"Suntem trecători! Dar ştim, în trecerea noastră, să săpăm urme adânci în sufletele unor străini."
Nu scriu aici pentru că vreau să zgudui sau să impresionez lumea cu ideile mele... scriu doar pentru a nu lăsa să se piardă ceea ce se află în mine, la un moment dat. Peste ani, cuvintele mele de aici îmi vor arăta calea pe care am mers.

Sau, cum spunea Bernanos: "Nu știu pentru cine scriu, dar știu de ce scriu. Scriu ca să mă justific. În ochii cui? Am spus-o deja, dar înfrunt ridicolul de a mai spune-o odată: în ochii copilului care am fost."

vineri, 27 iunie 2008

Frustrari

Indiferent ce cauti pe internet, cel putin un site pornografic se potriveste cu criteriile tale de cautare.
Daca vrei doar sa te uiti la vitrine, esti asaltat de vanzatori; insa, daca vrei sa cumperi, uneori nici un vanzator nu se afla prin preajma.
Un alt lucru “interesant”, descoperit de cand cu noul serviciu si cu indatorirea de a merge in diverse locuri si de a depune diverse acte, este urmatorul: intotdeauna, cealalta coada decat cea la care te-ai asezat se misca mai repede. Iar daca se intampla sa se miste repede coada la care te-ai asezat, intr-un final descoperi ca nu te-ai asezat la coada care trebuie, eventual cand ajungi la ghiseu. Si atunci esti indrumat spre o alta coada, de obicei cea mai lunga si care merge cel mai incet si despre care erai fericit ca nu trebuie sa stai la ea.
Atunci cand cerem un sfat, primim raspunsuri pe care le stiam deja, dar ne-ar fi placut sa nu le stim.
Ceea ce numim pacat la altii, pentru noi este experiment. Si doare mereu cand cei dragi noua „experimenteaza”, dar e bine si chiar recomandat cand „experimentam” noi…
Indiferent ce se intampla, in orice domeniu si de orice natura, intotdeauna se gaseste cineva care stia ca asa se va intampla, la fel cum un istoric competent poate demonstra ca orice eveniment, odata ce s-a produs, era inevitabil.
Este o mare, mare greseala, sa ingadui unui obiect mecanic sa-si dea seama ca te grabesti...
Multor oameni le e usor sa vada partea pozitiva a problemelor celorlalti. Insa problemele lor personale n-au nimic pozitiv in ele, niciodata.
Toti avem taria sa induram nefericirea altora.
De cele mai multe ori, oportunitatea se iveste in cel mai inoportun moment.
INTOTDEAUNA, ceea ce dau paragrafele scrise cu litere mari este anulat de paragrafele scrise cu litere mici. Nimic din ceea ce este scris cu litere mici nu este favorabil.
Ma tot loveam de o superoferta a unei retele de telefonie mobila, care in schimbul a 4 euro iti promitea o gramada de minute nationale. Cum era vorba de o alta retea decat cea la care am abonament si cum mai toti prietenii mei sunt acum in retele diferite de abonamentul meu, am zis ca nu strica sa imi mai fac un abonament de 4 euro (ca oricum la abonamentul meu am mereu cost suplimentar peste 4 euro, acum, de cand nu mai am telefon de serviciu). Cu alte cuvinte, cu acelasi cost vorbeam mai mult si in orice retea. Dar, bineinteles ca exista un dar, exista cu litere mici scris un lucru pe care eu nu-l vazusem. Anume ca, ceea ce era scris cu litere mari si parea incantator, era doar o optiune pentru cartela reincarcabila, nu era abonament, iar pt a putea beneficia trebuia sa ai o cartela cu un anume credit impus. In final, am descoperit ca m-ar costa mai mult decat dublul cat era scris cu litere mari (fara TVA), daca activam si aceasta optiune, ca era un intreg proces plictisitor pt a activa optiunea, ca in afara optiunii erau tarife foarte mari pt apeluri, valabilitatea cartelei era mica, cu alte cuvinte nu era cu nimic mai avantajos decat abonamentul meu cu minute nationale. Dar, cu litere mari, eram informat ca am o multime de minute nationale cu DOAR 4 EURO, iar cu litere mici, mi se explica si ceea ce anula „superoferta”. Si totusi, zidurile oraselor si stalpii sunt pline cu superoferte!
Ati observat ca oamenii cred orice daca le-o soptesti la ureche?
Si ca incheiere (nu pentru ca am epuizat frustrarile ci pentru ca timpul imi este limitat), sunt milioane de insi in lume care tanjesc dupa nemurire, dar care nu stiu ce sa faca intr-o dupa-amaiaza de duminica ploioasa.

Un comentariu:

Anonim spunea...

doar ca faza cu literele mici si mari o fi valabila doar in reclame;)) deci nu e o regula generala, ca in alte ocazii, poate fi si invers:P (cand atragi cuiva atentia ca greseste ceva, scrii cu litere mari ce e mai imp:D). Bine, stiu ca nu te refereai la asta;)) Ah, stai ca mai vroiam sa zic ceva si am uitat. dau back:D Eh, nu mai stiu:D n-am obs faza cu soptitu, da tot nu cred ca e generala:P Si legat de site uri pornografice.. bine ca n-am cum sa ma dau cu parerea :))