Complicata viaţă este alcătuită din lucruri simple.
.jpg)
Multă vreme am crezut că în viaţa omului, ceea ce s-a petrecut în trecut are cu adevărat valoare prin felul cum îţi aminteşti acea întâmplare, în condiţiile în care nu a mai supravieţuit nimic timpului prin intermediul căruia să îţi mai aminteşti exact cum a fost. Mă gândeam că, de exemplu, o scrisoare primită în trecut are importanţă pentru mine, o dată cu trecerea timpului, aşa cum îmi amintesc eu textul fără a mai fi recitit vreodată acea scrisoare de atunci de când am primit-o şi nu cum era el în realitate. Aşa credeam eu! Dar acest crez al meu s-a luptat tot timpul cu o "obiecţie" care venea din adâncul meu fără să o pot formula vreodată în cuvinte şi care m-a determinat să păstrez totuşi scrisori, să salvez mesaje, să pun poze în rame sau albume.
În urmă nu cu mult timp, însă, am mai descoperit ceva, anume că timpul poate îmbrăca în amintirea noastră lucrurile din trecut în haine care nu le mai reprezintă deloc. Cum m-ai îmbrăca pe mine în rochiţă roz, de exemplu.
Şi de ce spun asta? Păi nu demult o imagine surprinsă în treacăt cu coadă ochiului prin peisajul de afară mi-a amintit de o întâmplare din trecut şi, implicit, de o persoană. Şi am zâmbit atunci, în acea zi, pentru că mi-am amintit cât de naivă şi de copilăroasă era acea persoană. Ştiind că am salvat de la pieire câteva schimburi de cuvinte, în scris, din acele vremuri, le-am căutat şi le-am găsit. Multă vreme, când mă gândeam la acea persoană, mă întrebasem cum de unii oameni pot fi atât de naivi.
Am uitat să menţionez că în acea zi, din motive subiective, corăbiile mele nu pluteau pe o mare liniştită. Eram încordat, stresat şi destul de morocănos. De la primele rânduri citite însă, am rămas cu gura căscată. Câtă frumuseţe, câtă puritate, câtă sinceritate puteau să conţină acele cuvinte! Câtă linişte şi pace mi-a adus în suflet liniştea acelor cuvinte, împăcarea, sinceritatea, lipsa oricăror intenţii ascunse sau orgolii, precum şi entuziasmul ce răzbătea din acele rânduri. Un suflet pus pe tavă, doar să-l servesc.
O veselie simplă şi multă energie şi spontaneitate. Cuvintele acelei persoane exprimau simplu, lucruri simple, dar care dau savoare vieţii. Aveam în suflet, citind acele randuri şi amintindu-mi râsul şi energia acelei persoane, acea linişte şi pace, acea senzaţie clară de frumos pe lume, pe care o simţi atunci când priveşti un copil care râde pe malul unui lac privind răţuştele cum înoată sau cand te joci cu un pisoias plin de viata...
Şi astfel de cuvinte şi gânduri eu mi le aminteam pline de naivitate şi o astfel de persoană mi-o aminteam naivă, aproape într-un sens negativ. Şi aşa ar fi rămas în mintea mea, dacă nu aş fi fost acele cuvinte scrise păstrate nu aşa cum mi le aminteam eu ci cum au fost ele cu adevărat puse pe hârtie. Pentru că nimic din simplitatea şi frumuseţea vieţii ce răzbăteau din acele cuvinte n-a supravieţuit timpului în amintirea mea. Aş fi rămas cu o părere despre un om, care nu avea legătură cu ceea ce ar fi trebuit să ţin minte cu adevărat.
Iar acestor cuvinte, observam cum şi eu le răspundeam tot simplu la acea vreme. Rar de tot mai aruncam şi câte ceva "filosofic".
Se spune că filosofia reprezinta cel mai înalt punct de vedere. Aşa o fi! Dar dacă mă duc la târg să-mi cumpăr un cal, cu siguranţă n-am să-l privesc din cel mai înalt turn aflat în apropiere.
În urmă nu cu mult timp, însă, am mai descoperit ceva, anume că timpul poate îmbrăca în amintirea noastră lucrurile din trecut în haine care nu le mai reprezintă deloc. Cum m-ai îmbrăca pe mine în rochiţă roz, de exemplu.
Şi de ce spun asta? Păi nu demult o imagine surprinsă în treacăt cu coadă ochiului prin peisajul de afară mi-a amintit de o întâmplare din trecut şi, implicit, de o persoană. Şi am zâmbit atunci, în acea zi, pentru că mi-am amintit cât de naivă şi de copilăroasă era acea persoană. Ştiind că am salvat de la pieire câteva schimburi de cuvinte, în scris, din acele vremuri, le-am căutat şi le-am găsit. Multă vreme, când mă gândeam la acea persoană, mă întrebasem cum de unii oameni pot fi atât de naivi.
Am uitat să menţionez că în acea zi, din motive subiective, corăbiile mele nu pluteau pe o mare liniştită. Eram încordat, stresat şi destul de morocănos. De la primele rânduri citite însă, am rămas cu gura căscată. Câtă frumuseţe, câtă puritate, câtă sinceritate puteau să conţină acele cuvinte! Câtă linişte şi pace mi-a adus în suflet liniştea acelor cuvinte, împăcarea, sinceritatea, lipsa oricăror intenţii ascunse sau orgolii, precum şi entuziasmul ce răzbătea din acele rânduri. Un suflet pus pe tavă, doar să-l servesc.
O veselie simplă şi multă energie şi spontaneitate. Cuvintele acelei persoane exprimau simplu, lucruri simple, dar care dau savoare vieţii. Aveam în suflet, citind acele randuri şi amintindu-mi râsul şi energia acelei persoane, acea linişte şi pace, acea senzaţie clară de frumos pe lume, pe care o simţi atunci când priveşti un copil care râde pe malul unui lac privind răţuştele cum înoată sau cand te joci cu un pisoias plin de viata...
Şi astfel de cuvinte şi gânduri eu mi le aminteam pline de naivitate şi o astfel de persoană mi-o aminteam naivă, aproape într-un sens negativ. Şi aşa ar fi rămas în mintea mea, dacă nu aş fi fost acele cuvinte scrise păstrate nu aşa cum mi le aminteam eu ci cum au fost ele cu adevărat puse pe hârtie. Pentru că nimic din simplitatea şi frumuseţea vieţii ce răzbăteau din acele cuvinte n-a supravieţuit timpului în amintirea mea. Aş fi rămas cu o părere despre un om, care nu avea legătură cu ceea ce ar fi trebuit să ţin minte cu adevărat.
Iar acestor cuvinte, observam cum şi eu le răspundeam tot simplu la acea vreme. Rar de tot mai aruncam şi câte ceva "filosofic".
Se spune că filosofia reprezinta cel mai înalt punct de vedere. Aşa o fi! Dar dacă mă duc la târg să-mi cumpăr un cal, cu siguranţă n-am să-l privesc din cel mai înalt turn aflat în apropiere.
