Aşa mă simt cel mai bine...
Cu rucsacul în spate.
Tot ce am port cu mine. Libertatea în picioare, hrana, hainele şi locul de odihnă în spate, casa în suflet şi amintirile în memorie.
Mă încăntă privirile mirate ale trecătorilor, ale celor din metrou, autobuze, chiar şi ale celor din gări.
Ei nu ştiu ce înseamnă să fii un hoinar, să-ti clocotească în sânge dorul de ducă, de viaţă, de aventură... Habar nu au!
3 comentarii:
Cu o placere deosebita imi aduc aminte de acea excursie ! imi aduc aminte cu si mai mare placere despre craimont si intalnirile noastre .. din pacate... eu m-am cam dat la "fund" cu iesirile pe munte .. am impresia ca "nu mai pot" desi sunt convins ca pot si vreau .. dar a pus stapanire pe mine monotonia zilelor din fata calculatorului! acum deja s-a intalat puiulde iarna si nu am echipamentul necesar unei ture de iarna dar in primavara daca mergi pe undeva .. PLS Count me in !
unii au, si-si amintesc si ei poate de multe, cand te vad :) Sau poate le trezesti tu dorinte noi :)
Eu ma refeream la "ei", cei despre care vorbeam. trecatorii mirati...
Si, crede-ma, cei pe care ii vezi cu gura cascata in poza, n-au habar...
Dar sunt mereu incantat cand intalnesc pe cineva care a descoperit muntele ;)
Sa trezesc dorinte noi, in alte persoane? da, asta ar fi intradevar placut... de-ar fi asa!
Trimiteți un comentariu