Fulgera...
Prin tenta cortului se vedea uneori atâta lumină, încât părea mai puternică decât soarele. Era trecut de miezul nopţii, iar noi eram la aproape 2000 m altitudine.
Ploaia răpăia în valuri zgomotoase pe pânza cortului. Era potop! Auzeam şuvoaiele de apă cum goneau la vale pe lângă cort, săpând şanţuri adânci. Pământul tremura, zguduit de forţa trăznetelor.
Ştiam că nu doarme nimeni, nici chiar în corturile vecine, deşi nu se auzea o vorbă. Respiraţia celor din cort, de lângă mine, era sacadată, semn de agitaţie interioară.
Un trăznet puternic m-a făcut să tresar. Simţeam nevoia acută să-mi acopăr ochii şi să-mi astup urechile - să nu mai văd, să nu mai aud. Dar rareori m-am simţit mai viu, ca în acele clipe!
Apoi fulgerele au început să se rărească şi a rămas doar ploaia.
Iar eu, cu faţa în sus, privind în gol şi ascultând vijelia, nu m-am putut abţine. În puterea nopţii, printre şuvoaiele de apă, s-a rătăcit şi vocea mea:
"Plouă, plouă, plouă,
Vreme de beţie..."
Doar atât am fredonat şi apoi am tăcut.
Şi imediat a venit continuarea, dintr-un cort alăturat:
"Şi s-asculţi... s-asculţi pustiul,
Ce melancolie!..."
"Plouă, plouă..." s-a auzit apoi, din mai multe corturi, la un interval de maxim o secundă, aproape in acelaşi timp.
V-am spus eu... Nimeni nu dormea!
_____________________________________________________________ Prin tenta cortului se vedea uneori atâta lumină, încât părea mai puternică decât soarele. Era trecut de miezul nopţii, iar noi eram la aproape 2000 m altitudine.
Ploaia răpăia în valuri zgomotoase pe pânza cortului. Era potop! Auzeam şuvoaiele de apă cum goneau la vale pe lângă cort, săpând şanţuri adânci. Pământul tremura, zguduit de forţa trăznetelor.
Ştiam că nu doarme nimeni, nici chiar în corturile vecine, deşi nu se auzea o vorbă. Respiraţia celor din cort, de lângă mine, era sacadată, semn de agitaţie interioară.
Un trăznet puternic m-a făcut să tresar. Simţeam nevoia acută să-mi acopăr ochii şi să-mi astup urechile - să nu mai văd, să nu mai aud. Dar rareori m-am simţit mai viu, ca în acele clipe!
Apoi fulgerele au început să se rărească şi a rămas doar ploaia.
Iar eu, cu faţa în sus, privind în gol şi ascultând vijelia, nu m-am putut abţine. În puterea nopţii, printre şuvoaiele de apă, s-a rătăcit şi vocea mea:
"Plouă, plouă, plouă,
Vreme de beţie..."
Doar atât am fredonat şi apoi am tăcut.
Şi imediat a venit continuarea, dintr-un cort alăturat:
"Şi s-asculţi... s-asculţi pustiul,
Ce melancolie!..."
"Plouă, plouă..." s-a auzit apoi, din mai multe corturi, la un interval de maxim o secundă, aproape in acelaşi timp.
V-am spus eu... Nimeni nu dormea!
Fotografia este realizată de Dia Somogyi, în Retezat şi nu are nici o legătură cu situaţia descrisă mai sus.
7 comentarii:
Ai fost incredibil de norocos ca ai putut sa impartasesti cu altii furtuna aceea si muzica din sufletul tau.
Eu am trait o singura data senzatia unei vijelii in cort, doar ca eram singura.
Si nu numai ca eram acut de vie si constienta de fiecare farama de realitate, dar m-am simtit asa cum nu ma mai simtisem de multa vreme: mica si lipsita de putere, o frunza in vantul sortii. Si doar ea, natura dezlantuita putuse face asta :)
"Si nu numai ca eram acut de vie si constienta de fiecare farama de realitate, dar m-am simtit asa cum nu ma mai simtisem de multa vreme: mica si lipsita de putere, o frunza in vantul sortii."
Frumoasa si foarte adevarata completare, la randurile mele. La fel m-am simtit si eu, doar ca n-am reusit sa descriu si aceasta senzatie. De fapt, nici n-am incercat. Tot ce am vrut a fost sa descriu un colt dintr-un imens tablou.
Frumoasa completare!
Ma bucur ca iti place :)
Insa nu stiu dk sa ma bucur fiindca atatia oameni merg pe munte sa se simta vii sau sa ma intristez ca doar acolo se pot simti cu adevarat asa.
Deea: Unii se simt aşa în faţa calculatorului, alţii iubind într-un mod sau altul, alţii făcând acte de caritate, alţii făcând rău, alţii făcând sporturi extreme sau drogându-se şamd iar alţii, o minoritate, urcând pe munte. Nu e loc de trsiteţe aici.
Ma bucur ca am dat de paginile tale si cred ca iti vom fi cititori fideli. Sunt din Valea Jiului de loc , momentan locuim in Colorado USA. Cand am citit articolele de la tine de pe blog mi-am adus aminte cu placere de anii petrecuti in Parang, Retezat , Ranca si alti munti din tara. Felicitari pentru tot si asteptam sa citim articole cat mai interesante.
Cu respect Valy si Deima Cofaru
Ce tare faza cu ecourile la cantat:D Cred c-a fost super tare sa auzi continuarea din alt cort :D cred ca m-as fi intristat sa se termine, as mai fi provocat cu o melodie :D
Ba tu, Claudiu, fotografia are macar o mica legatura cu textul tau ... ba chiar 2! Un drag impartasit fata de munte si o prietenie :)
Fain scris, faine trairi redate, faina corelatie la Alifantis! Realitatea a fost diferita si cel putin la fel de speciala ca povestea ta :)
Trimiteți un comentariu