"Suntem trecători! Dar ştim, în trecerea noastră, să săpăm urme adânci în sufletele unor străini."
Nu scriu aici pentru că vreau să zgudui sau să impresionez lumea cu ideile mele... scriu doar pentru a nu lăsa să se piardă ceea ce se află în mine, la un moment dat. Peste ani, cuvintele mele de aici îmi vor arăta calea pe care am mers.

Sau, cum spunea Bernanos: "Nu știu pentru cine scriu, dar știu de ce scriu. Scriu ca să mă justific. În ochii cui? Am spus-o deja, dar înfrunt ridicolul de a mai spune-o odată: în ochii copilului care am fost."

sâmbătă, 4 iunie 2011

În bătaia vântului (din nou)


Dar acest lucru nu e valabil pentru toate câte sunt. De exemplu, dacă doi oameni se iubesc şi se căsătoresc, sau leagă o prietenie unul cu celălalt, atunci tocmai de aceea e frumos pentru că e menit să dureze şi nu să se sfârşească imediat. Si chiar dacă şi aceste legături se pot sfârşi mai devreme sau mai târziu, nu te gandeşti la asta atunci când le începi.
Cu toate astea, în ceea ce priveşte relaţiile între oameni, fiecare păstrează doar pentru el ce-i al lui şi nu-l poate avea împreună cu altcineva

Fiecare om îşi are sufletul lui, pe care nu poate să-l amestece cu altul. Doi oameni se pot îndrepta unul către celalat, pot vorbi unul cu altul şi pot fi foarte apropiaţi. Dar sufletele lor sunt ca nişte flori, fiecare a prins rădăcini în locul lui şi niciunul nu poate veni la celălalt, altminteri ar trebui să-şi părăsească rădăcina şi asta nu poate s-o facă. Florile îşi împrăştie mireasma şi sămânţa pentru că doresc foarte mult să fie împreună; dar floarea nu poate face nimic pentru ca sămânţa să ajungă la locul potrivit, acest lucru îl face vântul, iar acesta vine şi pleacă mereu cum şi când îi e voia. -H. Hesse-



And then I see a darkness.
Did you know how much I love you?
Its a hope that somehow you,
Can save me from this darkness.

Toate patimile omeneşti, cu cât sunt mai frumoase, cu atât alină mai puţin şi trebuie să se stingă mai repede.
___________________________________________________________
  • E şi o melodie pe undeva pe aici. Să n-o ratati, chiar dacă e de Johnny Cash (de fapt, tocmai pentru că e de-a lui!).
  • Postare similară - In bătaia vântului
  • Explicatie - E vina mea! 

8 comentarii:

Ovidiu spunea...

Măi băite, ce trist eşti!
Nu vine nimeni să alunge întunericul dinăuntru. Doar tu o poţi face. Nu-i nici măcar o posibilitate, o cale; e o obligaţie, o datorie faţă de tine.
Frumoase poze - frumoase ca şi părţi bune din viaţa ta, din vieţile fiecăruia. Părţi care s-au dus şi care nu o să mai vină niciodată. Rămânem să disperăm nesfârşit pentru asta?

Claudiu Crăciun spunea...

Dar de ce as dispera? Pentru ca am trait lucruri minunate? Nu vad niciun motiv de disperare, in asta.
E drept ca nu sar intr-un picior de bucurie, in aceste clipe (e si prea cald, pentru asta), insa departe de mine gandul de a dispera, sau de a fi foarte trist. Am prea multe lucruri placute la care sa ma gandesc, si prea multe sperante frumoase legate de viitor.
Pana va veni ziua de maine cu tot ce va aduce, pentru mine, nu ratez ocazie de a ma bucura inca de ziua de azi!
Faptul ca ne amintim lucruri ce-au fost si n-o sa mai vina, nu inseamna ca disperam.
Mi-ar parea rau sa nu-mi mai amintesc tot ce-a fost in viata mea de pana acum; lucruri care, bineinteles, n-or sa se mai repete.

Claudiu Crăciun spunea...

In textul intitulat "Scop" si care se gaseste pe prima pagina in coltul din dreapta, sus, adica la inceputurile acestui blog, am scris urmatoarele: "Dar niciodata trecutul nu poate concura cu ceea ce ne asteapta. Trecutul ne invata doar sa nu ne multumim cu putin, pentru ca mereu putem primi mai mult."

PS: zambetul din poze, chiar nu se observa?! :)

Ovidiu spunea...

Înseamnă că m-am înşelat şi e bine că m-am înşelat. Probabil melodia m-a dus pe o cale eronată.

Claudia spunea...

Eu nu le-as spune mai frumoase, ci mai intense... Cine le-a trait, stie, si inchide ochii fara a spune un cuvant. Nu inchide ochii ca sa uite, ca sa acopere, ca sa se ascunda cumva, ci dimpotriva, cand ai trait cu patima, retraiesti cu patima. Viata de dupa intens e ca o floare de munte cultivata la campie...

p.s. unele flori sunt insa, uimitoare!

Claudiu Crăciun spunea...

Da, Claudia, ai perfecta dreptate. Asta era cuvantul mai potrivit: "cu cat sunt "mai intense"...

Dar am mai zis eu, mai demult, intr-un jurnal, ca prefer flacara focului, chiar daca astfel lemnele ard mai repede si tine mai putin, decat un foc mocnit, care nu incalzeste si nu lumineaza nimic, dar tine mult...
Prefer flacara si ma bucur din plin de ea!

http://www.youtube.com/watch?v=kHLQPgrSfWY

marcelstamate spunea...

Si totusi ... radacinile multor plante (copaci) ... se intrepatrund ...

Claudiu Crăciun spunea...

Intreg acest post, nu contine niciun cuvant nou, proaspat scris. E format doar din copy/paste din alte texte, publicate anterior, catre care am lasat linkuri.
E interesat de vazut cum, daca le-am condimentat cu cateva poze frumoase, prezentand doi oameni fericiti si cu zambetul pe buze, in momente frumoase ale vietii lor, precum si cu o melodie, din care am evidentiat niste versuri, au generat niste comentarii care, - la vremea lor, cand au fost scrise aceste cuvinte -, nici macar nu au trecut prin mintea cititorilor. E chiar interesant de observat cum functioneaza schimbarea perspectivei.
Cuvintele din textul comentat aici, au acelasi sens si transmit acelasi mesaj ca in contextul in care le-am scris prima data. Si nimic altceva in plus.
Imaginile surprind clipe frumoase din viata mea. Chiar daca nu voi mai sta niciodata rezemat de stalpul de pe Vf. Ciucas in acelasi context ca cel surprin in poza, asta nu inseamna neaparat ca astfel de lucruri nu voi mai trai.

Melodia are si ea mesajul ei. Cam greu sa te duca cu gandul la "altceva", e destul de evidentiat prin acele versuri citate :)... versuri in care eu nu vad disperare, ci doar o marturisire si speranta.

Simteam nevoia sa mentionez aceste lucruri :).

PS: ma bucur ca am ajuns pe varful Ciucas si sper si intr-o "a patra oara" pe Cozia.