Focul ardea în sobă, iar lumina flăcărilor picta pe varul pereţilor, poveşti nedesluşite. Afară ningea. În acea cameră parcă uitată de lume, mirosea plăcut a fum, a lemn... iar un motan torcea, ascuns pe undeva prin întuneric. Era cald. Era bine. Cu buricele degetelor, înfiorate, imi pictam visele şi speranţele pe pielea ei caldă. Ea mă corecta, acolo unde mâna imi era prea stângace. Îi povesteam cum vom îmbătrâni unul lângă celălat. Iar ea, cu ochii închişi, se topea în îmbrăţişarea mea, plină de vise împlinite.
- "Noi avem mult noroc", i-am zis. "Suntem oameni norocoşi!"
Şi ca un mare idiot ce sunt, n-am bătut în lemn, atunci când am zis asta. Şi când te gandeşti că era atâta lemn în jur, în care puteam să bat!...
2 comentarii:
hm, io stiam ca superstiatia zice sa bati in lemn ca sa nu se intample ceva rau:-? Sau poate e o metafora;)) eeh, oricum ar fi... :( imi pare rau..
e o metafora-superstitie :)
si da, ai inteles despre ce e vorba.
Trimiteți un comentariu