"Suntem trecători! Dar ştim, în trecerea noastră, să săpăm urme adânci în sufletele unor străini."
Nu scriu aici pentru că vreau să zgudui sau să impresionez lumea cu ideile mele... scriu doar pentru a nu lăsa să se piardă ceea ce se află în mine, la un moment dat. Peste ani, cuvintele mele de aici îmi vor arăta calea pe care am mers.

Sau, cum spunea Bernanos: "Nu știu pentru cine scriu, dar știu de ce scriu. Scriu ca să mă justific. În ochii cui? Am spus-o deja, dar înfrunt ridicolul de a mai spune-o odată: în ochii copilului care am fost."

vineri, 30 septembrie 2011

"De sezon"

Imi amintesc o discutie petrecuta cu ceva vreme in urma, generata de un fapt banal. Pentru ca fusesem intrebat ce fac, raspunsesem ca ascult muzica si, pentru ca discutia se purta virtual, am trimis linkul cu melodia pe care o ascultam, asa, ca o completare a spuselor mele, nicidecum pentru a transmite sau convinge ceva. Era vorba de Nightwish - Bye Bye Beautiful. Am primit o grimasa si o expresie destul de contrariata (cel putin asa am perceput-o eu). "Cum poti asculta asa ceva?!" Si, in schimb, fara alte comentarii, am primit un link cu o alta melodie, prin care mi se aducea la cunostinta "iata ce numesc eu muzica!". Au mai fost cateva cuvinte in sprijinul a ceea ce "ar trebui sa insemne muzica" si, in link, am descoperit ceva muzica ambientala, nu mai bag mana in foc daca era Vangelis ori Enya. Ceva de gen.

N-am incercat niciodata sa sustin ca as sti "ce inseamna muzica". Stiu doar ca muzica pe care o asculti iti da o anumita stare si, cel mai important, vorbeste despre tine. "Spune-mi ce asculti, sa-ti spun ce fel de om esti (sau cum te simti la un moment dat)!"

Convingerea ca nu stiu "ce ar trebui sa insemne muzica" mi-o mentin, dar, in contextul discutiei amintite, imi permit sa spun si eu, ce inseamna muzica, pentru mine.
De fapt, sa exemplific:









Si melodia care contine cea mai fascinanta combinatie (pur intamplatoare? - ma indoiesc!), intre nume formatie (Paradise Lost), titlu piesa (I am nothing), mesaj si sunet.


Acum, o sa intrebati, probabil, de ce "de sezon"?
Cu "So fell autum rain", ori "And the rains are coming closer, Darker days ar drawing near", lucrurile par clare.
Dar toamna este un sezon al caderii.
Asa ca sensul ghilimelelor din titlu, ar trebui sa-l cautati pe undeva printre urmatoarele chestii: "Lake of tears", "So fell autumn rain, Washed away all my pain", "Solitude", "Paradise Lost", "I am nothing", si altele.

"Return of ravens"?! Pai, cand se intorc corbii? Atunci cand reapare un nou hoit, pe care sa-l devoreze. Cand ceva a murit.
Imi pare rau de tot ceea ce am fost - nu mai gasesc nimic in mine din ceea ce imi amintesc despre cel care am fost.
Dar nu regret nimic din ceea ce am devenit!

Inchei acum cu niste cuvinte pe care cineva mi le-a facut cunoscute astazi (involuntar), fara sa banuiasca cata nevoie aveam de ele: "Imi place sa cred ca n-am pierdut nimic in viata. Si daca totusi am pierdut... inseamna ca nu-mi trebuia!"

"My Dying Bride" lasam pe altadata.
__________________________________________

Update: Uitasem tocmai piesa de capatai!

joi, 15 septembrie 2011

Regrete


N-am fost un "pragmatic", termen foarte la modă şi azi. Şi nu-mi pare rău. Detest sincer pragmatismul. Mi se pare stupid să consideri adevărat numai ce e util şi avantajos când sunt atâtea dovezi (piramidele, între altele) că fără înfruntarea zădărniciei nu există, probabil, grandoare.

Altceva regret. Că nu mă pot lăuda cu nicio "nebunie" adevărată; una din acele nebuneşti îndrăzneli pe care e infinit mai puţin grav s-o ratezi decât s-o eviţi. Şi ce paradox ironic! În vremea în care aş fi putut să-mi doresc "nebunii", eu visam cu ardoare să devin înţelept! Umblam prin anticariatele bucureştene după "Secretul secretelor". Iar când m-am lămurit că înţelepţii sunt înţelepţi fiindcă nu sunt în stare de nicio nebunie, era cam târziu să încerc să îndrept lucrurile pe alt făgaş.
Octavian Paler



luni, 12 septembrie 2011

Don't worry, be happy (bivuac)


Oare la câţi metri erau deasupra solului?
E fantastic să dormi "în perete"... dar să mai şi cari un intrument muzical cu tine, să te aliniezi frumos în bivuac şi să te apuci să cânţi cu atâta pasiunea, asta e de-a dreptul genial!
Câtă libertate, dezinvoltură şi poftă de viaţă aduce muntele celor în sufletul cărora reuşeşte să pătrundă!
Căci alpiniştii sunt de două feluri: unii, simpli sportivi, iar alţii pătrunşi complet de spiritul, pacea, perfecţiunea, puritatea, echilibrul şi, de ce nu, modestia înălţimilor. Şi doar cei din a doua categorie pot fi consideraţi, în opinia mea, iubitori de munte, oameni de munte, de la care poţi avea aşteptări mult mai multe decât de la un fotbalist.


PS: (pentru cunoscători) sper că se observă că au cort de bivuac marca Black Diamond. Un brand de care, de ceva vreme, m-am îndrăgostit. Pentru că îmi împlineşte cu generozitate orice aşteptare.

Recomand şi: Munţii din ochii mei

Cât de plini de viaţă sunt oamenii ăştia!



Iiii-ha!

sâmbătă, 10 septembrie 2011

Sâmburele îndoielii, încolţeşte!


În ultima vreme, nu ştiu de ce, amintiri din trecut tot năvălesc peste mine. Şi nu vin aşa, în treacăt, ci dau buzna ca bolovanii unei viituri peste o construcţie amărâtă.

Una din aceste amintiri a apărut busc în viaţa mea, mai limpede decât o simplă senzaţie. E o amintire veche, prăfuită, dar clară, adânc întipărită în subconştient.
Cineva, vorbind despre mine, amintea că sunt fiul unei femei şi al unui bărbat, pomenind numele părinţilor mei. Eram mic pe atunci. Dar îmi amintesc tulburarea care m-a încercat, iar această tulburare e încă vie, ca un fier încins în conştiinţa mea. De ce?! Păi... pentru că eu, în tinereţea mea fragilă, visam că însemn mult mai mult de atât.

Iar acele cuvinte simple, care aminteau fără drept de apel originea şi provenienţa mea, au avut asupră-mi un impact suficient de puternic pentru a doborâ o statuie de pe piedestalul ei.

Acum, însă, o altă senzaţie începe să încolţească în sufletul meu. Mă bate un gând ciudat, cum că ar putea fi posibil să însemn mai puţin chiar decât fiul unui bărbat şi al unei femei...

luni, 29 august 2011

Provocare (cu "zguduieli")

Avertisment: următoarele melodii nu sunt de ascultat în surdină, la lumina lumânărilor parfumate. Pierdeţi "esenţa" dacă le ascultaţi încet, la boxe amărâte.







şi, bineînţeles, cireaşa de pe tort e păstrată pentru final:



Provocarea: Dacă aţi considera cele de mai sus un mesaj, cam care credeţi că ar fi acela?!


PS: Dacă nu poţi înţelege un mesaj, înseamnă că acesta nu ţi se adresează, sau că nu există niciunul? Ar putea fi, oare, posibil, să aşterni ceva pe foaie (fie ea şi virtuală) şi să nu transmiţi niciun mesaj?
Suntem, oare, mereu conştienţi de ceea ce transmitem? De ecoul ce-l vor avea actiunile noastre?
Sau doar ne lăsăm purtaţi de val (cum fac eu acum, cu boxele la maxim), fără să ne pese? (că deranjez, că pot avea probleme...). Iar când problemele apar (poliţia la uşă sau o vecină moţată cu tigaia în mână), regretăm dintro dată cauza care a generat acest efect şi care ne-a aparţinut?
şi încă ceva: nu poţi înţelege un mesaj, dacă îl parcurgi pe sărite (asta aviz celor ce trişează, sărind peste melodii)


PPS: Parantezele din PS sunt metaforice, nu s-a întâmplat nimic din toate astea... încă (cel puţin în ceea ce priveşte vecina moţată)
Provocarea rămâne valabilă!

marți, 9 august 2011

Mărturisire

Venisem hotărât să aştern pe hârtia virtuală câteva cuvinte, însă nu le mai găsesc tocmai pe acelea...


"Trecutul poate fi şters cu buretele. Regretul, tăgada ori uitarea o pot face oricând. Dar din faţa viitorului nu te poţi sustrage." Aşa spunea Oscar Wilde.
Timpul şterge tot, de fapt. Odată ce o întâmplare, un gest, viata unei fiinte sau orice altceva s-au încheiat, ele nu mai există faptic, ci doar în amintirea celor care le-au fost martori, ori ca semn lăsat în urmă. Un cutremur ţine maxim două minute, dar poate lăsa urme vizibile timp de milenii. La fel şi viaţa unui om.

Ceea ce a fost, fost rămâne, ceea ce va fi vom vedea, însă ceea ce este acum contează cel mai mult. A trăi înseamnă prezent, nu ceea ce a fost sau ce va fi.

Aşa că, până când îmi voi (re)găsi cuvintele, mărturisesc:

duminică, 7 august 2011

"Un amour fatal"

Azi cântăm:



Is it you I keep thinking of?
Should I feel like I do?
I've come to know that I miss your love
While I'm not missing you
We run
Til it's gone
Et les fleurs du mal
Won't let you be
You hold the key to an open door
Will I ever be free?

Les fleurs du mal unfold
Comme les fleurs du mal
Dark demons of my soul
Un amour fatal
Been tryin' hard to fight
Comme les fleurs du mal
Les fleurs du mal inside
Un amour fatal

All my life I've been waiting for
In this perfume of pain
To forget when I needed more
Of love's endless refrain
We live
And we pray
Pour les fleurs du mal
I've lost my way
What is done will return again
Will I ever be free?

Les fleurs du mal unfold
Comme les fleurs du mal
Dark demons of my soul
Un amour fatal
Been tryin' hard to fight
Comme les fleurs du mal
Les fleurs du mal inside
Un amour fatal

Les fleurs du mal
Comme les fleurs du mal
Un amour fatal
Comme les fleurs du mal