"Suntem trecători! Dar ştim, în trecerea noastră, să săpăm urme adânci în sufletele unor străini."
Nu scriu aici pentru că vreau să zgudui sau să impresionez lumea cu ideile mele... scriu doar pentru a nu lăsa să se piardă ceea ce se află în mine, la un moment dat. Peste ani, cuvintele mele de aici îmi vor arăta calea pe care am mers.

Sau, cum spunea Bernanos: "Nu știu pentru cine scriu, dar știu de ce scriu. Scriu ca să mă justific. În ochii cui? Am spus-o deja, dar înfrunt ridicolul de a mai spune-o odată: în ochii copilului care am fost."

joi, 31 ianuarie 2008

Singuratate

"In clipele cele mai grele, tocmai atunci, omul e sortit sa ramana singur. De-abia atunci i se lamureste ca el constituie o lume separata, complicata, fara legaturi cu ceilalti oameni si restul lumii, decat materiale. Oamenii comunica intre ei prin semne conventionale si astfel si-au facut iluzia desarta ca se si inteleg. In realitate, fiecare atribuie celorlalti ceea ce simte el si atata tot. Legaturi directe omul numai cu Dumnezeu poate sa aiba, de la care a si dobandit constiinta existentei. Tragediile ca si bucuriile cele mari omul le traieste totdeauna in deplina singuratate si, de aceea, cand isi simte sufletul mai sfasiat, isi simte si singuratatea mai mare."
Liviu Rebreanu

4 comentarii:

Claudiu Crăciun spunea...

Fotografia este preluata de pe internet. Nu imi apartine

Anonim spunea...

Asa este, dar acelasi Dumnezeu ma judeca si pe mine. Si poate ca imi spune cate ceva despre tine, chiar daca mi se pare apoi (intru pacatele mele) ca acele lucruri le-am aflat singur, de aiurea.

Asa vad eu non-singuratatea.

Claudiu Crăciun spunea...

Dumnezeu nu judeca pe nimeni. Nimeni nu judeca pe nimeni. Dumnezeu ne daruieste flacara vietii si singurul lucru care conteaza este lupta noastra de a duce mai departe flacara. El va scrie in contul nostru asaltul - nimic alceva; daca vom pierde sau vom castiga, e treaba Lui, nu a noastra.

Anonim spunea...

uite ca la asta chiar nu m-am gandit ;)):D