M-am trezit cu aceeasi melodie de la Rammstein (Fruhling in Paris) cu care telefonul ma readuce la viata de ani de zile. Am facut ochi, am vazut lumina de afara, prin draperii si m-am intrebat daca mai ploua. Mi-a fost greu sa ma trezesc, asa ca m-am intors pe partea cealalta. Am adormit. Dupa 10 minute, telefonul m-a trezit iar. L-am oprit si am adormit cu mana pe buton. Cand a sunat a treia oara, m-am ridicat in capul oaselor, mi-am dat picioarele jos din pat si le-am varat in papuci. Am stat asa pe pat, o vreme, in sezut, cu capul in maini, cu picioarele in papucii de cauciuc si privind la covor. In urma noptii ramasese in mine un gol nesfarit. Asteptam ca in acest gol sa reapara acel firicel mic de praf, numit speranta.
Mi-am amintit niste cuvinte pe care le-am scris odata, demult, prin negura timpului: "Partea cea mai frumoasa a vietii o reprezinta clipa sfanta a diminetii cand, trezindu-te, privesti fericit razele soarelui, asculti cantecul pasarelelor si simti mirosul ierbii scaldate in roua, fara a-ti aminti inca realitatea care te inconjoara."
Am scuturat din cap. Simteam doar aerul inchis din camera si auzeam cum un vecin trage apa la wc.
Un oftat anemic a evadat dintre buzele mele intre-deschise. M-am ridicat greoi, am deschis usa camerei, am iesit pe hol si, in drumul meu catre baie, m-am lovit de noul cuier cu care nu m-am obisnuit inca, aparut acolo odata cu noua mea colega de apartament.
Mi-am amintit niste cuvinte pe care le-am scris odata, demult, prin negura timpului: "Partea cea mai frumoasa a vietii o reprezinta clipa sfanta a diminetii cand, trezindu-te, privesti fericit razele soarelui, asculti cantecul pasarelelor si simti mirosul ierbii scaldate in roua, fara a-ti aminti inca realitatea care te inconjoara."
Am scuturat din cap. Simteam doar aerul inchis din camera si auzeam cum un vecin trage apa la wc.
Un oftat anemic a evadat dintre buzele mele intre-deschise. M-am ridicat greoi, am deschis usa camerei, am iesit pe hol si, in drumul meu catre baie, m-am lovit de noul cuier cu care nu m-am obisnuit inca, aparut acolo odata cu noua mea colega de apartament.
Apoi m-am imbracat in graba. Timpul trecea, nu ma astepta pe mine sa ma desmeticesc. N-am mancat nimic, am baut doar cateva guri dintr-o sticla de cola pe jumatate golita, pusa la rece, in frigider. Am simtit o arsura in stomac. Mi-am zis ca o sa mananc ceva pe drum.
Am parasit barlogul, intrebandu-ma daca am incuiat usa. Am coborat cu liftul. Cand am iesit din scara blocului, am vazut un flacau care sedea jos pe scarile de la intrarea in bloc. Fuma. Nu-l cunosteam. M-am gandit daca sa-l salut sau nu. Pana sa ma hotarasc, trecusem deja de el. Asfaltul turnat pe aleea de la iesirea din bloc ce se strecoara printre gardul viu care inconjoara gradinitele blocului, era ud. Am vazut un melc care se straduia sa treaca dintr-o parte in alta. L-am luat si l-am dus din picioarele oamenilor, in gradinita spre care se indrepta. Mereu fac asa. Am vazut prea multi striviti de oameni neatenti sau nepasatori.
Si mi-am amintit de aseara, cand veneam acasa. Am iesit de la metrou fix in acele clipe cand ploaia atinsese apogeul. Un fulger m-a salutat, cu onorul de rigoare al tunetului. Cand am ajuns in fata blocului, ploaia se mai domolise. Frunzele gardului viu frematau cicalite fara oprire de ploaia marunta si rece si mirosea a ud si a verde. Am vazut un melc ce se tara pe asfaltul umed si m-am oprit brusc, m-am aplecat si l-am ridicat si l-am dus in directia dorita de el, luandu-l din picioarele trecatorilor. Cand m-am oprit si m-am aplecat, am zarit cu coada ochiului pe cineva care venea grabit sa intre in bloc si s-a oprit brusc, sa nu dea peste mine. Apoi am auzit o voce de fata tanara:
Am parasit barlogul, intrebandu-ma daca am incuiat usa. Am coborat cu liftul. Cand am iesit din scara blocului, am vazut un flacau care sedea jos pe scarile de la intrarea in bloc. Fuma. Nu-l cunosteam. M-am gandit daca sa-l salut sau nu. Pana sa ma hotarasc, trecusem deja de el. Asfaltul turnat pe aleea de la iesirea din bloc ce se strecoara printre gardul viu care inconjoara gradinitele blocului, era ud. Am vazut un melc care se straduia sa treaca dintr-o parte in alta. L-am luat si l-am dus din picioarele oamenilor, in gradinita spre care se indrepta. Mereu fac asa. Am vazut prea multi striviti de oameni neatenti sau nepasatori.
Si mi-am amintit de aseara, cand veneam acasa. Am iesit de la metrou fix in acele clipe cand ploaia atinsese apogeul. Un fulger m-a salutat, cu onorul de rigoare al tunetului. Cand am ajuns in fata blocului, ploaia se mai domolise. Frunzele gardului viu frematau cicalite fara oprire de ploaia marunta si rece si mirosea a ud si a verde. Am vazut un melc ce se tara pe asfaltul umed si m-am oprit brusc, m-am aplecat si l-am ridicat si l-am dus in directia dorita de el, luandu-l din picioarele trecatorilor. Cand m-am oprit si m-am aplecat, am zarit cu coada ochiului pe cineva care venea grabit sa intre in bloc si s-a oprit brusc, sa nu dea peste mine. Apoi am auzit o voce de fata tanara:
- Si eu fac asa! Mereu ii dau la o parte. Sa nu fie calcati.
Apoi a mai zis ceva, dar n-am auzit ca aveam castile pe urechi si tocmai ma indreptam de spate, iar gluga gecii mi-a fosnit pe cap. Am oprit muzica, fara sa-mi dau castile jos si am dat din cap zambind (a salut sau confirmare a celor spuse, nici mie nu mi-era prea clar). Am intrat in bloc, mi-am dat gluga jos, m-am scuturat de ploaie si am intarziat la cutiile postale. Ea a ajuns la lift care era deja la parter. A deschis usa si m-a intrebat daca urc. I-am confirmat. Am urcat in lift. I-am spus ca eu merg la 9. Ea la 5. Am apasat pe butonul 5 al liftului. Liftul a pornit. Nimeni nu mai zambea, nimeni nu spunea nimic. Fiecare cu el insusi, cu gandurile lui. Ea a coborat la 5, eu am urcat la 9.
Dupa ce am mutat melcul ce-mi iesise in cale in aceasta dimineata, am pornit la drum, spre munca. Inca nu simteam foamea. Am trecut printr-un gang, in spatele blocurilor. In gang era curent. In partea cealalta, trotuarul era ud. Am cotit stanga spre metrou si ma pregateam sa-mi pun castile cand am simtit sub picior ceva care se striveste si am auzit acel sunet inconfundabil, ca atunci cand calci pe coji de ou. Am sperat sa ma insel, dar cand m-am uitat am vazut melcul strivit. Era facut terci. Fusese un melc mare. Si am avut dintr-o data sentimentul zadarniciei tuturor actiunilor mele. In fata, o pisica a traversat trotuarul. Mi-a sfasiat inima. Era tarcata, cu parul scurt, ciufulit si bortoasa. Burtica ei, in care mici fiinte asteptau sa iasa la lumina, mi s-a parut un lucru foarte trist. Noi biete creaturi ce vor mieuna disperat si cumplit, in incercarea lor de a scapa de foame, pana cand vor disparea, strivite de cauciucul vreunei masini, ori ucise de vreun caine sau de vreun biped ce va dori sa demonstreze ce mascul feroce e el.
Am simtit o stare da rau sufletesc, la aceste ganduri. Si mi-am amintit o discutie petrecuta intr-o padure, determinata de ideea de a lua de acolo un catel parasit, cand nu prea vroiam sa fiu de acord cu cele ce mi se spuneau. Despre ipocrizia sufletului nostru. Trecem de atatea ori, nepasatori, prefacandu-ne ca nu vedem, ca nu auzim, pe langa atatea fiinte suferinde (fie ei oameni sau animale) si nu miscam un deget, iar odata ni se pune pata pe o situatie anume si insistam, doar acolo, doar in acel caz izolat, sa schimbam ceva. Probabil doar pentru a ne demonstra noua insine ca, totusi, suntem buni, ca ne pasa si cu gandul ca astfel vom sterge toata nepasarea ori pasivitatea in fata suferintei, trecuta si viitoare.
Am ajuns la metrou, am urcat laolalta cu ceilalti si mi-am scos cartea. In fata mea, pe scaun, sedea o fetita care se uita atenta si curioasa la cartea din mana mea. Era imbracata intr-o rochicioara albastra cu buline albe, peste care avea trecuta o jacheta de ploaie. Picioarele le avea acoperite cu strampi albi si era incaltata in pantofiori negri, legati cu o curea cu catarama de metal. Era bruneta si avea parul prins in doua codite neimpletite. Am privit-o peste marginea de sus a cartii. Prinzandu-mi privirea, s-a uitat atenta si ea la mine. Eu mi-am tras fata in jos, ridicand in acelasi timp si cartea putin, pana cand mi-am ascuns de tot privirea. N-o mai vedeam, vedeam doar randurile din carte. Si, brusc, am tras cartea in jos, pana la nivelul barbiei, am bulbucat ochii si am schitat un zambet haios si am mimat cu buzele: "Bau!". Fetita a inceput sa rada in hohote, batand din palme si dand agitat din picioare, sarind pe scaun in sus, in acelasi timp. Mama ei a atentionat-o sa fie cuminte, dar fetita era numai ochi la mine. Eu imi mai ascundeam ochii dupa carte, apoi ii readuceam la vedere. Uneori rapid, alteori incet, ca o pisica ce te pandeste din spatele unui paravan. Cand mi-am apropiat ochii, privindu-mi cu ambii varful nasului, fetita a ras iar zgomotos.
Apoi a mai zis ceva, dar n-am auzit ca aveam castile pe urechi si tocmai ma indreptam de spate, iar gluga gecii mi-a fosnit pe cap. Am oprit muzica, fara sa-mi dau castile jos si am dat din cap zambind (a salut sau confirmare a celor spuse, nici mie nu mi-era prea clar). Am intrat in bloc, mi-am dat gluga jos, m-am scuturat de ploaie si am intarziat la cutiile postale. Ea a ajuns la lift care era deja la parter. A deschis usa si m-a intrebat daca urc. I-am confirmat. Am urcat in lift. I-am spus ca eu merg la 9. Ea la 5. Am apasat pe butonul 5 al liftului. Liftul a pornit. Nimeni nu mai zambea, nimeni nu spunea nimic. Fiecare cu el insusi, cu gandurile lui. Ea a coborat la 5, eu am urcat la 9.
Dupa ce am mutat melcul ce-mi iesise in cale in aceasta dimineata, am pornit la drum, spre munca. Inca nu simteam foamea. Am trecut printr-un gang, in spatele blocurilor. In gang era curent. In partea cealalta, trotuarul era ud. Am cotit stanga spre metrou si ma pregateam sa-mi pun castile cand am simtit sub picior ceva care se striveste si am auzit acel sunet inconfundabil, ca atunci cand calci pe coji de ou. Am sperat sa ma insel, dar cand m-am uitat am vazut melcul strivit. Era facut terci. Fusese un melc mare. Si am avut dintr-o data sentimentul zadarniciei tuturor actiunilor mele. In fata, o pisica a traversat trotuarul. Mi-a sfasiat inima. Era tarcata, cu parul scurt, ciufulit si bortoasa. Burtica ei, in care mici fiinte asteptau sa iasa la lumina, mi s-a parut un lucru foarte trist. Noi biete creaturi ce vor mieuna disperat si cumplit, in incercarea lor de a scapa de foame, pana cand vor disparea, strivite de cauciucul vreunei masini, ori ucise de vreun caine sau de vreun biped ce va dori sa demonstreze ce mascul feroce e el.
Am simtit o stare da rau sufletesc, la aceste ganduri. Si mi-am amintit o discutie petrecuta intr-o padure, determinata de ideea de a lua de acolo un catel parasit, cand nu prea vroiam sa fiu de acord cu cele ce mi se spuneau. Despre ipocrizia sufletului nostru. Trecem de atatea ori, nepasatori, prefacandu-ne ca nu vedem, ca nu auzim, pe langa atatea fiinte suferinde (fie ei oameni sau animale) si nu miscam un deget, iar odata ni se pune pata pe o situatie anume si insistam, doar acolo, doar in acel caz izolat, sa schimbam ceva. Probabil doar pentru a ne demonstra noua insine ca, totusi, suntem buni, ca ne pasa si cu gandul ca astfel vom sterge toata nepasarea ori pasivitatea in fata suferintei, trecuta si viitoare.
Am ajuns la metrou, am urcat laolalta cu ceilalti si mi-am scos cartea. In fata mea, pe scaun, sedea o fetita care se uita atenta si curioasa la cartea din mana mea. Era imbracata intr-o rochicioara albastra cu buline albe, peste care avea trecuta o jacheta de ploaie. Picioarele le avea acoperite cu strampi albi si era incaltata in pantofiori negri, legati cu o curea cu catarama de metal. Era bruneta si avea parul prins in doua codite neimpletite. Am privit-o peste marginea de sus a cartii. Prinzandu-mi privirea, s-a uitat atenta si ea la mine. Eu mi-am tras fata in jos, ridicand in acelasi timp si cartea putin, pana cand mi-am ascuns de tot privirea. N-o mai vedeam, vedeam doar randurile din carte. Si, brusc, am tras cartea in jos, pana la nivelul barbiei, am bulbucat ochii si am schitat un zambet haios si am mimat cu buzele: "Bau!". Fetita a inceput sa rada in hohote, batand din palme si dand agitat din picioare, sarind pe scaun in sus, in acelasi timp. Mama ei a atentionat-o sa fie cuminte, dar fetita era numai ochi la mine. Eu imi mai ascundeam ochii dupa carte, apoi ii readuceam la vedere. Uneori rapid, alteori incet, ca o pisica ce te pandeste din spatele unui paravan. Cand mi-am apropiat ochii, privindu-mi cu ambii varful nasului, fetita a ras iar zgomotos.
Si atunci am inteles cate greseli fac.
Gresesc cand cred ca visele, chiar si cosmarurile, sunt mai bune decat realitatea pentru simplul motiv ca din ele te trezesti si rasufli usurat ca a fost doar un cosmar, dar din realitate n-ai nicio scapare.
Gresesc cand las timpul sa aseze lucrurile in locul meu si cand aman sa spun ceea ce am de spus.
Gresesc cand cred ca partea cea mai frumoasa a vietii o reprezinta clipa diminetii atunci cand, trezindu-te, privesti fericit in jur fara a-ti aminti inca realitatea care te inconjoara.
Partea cea mai frumoasa a zilei, insa, ramane dimineata cu soarele rasarind vestind inceputul unei noi zile care ne asteapta sa o traim cum ne vom pricepe noi mai bine.
Iar Octavian Paler spunea: "Nu exista pustiu, exista doar incapacitatea noastra de a umple golul in care traim."
Si tot el marturisea: "N-am stiut ca floarea amara a singuratatii are, atunci cand o atingi de obraz, sunetul unor pasi care pleaca."
..............................
Cand am ajuns la magazin un client ma astepta in fata magazinului. A intrat imediat dupa mine si mi-a zis:
- Tinerete, uite ce vreau eu de la tine...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu