"Suntem trecători! Dar ştim, în trecerea noastră, să săpăm urme adânci în sufletele unor străini."
Nu scriu aici pentru că vreau să zgudui sau să impresionez lumea cu ideile mele... scriu doar pentru a nu lăsa să se piardă ceea ce se află în mine, la un moment dat. Peste ani, cuvintele mele de aici îmi vor arăta calea pe care am mers.

Sau, cum spunea Bernanos: "Nu știu pentru cine scriu, dar știu de ce scriu. Scriu ca să mă justific. În ochii cui? Am spus-o deja, dar înfrunt ridicolul de a mai spune-o odată: în ochii copilului care am fost."

luni, 27 noiembrie 2006

Inceputul...

O persoana despre care nu stiu decat cum se numeste, mi-a citit profile-ul de pe 360 si jurnalele de pe alpinet (http://conrad.eu.alpinet.org) si mi-a scris un mesaj...

Primul mesaj

Salut

Am sa-mi abandonez putin prudenta care ma caracterizeaza si probabil ca ai sa te superi pt ce-ti voi spune. Nu-mi sta in fire sa ma bag in sufletul omului dar mi-am aruncat ochii pe ce-ai scris si este ceva ce ma sacaie (chiar daca nu ma priveste). Primul impuls a fost sa-ti doresc sa gasesti fericirea dupa care plangi. Ceva m-a oprit. De fapt iti doresc sa n-o gasesti si sa nu te opresti din cautare ; caci aceasta cautare te face uman, sensibil si puternic (si sa stii ca unde-ti este slabiciunea acolo sta si puterea ta). Si tot ea m-a atras la jurnalele tale. M-au ajutat sa inteleg de ce ori de cate ori eram coplesita de fericire ma dobora tristetea si de ce atunci cand obtin ce cred ca-mi doresc continui sa tanjesc dupa ceva... Viata nu e decat un drum. Dar ce drum! Si el conteaza. Te-ai gandit ce faci dupa ce ajungi la destinatie? Esti norocos pt ca plangi. Uita-te in jur si vezi cati s-au oprit (dintr-un motiv sau altul).

Din nou te rog sa-mi ierti avantul, indiscretia si poate lipsa de sensibilitate. Si daca n-ai sa vrei, n-ai sa mai auzi nimic de la mine. Drum bun!


Mesajul meu

Daca te vei opri vreodata sa-mi scrii astfel de randuri, multe goluri din sufletul meu vor ramane neumplute... nici vorba de indiscretie. Cat despre lipsa de sensibilitate... GLUMESTI!!!!???? Foarte putine randuri cu o incarcatura sentimentala atata de mare, ca ale tale, am primit vreodata...
M-a surprins pana la lacrimi mesajul tau (mai exista oameni ca tine in lume!?) si nu-ti face griji, e de mii de ori mai bine sa plangi datorita unor cuvinte care prin frumusetea lor te induioseaza, decat datorita unor amintiri dureroase...
Nu ma voi opri niciodata din cautare, nu as avea cum, deoarece conditia umana nu ne va permite niciodata sa gasim totul (mai ales ca nu prea stim ce cautam).
Sunt nevoit sa merg prin atata noroi si absurditate pana sa ajung acasa, si nu am pe nimeni care sa ma calauzeasca, singura mea calauza este dorul de casa!
Dar acum, o explozie de fericire mi-a invadat viata. Ma trezesc dimineatza fara sa stiu cat e ceasul, dar constient ca o noua zi minunata ma asteapta sa o traiesc asa cum stiu eu. Sunt coplesit de fericire si doborat de tristete. Sunt in sufletul meu sentimente atat de puternice, incat de multe ori ii rog pe cei de langa mine sa ma tina, sa nu cumva sa imi iau zborul.
Si ai dreptate: ma simt norocos si liber pt ca pot sa plang. Iar oricat de mare ar fi tristetea care imi smulge lacrimile, e imposibil sa nu am si un zambet pe fatza. Daca n-as fi si trist si fericit in acelasi timp, n-as putea plange. Intr-un jurnal ziceam ca daca ar fi sa traiesc tot timpul ce traiam acolo (pe vf. Straja) nu ma voi plictisi niciodata. Gresit! Daca as fi trait mereu acelasi lucru, n-as fi scris acele randuri din jurnal, deoarece n-as fi reusit sa-i vad maretia, fiind mereu inconjurat de el. Continua sa-mi scrii. Cu randuri ca ale tale imi alimentez dorinta de a continua drumul.

Pe curand!

PS: Pot sa pun pe profilul de pe 360, sub forma de blog, acest mesaj al tau? Nu voi spune din partea cui e, dar vreau sa-l pun pt ca sunt cuvinte care ma completeaza


Raspuns

Continua sa ma uimeasca dorinta ta (sau nevoia?) de a impartasi. As vrea s-o am si eu. Regret fiecare mesaj trimis in care am apucat sa pun ceva de la mine. Dar ce ti-am scris, de-acum iti apartine (arunca doar niste virgule pe-acolo, caci scriu dupa cum vorbesc). Dupa mesajul tau mi-a luat ceva timp sa-mi revin si-mi este tare greu sa-ti scriu, caci ma obligi sa fiu deschisa. Nu-mi place schimbul de complimente, asa ca nu mai spun ce inseamna cuvintele tale... dar cate goluri si in cate suflete trebuie ca ai umplut si nici macar nu stii! Iar daca-ti scriu acum este pt ca vreau sa ma asigur ca de unul din ele ai aflat. Suntem trecatori.. dar stim, in trecerea noastra, sa sapam urme adanci in inimile unor straini. Port cu mine pe toti cei care mi-au daruit o privire, o vorba, o strangere de mana si care, fara voia lor, au trezit ceva intr-un suflet impietrit. Si daca am fost convinsa (si impacata) ca orice am face, de oricat de multi oameni ne-am inconjura, suntem condamnati la singuratate... prin ceea ce alegem fiecare sa vedem, prin ce putem intelege dar mai ales (asta ma doare) prin ce simtim...ei bine, acum nu mai indraznesc sa fiu sigura de nimic.
Permite-mi sa folosesc si eu vorbele tale (nu pt blog si cu o mica modificare): "Continua sa(-mi) scrii. Cu randuri ca ale tale imi alimentez dorinta de a continua drumul."

PS: Sper din tot sufletul ca, atunci cand simti ca ai ajuns acasa, sa realizezi ca poate-ai fost mereu acolo. E un cliseu (dar nu degeaba) ca ceea ce vanam prin toata lumea se dovedeste a fi, nu langa noi, ci mai aproape. Si parca acolo e cel mai greu de ajuns. Nu cauta fericirea in oameni, poate nici in munte..si nici salvarea (ma ierti, te rog, dar parca in fiecare cuvant de-al tau zaresc 6 semnale pe minut*). Sau..ce stiu eu? Caut-o! Ai o viata la dispozitie si pt iluzii si pt deziluzii. In felul asta sigur nu te vei plictisi. Caut-o, numai n-o astepta. Asta a fost greseala mea. Poate cea mai mare...

***

*„Sase semnale pe minut” – acesta este semnalul international de a cere ajutor, pe munte. Consta in 6 semnale (acustice, luminoase sau vizuale) pe minut, la intervale de zece secunde. Dupa aceea se face o pauza de cateva minute si semnalul se reia. Semnalul de raspuns (de la cei care ti-au vazut cererea de ajutor si pot porni sa te salveze, sau pot anunta echipele competente) este de 3 semnale pe minut, la intervale de 20 de secunde

3 comentarii:

dianadumitru spunea...

ce minunat e sa te inteleaga cineva atat de bine, mai ales cand te simti singur si privind in jur nu vezi pe nimeni care sa-i pese de ai deschide sufletul sa ii vorbesti...
da, poti fi si foarte fericit si foarte trist in acelasi timp...si sa simti ca ai totul dar ca totul asta e doar o parte dintr-un TOT mai mare...si ca drumul nu se sfarseste niciodata, pentru ca mereu va mai fi ceva de descoperit, mereu te asteapta ceva nou...de aia cred eu ca nu exista moartea...cand inima inceteaza sa mai bata, sufletul isi gaseste o alta dimensiune in care sa continue drumul...

Ioiii spunea...

Recunosc prop " Suntem trecatori.. dar stim, in trecerea noastra, sa sapam urme adanci in inimile unor straini." :D

Uaf, da e trist asa.. Cum sa nu asteptam fericirea, pt ca apoi ne-am plictisi de ea? Normal ca mai vin si momente de tristete,.... Dar e ca si cum ai spune... "nu accepta dragostea, pentru ca oricum mereu vei cauta altceva, nou" :( . Trebuie sa fie lucruri care sa puna bariera, sa nu mai ceara alte lucruri.. Nu bariera in sens negtiv, ci sa te umple..

XYXXZZ spunea...

Ioii de la ioo.. adica io ma:D