Când se lasă seara...

***

"Apariţia iubirii nu e un proces, e instantanee, aşa cum cred că e clipa morţii; dragostea apare ca orice mare idee, fiind o ţâşnire de undeva din întunericul nostru."
"Însă puţini s-au gândit la ciudata asemănare dintre dragoste şi dresură. În orice legătură dintre o femeie şi un bărbat, unul dintre ei trebuie să se lase domesticit. Altfel iubirea nu se poate desăvârşi. Unul trebuie să-şi piardă libertatea şi să devină supus. În felul acesta îl constrânge pe cel puternic să se ataşeze de supunerea sa. Victoria devine înfrângere şi înfrângerea devine victorie."

"Niciodată nu se poate şti cât adevăr poate îndura un om. Numai zeii şi brutele sunt maşini fiziologice desăvârşite pe care niciun adevăr nu le poate deregla."

"Cu toţii suntem inculpaţi! Chiar şi cei mai cuminţi. Dacă nu eşti învinovăţit că eşti nepăsător, eşti, sigur, învinovăţit că eşti prea sensibil; dacă nu eşti învinovăţit că umbli cu capul în nori, te trezeşti învinovăţit că eşti prea lucid. De scăpat, nu scapi. A muri nevinovat înseamnă doar a muri prea devreme, înainte de a fi avut timp să păcătuieşti."

"N-am avut niciodată chef să cobor în orificiul care ne predă neantului pentru judecata de apoi. Am preferat să mai adun păcate şi să uit că le-aş putea plăti într-o zi."

"Nu ştiu cum e mai rău: să-ţi pară rău de ce ai făcut sau de ce n-ai făcut? Asta niciodată n-am reuşit să mă decid."

"Dacă Dumnezeu ne-a creat astfel încât să ne atragă noroiul, de ce l-aş feri eu de obligaţia de a-şi privi creaturile aşa cum arată? Adevărul e că şi noroiul e de origine divină, ca florile; că murdăria şi caracterele infecte au aceeaşi origine ca puritatea."

"Viaţa e ca un râu care se varsă în mare. În clipa când se varsă în mare, răul se eliberează de tot noroiul pe care l-a cărat până atunci şi devine străveziu. Cortina nu cade, ci se ridică."

"Nu se poate, când trăieşti între lăcuste şi nu faci nimic împotriva lor, să nu devii tu însuţi ca ele!"

"M-am întrebat dacă nu cumva destinul face numai ceea ce trebuie să facă. Adică să execute ordinele pe care i le dau caracterele noastre."

"De câte ori n-am avut puterea să greşesc singur, m-a ajutat destinul să greşesc şi mai grav decât aş fi îndrăznit să greşesc din proprie iniţiativă."

"Ce înseamnă a te realiza? A-ţi închide destinul. Ca pe un cerc. Eşti realizat, cu alte cuvinte poţi să mori. Ai ajuns pe culme, ai câştigat o bătălie. Şi ce faci după asta? Te culci cumva pe laurii cuceriţi până ce ei putrezesc sub tine? Sau te sinucizi şi laşi, cu limbă de moarte, să ţi se pună pe mormânt aceşti lauri? Pe când eşecul, domnule, eşecul e cu totul altceva. El te obligă sa speri, să mergi mai departe, s-o iei de la capăt, să încerci din nou, strângând pumnii. Eşecul e un sfârşit numai pentru cei care n-au vlagă în ei."

"IÎn orice eşec mai e ceva important de făcut: să-l povesteşti; şi în orice înfrângere se mai poate obţine o victorie: s-o priveşti în faţă."

"Timpul trebuie provocat, sfidat, altfel ne umple gura cu ţărână, ştergându-ne din evidenţa lui. Din păcate, oamenii se grăbesc să-şi risipească viaţa în fleacuri, în loc să aibă curajul să înfrunte eternitatea."

"Ce erori facem, Doamne! Ne lăsăm fascinaţi de ispita de a juca un rol excepţional, în loc să observăm că fericirea e de obicei mediocră. Ne furăm singuri, ne frustrăm singuri. În loc să intrăm pur şi simplu în ţara făgăduinţei care se află la îndemână, la colţul străzii sau chiar în camera noastră, alergăm după vanităţi ieşite din comun."

"Pentru tristeţe e întotdeauna prea mult timp. De aceea, singurul lucru înţelept e să-l micşorăm prin toate mijloacele."

***

Cele de mai sus sunt cuvinte (despre mine) care îi aparţin lui Octavian Paler şi care au fost exprimate în cartea "Un om norocos" - poate cel mai întunecat roman din literatura română. Dar poate şi cel mai fascinant!

Da, da, ştiu, Octavian Paler nu mă cunoştea pe mine, dar cunoştea omul dedicat trup şi suflet gustului vieţii, iar nu deşertului rece al spiritualului.

Fă-mă să uit...



Şi lasă-mi libertatea...