Ganduri...

Imi doresc sa redescopar increderea. Chiar daca m-am ars cu ciorba odata, sa stiu ca de acum nu e nevoie sa suflu in toate ciorbele. Doar sa fiu mai atent cu cele din care se ridica aburi…

Imi doresc sa stiu ca florile au ramas tot flori.

Imi doresc sa pot din nou sa cred in oameni, in prieteni si ca ei sa poata sa creada in mine.

Stiu ca loialitatea este “o calitate ce vine din constanta sentimentelor si a principiilor” si ca iubirea este un sentiment, nu doar “o incapacitate a creierului de a se rupe de ceva” cu care s-a obisnuit.

Imi doresc sa arat cat mai multor persoane, minunatiile pe care le-am descoperit in munti.

Imi doresc clipe alaturi de prietenii mei (mi-e drag de voi, ‘tzai dracu’ de rockeri). Imi e dor de tot ceea ce suntem, cand suntem impreuna.

Ma rog lui Dumnezeu sa nu stinga niciodata lumina ochilor mei. Nu inainte de a mi se stinge si fiinta. Caci n-as putea indura sa fiu, dar sa nu pot sa mai vad tot ceea ce imi e atat de scump pe lume.

Acum toamna s-a instalat in sufletul meu, mai devreme decat pe plaiurile mioritice… imi doresc sa infloresc din nou. Si simt deja adierea unui vant primavaratic, pe cutele fruntii mele.

Imi doresc ganduri curate si planuri de viitor. Imi doresc sa nu planuiesc singur.

Imi doresc sa-mi murdaresc hainele de praful drumurilor din satul bunicilor mei, leaganul copilariei mele, sa vad daca mai sunt conturate potecile pe care numai eu le stiam… eu si cainii mei. Imi doresc sa mai mangai odata Negroteiul si motanul uitati pe acolo...

Imi doresc sa urc Hornul Sperantelor din Piatra Craiului, dar nu singur.
Imi doresc sa rasara soarele.

Pentru ca totul imi e furat de ganduri, rasaritul meu.

Viata se numara in clipe...

Ca sa intelegi cat inseamna un an, intreaba un student care tocmai a picat un examen.

Ca sa intelegi cat inseamna o luna, intreaba o mama care a nascut prematur.

Ca sa intelegi cat inseamna o zi, intreaba pe cineva care e nascut pe 29 februarie.

Ca sa intelegi cat inseamna o ora, intreaba doi indragostiti care abia asteapta sa se vada.

Ca sa intelegi cat inseamna un minut, intreaba un om care tocmai a pierdut trenul.

Ca sa intelegi cat inseamna o secunda, intreaba un sofer care tocmai a reusit sa evite un accident.

Ca sa intelegi cat inseamna o viata, intreaba pe cineva care tocmai a pierdut pe cineva drag.

Sau pur si simplu intrebati-ma pe mine. Sunt putine intrebarile la care n-as putea sa va raspund.

Pretuiti fiecare clipa. Nu avem pentru toate o viata intreaga la dispozitie, asa cum imi placea mie sa cred, sa spun. M-am inselat! Tot ce conteaza este clipa. Viata se numara in clipe. Fiecare clipa inseamna o amintire. Si trebuie pretuita.

Într-un colţ...

Într-un colţ e-un bocanc desigur

Şi-o inimă ce se căzneşte sa bată

În jur e vânt, pietrele sunt

Desprinse din aceeaşi bucată.

***

E destul de mică, casa mea

Dar încap toate visele mele în ea...

_______________________________

PS: vă spun de pe acum, să se ştie: cănd va fi să nu mai fiu, vreau să fiu înmormântat cu bocancii în picioare.

L-am intalnit pe Hemingway...

Ca tot spuneam eu mereu ca Vama Veche imi aminteste de Hemingway, de satele pescaresti descrise de el....

Sambata, in plimbarile mele solitare pe tarmul marii intre Vama Veche si 2 Mai, l-am intalnit pe Hemingway. Era un batran cu barba sura si parul carunt, cu trupul ars de soare, imbracat doar in niste pantaloni scurti gri, prinsi la brau cu o curea, incaltat in sandale si cu o palarie de paie pe cap. El nu era singur. In plimbarea lui il insotea un superb exemplar patruped.

Cand am trecut pe langa el, am vrut sa il opresc, sa-l salut, sa-i spun ca i-am citit toate cartile si... sa-i strang mana. Ca mare om a fost si zbuciumat si incercat suflet a mai avut! Dar n-am facut-o. M-am temut ca poate am innebunit, desi nebunii nu se mai tem de nebunie.

Ochii ni s-au intalnit pret de o clipa si n-a mai fost nevoie de cuvinte; el mi-a zambit cu acel chip al lui plin de incercarile vietii, reamintindu-mi: "Omul poate fi distrus, dar nu poate fi infrant!"

Multumesc, prietene, multumesc. Calatorie frumoasa printre astre.

Ajuns la Micul Golf, am privit marea si cu lacrimi in ochi am baut o bere Heineken. Ca buna mai e o bere Heineken la amiaza, pe malul marii! Chiar daca esti singur...

__________________________

PS: Stiti cum spunea Hemingway ca soarele e rosu in aceasta dimineata?

Hemingway spunea: "Soarele e rosu in aceasta dimineata."

Micul lup (de stepa)

De-a lungul unei calatorii obositoare dincolo de ultimii arbusti si dumbravi sporadice, in inima Terenurilor Neproductive unde meschinul nord neaga existenta Pamantului, vei intalni teritoriul lui...

Terenurile Neproductive; ei bine acestea sunt Terenurile Neproductive: pamanturile rele si inghetate ale Arcticului, deserturile Ecuatorului si campiile sterpe ale lupului.

Iar acesta este barlogul lui:

________________________________________

Fotografiile si "tablita de deasupra usii" sunt realizate de Cristina Andries

Mica Lupa

Mica Lupa este o specie foarte rara, care traieste cel mai bine si aproape intotdeuna in iarba, desculta. Usor de recunoscut dupa cateva trasaturi caracteristice: par lung, chitara in spate, bocanci si rucsac (optional); se gaseste la munte, pe malul marii, prin baruri, prin ceainerii si prin anticariate; face si tace; capteaza imagini; evolueaza; uneori zboara; migreaza. Cuibul si-l face, in general, in sufletul tzestosilor.

Nu, acum n-am sa mai uit lucrul esential despre aceasta specie, si anume ca isi pune visele la pastrare in borcanase cu ceai.

N-avem de ales...

Nu avem de ales, calatoria e fara de sfarsit. Atata timp cat ne reintoarcem in aceasta dimensiune, calatoria trebuie sa continue pana cand misiunea noastra s-a implinit, pana cand cunoasterea de sine a devenit o realitate. Fiecare experienta din viata noastra are un unic si minunat scop: cunoasterea de sine. Lumea din jur nu face altceva decat sa ne ajute sa aflam cine suntem cu adevarat, sa descoperim divinitatea care salasluieste in fiecare dintre noi.

Asadar, continua sa calatoresti. Si scrie sau povesteste oricui e in stare sa te asculte tot ceea ce simti. Cuvintele care exprima ceea ce simtim in astfel de clipe, dupa astfel de experiente sunt o punte de legatura intre suflete care traiesc ca Unul si care inca nu au aflat ca sunt Unul.

Un adevarat jurnal de calatorie contine in primul rand impresiile unui om si comunicarea lui cu sine si totodata cu mediul inconjurator, determinate in primul rand de minunatiile locurilor noi pe unde pasii il poarta si pe unde ochii se minuneaza si care sensibilizeaza sufletul... Pentru fiecare om in parte, intr-o calatorie nu cred ca cel mai important este traseul pe care l-a facut, cate ore a mers, unde a baut apa, unde a dormit, cu cine s-a intalnit, peste cate varfuri sau prin cate sate a trecut, sau mai stiu eu ce... important cu adevarat este ce a simtit el acolo, pentru ca asta va duce cu el mai departe. Imaginile se sterg, cu timpul, din memorie. Impresiile nu!

Intotdeauna avem experiente si perceptii strict corespunzatoare nivelului nostru de vibratie. Niciodata nu putem avea decat fericirea pe care o putem intelege. Viata fiecaruia dintre noi este o chestiune de decizie personala si fiecare dintre noi va trebui sa traiasca cu efectul propriilor sale decizii.