Imi doresc sa redescopar increderea. Chiar daca m-am ars cu ciorba odata, sa stiu ca de acum nu e nevoie sa suflu in toate ciorbele. Doar sa fiu mai atent cu cele din care se ridica aburi…
Imi doresc sa stiu ca florile au ramas tot flori.
Imi doresc sa pot din nou sa cred in oameni, in prieteni si ca ei sa poata sa creada in mine.
Stiu ca loialitatea este “o calitate ce vine din constanta sentimentelor si a principiilor” si ca iubirea este un sentiment, nu doar “o incapacitate a creierului de a se rupe de ceva” cu care s-a obisnuit.
Imi doresc sa arat cat mai multor persoane, minunatiile pe care le-am descoperit in munti.
Imi doresc clipe alaturi de prietenii mei (mi-e drag de voi, ‘tzai dracu’ de rockeri). Imi e dor de tot ceea ce suntem, cand suntem impreuna.
Ma rog lui Dumnezeu sa nu stinga niciodata lumina ochilor mei. Nu inainte de a mi se stinge si fiinta. Caci n-as putea indura sa fiu, dar sa nu pot sa mai vad tot ceea ce imi e atat de scump pe lume.
Acum toamna s-a instalat in sufletul meu, mai devreme decat pe plaiurile mioritice… imi doresc sa infloresc din nou. Si simt deja adierea unui vant primavaratic, pe cutele fruntii mele.
Imi doresc ganduri curate si planuri de viitor. Imi doresc sa nu planuiesc singur.
Imi doresc sa-mi murdaresc hainele de praful drumurilor din satul bunicilor mei, leaganul copilariei mele, sa vad daca mai sunt conturate potecile pe care numai eu le stiam… eu si cainii mei. Imi doresc sa mai mangai odata Negroteiul si motanul uitati pe acolo...
Imi doresc sa urc Hornul Sperantelor din Piatra Craiului, dar nu singur.
Imi doresc sa rasara soarele.
Imi doresc sa rasara soarele.
Pentru ca totul imi e furat de ganduri, rasaritul meu.


