"Suntem trecători! Dar ştim, în trecerea noastră, să săpăm urme adânci în sufletele unor străini."
Nu scriu aici pentru că vreau să zgudui sau să impresionez lumea cu ideile mele... scriu doar pentru a nu lăsa să se piardă ceea ce se află în mine, la un moment dat. Peste ani, cuvintele mele de aici îmi vor arăta calea pe care am mers.

Sau, cum spunea Bernanos: "Nu știu pentru cine scriu, dar știu de ce scriu. Scriu ca să mă justific. În ochii cui? Am spus-o deja, dar înfrunt ridicolul de a mai spune-o odată: în ochii copilului care am fost."

vineri, 23 mai 2014

Noapte de primavara (o alergare in forta)




Nu am mai alergat de la intamplarea povestita aici, adica de trei luni jumate.

Aseara am ajuns acasa cu putin inainte de ora 21. Afara fusese soare. Mult soare. In casa era placut. Am intrat in camera... of! Intr-una din zilele saptamanii trecute, nici nu mai stiu exact care, m-a apucat vrednicia si m-am hotarat sa imi fac ordine in camera. M-am apucat de treaba, scotand toate lucrurile afara din sifonier si imprastiindu-le prin camera, cu scopul de a le baga la loc, aranjate, sa am idee ce si pe unde se afla, cand caut ceva. Am impachetat frumos niste tricouri, le-am pus intr-un sertar... si restul a ramas asa. In plus, s-au mai adaugat cateva lucruri ramase in urma intoarcerii din tura cu bicicleta de duminica. Si peste tot mormanul acela de diverse lucruri si bulendre, in care nu mai am nici cea mai vaga idee ce si pe unde se afla, trona uscatorul de rufe. Abia am resuit sa-mi fac loc spre calculator. L-am pornit si am deschis site-uri cu prognoze meteo. M-am uitat pentru muntii Parang. Ploaie usoara doar in weekend. Restul zilelor soare. M-am uitat si pentru muntii Lotrului. La fel. Am pornit muzica.

M-am dus in bucatarie si mi-am spalat un mar. L-am mancat. Era dulce-acrisor si scartaia cand il striveam cu maselele. Era zemos.

Am revenit in camera. Am mai pierdut vremea in fata calculatorului. Apoi am privit in jur. Trebuie sa ma apuc de ordine, mi-am zis. Nu mai am loc, nu mai gasesc nimic. M-am apucat sa strang hainele de pe uscator. Le-am asezat ordonate, pe pat. M-am intors sa strang uscatorul si am calcat pe ceva. A trosnit ca o carcasa de plastic care se sparge. Ceva din accesoriile pentru bicicleta, m-am gandit. O fi farul, pe care abia l-am luat si inca n-am apucat sa-l folosesc? Nu m-am uitat sa vad ce e. Eram indispus. Am iesit din camera. M-am dus in bucatarie, mi-am luat ceasul de pe frigider, m-am intors in camera, m-am imbracat in niste pantaloni trei sferturi negri, am aruncat un tricou tehnic pe mine, rosu si mi-am pus pe cap o sapca, tot rosie. Mi-am luat o pereche de sosete de alergare, m-am dus la usa, m-am incaltat in pantofii de trail running, mi-am pus castile pe urechi, am setat mp3-playerul numai pe melodii de la Travka, am smuls cheile de pe dulap si le-am vart, zornaind, in buzunar, le-am scos, am descuiat usa, am iesit, am incuiat-o la loc, mi-am agatat cheile la pantaloni cu brelocul cu carabiniera si am chemat liftul. Amintindu-mi ca m-am hotarat sa alerg, am pornit usor, pe scari. Desi stau la etajul noua. Era ora 22:38.

Am mers in alergare usoara pana la intrarea in parcul IOR. Cand am intrat in parc, nu era lumina. Becurile erau toate stinse, la intrare. Am simtit un miros placut, patrunzator, de copaci in floare. Dar nu mi-am dat seama despre ce copac sau floare e vorba. Insa mirosul m-a urmarit pana la malul lacului.
M-am pregatit de alergarea serioasa. Nu aveam chef sa fac o alergare de antrenament, constanta. Aveam chef sa ma epuizez repede, sa dau tot ce pot, sa vad cat sunt in stare sa rezist, asa, la prima alergare dupa mai bine de trei luni. Mi-am scuturat putin picioarele. Niciodata n-am stiut ce exercitii sa fac, de incalzire. Mi-am pornit cronometrul si am plecat. Tare. Alergam tare, intr-un ritm pe care era limpede ca nu-l puteam duce pana la capat. Dar n-am incetinit. Vroiam sa fac o tura de lac, cat pot de repede. 

Am uitat ca vara budele ecologice din parc, put, asa ca am trecut pe langa prima cu gura deschisa. N-a fost prea placut. Pe-a doua n-am vazut-o, asa ca tot cu gura deschisa am trecut pe langa ea. Prin parc erau oameni. Parinti cu copii, tineri cu role, cu biciclete sau in grupuri vesele, erau si cativa alergatori. Era racoare si placut. Doi indragostit se tineau de mana. S-au sarutat chiar cand am trecut pe langa ei. 

Respiratia a inceput repede sa mi se agite. La prima trecere pe sub pod, deja imi auzeam inima in urechi, pe langa muzica din casti. Dar continuam sa fortez alergarea. Nu tot timpul reuseam sa mentin un ritm constant. Incepeam, incet, incet, sa scad viteza. Cand realizam asta, acceleram iar. Simteam incordarea in totii muschii. Plamanii pompau de parca vroiau sa-mi iasa din piept. Cand am trecut pe partea cealalta a lacului, observam ca oamenii intorceau mereu capul cand ma apropiam de ei. Dupa ceilalti alergatori nu intorceau capul. O alergatoare chiar s-a speriat cand m-am apropiat de ea. Intr-o pauza dintre melodii, am inteles de ce. Respiratia mea suiera ca o locomotiva. 

Cand m-am apropiat de a doua trecere pe sub pod, imi simteam inima peste tot: in piept, in gat, in urechi, in palma, in genunchi. Parea sa bata peste tot. Habar n-aveam cat aveam pulsul. Respiram cu gura larg deschisa si tot nu era suficient. Am mai incetinit ritmul, dar cand am trecut pe sub pod, cei de la Travka urlau ceva in casti, asa ca am urlat si eu pentru motivare, ca atunci cand ridici o greutate mare, de jos si am mai accelerat putin, dar nu pentru mult timp. Apoi mi-am gasit un ritm sustinut cu care imi era mai bine. 
A inceput sa ma intepe in piept, in partea dreapta. M-am intrebat ce se poate intampla. M-am gandit ca o sa aflu. Cel mai probabil, o sa ma opresc cand n-o sa mai pot. 

Am inceput sa-mi simt tot corpul cum reactioneaza, cum protesteaza. Ceea ce simteam imi aducea oarecum aminte de ultimii km inainte de sosire la maratoanele montane, cand tot corpul imi cerea sa ma opresc, iar eu nu vroiam sa rup ritmul, ducand o lupta cu corpul meu sa-l fac sa mai reziste putin. Aceeasi lupta o dadeam si acum. Am mai accelerat putin, in speranta de a termina mai repede tura. Muschii imi erau incordati, pana si mainile pe care le balabaneam pe langa mine erau incordate. Taiam cu ele aerul de parca vroiam sa rup ceva cu latul palmei.

Mai aveam cateva sute de metri. Am trecut pe langa o constructie. Mirosea a gogosi. Gogosile sunt bune. Cele pe care le mancam, nu cele pe care le spunem. Am alergat cat de tare mai puteam.
Am simtit cum vederea incepe sa mi se impaienjeneasca. Vedeam puncte luminoase cum se plimbau prin fata ochilor. Respiram ca si cum mi-as fi dat duhul. Fata imi era foarte concentrata. Simteam o vaga senzatie de plutire si de detasare. Lumea din jur era limpede si luminoasa, dar parca se incetosa pe margini. 
Pe ultimii cativa metri am mai incercat un sprint, dar n-am mai fost in stare de nimic. Am ajuns in locul de unde am pornit si am apasat mecanic pe butonul de stop al cronometrului. Am facut cativa pasi, oprindu-ma din alergare, dar parca nu erau picioarele mele. Iar aerul nu imi parea suficient. Am iesit de pe trotuar pe iarba din margine si am urcat putin, printre copaci. Apoi, cu fata la panta, m-am sprijinit cu mainile in iarba si am stat asa, putin. Iarba s-a strivit sub mainile mele si mirosea placut. Respiram de parca sufletul vroia sa iasa din mine.
Acum, ca ma oprisem, simteam cum iese caldura din mine. Fata mi s-a incins cumplit si cred ca eram rosu ca fierul incins. Am simtit transpiratia cum iese prin toti porii. Ardeam. Mi-am dat sapca jos si am aruncat-o in iarba. Cei de la Travka insistau: "Sunt un erou, cu capul gol..."
Am zambit. M-am asezat jos, pe iarba si m-am rezemat de un copac. Imi recapatam suflul. M-am uitat la ceas: 13:01:48 min. La antrenamentul meu, e rezonabil sa ma simt asa dupa o alergare de 3,2 km cu 4 min/km. Dar tot e limpede ca ma rablagesc. E drept, n-am incercat niciodata sa vad cat de repede pot sa fac o tura de lac in alergare. Dar mi-am propus ca in vara asta sa reusesc sa dau o tura sub 10 minute.

Respiratia mi s-a linistit, iar corpul mi-a fost invadat de o stare generala de bine. Imi simteam toti muschii cum incep sa se detensioneze. M-am ridicat, mi-am luat sapca de jos, mi-am pus-o pe cap si am coborat pe malul lacului pentru inca o tura de lac, de data asta de relaxare. Am pornit usor. Transpiratia se uscase pe mine si acum mi se facuse frig. Cand am ajuns la prima trecere pe sub pod, incepusera dintii sa-mi clantane. Am marit ritmul, sa ma incalzesc. Alergam, respiratia mi se accelera, dar nu ma incalzeam. Nici nu transpiram.

O rata se indrepta prin fata mea, la pas, spre lac. Pe malul lacului, in iarba, patru bobocei de rata se invarteau de zor, cu treburi doar de ei stiute. Alergand, am uitat ca mi-e frig. Cand mi-am amintit ca imi fusese frig, am realizat ca nu-mi mai era. Dupa ce am trecut a doua oara pe sub pod, am simtit cum plumbul mi se lasa in picioare. Au devenit, dintr-o data, foarte grele. Am alergat domol, de revenire. Am terminat a doua tura in 17:08:22 minute. Cand am incheiat aceasta a doua tura, respiram deja normal. Ce mare diferenta pot sa faca patru minute!

Am mers la pas spre casa, ascultand muzica. Nu mai aveam chef sa alerg. Cand m-am apropiat de intrarea in bloc, am simtit iar mirosul acela placut, de pomi infloriti. Era un pom pe care-l cunosc, dar nu stiu cum se numeste. Un fel de salcie. Iar deasupra lui, trona coroana unui salcam. Era inflorit. Stau din 2010 aici si nu stiam ca in fata blocului am un salcam.

Am ajuns acasa, am dat drumul la apa in cada si intre timp mi-am facut de lucru pe la calculator. Apoi mi-am dat seama ca imi era foame. Mi-am facut o salata si mi-am pus doua oua in tigaie. Galbenusul unui ou s-a spart si s-a amestecat cu albusul. Ma uitam la ele cum sfaraie in tigaie. Cand au fost gata, le-am luat cu o paleta si le-am pus pe farfurie. Le-am mancat. Am mancat si salata.
Mi-am facut si un milkshake: lapte, banane, migdale, miere si gheata. Cand am pornit blender-ul m-am uitat la ceas. Trecuse de miezul noptii. Cand a fost gata, am pus bautura in pahar.

Am bagat laptele in frigider. Am vazut acolo sticla de vin si mi-am amintit ce spunea Hemingway. Ca vinul e un anestezic bun. Asa e. Dar eu n-aveam de gand sa-mi anesteziez starea. Gandind asta, am deschis dopul de la sticla cu lichior de mure, pe care l-am cumparat in tura de duminica, cu bicicleta. Am ajuns atunci cu 250 ml acasa. Am mai baut intre timp. Acum, tot ce mai era in sticla l-am turnat in paharul cu lapte. Era plin de amintiri proaspete. Firisoare rosii s-au imprastiat prin bautura. Am amestecat si am plecat cu paharul in baie. Mi-am luat cartea. Sonata Kreutzer, de Tolstoi.
Simteam furnicaturi in muschii picioarelor. Si ai spatelui. Probabil am fost prea incordat. Apa era potrivit de calda. Aproape ca m-am prabusit in ea. Am stat putin asa, cufundat in apa, privind in gol. Apoi am luat cartea. Am citit cateva randuri. N-aveam chef. Era prea agresiv Tolstoi, pentru starea mea de atunci. M-am bucurat de baia calda. Am terminat bautura din pahar. Am iesit, pasind pe covorasul pufos cu picioarele ude. M-am sters si am tras halatul de baie pe mine. 

M-am dus in camera. Acelasi dezastru. De maine o sa ma apuc sa-mi fac ordine. M-am uitat pe ce calcasem inainte de a iesi la alergat. Era capacul de la un spray deodorant. Nicio paguba.
Am luat hainele pe care le ordonasem frumos, pe pat, dupa ce le dadusem jos de pe uscator si le-am asezat, la fel, ordonate, pe jos. Apoi am luat o carte de Hemingway, m-am bagat in pat si am recitit din ea pana cand mi s-au ingreunat pleoapele.

Finalul cartii il surprinde pe povestitor intr-o masina, tinand in brate pentru cateva clipe femeia care-i era draga, dar cu care nu va putea sa fie niciodata. Cartea se incheie cu urmatoarele cuvinte:

"- Oh, Jake, sopti Brett, cata bucurie am fi putut trai impreuna!
In fata noastra se ivi un politist calare, in uniforma kaki, care dirija circulatia. Isi inalta bastonul. Masina frana brusc, aruncand-o pe Brett si mai strans la pieptul meu.
- Da, rostii atunci. Nu-i incantator gandul asta?"

Am inchis cartea, am stins lumina, m-am intins in pat si am adormit.

4 comentarii:

Adrian spunea...

Sunt plăcute descrierile pe care le faci după serile de alergare. :)

După mult timp în care nu am mai avut intenţii serioase legate de sport, de vreo 10 zile am început şi eu să-mi fac planuri legate de alergare. Încă nu sunt suficient de antrenat încât să scot timpii tăi la tura de IOR (nici măcar în varianta relaxată) dar măcar reuşesc să mă autodepăşesc relativ constant, pe măsură ce antrenamentul se adună.

Claudiu Crăciun spunea...

Spor la antrenamente, Adrian, daca asta iti doresti. Altfel, iti urez spor sa ai la orice vrei tu sa faci.

Iar despre alergare, nu ma lua ca reper. Dupa Marathon 7500 din Bucegi, adica din vara 2013 si pana acum, alergarile mele "de antrenament" nu sunt cu mult mai multe decat cele despre care am povestit. Le numar pe degetele de la o mana :)

Adrian spunea...

M-ai prins... E adevărat, nu alergarea reprezintă idealul meu în viaţă... Totuşi, puţin antrenament nu strică, în definitiv este o formă prin care fac ceva cuantificabil pentru mine. Ştiu, sună a egoism... :)

Nu te iau ca reper în general, te iau ca reper acolo unde ai o performanţă pe care îmi propun (cred că pot) să o ating şi eu. În rest, pot exista o mulţime de variabile care să ne facă să abordăm diferit alergarea sau viaţa în general.

În 2013 ai participat la proba lungă de la Marathon 7500?

Eu făceam ieri calcule pentru proba scurtă (după ce nimerisem absolut întâmplător pe site) şi, cu puţin noroc, rezulta că o pot termina la limită, în 16 ore. În condiţiile astea cred că e mai înţelept să mă bag în concurs abia anul viitor, după ce verific cum mă mişc în teren pe buclele de traseu.

Claudiu Crăciun spunea...

Am participat la Marathon 7500 in 2012 si in 2013 la Elita (cursa lunga), in echipa de mixt. Aceeasi echipa, aproximativ acelasi timp in ambele participari: 33h58min in 2012 si 34h19min in 2013