"Suntem trecători! Dar ştim, în trecerea noastră, să săpăm urme adânci în sufletele unor străini."
Nu scriu aici pentru că vreau să zgudui sau să impresionez lumea cu ideile mele... scriu doar pentru a nu lăsa să se piardă ceea ce se află în mine, la un moment dat. Peste ani, cuvintele mele de aici îmi vor arăta calea pe care am mers.

Sau, cum spunea Bernanos: "Nu știu pentru cine scriu, dar știu de ce scriu. Scriu ca să mă justific. În ochii cui? Am spus-o deja, dar înfrunt ridicolul de a mai spune-o odată: în ochii copilului care am fost."

duminică, 18 ianuarie 2009

Din nou copil...

Craciun, 2008. In sfarsit, mi-am revazut cainii dragi de la tara, dupa aproape un an. De 2 ani, nu mai e nimeni acolo, in gospodarie. Sunt hraniti de fratele bunicii mele, care e vecin de gard...

Imi era un dor cumplit de ei. Cand am plecat, ii auzeam in spate, scancind. Priveau tristi, printre gard, in urma mea. Dupa cateva zile frumoase, ramaneau iar singuri.

Numai cel care a fost nevoit, in viata, sa paraseasca fiinte care ii erau foarte dragi, poate intelege ce era in sufletul meu, cand am plecat, auzindu-i.

Dragii de ei...

3 comentarii:

Anonim spunea...

he he, ce cute (engl.) e clipuletul :) e tare cum unele chestii ne fac sa devenim asa cum eram, copilarosi si plini de viata, si cum inca suntem de fapt (doar ca ele o scot la iveala mai bine), iar altele "trag" partea matura din noi, atunci cand trebuie.

Cristina Andrieş, spunea...

Patrocleee!!!

Anonim spunea...

daaa...:) ham ham!