"Suntem trecători! Dar ştim, în trecerea noastră, să săpăm urme adânci în sufletele unor străini."
Nu scriu aici pentru că vreau să zgudui sau să impresionez lumea cu ideile mele... scriu doar pentru a nu lăsa să se piardă ceea ce se află în mine, la un moment dat. Peste ani, cuvintele mele de aici îmi vor arăta calea pe care am mers.

Sau, cum spunea Bernanos: "Nu știu pentru cine scriu, dar știu de ce scriu. Scriu ca să mă justific. În ochii cui? Am spus-o deja, dar înfrunt ridicolul de a mai spune-o odată: în ochii copilului care am fost."

vineri, 7 iunie 2013

Inviorarea de cu seara


Cand m-am mutat in zona unde stau acum, mini-parculetul de la intersectia bulevardului N. Grigorescu cu Camil Ressu era napadit de buruieni, chel, cu petice de iarba printre pamant batatorit, lipsit de copaci (doar cativa de dimensiuni diferite, ici si colo) si era strabatut de mici alei care se strecurau printre iarba inalta si cateva bancute stinghere. Un parculet mic, oleaca mai mare decat spatiul verde din fata blocurilor, dar totusi un mic petic de verdeata.
In decursul celor 3 ani de cand locuiesc aici, am observat, cu bucurie, transformarea acestui parculet oarecum neingrijit in ceva bine pus la punct. S-au plantat copaci, frumosi, peste care au trecut deja 2 ierni (si care au prins radacini si au crescut fara sa fie rupti sau furati), intre timp s-a plantat si gazon, care a crescut mandru si semet si care, cu regularitate, este taiat frumos. O splendoare! Aleile au parca mai mult sens, bancutele sunt mai primitoare in mijlocul verdelui crud si la umbra copaceilor. 
Scurtele alei ale acestui parculet, de cativa zeci de metri, le strabat in fiecare zi, cand vin si cand plec de acasa. Sunt o mica scurtatura a drumului spre casa.
Si-mi place parculetul: copacii frumos aranjati (nu ciuntiti), tineri, iarba verde, frageda, grasa, frumos taiata si, pentru ca totul sa fie in perfecta randuiala, de ceva vreme s-au montat in acest parculet sisteme de stropire a ierbii, pentru a o mentine verde chiar si pe seceta.
Aceste sisteme complexe de stropitori, pornesc automat, la o anumita ora, seara tarziu. Fix la acea anumita ora, in aceasta seara, eu ma aflam exact la mijlocul aleii de caziva zeci de metri din parculet, in scurtatura mea spre casa, ocazie cu care am aflat ca sistemele acestea au fost montate astfel incat sa nu stropeasca in afara parcului, dar nu s-a tinut cont deloc de micile alei din parc. mergand hotarat spre casa, cand m-a palit primul jet in spate, am tresarit si am injurat in gand dobitocul care n-are ce face si se da viteaz la ora asta, probabil beat, stropindu-ma pe mine cu apa din vreo sticla. Dar pana sa ma intorc eu cu privirea mea nimicitoare, un alt jet, venind din fata, mi-a umplut ochii si narile de apa si cum am deschis gura de surpriza, am inghitit si o mica portie de apa pentru hidratare. Pana sa-mi dau eu seama ce se intampla, eram deja fleasca, iar pana sa ies din parc alte stropitori m-au inviorat.
Si astfel "revergorat", am ajuns acasa ciuciulete, de parca as fi mers prin furtuna.

Niciun comentariu: