Marturisire

Marturisirea unui calugar de la o manastire de pe muntele Athos, in fata autorului grec Nikos Kazantzakis, in vremea tineretii acestuia. La varsta de aproximativ 70 de ani, calugarul i-a marturisit ca, in urma cu 30 sau 40 de ani, cand a fost trimis pentru singura data „in lume” cu treburi ale manastirii, a cunoscut femeia pentru prima si singura data in viata sa, si asta dupa ani lungi de calugarie, intr-un moment de nebunie (care a durat o noapte intreaga), dupa ce zile intregi fusese urmarit in ganduri de imaginea sanului ei dezgolit, cand isi alapta copilul la poarta de la intrarea intr-o manastire.

Iata cateva fragmente din cuvintele calugarului, asa cum si le aminteste Nikos Kazantzakis:

„Um mare ascet a spus: daca stai linistit si auzi doar chemarea unei vrabiute nu-ti mai regasesti pacea dinainte. Daca ciripitul unei vrabiute ne tulbura inima, atunci ce poate face sanul dezgolit al unei femei? Nu uita, eram foarte tanar cand am intrat in manastire si nu cunoscusem nici o femeie. Dar ce spun nu cunoscusem! Nu atinsesem niciodata nici o femeie. Ce era de facut? Cum puteam sa-l alung pe satana? M-am apucat de post si de rugaciuni, am luat biciul cu care manam vitele la lucru si mi-am biciuit trupul cu furie pana cand s-a facut tot o rana. Iarasi zadarnic, zadarnic! Daca lumina lampii descrestea un pic eu vedeam sanul alb stralucind in intuneric.”

Si intr-o noapte s-a intamplat.

„Cati ani au trecut de atunci? Treizeci? Patruzeci? Nu, nici un an n-a trecut; timpul s-a oprit. Ai simtit vreodata in viata ta cum timpul se opreste? Eu am simtit. De treizeci de ani ii deschei bluza si descheiatul nu se mai sfarseste. A ramas cu mine pana in zori, n-am mai lasat-o sa plece. Dumnezeule mare, ce bucurie a fost, ce usurare, ce inviere! Viata intreaga fusesem rastignit, dar in noaptea aceea am inviat. Dar mai e ceva, un lucru teribil: am simtit pentru intaia oara ca Dumnezeu era langa mine, venea cu bratele deschise. Ce recunostinta, ce rugaciuni am inaltat in noaptea aceea, pana la ziua, cum mi s-a deschis inima si l-am primit pe Domnul! Pentru prima oara in viata mea, oh, citisem inainte in scriptura dar erau numai vorbe, pentru prima oara in viata mea inumana, lipsita de bucurie, am inteles cat este de bun si cat de mult il iubeste pe om si ca din mila pentru barbat a creat femeia si i-a daruit atat farmec incat ea ne conduce spre paradis pe cea mai sigura si mai scurta cale. Femeia are mai multa putere decat rugaciunea, decat postul si, iarta-ma, Doamne, decat insasi virtutea... Din noaptea aceea de acum 30 sau 40 de ani, ma intreb necontenit: pacatul poate fi oare in suljba Domnului (tinand cont ca abia atunci l-am simtit pe Dumnezeu langa mine)? O, stiu ce vrei sa-mi spui, ceea ce toata lumea spune: ai pacatuit ca sa te caiesti. Dar eu nu ma caiesc, iti spun deschis, Dumnezeu poate sa trimita fulgerul asupra mea si sa ma prefaca in cenusa, nu m-am cait si nu ma caiesc! Daca as mai avea prilejul sa o mai fac, as mai face-o!...”

.............................................

Inchei acum tot cu un citat, de data aceasta apartinandu-i lui Turgheniev: „Ultimul lucru pe care l-a creat Dumnezeu a fost femeia, de atunci nu a mai creat nimic. Pana si El a ramas fascinat de propria lui creatie si a inteles ca nu mai poate crea ceva atat de desavarsit!”