"Suntem trecători! Dar ştim, în trecerea noastră, să săpăm urme adânci în sufletele unor străini."
Nu scriu aici pentru că vreau să zgudui sau să impresionez lumea cu ideile mele... scriu doar pentru a nu lăsa să se piardă ceea ce se află în mine, la un moment dat. Peste ani, cuvintele mele de aici îmi vor arăta calea pe care am mers.

Sau, cum spunea Bernanos: "Nu știu pentru cine scriu, dar știu de ce scriu. Scriu ca să mă justific. În ochii cui? Am spus-o deja, dar înfrunt ridicolul de a mai spune-o odată: în ochii copilului care am fost."

luni, 12 octombrie 2015

"Nebunul" din Hypermarket

De-a lungul timpului multe traznai am facut si multe mi s-au intamplat, dar urmatoarea patanie ocupa categoric loc fruntas in topul lucrurilor traznite. Se intampla in 2013, in seara zilei de 25 octombrie. Povestea am scris-o chiar in acea seara pe contul meu de facebook, urmand a o povesti si aici, acum, la doi ani dupa intamplare.

Dupa ce mi-am incheiat acea zi de lucru, am inchis magazinul, mi-am astupat urechile cu castile de la mp3player, am pornit muzica si am purces spre casa. Am facut un mic ocol pe la Carrefour-ul de la Unirii, sa ma alimentez. Ceva lapte, banane, mere, o varza, seminte si trei nefiltrate erau deja in cosul meu cand m-am hotarat sa urc si la etaj, hotarat sa-mi iau niste zacusca. Am ajuns la rafturile unde se gaseste si zacusca, moment in care in castile mele a pornit aceasta melodie 


Mi-am ales borcanul cu zacusca si, pentru ca am terminat cumparaturile, am dat playerul la maxim si am pornit hotarat spre casierie. Cele de la etaj ma scot in parcarea de la Magazinul Uniriea si cum n-aveam chef sa cobor pe scarile din parcare, deseori confundate de Bucuresteni cu un wc public, am pornit hotarat spre casieriile de jos, de la parter, de unde ieseam direct afara. Aveam si un rucsacel in spate. Si cum treaba in hypermarket mi-era gata, am luat-o la pas voiniceste. Pe ritmul melodiei care ma indemna la un mers hotarat, am trecut val-vartej pe langa casieriile de la etaj, unde erau doar cativa clienti.

Si acum vine faza pe care nu stiu daca voi reusi s-o explic asa cum a fost.

Cand am trecut pe culoarul dintre casierii si restul raioanelor, in dreptul celor cu cosmetice pentru femei, in mersul meu vitejesc, am simtit cum breteaua stanga de la rucsac aluneca usurel pe umar. Si am facut gestul acela de ridicare a bretelei pe umar, care presupune ridicarea mainii. Asa ca am ridicat mana stanga si am zvacnit cu ea in aer, pentru a-mi ridica breteaua. Continuam sa merg ca un vifor iar privirea imi era aspra si figura concentrata, urmand ritmurile melodiei. Zburam, nu alta, iar inchipuirea mea provoca imagini din alte locuri, mai potrivite cu melodia.
Si-n vreme ce inaintam eu cu viteza, cand am ridicat mana, dupa cum spuneam, zvarlind-o prin aer ca sa-mi ridic breteaua de la rucsacel, numa' ce vad ca din partea mea stanga, dintr-o data se repede unul la mine, cu o privire crancena, nebarbierit si imbracat in negru, care zvarleste cu pumnul spre mine. Chestia s-a petrecut intr-o fractiune de secunda. Trupul individului a zvacnit odata brusc, spre mine, cu o viteza greu de imaginat, s-a aplecat foarte rapid cu capul spre mine iar pumnul sau deja luase directia mea, cand am reactionat intinzand pentru aparare mana stanga, aflata inca in aer dupa miscarea neterminata de reglare a bretelei pe umar si m-am dat imediat cativa pasi in spate, intr-un gest defensiv, cu capul plecat si intorcandu-l intr-o parte sa nu fiu lovit in fata. Cand m-am dat in spate, m-am impiedicat de cosul de cumparaturi al unui client si m-am rasturnat peste el, cazand pe spate. Nefiltrata mea se rostogolea pe podea - uimitor, dar nu s-a spart nicio sticla. S-au auzit cateva tipete de spaima. Casierii s-au ridicat sa vada ce s-a intamplat.
Eu priveam nauc, in jur. Atacatorul pur si simplu disparuse. Pret de cateva secunde, stupoare. Nimeni nu intelegea ce s-a intamplat. Flacaul de a-l carui cos m-am impiedicat, mi-a intins mana sa ma ajute sa ma ridic si, in vreme ce ma ridica, m-a intrebat zambind:
- Te-ai speriat de oglinda?
Moment de mare buimaceala, dar mi-am revenit repede si, privind spre locul de unde venise atacatorul, vedeam doar o oglinda. Atunci l-am auzit pe cel care m-a ridicat.
- S-a miscat exact cand ai trecut pe langa ea...
Si atunci am inteles exact ce s-a intamplat. In spatele acelei oglinzi, nu foarte stabile, cineva aranja chestii pe un raft. Cand eu am trecut pe langa oglinda, acea persoana a atins-o si oglinda s-a aplecat cu partea de sus, spre mine pana la un punct in care s-a blocat (acum era blocata in acea pozitie, aplecata). Si atacatorul meu eram de fapt eu, reflectat in oglinda...

O angajata de la Carrefour imi adunase berile si mi le aducea... si cand mi le-a dat, m-a umflat un ras! Si atunci toata lumea a inceput fie sa rada, fie sa zambeasca. Pentru ei, a ramas ca m-am speriat ca o sa cada oglinda pe mine si m-am ferit.
Doar eu si voi acum, stim ca de fapt nici nu vazusem oglinda, eu m-am speriat de mine insumi - mai exact de reflexia mea in acea oglinda aflata pret de o clipa in miscare.


Ce intamplare! Sa se indrepte spre mine oglinda fix cand persoana mea se reflecta in intregime in ea si chiar in momentul in care zvarleam cu mana in aer pentru a-mi regla rucsacul pe umar, astfel dandu-mi senzatia ca cineva vrea sa ma loveasca.
M-am speriat de reflexia mea, crezand ca e un nebun care vrea sa ma loveasca asa, din senin.
Radeam inca, chiar si atunci cand sedeam pe scaun, in metrou. 

2 comentarii:

gabi.rusu spunea...

:)) Am ras si atunci, rad si acum! Mi-ai amintit de o faza de la birou, a fost scurt momentul si nu s-a prins atunci colegul din fata mea, i-am povestit mai apoi si ne-am amuzat; ascultam mai multe melodii, afara era o vreme de numarat banii, cu nori dramatici, in tot felul de nuante, imi luasem ochii din calculator si visam departe, dincolo de acei nori; la un moment dat a inceput sa tune si am exclamat cu voce tare, fiind luata prin surprindere ... m-am prins la timp ca furtuna nu incepuse inca afara, ci doar in castile mele :)) melodia care incepuse avea niste tunete pe fundal iar castile inca foarte bune m-au pacalit :d https://www.youtube.com/watch?v=z0PvZGVPiJU (una din melodiile de pe coloana sonora a filmului Vikings).

Bier Gabriel spunea...

am avut si eu asemenea trairi , muzica e terapie ne face sa traim in o lume a nostre,foarte frumoasa descrierea ta ,felicitari