30 de minute. Doar atâta timp am acces la internet şi doar azi, până… cine ştie până când!
Am ajuns în Craiova. Miercuri. Iar vineri eram deja în drum spre Făgăraş. Au fost Creasta Piscul Bâlei şi Valea lui Stan. Şi multe ore petrecute în cort datorită vremii nefavorabile. Au fost şi câteva greşeli… dar nu despre asta vreau să vorbesc acum.
Când am plecat din Bucureşti, n-am mai lăsat nimic acolo din ceea ce găsisem în urmă cu un an jumate, când am venit. Am lăsat cu totul altceva, faţă de ceea ce am găsit iniţial în acel oraş, faţă de ceea ce căutasem. Am lăsat acolo ceea ce, probabil, mă aşteptase. Am lăsat chestii şi oameni de care deja îmi e dor.
Când am revenit în Craiova, după un an jumate de absenţă, n-am mai găsit nimic din ceea ce am lăsat aici, când am plecat.
Oare, când voi reveni în capitală (dacă voi mai reveni vreodată), voi mai găsi ceva din ceea ce am lăsat, acum, acolo?
Când am plecat, mi-am luat rămas bun de la toţi şi de la tot ceea ce am trăit acolo. Doar două răspunsuri am primit înapoi:
1. “Eu n-am de ce să-mi iau rămas bun, de la tine”… noi oricum vom continua să ne vedem.
2. Şi un sms care-mi spunea: “Drum bun şi pe curând, hoinare!”.
Într-adevăr, asta sunt: un hoinar.
Nu ştiu dacăa am reuşit să spun exact ceea ce vroiam să spun. Nu mai ştiu nici ce vroiam să spun.
E doar că pierzi ceva şi gata, s-a dus, asta e. Nu putem pierde mai mult decât tot ce-am avut. Însă primim alte lucruri în schimb.
Noi tot noi rămânem.
Tare-aş vrea să-mi aduc aminte ce-oi fi pierdut. Da’ nici nu mai contează, până la urmă. Trebuie să fi fost vorba de ceva ce-am uitat. O să-l găsesc. Şi, orice-o fi fost, n-a fost vina nimănui.
Am ajuns în Craiova. Miercuri. Iar vineri eram deja în drum spre Făgăraş. Au fost Creasta Piscul Bâlei şi Valea lui Stan. Şi multe ore petrecute în cort datorită vremii nefavorabile. Au fost şi câteva greşeli… dar nu despre asta vreau să vorbesc acum.
Când am plecat din Bucureşti, n-am mai lăsat nimic acolo din ceea ce găsisem în urmă cu un an jumate, când am venit. Am lăsat cu totul altceva, faţă de ceea ce am găsit iniţial în acel oraş, faţă de ceea ce căutasem. Am lăsat acolo ceea ce, probabil, mă aşteptase. Am lăsat chestii şi oameni de care deja îmi e dor.
Când am revenit în Craiova, după un an jumate de absenţă, n-am mai găsit nimic din ceea ce am lăsat aici, când am plecat.
Oare, când voi reveni în capitală (dacă voi mai reveni vreodată), voi mai găsi ceva din ceea ce am lăsat, acum, acolo?
Când am plecat, mi-am luat rămas bun de la toţi şi de la tot ceea ce am trăit acolo. Doar două răspunsuri am primit înapoi:
1. “Eu n-am de ce să-mi iau rămas bun, de la tine”… noi oricum vom continua să ne vedem.
2. Şi un sms care-mi spunea: “Drum bun şi pe curând, hoinare!”.
Într-adevăr, asta sunt: un hoinar.
Nu ştiu dacăa am reuşit să spun exact ceea ce vroiam să spun. Nu mai ştiu nici ce vroiam să spun.
E doar că pierzi ceva şi gata, s-a dus, asta e. Nu putem pierde mai mult decât tot ce-am avut. Însă primim alte lucruri în schimb.
Noi tot noi rămânem.
Tare-aş vrea să-mi aduc aminte ce-oi fi pierdut. Da’ nici nu mai contează, până la urmă. Trebuie să fi fost vorba de ceva ce-am uitat. O să-l găsesc. Şi, orice-o fi fost, n-a fost vina nimănui.
5 comentarii:
Ba da, hoinare.
Putem pierde ce nu am avut.
Mereu avem mai mult decat stim ca avem. Avem uneori senzatia ca nu avem nimic dar ramanem saraci dupa o plecare, dupa absenta cuiva de care nu ne-am dat seama atunci cand a fost prezent.
Că-ți aduci aminte au ba, cu siguranță contează.
Ai lăsat în urmă un apartamentat, un oraș, atâta tot. Lucrurile care cu adevărat au fost acolo să te aștepte acum un an și jumătate probabil că nu s-au schimbat și sunt sigură că vor fi tot acolo când te vei întoarce, într-o formă sau alta.
”Mereu avem mai mult decât știm că avem.”
batranul Soldier of Fortune... o varianta de-o traire imensa e cea cu Iris si Johnny Raducanu. Sunt sigura ca-ti va placea foarte mult.
http://www.trilulilu.ro/DANIELDSS/d21948cf2de057
Multa vreme am avut un motto parca numai al meu "n-a mai ramas nimic caci am luat totul cu mine". Cu timpul am aflat ca am avut si dreptate.
Daca maine poti lua cu tine tot ce e al tau, atunci maine poate fi oricand, oriunde, oricum. Nu degeaba timpul e relativ. Tristetea, dorul, nostalgia adevarului pur, bucuria, uitarea sunt la locul lor in doar cele cateva bagaje esentiale asteptand pe un peron. Din care gara vrei tu sa fie.
Stiu prea bine varianta asta :). Am avut bucuria de a-i auzi pe cei de la Iris cantand-o live, ins anu cu maestrul Raducanu.
In MP3-playerul meu, inainte de a se strica, aveam trecuta doar varianta asta a melodiei, nu si originala, a celor d ela Deep Purple (Doamne, cat mi-as fi dorit s-o cante in concertul lor din octombrie 2007, pe stadionul Cotroceni!).
iar timpul nu exista decat in mintea noastra. ceasurile nu masoara timpul, pt ca ele se potrivesc unul dupa altul.
Nu exista ieri, azi, sau maine. toate acestea sunt in acelasi timp. dar asta e o cu totul alta discutie, si merge mai bine cu un strop de vin, alaturi de un foc, sus pe munte :)
...si spre orice destinatie dorim!
Acum spune-ne ce ai gasit inapoi in bucuresti:D sau poate ai scris:) acum ma uit pe la ce ai mai scris :)
Trimiteți un comentariu