Pe tarmul marii...

Patru zile in Vama Veche. Patru zile, singur, complet singur. Desi Vama gemea de lume, cortul meu si-a gasit o ascunzatoare perfecta, departe de orice privire indiscreta, in fundul unei gradini, printre busteni de vita de vie, sub un copac cu coroana joasa si stufoasa. Doar eu si pasarea ce s-a gainatat pe cortul meu, precum si paianjenii care-si tesusera panza in colturile cortului, asa cum singuratatea isi tesea itele in colturile sufletului meu…

Singuratatea probabil ca are farmecul ei, dar numai atunci cand este cautata.

Cand mi-am cerut zilele de concediu pentru a prinde Folk You de la primele acorduri de chitara, eram ferm convins ca zilele acelui sfarsit de saptamana la mare aveau sa fie cele mai frumoase zile din aceasta vara. Eram chiar incredintat ca prin cererea de concediu, pentru a putea ajunge de joi, de la prima zi de festival, voi fi facut o surpriza. Eram ferm convins ca voi sta tolanit pe nisip, in fata scenei, inconjurat de prieteni si nu numai… Nu stiam ca viata avea altceva pregatit pentru mine.

N-a fost sa fie! Poate data viitoare! Caci daca iti doresti ceva cu adevarat, Universul te ajuta sa reusesti, nu?

Mi-a prins bine, insa, contactul cu scena. Si marea. Si valurile. Si briza, ce aducea de peste mare soapte nedefinite…

Am descoperit ca eternicul vant de libertate ce se revolta in mine se poate regasi la fel de bine si in mare. Intotdeauna am venit in Vama pentru alura ei de sat pescaresc hemingwayian, pentru libertatea de pe plaja, pentru muzica ce nu-mi zgarie auzul, pentru dansurile de pe plaja in puterea noptii, pentru ca pot sa-mi iau bere si vin de la supermarket si sa le beau pe plaja, in fata teraselor si bucurandu-ma de atmosfera de acolo, pentru concertele care se intampla mai mereu pe acolo, pentru oamenii cu chitara in spate, pentru a face baie, pentru a-mi colora pielea sub razele soarelui, pentru a fi cu prietenii si multe altele, dar niciodata pentru mare. Nu o vedeam de atata apa! Eram preocupat doar de mine si de a ma simti bine. Acum, singur fiind, am privit marea si am inceput sa inteleg ca vorbeste. Iar trupul meu lasa vesnic aceleasi urme, pe unde trece, chiar si pe tarmul marii…

Am ajuns joi seara, dar prima baie am facut-o abia tarziu in noapte, spre dimineata, dupa ce s-au terminat cantarile de pe scena Folk You. A fost singura baie pe care am facut-o in toata perioada cat am stat acolo. Ziua de vineri, pana la inceperea cantarilor, am acordat-o exclusiv contemplarii si comunicarii cu marea. Si am inteles ca doar cand suntem singuri (si acum ma refer numai la singuratatea fizica) vedem cu adevarat lucrurile care ne inconjoara.

Ce am vorbit cu marea, ce marturisiri ne-am facut, ce revelatii am avut, n-am sa va spun. Am sa va spun doar ca, stand acolo, pe malul marii, singur, doar eu cu apa, doar eu si valurile in care alta data ma aruncam entuziast, pe vremea cand credeam ca tot ceea ce am mi se cuvine, ca toata lumea e a mea, ca sunt tanar, deci nemuritor, ei bine, pe tarmul marii intre 2 Mai si Vama Veche (unde mi-am petrecut tot timpul in afara cantarilor de pe scena Folk You si a orelor de somn) am inteles ca fericirea inseamna sa fii acolo unde iti doresti sa fii.

Sunt tot numai creta…