"Suntem trecători! Dar ştim, în trecerea noastră, să săpăm urme adânci în sufletele unor străini."
Nu scriu aici pentru că vreau să zgudui sau să impresionez lumea cu ideile mele... scriu doar pentru a nu lăsa să se piardă ceea ce se află în mine, la un moment dat. Peste ani, cuvintele mele de aici îmi vor arăta calea pe care am mers.

Sau, cum spunea Bernanos: "Nu știu pentru cine scriu, dar știu de ce scriu. Scriu ca să mă justific. În ochii cui? Am spus-o deja, dar înfrunt ridicolul de a mai spune-o odată: în ochii copilului care am fost."

marți, 26 august 2008

Pe tarmul marii...

Patru zile in Vama Veche. Patru zile, singur, complet singur. Desi Vama gemea de lume, cortul meu si-a gasit o ascunzatoare perfecta, departe de orice privire indiscreta, in fundul unei gradini, printre busteni de vita de vie, sub un copac cu coroana joasa si stufoasa. Doar eu si pasarea ce s-a gainatat pe cortul meu, precum si paianjenii care-si tesusera panza in colturile cortului, asa cum singuratatea isi tesea itele in colturile sufletului meu…
Singuratatea probabil ca are farmecul ei, dar numai atunci cand este cautata.
Cand mi-am cerut zilele de concediu pentru a prinde Folk You de la primele acorduri de chitara, eram ferm convins ca zilele acelui sfarsit de saptamana la mare aveau sa fie cele mai frumoase zile din aceasta vara. Eram chiar incredintat ca prin cererea de concediu, pentru a putea ajunge de joi, de la prima zi de festival, voi fi facut o surpriza. Eram ferm convins ca voi sta tolanit pe nisip, in fata scenei, inconjurat de prieteni si nu numai… Nu stiam ca viata avea altceva pregatit pentru mine.
N-a fost sa fie! Poate data viitoare! Caci daca iti doresti ceva cu adevarat, Universul te ajuta sa reusesti, nu?
Mi-a prins bine, insa, contactul cu scena. Si marea. Si valurile. Si briza, ce aducea de peste mare soapte nedefinite…
Am descoperit ca eternicul vant de libertate ce se revolta in mine se poate regasi la fel de bine si in mare. Intotdeauna am venit in Vama pentru alura ei de sat pescaresc hemingwayian, pentru libertatea de pe plaja, pentru muzica ce nu-mi zgarie auzul, pentru dansurile de pe plaja in puterea noptii, pentru ca pot sa-mi iau bere si vin de la supermarket si sa le beau pe plaja, in fata teraselor si bucurandu-ma de atmosfera de acolo, pentru concertele care se intampla mai mereu pe acolo, pentru oamenii cu chitara in spate, pentru a face baie, pentru a-mi colora pielea sub razele soarelui, pentru a fi cu prietenii si multe altele, dar niciodata pentru mare. Nu o vedeam de atata apa! Eram preocupat doar de mine si de a ma simti bine. Acum, singur fiind, am privit marea si am inceput sa inteleg ca vorbeste. Iar trupul meu lasa vesnic aceleasi urme, pe unde trece, chiar si pe tarmul marii…
Am ajuns joi seara, dar prima baie am facut-o abia tarziu in noapte, spre dimineata, dupa ce s-au terminat cantarile de pe scena Folk You. A fost singura baie pe care am facut-o in toata perioada cat am stat acolo. Ziua de vineri, pana la inceperea cantarilor, am acordat-o exclusiv contemplarii si comunicarii cu marea. Si am inteles ca doar cand suntem singuri (si acum ma refer numai la singuratatea fizica) vedem cu adevarat lucrurile care ne inconjoara.
Ce am vorbit cu marea, ce marturisiri ne-am facut, ce revelatii am avut, n-am sa va spun. Am sa va spun doar ca, stand acolo, pe malul marii, singur, doar eu cu apa, doar eu si valurile in care alta data ma aruncam entuziast, pe vremea cand credeam ca tot ceea ce am mi se cuvine, ca toata lumea e a mea, ca sunt tanar, deci nemuritor, ei bine, pe tarmul marii intre 2 Mai si Vama Veche (unde mi-am petrecut tot timpul in afara cantarilor de pe scena Folk You si a orelor de somn) am inteles ca fericirea inseamna sa fii acolo unde iti doresti sa fii.
Sunt tot numai creta…

8 comentarii:

Ilona spunea...

de ce esti atat de trist?

Ilona spunea...

:) intrebare....poate fara rost; si eu am plans aproape in continuu 7 luni, n-am stiut sa am in mine atatea lacrimi; iar tirstetea ta...am avut-o si eu, acum multi ani;
si eu am fost la mare singura, am facut baie in sept noaptea, singura, pana mi s-a facut frica , era totul pustiu, si statiunea..si eu am umblat singura pe munte....imi si plaeca singuratatea atunci
Acum...mi-e teama de ea, uneori mi-o doresc, dar cel mai tare ma tem ca n-am sa o pot suporta; exact ce ziceai tu: cums a te mai impaci cu ea, cand tocmai ai descoperit cum e sa scapi de ea...
si pe mine m-a fascinat Lupul de stepa, nu ti-am citit toate posturile, dar am senzatia ca ti-a placut si te identifici cu el.
mi-am propus sa recitesc Hesse, dar nu mai pot, am reinceput Sidharta si l-am abandonat...cred ca am devenit mult prea prozaica, ascunzand adanc ceea ce inseamna pt majoritatea oamenilor din jurul meu, o sensibilitate exagerata;
imi scriai ca sint detasata
poate ca da...
dar poate ca nu...nu stiu nici eu, in orice caz detasata in adevarata definitie a cuvantului nu sint.

Claudiu Crăciun spunea...

Tocami incercam sa-ti scriu un raspuns, dar a venit al doilea comentariu.
Hesse, alaturi de Hemingway, sunt autorii mei favoriti si am citit tot ce au scris (ma rog, asa credeam eu, ieri insa am descoperit ca mai sunt 3 carti ale lui Hemingway care n-au fost traduse inca in romana - cel putin eu nu le gasesc).
Mi-a placu Lupul de stepa, dar, daca ar fi sa-mi placa sa ma identific cu vreun personaj, atunci acela ar fi Gura-de-aur. Insa prefer sa raman eu insumi, sa incerc pe cat posibil sa ma identific cu mine, cu cel care sunt cu adevarat.
Nu-mi place singuratatea (rar de tot am fost singur pe munte si o singura data la mare, dar nu pt ca asa as fi vrut eu)...

Se pare ca intrebarea preferata a ramas "de ce"? Vrei sa stii de ce?
Probabil pentru ca nu sunt acolo unde imi doresc sa fiu... nu?

Repeta, mai omule: "Nu exista pustiu, exista doar incapacitatea noastra de a umple golul in care traim!"
uit mereu...

Anonim spunea...

Numai cand esti singur ai timp sa fii cu tine. Si numai cand taci poti sa vorbesti cu tine. Nu te teme de singuratate. E o proba; odata trecuta te va rasplati.

Ilona spunea...

oau...
eu am luat-o invers
imi placea singuratatea, imi placea sa fiu singura, CREDEAM CA DOAR CAND SUNT SINGURA POT VORBI CU MINE.

cand am despoperit cat de fain poti fi TU INSUTI si VORBI CU TINE in acelais timp ce esti cu ceilalti....am trecut(dupa parerea mea) in alt stadiu de evolutie: sa fiu in contact cu mine, in acelasi timp ce sint in lume si in contact cu altii;
poate de aia m-a frapat ce ai zis cu singuratatea, cum sa te mai impaci cu ea dupa ce ai descoperit cat de bine e fara ea....

adevarul e ca n-ar trebui s ama sperie, dar recunosc, ma sperie ideea de a ma reintoarce la singuratate; si cred ac stiu si de ce: mi-e teama ca odata intoarsa acolo, n-o sa mai ies din ea.

Claudiu Crăciun spunea...

Citind primele randuri ale comentariului tau, am crezut ca te adresezi lui Ted. Apoi, vorbind despre ceea ce scrisesem eu, am inceput sa banuiesc ca vorbesti cu mine. Acum am inteles insa: vorbesti cu aceeasi persoana, dar ii dai diverse chipuri - vorbesti, de fapt, cu tine. Pentru ca esti singura. Chiar si atunci cand tastezi...
Apropo, eu nu intrebam cum as putea sa ma impac cu singuratatea, ci intrebam cum sa o accept, pt ca nici macar de atata lucru nu mai eram in stare, sa o accept... aproape uitasem ca exista!
Dar probabil ca trebuia sa-mi reamintesc ca ea exista. De ce? Asta n-am cum s-o stiu acum. Dupa ce va trece si aceasta "proba", probabil ca voi afla. Va fi "rasplata" despre care vorbea Ted.
Dar un lucru il stiu de pe acum: ca singurele lucruri pe care oamenii nu le regreta niciodata, sunt greselile. Probabil pentru ca intelegerea acestora sunt cei mai siguri pasi spre "ceea ce e bine".
In viata, singura cale de a invata este prin actiune. Iar cum nimeni nu s-a nascut invatat...
Iar daca te temi ca nu vei mai iesi din singuratate, eu te consider deja salvata :). Caci daca devii constient de un pericol, vei sti si cum sa te feresti de el.

Cristina Andrieş, spunea...

Te!

Anonim spunea...

Cat de adevarat: "fericirea inseamna sa fii acolo unde iti doresti sa fii".