"Suntem trecători! Dar ştim, în trecerea noastră, să săpăm urme adânci în sufletele unor străini."
Nu scriu aici pentru că vreau să zgudui sau să impresionez lumea cu ideile mele... scriu doar pentru a nu lăsa să se piardă ceea ce se află în mine, la un moment dat. Peste ani, cuvintele mele de aici îmi vor arăta calea pe care am mers.

Sau, cum spunea Bernanos: "Nu știu pentru cine scriu, dar știu de ce scriu. Scriu ca să mă justific. În ochii cui? Am spus-o deja, dar înfrunt ridicolul de a mai spune-o odată: în ochii copilului care am fost."

duminică, 25 iulie 2010

Un om... un singur om...

Harry Morgan e un pescar. Are un vas pe care-l închiriază turiştilor din Havana pentru a merge cu ei la pescuit. Trei oameni îi oferă o sumă foarte mare de bani să îi treacă ilegal marea până în Statele Unite. Dar îi refuză. Nu vrea să rişte.
Un turist îl înşeală şi nu-i dă banii pe ultimele 3 săptămâni de închiriere a vasului, adică 825 de dolari. O sumă mare, în condiţiile în care un muncitor la stat câştiga 30 de dolari pe lună in oraşul său de baştină. Mai avea doar 40 de cenţi în buzunar şi trebuia să se întoarcă acasă, în State.
Aşa că acceptă următoarea ofertă. O afacere încurcată cu nişte chinezi, pe care trebuia să-i ia sub pretextul că îi trece în State şi să-i debarce tot în Cuba. I se plăteau 75 de dolari de om şi erau vreo 14. Acceptă. Îl ucide pe cel care îi propusese afacerea după ce incaseaza banii iar pe chinezi îi debarcă tot în Cuba sub ameninatrea armei. Vroia să-şi ucidă şi secundul, un beţivan care nu trebuia să se afle pe vas, dar se răzgândeşte, spre norocul lui...
Acasă susţine că nu există nicio lege în lume care să te oblige să mori de foame, aşa că face diverse afaceri ilegale, în primul rând contrabandă cu alcool din Cuba în State. Într-o toamnă cubanii trag asupra lui şi a vasului său, iar el îşi pierde braţul drept şi vasul care e sechestrat de Paza de Coastă.
Zilele devin din ce în ce mai grele pentru el. Soţia lui însă are încredere în el, şi fetele lui de asemenea.
Se implică într-o nouă afacere, cu un vas închiriat să treacă 4 cubani până în Havana. Afacerea îi e propusă de un avocat poreclit Mister Bee-Lips. Îl mai cooptează pe un cunoscut, Albert, să-i fie secund pe vas. El bănuieşte ce au de gand să facă cubanii, aşa ca îşi duce arme pe vas.
Aceştia jefuiesc banca din oraş, îl împuşcă pe avocat şi urcă pe vasul lui Harry, ameninţându-l cu arma. Secundul său îi spune să nu plece că ei sunt cei care au jefuit banca, iar un cuban îl împuşcă. Ulterior îi aruncă trupul peste bord. Vasul e rapid, nimeni nu-i mai poate prinde. Cubanul ucigaş se îmbată şi-i garantează şi lui Harry că-l va împuşca. Vrea să o facă pe loc, dar înţelege că nu ar mai avea cine să-i ducă până în Havana.
Într-un moment de neatenţie, Harry pune mână pe armele sale şi-i împuşcă pe toţi cubanii. Apoi, când merge să oprească motoarele ciuruite de gloanţe, din care se scurgea benzină, unul din cubani, care fusese atins în umăr dar nu ucis, îl împuşcă în burtă. El se întoarce şi îl omoară şi pe acest cuban.

Iată ce gândeşte Harry după ce constată ce i s-a întâmplat:
Sunt un nenorocit, spuse el cu buzele lipite de punte. Sunt un nenorocit care s-a şi curățat. Trebuie să opresc motoarele; dacă nu, o să ardem cu toții, se gândi el. Mai am o şansă. Mai am un fel de şansă. Isuse Cristoase! Un singur lucru a stricat totul. Un singur lucru şi totul s-a dus dracului! Dracu să-l ia! Oh, Dumnezeu să-l afurisească, bestia aia! Cine-ar fi crezut că nu l-am achitat?”
Motoarele tăcură şi se auziră valurile lovind în pereții vasului. Altceva nu se mai auzea. Vasul se întoarse, legănat de valurile pe care le ridicase vântul de miazănoapte, şi începu să se clatine într-o parte şi-n alta.
Se agăţă de timonă, apoi se lasă să cadă pe scăunel şi se aplecă peste masa de pilotaj. Simțea cum i se scurge vlaga din el şi-l stăpânea o stăruitoare senzație de greaţă. Își descheie cămaşa cu brațul stâng şi pipăi rana, întâi cu podul palmei, apoi cu degetul. Nu sângera prea tare. „Totul e pe dinăuntru, se gândi el. Mai bine să mă întind şi poate că o să se liniștească.”
Luna se ridicase pe cer şi de-abia atunci văzu ce era în comandă.
„O porcărie, se gândi el, o afurisită de porcărie! Mai bine să mă întind decât să cad”, își spuse şi se lasă pe podeaua cabinei. Se întinse pe-o coastă, şi cum vasul se clatină, luna lumină cabina şi văzu limpede ce era acolo.
“Ce harababură, se gândi el. Chiar asta e, o harababură. Și atunci, îşi spuse: mă întreb, ce-o să facă ea? Mă întreb, ce-o să facă Marie? Poate că o să i se dea ei recompensa. Dumnezeu să-l afurisească pe cubanul ăla! O să se descurce, cred... E o femeie isteață. Cred că ne-am fi descurcat cu toţii. Cred că era o nebunie... M-am întins mai mult decât mi-a fost plapuma. N-ar fi trebuit să încerc. Și până la urmă am avut ce-am meritat. Nimeni nu va ști cum s-a întâmplat. Aș vrea să fac ceva pentru Marie. Sunt mulți bani pe vasul ăsta. Nici nu ştiu cât. Oricine-ar putea trăi fără griji de i-ar avea. Mă întreb dacă paza de coastă o să ia ceva din ei. Tot o să ia, probabil. Aș vrea ca bătrâna să ştie ce s-a petrecut. Mă întreb, ce-o să facă? Nu ştiu. Cred că ar fi trebuit să mă angajez la o stație de benzină sau altundeva. Ar fi trebuit să mă las de marinărie. Nu poţi scoate bani cinstiţi din treaba asta. Ah, dacă nu s-ar mai clătina atâta! Dac-ar înceta să se clatine! Simt cum mi se învârte înăuntru totul, înainte și înapoi... Eu, Mister Bee-Lips și Albert. Toţi cei care au avut de-a face cu treaba asta. Și bestiile astea! A fost o afacere cu ghinion. O afacere cu ghinion, nu glumă! Cred că ce ar fi trebuit să facă un om ca mine e să se fi ocupat de o stație cu benzină. Pe dracu, n-am putut să mă oacup de aşa ceva! Marie, ea o să se ocupe de aşa ceva. E prea bătrână ca să mai dea din fund. Aș vrea ca blestematul ăsta de vas să nu se mai clatine! Trebuie s-o iau cu binişorul. Cât se poate mai cu binişorul. Se spune că dacă nu bei apă și stai linistit... mai ales dacă nu bei apă...”
Se uită la ce se vedea în comandă în lumina lunii.
„Ei, cel puțin nu mai trebuie să curăț podelele, îşi spuse el. Să stau locului. Asta trebuie să fac: să stau locului. Trebuie să stau locului cât mai liniştit. Pot. Mai există poate o șansă. Dacă stai liniştit și nu bei apă...”
Zăcea întins pe o parte și încerca să respire adânc. Vasul se clătina în curentul Gulf-Stream-ului și Harry Morgan zăcea întins pe spate în comandă. La început încercă să se proptească în braţul stâng, ca să nu se mai clatine. După aceea însă se lăsă moale în voia ruliului.
Zăcu acolo încercând cu toată fiinţa lui să nu moară, multă vreme după ce nu mai putut să se gândească la nimic. Acum era şi în umbră, şalupa se legăna, şi-i era din ce în ce mai frig.
Şalupa plutea în derivă de pe la 10 seara şi acum era târziu după amiază. În larg, pe apele mânate de Gulf-Stream, nu se zărea nimic altceva decât grămezi de alge, câteva părelnice siluete roze, ca nişte băşici, ale unor vase de război portugheze, plutind alene pe valuri şi fumul îndepărtat al unui petrolier, care venea dinspre Tampico şi se îndrepta spre nord.

(În oraş, pe lângă drama sentimentală trăită de un scriitor, aflăm din spusele şerifului către acesta că grănicerii vor aduce în portă şalupa lui Harry Morgan, pe care o semnalase un petrolier în larg şi că „i-au prins pe toti”, adică pe cei care au jefuit banca. Mesajul telegrafic spunea că în afară de unul toţi ceilalţi sunt morţi, dar nu se menţiona cine mai este în viaţă. În rest, nu se mai ştia nimic până la sosirea pazei de coastă cu şalupa tractată, în portul militar.)

Căpitanul de pe CUTTER-ul pazei de coastă care tracta şalupa lui Harry Morgan, aflat lângă timonă, îl întreabă pe secund:
Ai înţeles ceva din ce tot bolboroseşte acolo?
- Nu se înţelege nimic, nu mai ştie ce spune.
- Cred c-o să moară, spuse căpitanul.
- Împuşcat în burtă în halul asta... Crezi că i-a ucis pe cei patru cubani?
- Nu ştiu ce să spun. L-am întrebat, dar aiura.
- Ce-ar fi să mai încercam să vorbim cu el?
- Hai să vedem.
Lăsându-l pe ofiţerul de cart la timonă, să conducă cutter-ul printre balizele de pe canal, se duseră în cabina căpitanului, care se afla în spatele timoneriei. Harry Morgan zăcea acolo, pe cuşetă. Ochii îi erau închişi, dar de îndată ce căpitanul îl atinse pe umărul lat, îi deschise.
- Cum te simţi Harry? îl întrebă căpitanul.
Harry îl privi, dar nu răspunse.
- Vrei ceva? îl întreba căpitanul.
Harry Morgan îl privea.
- Nu vă aude, spuse secundul.
- Harry, întrebă din nou căpitanul, vrei ceva? Hai, spune, băiatule.
Udă un prosop în vasul cu apă de pe suportul de lângă cuşetă şi umezi buzele crăpate ale lui Harry Morgan. Erau uscate şi negre. Privindu-l, Harry Morgan începu să vorbească:
- Un om, începu el.
- Da, spuse căpitanul. Zi-i.
- Un om... repetă Harry Morgan, vorbind foarte rar. Nu poate să.. nu poate, orice-ar... nu poate, oricum... n-o scoate la capat...
Se opri. Faţă îi rămăsese nemişcată tot timpul cât vorbise.
- Spune, Harry, spune, îl îndemnă căpitanul. Spune-ne, cine a fost? Cum s-a întâmplat? Hai spune, băiatule.
- Un om... reîncepu Harry, privindu-l cu ochii înguşti pe faţa lui mare, faţa aceea cu pomeţii ieşiţi în afară, cu ochii care încercau să vorbească.
- Patru oameni, spuse căpitanul, încercând să-l ajute.
Îi umezi buzele din nou, storcând prosopul în aşa fel încât să i se prelingă între buze câteva picături de apa.
- Un om, îl corectă Harry şi apoi tăcu.
- Bine, un om, reluă căpitanul.
- Un om, spuse din nou Harry foarte limpede şi foarte rar, vorbind cu gura lui uscată. Acuma, aşa cum sunt lucrurile, aşa cum merg, orice ar fi, oricum, nu...
Căpitanul îl privi pe secund şi clătina din cap.
- Cine a făcut toate astea? întreba secundul.
Harry îl privea.
- Nu va înşelaţi singuri... spuse el.
Căpitanul şi secundul se aplecară deasupra lui. Acum avea să spună totul.
- E ca şi cum ai încerca să întreci o maşină pe vârful dealului. Pe drumul acela din Cuba. Pe orice drum. Oriunde. Întocmai aşa. Adică aşa stau lucrurile. Aşa cum merg. Câtva timp, da, desigur, totul e-n regulă. Poate... dacă ai noroc. Un om...
Tăcu. Căpitanul clatină din cap către secund. Harry Morgan îl privea cu ochi limpezi. Căpitanul îi umezi din nou buzele. Pe prosop rămase o dâră însângerată.
- Un om... reîncepu Harry Morgan privindu-i pe amândoi. Un om singur nu poate. Nici un om singur acuma. Tăcu. Oricum ar fi, un om singur nu poate să aibă nici o mama măsii de şansă.
Închise ochii. Se căznise mult că s-o spună şi-l costase viaţa că s-o afle.
Zăcea acolo cu ochii deschişi din nou.
- Hai, spuse căpitanul secundului. Eşti sigur că nu vrei nimic, Harry?
Harry Morgan îl privea, dar nu-i răspunse nimic. Le spusese el totul, dar ei nu-l auziseră.

______________________________________________
Textul scris cu font italic şi culoare albastră reprezintă un fragment din romanul "A avea şi a nu avea”, de Ernest Hemingway, o carte pe care cred ca nu mai există dubii că o recomand. Pe lângă povestea centrală a pescarului Harry Morgan, cartea este împletită şi cu poveştile unor persoane care nu au nicio treabă cu personajul principal, în afară de faptul că se “ciocnesc” preţ de câteva secunde unii de alţii. De asemenea, cartea este originală şi prin modul în care este povestită: din punctul de vedere al pescarului Harry Morgan, din punctul de vedere al lui Albert şi din punctul de vedere al povestitorului, care ştie povestea şi gandurile multor personaje ce apar “trecător” în peisaj.

Niciun comentariu: