"Suntem trecători! Dar ştim, în trecerea noastră, să săpăm urme adânci în sufletele unor străini."
Nu scriu aici pentru că vreau să zgudui sau să impresionez lumea cu ideile mele... scriu doar pentru a nu lăsa să se piardă ceea ce se află în mine, la un moment dat. Peste ani, cuvintele mele de aici îmi vor arăta calea pe care am mers.

Sau, cum spunea Bernanos: "Nu știu pentru cine scriu, dar știu de ce scriu. Scriu ca să mă justific. În ochii cui? Am spus-o deja, dar înfrunt ridicolul de a mai spune-o odată: în ochii copilului care am fost."

luni, 11 februarie 2008

Mai incet!

Ecourile indepratate lasate de frenezia sarbatorilor au trecut, pe ici pe colo se mai vede cate o ramasita a ceea ce a fost candva instalatie luminoasa sau ornament de sarbatoare, iar gerul iernii asterne tacerea peste natura inconjuratoare. Sub patura anemica de omat este, totusi, activitate. Ascunse de privirile indiscrete, semintele germineaza si se pregatesc sa rasara o data cu venirea vremii favorabile. Oare oamenii ce mai asteapta? Care sunt semnele omenesti care anunta venirea vremii favorabile pentru a iesi in viata, in lume? Ce am de facut in acet an? Dar in aceasta viata? Cum putem sti care ne este menirea pentru care am venit pe lume? Exista vreo menire, vreun rost pentru care am venit? Asa ar fi normal. Exista vreo forta care se opune vietii, indeplinirii rostului nostru in aceasta viata? Sau totul este o expansiune inerta, o continuare a unui impuls initial, a unui Big-Bang de necuprins cu gandul? Exista vreo provocare care echilibreaza impulsul creator? Exista un "NU" care sa se opuna lui "DA"? Si, cea mai importanta intrebare pentru mine: cum putem afla aceste raspunsuri - singuri, sau impreuna?
...........................................................................
Inca ma mai intreb ce e cu mine in acest loc al vietii? Aici am fost cand am descoperit o farama din adevaratul eu, aici mi s-au deschis drumuri in fata, alegeri, la aceasta rascruce de drumuri sunt inca si acum! Ce mai caut aici? Astept, stau sub acoperisul casei in care am crescut asa cum un drumet nehotarat se opreste pe timp de ploaie sub un acoperis oarecare sau sub un copac; numai in trecere, numai ca musafir, numai de frica lipsei de ospitalitate a departarilor. Ma simt ca un musafir in propria mea viata! Viata mea nu mai e decat o amanare si o pregatire a despartirii de tot ce e vechi, pentru a porni pe noul drum ce mi se deschide in zare, total necunoscut. Dar pana atunci, continui sa ma bucur de tot ceea ce viata imi ofera.
Am citit odata o mica poveste: "Un calugar budist alerga prin padure urmarit de un tigru imens. Aluneca pe o rapa si se trezeste atarnand deasupra unei prapastii adanci si fara putinta de intoarcere, pentru ca deasupra il astepta tigrul! Tinandu-se bine, observa langa el o tufa cu fragi care crescuse intr-o crapatura a stancii si care avea fructe coapte. Brusc, calugarul, lasand la o parte orice grija, intinde mana, ia o fraga si o savureaza incantat." Asta e tot. O parere ar fi ca acest calugar era un iresponsabil inconstient care s-a apucat de mancat intr-o situatie stresanta de viata si de moarte. Dar daca e altfel? Privind povestea din punct de vedere temporal, tigrul este trecutul. Trecutul nu poate fi controlat, nici nu e cazul sa il regretam prea mult. Ce-a fost a fost! Important e ce vom face de acum inainte. Prapastia reprezinta un posibil viitor. Viitorul nu poate fi prevazut sau controlat decat prin poarta prezentului, prin ceea ce facem acum. Ce putea sa faca in situatia data, calugarul? A savurat ce ii oferea mai bun clipa prezenta! Si-a transformat spaima in incantare si a trecut pe un nivel superior de a trai! A reusit sa traiasca viata cu incantare chiar intr-o situatie in care cei mai multi dintre noi s-ar fi stresat teribil.
Mi-a placut povestea asta.
Deci, ce putem face? Simplu: incetinim ritmul pana la viteza la care suntem in stare sa ne bucuram de ceea ce facem, de ceea ce ne ofera clipa. Si asta nu imi va incetini eficienta, pentru ca incetinesc pana ajung sa ma bucur, sa savurez ceea ce fac, orice as face. Iar faptul ca sunt in stare sa ma bucur de ceea ce fac acum, elimina stresul si reduce mult oboseala. Deci creste capacitatea mea de munca, gandirea este mai limpede, vederea de ansamblu este mai clara! Si pot sa ma ocup in continuare, cu o viata fericita si organizata superior, de rezolvarea problemelor.

Un comentariu:

Cristia spunea...

Te citesc cu nesperata placere. Fiindca e deosebit de frumos sa observ cum si tu ai parte de aflarile de care am avut si eu si inca am parte. Aflari, mici revelatii, raspunsuri pe care ti le da inima prin gestica ei unica. Nu din carti si intelepti am aflat ca trecutul trebuie redimensionat astfel incat sa nu sufoce evolutia mea, si ca prezentul trait in seninatate si acceptare netezeste calea unui viitor ce imi va desfasura inainte mii de posibilitati de manifestare. Ma bucur sa aflu aici ca si tu ai aflat... ;)