"Suntem trecători! Dar ştim, în trecerea noastră, să săpăm urme adânci în sufletele unor străini."
Nu scriu aici pentru că vreau să zgudui sau să impresionez lumea cu ideile mele... scriu doar pentru a nu lăsa să se piardă ceea ce se află în mine, la un moment dat. Peste ani, cuvintele mele de aici îmi vor arăta calea pe care am mers.

Sau, cum spunea Bernanos: "Nu știu pentru cine scriu, dar știu de ce scriu. Scriu ca să mă justific. În ochii cui? Am spus-o deja, dar înfrunt ridicolul de a mai spune-o odată: în ochii copilului care am fost."

luni, 21 noiembrie 2011

Nu-mi plac schimbările!



Nu-mi plac schimbările. Niciodată nu mi-au plăcut, deși ele reprezintă calea cea mai sigură de alungare a monotoniei și de colorare a vieții. Dar n-am nevoie de schimbări, pentru că viața mea e colorată și deloc monotonă.
Dar, cu cât sunt mai reticent la schimbări, ca orice veritabil boșorog, cu atât am mai mult parte de ele, cu sau fără voi mea.

În primul rând, schimb diverse chestii încercând să țin altele neschimbate, pe care le-aș dori nemodificate. E un mic paradox aici!

Apoi, e vorba de schimbările nefortuite, dar necesare.
Și aici vreu să fac o mică paranteză: de ceva vreme, vechiul meu telefon cerea altul în schimb. Dădea vădite semne de oboseală. Mi-a luat 5 luni până să mă decid. Și am zis, ok, cumpăr altul. Bineînțeles, am încercat să găsesc unul cât mai simplu: fără cameră de luat vederea (că am aparat foto), fără acces la internet (că atunci când plec din fața calculatorului vreau să scap de el), fără redare melodii (că am mp3 player cu căști performante)... n-am găsit așa ceva. Toate au aceste lucruri inutile pentru un telefon.
Atunci, am zis să caut unul mai modest, fără prea multe funcții deștepte! N-am găsit nici din ăla!
Atunci, unul cât mai simplu! Și, cel mai simplu telefon, , depășește cu mult nevoile mele pentru un asemenea aparat, destinat comunicării. Dar mi-am zis în sinea mea: păi dacă știe toate astea, înseamnă că e fără cusur la scris/trimis SMS și la apeluri primite sau efectuate. Nu știu de ce am gândit așa!
M-am resemnat să aleg un model făcând abstracție de tot ce știe să facă, axându-mă pe ce mă interesa: durată baterie în convorbire, apeluri telefonice, SMS și alarmă. La toate astea a eșuat cu brio!
La SMS, eu scriu folosind funcția de predicție. Scriu mai repede așa. Surpriză: în funcția predicție scrie numai cu diacritice și trimite numai cum e scris, adică, bineînțeles, cu diacritice. Deși telefonul meu antic avea opțiunea să trimită SMS fără diacritice, indiferent de modul de redactare cu funcția d epredictie, ăsta nu are! Deci, 1 SMS trimis de mine va avea mai puține caractere decât în mod normal, datorită diacriticelor pe care nu le pot dezactiva. Apoi, am spațiu de 1000 caractere pentru un mesaj. Dar, în timp ce scriu, mă pomenesc uneori că îl transformă în MMS. Textul. Doar text! Ce satană o mai fi și asta?! Sun să mă lămuresc. "Păi că să vedeți, e vorba de dimensiunea textului." Mă nene, n-are cum, că uneori schimbă în MMS la peste 600 caractere, alteori la peste 700, alteori la peste 900... "Păi da, că e după dimensiunea în kb nu în caractere." ?! Bun, să-l ia dracu! Am scris mai mult decât permite el pentru SMS, transformă în MMS, șterg câteva caractere și el tot MMS rămâne. Cum comut înapoi în MMS? "Păi... nu se mai poate." Odată transformat textul în MMS, așa moare. Și dacă vrei să retrimiţi textul ca SMS, trebuie să-l rescrii din nou, însă oleacă mai scurt! Telefonul meu din 2005, ăla prost, știa tată să facă chestia asta! Să te lase să alegi dacă vrei să fie MMS sau SMS și să poți schimba oricând forma unui text. MMS era doar pentru imagini sau alte fișiere, nu pentru text! În replică față de ce știa telefonul meu vechi, mi se răspunde, cu o seninătate uluitoare, că "pot intra pe Facebook, cu cel nou!"...
PĂI PENTRU ASTA MI-AM LUAT TELEFON, ÎN MAMA MĂ-SII LUI DE TELEFON?!
Bun. Treaba cu scris SMS, MMS, e rezolvată. Sunt la mila telefonului. Dar, deși știe să între pe facebook și chiar și pe youtube, nu știe să sune dimineața. Odată, a refuzat să sune la ora potrivită. Am găsit telefonul decedat, fără strop de energie în baterie, deși seara era cam jumătate. Întreb și despre asta. "Probabil ați lăsat o aplicație în background și a consumat bateria", a venit răspunsul. Mă nene, mă înjuri în față?! Ce spui tu aci? Că eu n-am lăsat nimic. Am înțeles, însă, că e posibil. Că orice aplicație deschisă, chiar din greșeală, dacă dai close o trimite în background. Dacă vrei să o închidă, trebuie să apeși în mod expres pe butonul "anulare"!
Bun. Deci cu SMS și alarmă am rezolvat. Trebuie un ceas de rezervă, că risc să mă trezesc când mi s-or crăpa ochii!
Apeluri: nu merge hands-free-ul... Și nu tot timpul îmi afișează apelurile pierdute. Că cineva m-a sunat la ora 16:30, la 17:10 m-am uitat și nu aveam niciun apel pierdut, iar la 17:30 aveam apel pierdut, de la ora 16:30!
Nu vreți careva, un telefon? E dashtept, știe pe net, muzică, radio, poze, filmează chiar, chestii din astea importante la un telefon. Că dacă ai nevoie vreodată să suni mai găsești telefoane publice cu cartela, sau dacă vrei să dai un SMS, găsești tu pe cineva prin jur care să-ți împrumute telefonul lui! Iar de trezit dimineața, pentru asta există ceas deșteptător.

Revenind la schimbări, bineînțeles că trebuie aduse în discuția schimbările care nu-mi plac, adică cele fortuite sau căzute pe capul meu fără dorința mea.
Acestea sunt cele mai rele, aducătoare de suferință, care șterg definitiv din agenda mea zilnică lucruri care se întâmplau și-mi făcea plăcere, lăsându-mă fără ele pentru tot restul vieții. Am schimbat în ultimii trei ani de trei ori acel adăpost numit acasă, colegi de apartament vreo 6, locul de muncă tot de trei ori în ultimii 5 ani... dar astea sunt lucruri ce țin de evoluția firească a omului, care de multe ori au fost spre binele meu și, în afară de o ușoară tristețe specifică unui moș care se atașează de lucrurile cu care se obișnuiește, nu mi-au lăsat mari regrete. Dar schimbările nedorite au lovit și în partea sentimentală, lăsându-mă fără ceea ce-mi făcea plăcere și mă făcea să mă simt oriunde, "acasă". Multe lucruri care au fost și se întâmplau zilnic, poate, acum nu mai există și nu vor mai exista niciodată. Mi-a rămas doar amintirea lor și pozele sau semnele care amintesc de ele. Gen un papuc uitat într-o poză făcută într-o cameră, care amintesc de ceea ce înseamnă liniște, pace, iubire și cămin, urmele de zgârieturi pe pereții de acasă, din Craiova, ce amintesc de nebuniile motanului ce nu mai există de câteva luni, casa și ograda în paragină de la țară, acum împopoțonată cu fântână, când nu mai stă nimeni acolo și lumina și căldură copilăriei au dispărut... semne și lucruri care deschid sertarele amintirilor, de unde scot tot ceea ce a fost frumos și mi-aș fi dorit să nu se încheie niciodată.

Nu-mi plac schimbările. Nu mi-au plăcut niciodată. Dacă erau lucruri care nu-mi plăceau, mă obisnuiesem deja cu ele și acum îmi este greu și fără neînțelegerile care alungau monotonia și făceau parte din ceea ce sunt, din ceea ce înseamnă viața mea. Eu nu pot să renunț la lucrurile care nu-mi plac, atâta timp cât odată cu ele pierd și tot ceea ce mă făcea fericit și împlinit. Chiar dacă pot veni lucruri noi, ce-mi pasă mie de ele? Dacă vor fi la fel ca noul telefon? Adică să știe sau să poată multe, dar fix ce am eu nevoie, nu? Și apoi, chiar mi-aș dori monotonia zilelor liniștite, fără furtuni și zbuciumuri sufletești? Ce mă diferențiază de un robot? Sentimentele. Iar zbuciumul creat de ele mă umanizează!
Nu regret nimic din tot ceea ce viața, prin voia împrejurărilor, dorește să ia de lângă mine.
Am crezut o vreme că e mai bine fără neînțelegeri. Probabil că mulți credem asta! Dar când în locul neînțelegerilor primești un mare nimic, un gol interior ce seamănă cu deșerturile lui Octavian Paler, iar acele neînțelegeri pleacă și cu tot ce te făcea să te simți bine, îți dai seama cât de mult te-ai înșelat!

Se mai spune că, pentru a avea parte de ceea ce ai cu adevărat nevoie, nu de ceea ce crezi că ai nevoie, care de multe ori se dovedește a nu fi ceva potrivit, trebuie să te descoperi pe tine. Ca să te (re)descoperi însă, trebuie să te mai și pierzi, puțin.
Dar s-a întrebat vreodată, cineva, ce s-ar întâmpla dacă ar descoperi că ceea ce este el cu adevărat, în esența lui, este ceva ce nu-i place? Adică, se pune atât de mult preț pe ideea de a descoperi cine ești cu adevărat, de parcă ar fi obligatoriu că acea descoperire să reprezinte ceva plăcut, uimitor și care să te fericească. Hitler, cu siguranță a descoperit cine și ce era el cu adevărat...
Dacă ar fi să descopăr că sunt un ucigaș cu sange rece, de exemplu? Sau că am o fire atât de dârză, încât pot trece peste orice, până și peste sentimentele mele, pentru a ajunge la țintă? Dacă mă descopăr cu o hotărâre interioară sau cu o construcție sufletească pe care n-o să le agreez? În acest caz, aș prefera să nu descopăr niciodată cine sunt, cu adevărat. Pentru că sunt împăcat și mulțumit cu ceea ce cred eu că sunt, în acest moment.

UPDATE 24.11: Acel "cunoaște-te pe tine însuți" al filosofiei antice nu e un precept a cărui împlinire morală să poată procura plăcere, căci nu guști nicio mulțumire cunoscându-ți sufletul. Nu același lucru e cu trupul, din care ni se pot dezvălui izvoare de voluptate.


11 comentarii:

gabi.rusu spunea...

Da, si eu m-am intrebat si am ajuns de multe ori la concluzia ta, ca sunt ok cu ceea ce cred eu ca sunt. Poate de asta avem inteligenta, sa nu dam frau tuturor instinctelor. Imi place sa cred ca sunt un om bun, dar am, cred, ca orice om, si momente egoiste, de rautate gratuita, nu suntem zei, nu suntem perfecti. Dar e bine sa ne cizelam anumite trairi. Uneori, cand ne apasa multe griji le ma dam frau liber..si ne "dam in petec" cum se mai spune :D.

Cat despre schimbari si noutate... mie imi place noul, tocmai pt ca sparge monotonia. Dar totodata am nevoie de anumite lucruri (le denumesc generic "lucruri") neschimbate in viata mea, care imi dau sentimentul de "acasa", de confort psihic, de stabilitate, de liniste interioara de care nu ma pot lipsi pentru nimic nou care poate fi de o mie de ori mai interesant decat acele lucruri neschimbate. :)

P.S. Bine ca nu a trebuit sa iti trimis SMS cu tot acest text :D

P.S.2 Superbe melodiile... pe cea din urma am ascultat-o deja de cateva ori bune. :)

MeetTheSun spunea...

Daca schimbarile ar avea chipul telefonului tau cel nou, atunci viata ar avea si o latura comica, insa nu e asa.
Ce am invatat eu despre schimbari este ca trebuie sa le preintampini. Cand au venit ele peste tine e deja cam tarziu pentru a mai fi liber sa alegi.
Chiar daca risc, si statistica ma ajuta sa mai si castig cateodata, risc si iau deciziile de schimbare inaite sa fiu pusa in fata faptului implinit.
Si inca ceva, le iau repede. Amanarea timpului e una dintre cele mai mai greseli umane. Fa azi sau accepta ca nu vei mai face niciodata la timp in viitor.

Si fii ferice, fara zilele zbuciumate ca un rau dupa furtuna, viata ar fi doar o baltoaca :)

Kaas spunea...

<>

Tu tot vei fi tu, chiar daca nu esti constient exact cine esti. Noi suntem un mix de bune si rele, nu putem sa schimbam matrita din care suntem facuti, dar putem schimba modul de manifestare, putem sa "imblanzim" genele si eu cred ca ne-ar fi mai usor sa facem asta daca stim cine suntem - "nu exista energii bune sau rele, ci energii prost canalizate"- nu mai stiu exact cine a spus-o primul, dar mi-a placut.

raluca ilie spunea...

Nici mie nu-mi plac schimbarile dar uneori m-au surprins in mod placut si m-au ajutat sa evoluez. Dupa ce m-am disecat nu mi-a placut ce am gasit asa ca a trebuit sa fac schimbari si sa incerc sa fiu o persoana de care sa imi placa si mie.
Eu trebuie sa cred ca schimbarile sunt bune pentru ca vin peste mine ca o avalansa, nu le pot opri. Incerc sa le spun "bine ati venit, va asteptam!"

Claudiu Crăciun spunea...

Da, Gabi, la acele "lucruri" ma refeream in mod special cand am zis ca nu-mi plac schimbarile. In rest, o schimbare de serviciu, uneori chiar poate sa-ti coloreze viata. Dar nu si schimbarea, prin disparitia acelor lucruri care ne dau sentimentul de "acasa", de confort psihic, de stabilitate, de liniste interioara de care nu ne putem lipsi pentru nimic nou care poate fi de o mie de ori mai interesant decat acele lucruri neschimbate (am scris la plural pt. ca, se pare, gandim la fel ;) )

Claudia, dimpotriva, eu zic ca viata are, uneori, si o latura comica... insa de un umor tare negru! Intr-adevar, e ideal sa preintampini schimbarile: dar cum ai putea preintampina, de exemplu, moartea subita a unei persoane dragi? (e doar un exemplu pur fictiv). Sunt schimbari pe care le poti preintampina, dar nu toate.
Mai e insa o latura: ce ne facem cu acele schimbari care apar, brusc, din vina noastra prin delasare, ignoranta sau neatentia in ceea ce priveste semnele care prevedeau schimbarea?
Amanarea, e chiar asa, o greseala? Daca eu aman acum momentul cand voi reveni acasa, in Craiova, pt ca stiu ca acolo nu voi mai gasi motanul meu drag, ci doar zgarieturile pe perete si pe mobilier lasate de el, chiar daca au trecut aproape 3 luni de la moartea lui, asta e o mare greseala a mea? Sau daca aman momentul explicatiilor, cand stiu ca interlocutorul meu este nervos, poate chiar din pricina mea?

Oana, de voi afla cu adevarat vreodata cine sunt, si acest lucru va fi diferit de ceea ce credeam ca sunt, sper, totusi, sa nu fie nevoie sa imblanzesc ceva...

Raluca, chiar poti spune "bine ati venit, va asteptam", oricaror schimbari? Unii oameni au avut parte de schimbari care au insemnat continuarea vietii lor fara parinti, fara copii sau fara persoana draga care, subit... au murit. Ai putea sa le spui unor astfel de persoane, in urma pierderilor suferite, care inseamna o schimbare brusca si fara precedent a restului vietii lor, ca ar fi trbeuit sa intampine aceasta schimbare cu "bine ai venit, te asteptam?" :)

Eu raman la parerea ca nu-mi plac schimbarile atata timp cat odata cu aparitia lor pierd tot ceea ce ma facea fericit si implinit. Chiar daca pot veni lucruri noi, ce-mi pasa mie de ele daca le anuleaza pe cele care imi colorau viata frumos? Daca vor fi la fel ca noul telefon? Caci dupa cum stim ca pot veni altele mai bune, stim ca pot veni si altele mai rele. Viata nu se termina odata cu o schimbare in cele cu care suntem noi obisnuiti, indiferent de gravitatea schimbarii... dar asta nu inseamna ca sunt pregatit sau ca voi putea spune vreodata bun venit schimbarilor. Noutatilor, da, dar nu schimbarilor. Ca noul poate veni in viata mea fara sa fie nevoie sa anuleze ceva din cele ce ma faceau fericit.
Iar lucrurile la care renunt de bunavoie, pentru ca nu-mi mai trebuie, reprezinta o optiune a mea, nu o schimbare fortuita.

A, am uitat sa va spun ce telefon am: Nokia C2-01. Poate vreti sa va cumparat si voi :))

Multumesc pentru vizita si pentru opinii.

Claudiu Crăciun spunea...

tare sunt curios sa stiu ca porniri launtrice ma fac uneori s auit tot ce stiu, ce cred, sa devin "orb"...
caci nu demult, spuneam: "Imi place sa cred ca n-am pierdut nimic in viata. Si daca totusi am pierdut... inseamna ca nu-mi trebuia!"
Dar, dupa cate observ, era cu ghilimele. Deci nu era crezul meu... doar unul pe care, probabil, mi-ar fi placut sa-l pot imbratisa.

raluca ilie spunea...

Exemplele tale sunt etremiste. Din pacate stiu cum e sa pierzi persoane dragi si am vazut ca oamenii chiar isi revin si dupa cele mai urate experiente. Mi s-a parut ca vorbesti despre o moarte metaforica a unor etape din viata nu despre moartea fizica. Eu nu as numi moartea "schimbare".Categoric ea aduce cele mai urate schimbari in vietile noastre (de cele mai multe ori) dar schimbarile nu inseamna moarte. Moartea e moarte si face parte din viata, asta n-o sa se schimbe.Se poate totusi, ca o schimbare neprevazuta si nedorita se se transforme in ceva bun. Si evident ma rog ca schimbarile din viata mea sa fie pozitive si incerc, ca orice fiinta vie, sa evit suferinta (inevitabila la un moment dat ca si schimbarile).

Ovidiu spunea...

Îşi place de tine aşa cum crezi că eşti, foarte probabil aşa cum nu eşti în mod autentic, şi refuzi sau ţi-e teamă să te cunoşti aşa cum eşti cu adevărat. Acest raţionament poate că are sens în logica paragrafelor de mai sus: dacă ai descoperi că eşti un altul, poate că ar trebui să faci nişte schimbări fundamentale, ceea ce deteşti.
Cât despre Hitler, argumentul poate funcţiona şi în sens invers: poate că el NU s-a descoperit cu adevărat, din cauze posibil patologice.

Claudiu Crăciun spunea...

Acel "cunoaste-te pe tine insuti" al filosofiei antice nu e un precept a carui implinire morala sa poata procura placere, caci nu gusti nicio multumire cunoscandu-ti sufletul. Nu acelasi lucru e cu trupul, din care ni se pot dezvalui izvoare de voluptate.

Ovidiu spunea...

Rezultatul împlinirii morale nu este plăcerea. Într-adevăr, aceasta ţine de domeniul simţurilor. Iar dacă ai ajuns la concluzia finală că voluptatea, plăcerea, este scopul ultim al sinelui tău, ai ajuns aici tot în urma unui proces de autocunoaştere. Te-ai cunoscut pe tine însuţi şi ai ajuns la hedonism.

Anonim spunea...

Wow! Superb articol! Superbe si melodiile, mai ales prima.
Cred ca mai important decat cunoasterea de sine este stapanirea de sine.
@ Ovidiu
Te poti stapani si fara sa te cunosti (sunt mari sanse sa nu ajungi niciodata sa te cunosti pe deplin, cu atat mai mult cu cat orice fiinta vie e in continua schimbare) si te poti cunoaste fara sa reusesti sa te stapanesti, ca in exemplul bolilor psihice constientizate.
Hana