Infernul (un noi nemilos)

Flacari brazdau cerul. Bubuituri, zgomot zguduitor de parca armate ale infernului s-ar fi luat la batatie cu cele divine. S-a rupt cerul! Vantul urla, blocurile urlau, podurile urlau, frunzele copacilor urlau, ploaia urla cazand pe asfalt, udandu-l, suvoaiele curgeau urland, se inghesuiau la gura unui canal de scurgere, incapabil, formau o palnie deasupra lui, se ridicau, sfarsind prin a-l infunda, a-l ineca... natura urla. Urlati, urlati de groaza, stigati ca un leu in turbare, gemeti ca o padure deasa, sa cada caramizile si sa navaleasca torentele, strigati de frica pentru ca vedeti cum trec pe cer caii negri, clopotele tac, lumina lunii se stinge, cainii gem, pentru ca diavolul s-a facut stapan peste lume, scheletele au iesit din morminte pentru a saluta trecerea armasarilor vineti ai blestemului. Din cer ploua in rafale; caii duc calareti cu sabii de foc, sunt iuti ca gandul, neasteptati ca moartea, sunt fiara care ne-a urmarit mereu, inca din leagan, strigoii care ne bat noaptea la usa, animalul invizibil care zgreaptana la geam, strigati toti de parca v-ar fi viata in pericol. Ii cereti indurare Maicii Domnului, stiind in adancul sufletului ca nici ea, nici nimeni nu va poate salva, sunteti condamnati cu totii, fiara ne urmareste, ploua cu sange, aripile pasarilor de noapte ne biciue fetzele, Mefistotel a otravit lumea... Sunt un cor de pasari de piaza rea, care anunta: vin sa ne alunge din cuib, si atunci raspunde-ti, cu ultima speranta a fricii, acesta e teritoriul nostru si daca se apropie cineva ii scoatem ochii si materia cenusie din occiput si-l facem bucati si-l dam pasarilor noptii, strigati-va spaima si agresiunea, aparati-va, diavolul nu e unul singur, aici e inselaciunea, pozeaza ca mefisto dar diavolul este colectiv, diavolul este un noi nemilos, o hidra ce nu cunoaste mila sau limite, diavolul e ca universul, nu are nici inceput nici sfarsit, el este infinitul cazut pe Pamant, este exilatul din cer pe un bulgare din imensitatea universala, asta a fost pedeapsa divina: "vei fi infinit si nemuritor pe un pamant muritor si finit!" Strigati de parca ati fi aliatii lui Dumnezeu parasiti de Dumnezeu, strigati asa cum credeti ca a strigat Dumnezeu, pentru ca efebul lui preferat, ingerul lui de lumina, l-a tradat si Dumnezeu, intre ras si plans - ce melodrama mai e si Biblia - i l-a daruit lumii pe Diavol, pentru ca pe bulgarele asta finit sa reprezinte tragedia infinitudinii surghiunite, strigati ca martori ai lui Dumnezeu si ai diavolului, alungati diavolul, cornul sa sufle, clopotele sa bata. Vantule, fa-ti datoria! Sa se auda armele, fiti multime care se apropie, fiti legiune ca sa acoperiti cu vocile voastre zgomotul bombelor, val dupa val pasarile negre trec facand sa curga valuri de sange, marele galop al armasarilor diavolului trece pe cer, aripile celui rau ne lovesc peste fata. Vreau sa aud un cor de voci care sa reduca bombele la tacere, nici mai mult nici mai putin. Agresati inamicul cu teribila frumusete a ororii, spunandu-i: „oroarea ta este oribila, ii lipseste grandoarea, este o oroare mizerabila pentru ca nu intelege si nu va intelege niciodata ca nemurirea, viata, moartea si pacatul sunt oglinzi ale marelui nostru suflet interior, nu ale crudei si vremelnicei tale puteri exterioare..." Diavolul ii pune omului o masca necunoscuta pe care acesta sfarseste prin a o adopta, desi nu o cunoaste. Acesta e triumful lui.

Fulgerele orbitoare si tunetele faceau sa tremure pamantul. Aveai impresia ca zgomotele nu veneau din cer ci din pamant, unde se da o lupta intre titani... Ma intreb, oare furia carei forte o reprezinta asemenea furtuni?
Dar nu m-am intors din drum, chiar daca in puterea noptii taxiul a ramas blocat pe liniile de tramvai si risca sa fie luat complet de ape. Pornisem deja spre munte (atunci a fost Paringul, in august 2001) si nu mai era cale de intoarcere...