că uneori nu sunt atât de copil pe cât ar trebui şi îmi cer scuze, dar toţi suntem supuşi greşelii. Un singur vis mai am, sau speranţă cum mulţi i-ar spune: mă rog ca acolo unde am lăsat o urmă, să nu fiu uitat prea repede. Mai ales de către sufletele alături de care (dacă altele ar fi conjuncturile), mi-aş dori să dăinuiesc .
Dar nici nu vreau să devin o povară.

Un vânt de searã
aprins sãrutã cerul la apus
si-i scoate ruji de sânge pe obraji.
Trântit în iarbã rup cu dintii-
gândind aiurea-mugurii
unui vlastar primavãratic.

Îmi zic: "Din muguri
amari înfloresc potire grele de nectar"
si cald din temelii tresar
de-amarul tinerelor mele patimi.
-Lucian Blaga-

Aproape că uitasem aceste versuri, mă simt bine că le-am redescoperit. Câtă plăcere pot să iţi aducă micile surprize şi bucurii şi câtă împlinire şi linişte interioară!

Am înţeles că nu poţi schimba nimic prin cuvinte, prin cuvinte poţi doar să transmiţi idei. Există un singur mod de a învăţa - prin acţiune, şi un singur mod de a schimba ceva în atitudinea celorlalţi - prin exemplul personal .
Toţi suntem trecători. Noi pe pământ, noi în vieţile altora, alţii în vieţile noastre... dar unii din noi ştiu să sape urme adânci în sufletele celor pe care i-au întâlnit.
Si eu am bucăţi din alţii în mine, în inima mea.
"În viaţă pierdem ani, iar de la moarte cerşim o clipă", un alt clişeu al vremurilor noastre. Totuşi, nu-ţi irosi viaţa... nu lăsa clipa să treacă pe lângă tine. Trăieşte-o! Trăieşte!

O zi frumoasă vă doresc. Şi zile senine pe dinăuntru. Soare dincolo de culmi şi salturi spre cer... şi zâmbetul înţeleptului.

____________________________________________________
Textul acesta a fost postat iniţial pe 22 iunie 2009

6 comentarii:

Deea spunea...

Da, unii oameni pot lasa urme adanci in cei din jur, uneori atat de adanci incat schimba configuratia solului.
Dar, stiind tu acestea, indemnul tau de a ne trai viata si visele imi pare cu atat mai autentic si motivant.
Felicitari ca ai gasit energia sa poti face asta

Kaas spunea...

Azi se pare ca te simti batran...cel putin asta transmit cuvintele tale.
Ne indemni sa ne traim viata. Tu o traiesti?(nu te cunosc, de-asta imi permit sa te intreb)

Claudiu Crăciun spunea...

@kaas: hm, chiar se observa, asta!? :)
Cei care ma cunosc stiu ca imi simt sufletul mult mai batran decat imi este trupul. (si oricum, mi-am trait deja peste o treime din viata).
Da, va indemn sa traiti viata, cum stit mai bine. Nu, nu stiu eu cum e mai bine pentru fiecare in parte, nu stiu intotdeauna cum e mai bine nici pentru mine.
Si da, desi stiu ca e un raspuns subiectiv, eu imi traiesc viata. Nu las clipele sa treaca, netraite. Dar o traiesc in felul meu. Fiecare cu felul lui. Abia daca mai am timp sa dorm, sa ma odihnesc, asta in conditiile in care serviciul (cu drum cu tot) nu-mi ocupa mai mult de 9 ore jumate. Restul, sunt doar pentru mine. Si simt ca nu-mi ajung :).
In plus, aproape fiecare weekend mi-l petrec in mijlocul muntilor. in acest weekend, insa, am simtit nevoia sa raman acasa. Ramasesera multe lucruri nerezolvate, pe aici. Sper sa am timp de ele.
Si daca in 2005 imi petrecusem vreo 60 de zile, din an, in mijlocul muntilor, ajunsesem la o medie de 30 de zile, pana anul trecut. Acum, sunt abia la jumatatea anului si deja ma apropii de 30 de zile...
Dar nu vreau sa spun ca a trai inseamna neaparat a urca pe munte sau a face ceea ce fac eu. Nu. A trai inseamna a nu refuza nici o oferta a vietii. A nu lasa nici o clipa netraita... a nu pierde ore intregi, fara sa stii daca ai facut ceva sau daca a avut vreun sens, cea ce ai facut.
Eu zic ca imi traiesc viata, desi sunt multe reprosuri pe care mi le fac singur, in aceasta privinta. Si, repet, raspunsul meu este unul extrem de subiectiv :)

Presimt ca esti dintr-o localitate de la poale de munte :). Curtea de Arges, cumva?

Kaas spunea...

Muntele e unul din lucrurile care ma face sa ma simt in viata si unul din locurile in care ma simt acasa. Cu rucsacul in spate, acolo sus, imi simt numai sufletul in mine... Dar radacinile mele sunt mai de departe, mai aproape de apa si stuf si poate e mai bine asa, daca as fi fost prea aproape de munte, poate nu as mai fi simtit la fel. Dar si Bucurestiul e destul de aproape de munte, momentan!

Curtea de Arges..hmmm..un orasel frumos, dar de ce el?(azi intuitia ta nu functioneaza, sa nu joci la loto.. poate data viitoare:P)

Claudiu Crăciun spunea...

N-am jucat niciodata la loto, tocmai pentru ca nimic pana acum nu m-ar fi facut s acred ca am o intuitie chiar atat de buna :)

Vroaim doar sa stiu d eunde esti. Si mi s-ar fi parut banal sa te intreb direct. Stiam ca daca ratez in intuitia mea, imi vei spune singura de unde esti :)

In schimb, ma bucur enorm ca iti place muntele.

uite aici profilul meu de "montaniard" http://www.carpati.org/profil/conrad/1386/
Nu contine insa ultimele 2 weekenduri, care reprezinta 3 zile prin Retezat + Godeanu si creasta Parangului, integral, weekendul trecut, cand pe vf. carja si parangul Mare m-a nins iar noaptea, la corturi, temperatura a ajuns pana la -2 grade.

"Cu rucsacul in spate, acolo sus, imi simt numai sufletul in mine..." Asta chiar ca-mi place :)
http://hoinarind-prin-viata.blogspot.com/2008/09/hoinar.html

Kaas spunea...

"ma bucur enorm ca iti place muntele." enorm..ce cuvant mare.:P
Draguta "colectia" de munti batuti cu piciorul. Abia astept sa ii vad si eu pe toti, am incredere ca voi reusi asta.:)