"Cum să înţeleagă aşteptarea cei care n-au trait-o decât în raţii mici? Pe ei nu îi interesează decât să apese pe accelerator, privind fix în faţă. Atât. Nimeni n-are timp de pierdut. Nimeni n-are timp pentru altul. Nu există decât cursa fiecăruia. Restul nu contează. În schimb pentru mine aşteptarea e un cuvânt şi înţelept şi teribil. De ce înţelept? Păi sigur că este. Când nu mai poţi face nimic, când te simţi ca o gânganie în pumnul destinului, nu zici: sunt disperat; zici: aştept. Va veni, nu va veni ce aştepţi, nu se ştie. Important e că aştepţi. Din moment ce aştepţi faci ceva. Ţi-ai găsit o ocupaţie. Foarte grea meseria de a aştepta. Mult mai grea decât aceea de a călători, de a alerga, de a te îmbulzi. Pentru că atunci când călătoreşti îţi foloseşti picioarele. Când te îmbulzeşti îţi foloseşti braţele. Dar când aştepţi nu îţi foloseşti decât puterea de a spera. Şi aici e greutatea. Căci această putere se uzează şi ea, ca orice lucru. Şi, în clipa în care puterea de a spera s-a uzat, eşti pierdut. Nu te mai salvează nimic, pentru că nu mai izbuteşti să aştepţi. Nemaiaşteptând, trebuie să mori."
Fragment din "Viaţa pe un peron", de Octavian Paler.
PS: Coincidenţă sau nu, când să postez acest text, s-a cutremurat pământul!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu